Filmul «Snowden» – de ce trebuie să îl vezi

1

Filmul «Snowden» (îl puteți viziona aici) al lui Oliver Stone a avut premiera în Rusia (nici nu se putea altfel!), țară care l-a adăpostit, în final, pe fugarul american care a lucrat în sectorul tehnic pentru CIA și NSA, pentru că „nu este vinovat de nicio infracțiune”. Pelicula s-a bucurat de un real succes, ajungând chiar și la festivaluri oficiale, dintre care cel mai important a fost cel de la Roma.

Ce reușește parcă cel mai bine regizorul este să îmbine realitatea cu dramatizarea, fără să sacrifice, prea mult, din niciuna. Asta într-un mod pe care eu l-aș numi „realistic”. Este ceea ce a făcut în «W. Dubya», și ar fi reușit și mai bine dacă acel film nu ar fi fost finanțat de familia Bush, una dintre cele mai bogate din SUA, parte a aristocrației economice care conduce în realitate țara, a plutocrației.

Citește aici…

Oliver Stone a realizat filmul în colaborare cu Edward Snowden, l-a vizitat de cel puțin două ori la Moscova, iar după ce a dat gata o variantă brută l-a vizitat din nou pentru ca „spionul” să-și dea „OK”-ul. Pentru că este un film biografic, iar Snowden este protagonistul său. Întâmplările sunt reale, descrierile sunt autentice, mesajul de data aceasta cât se poate de clar, chiar și pentru cei cel mai puțin familiarizați cu tehnologia care face posibile controlul și manipularea.

Pe foarte scurt, Snowden, un individ cu reale abilități și aptitudini pentru acest domeniu, să-i zicem al „informaticii”, ajunge să lucreze pentru National Security Agency – NSA (Agenția Națională de Securitate), iar acolo vede pe viu cum se implementează decizia guvernamentală de a spiona cetățenii americani și a de extinde aceste practici la scară globală.

Povestea…

Anterior, Edward Snowden încercase să se înroleze în armata americană, dar a fost „lăsat la vatră” după ce și-a fracturat un picior într-un exercițiu. A obținut apoi o slujbă de „security guard” la NSA, după care a lucrat pentru CIA, fiind vreme de doi ani specialist în informatică al agenției. În 2009 părăsește CIA pentru sectorul privat, în care lucrează pentru DELL și Booz Allen, companie care furniza servicii pentru mai multe instituții și agenții americane.

De abia la Booz Allen Snowden are acces la anumite facilități ale NSA și își dă seama astfel că agenția își depășește cum mult atribuțiile și desfășoară mai multe programe prin care spionează absolut tot ce are legătură cu viețile americanilor (și nu numai), prin înregistrări ale tuturor comunicațiilor electronice, ale comunicațiilor video și audio, istoricul paginilor web accesate, istoricul tranzacțiilor bancare și intruziuni evidente în viața privată – accesarea camerelor și microfoanelor de la laptopuri, înregistrarea și arhivarea locurilor în care călătorești prin accesarea serviciilor de localizare de pe telefon și corelarea cu folosirea anumitor informații culese de la dispozitive care oferă servicii de tip public wi-fi spot sau cu a imaginilor camerelor de supraveghere video din toate locuri publice. Totul în numele securității cetățenilor americani și prin intermediul Patriot Act.

Spre o mare deosebire de ceilalți, Snowden rămâne un individ moral și realizează fără putință de tăgadă că toate acestea sunt intruziuni nepermise, sunt încălcări grave ale legilor și ale dreptului fiecărui cetățean la viață privată. Astfel, într-un prim gest de mare demnitate și curaj, decide să copieze neautorizat anumite fișiere incriminatoare din bazele de date ale NSA și își riscă libertatea acordând un interviu și prezentându-i probele unui ziarist al publicației The Guardian. În urma publicării interviului, Snowden devine fugar, fiind adăpostit în Rusia, țară care i-a acordat mai întâi un azil de un an de zile, după care l-a prelungit cu încă trei ani.

Astfel Snowden devine pentru foarte mulți un „trădător”, mai ales pentru oficialii americani, care se folosesc și de rivalitatea cu Rusia pentru a-l prezenta astfel publicului. În realitate este dușmanul unui sistem, care între timp a fost mult perfectat, care derulează o supraveghere cvasigenerală asupra indivizilor, pentru a le înregistra și ulterior norma gândirea și comportamentul în elementele sale esențiale.

Snowden este un erou, un om extrem de curajos care a decis să își sacrifice viața pentru a demasca un plan cu adevărat diabolic prin amploare și consecințe. De abia faptul că este perceput ca un „trădător” sau cel puțin ca un individ „dubios” dă măsura gradului în care propaganda oficială poate modela și deturna percepția publicului.  

Ce să învățăm de la Snowden

Edward Snowden: „Securitatea operațională este importantă chiar dacă nu ești îngrijorat că te-ar putea spiona NSA. Pentru că atunci când te gândești cine sunt victimele supravegherii, în viața de zi cu zi, îți vin în minte oameni care sunt abuzați de partenerul de viață, oameni care sunt îngrijorați de faptul că au observat că sunt urmăriți în mod fizic sau copii care sunt îngrijorați că părinții le încalcă intimitatea. Masurile se iau pentru a-ti redobandi intimitatea.

Primul pas pe care ar trebui să îl facă toată lumea este să își cripteze apelurile telefonice și mesajele. Poți face acest lucru prin aplicația de smartphone SIGNAL de la Open Whisper Systems. Este gratis și poți să o downloadezi imediat. Și cu oricine ai vorbi din acel moment înainte, dacă ești interceptat, comunicațiile nu pot fi citite de interceptor. SIGNAL este disponibil pentru iOs și Android și, spre deosebire de orice alte tool-uri de securitate, poate fi folosit foarte ușor.

Trebuie să îți criptezi hard disk-ul, astfel încât dacă îți este furat laptopul, informațiile nu pot fi extrase de către altcineva – fotografii, locul unde trăiești, unde lucrezi, unde sunt copiii tăi, unde mergi la școală. 

Folosește un program soft ca manager de parole. Unul din principalele motive pentru care informațiile private ajung pe mâna cui nu trebuie, nu neaparat pe mâna serviciilor sau altor adversari puternici, dar ajung să fie expuse, sunt transferurile de date de pe un cont pe altul – datele tale de logare pot fi expuse pentru că erai utilizator pentru un serviciu pe care nu îl mai folosești din 2007, dar care a fost hack-uit, iar parola pe care o foloseai pentru logare pe acel site se potrivește parolei pe care o folosești acum pentru contul tău de Gmail. Un soft manager de parole îți permite să creezi o parolă unică și imposibil de spart pentru fiecare site în parte, dar fără a mai fi nevoie ca tu să memorezi fiecare parolă în parte. Programul manager de parole KeePassX este liber, open source, cross-platform, și nu stochează nimic în cloud.

Un alt element de securizare a informațiilor private îl constituie autentificarea pe două componente (two factor authentication). Valoarea acestui tip de autentificare constă în faptul că dacă cineva reușește să îți fure parola, sau este lăsată pe undeva, autentificarea pe două componente îi permite providerului să îți trimită o cale secundară de autentificare – un mesaj text sau ceva de genul acesta. Dacă aplici autentificarea pe două componente, un atacator are nevoie să îți fure atât parola, ca prim component, cât și device-ul fizic – laptop, telefon, ca și component secundar, pentru a se autentifica la contul tău. Gmail, Facebook, Twitter, Dropbox, GitHub, Battle.net și multe alte servicii, toate oferă această autentificare pe două componente.

Folosește Tor. Cred că Tor este cea mai importantă tehnologie pentru protejarea intimității utilizatorilor în mediul online. Eu personal folosesc Tor; deși nu este total sigur, Tor îți furnizează o măsură de securitate și, în plus, nu divulgă locația ta fizică. Tor Browser este o modalitate excelentă de a utiliza Tor pentru a căuta ceva pe internet fără a lăsa o urmă a acestei căutări. În plus, Tor te ajută să păcălești cenzura atunci când te afli într-o rețea pe care anumite site-uri sunt blocate – așa cum se întâmplă în anumite țări”.

Edward Snowden interviu cu televiziunea germana

„Telefoanele pot fi urmărite chiar şi fără acces direct la dispozitiv”

Edward Snowden a apărut într-un podcast al lui Joe Rogan şi a detaliat puţin modul în care autoritățile pot să urmărească cetăţenii folosind datele pe care chiar telefonul lor mobil le furnizează. Desigur, aceste informaţii nu sunt tocmai noi, însă o confirmare de la unul dintre cei care au lucrat în sistemul de informații și de apărare al SUA este destul de convingătoare pentru a conştientiza posibilităţile și dimensiunile supravegherii (Citește mai departe…)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.