„A distruge credința unui popor face parte din actul de cucerire.
N-ați simțit o stare de sugrumare a acestei țări, în ultimii 30 de ani? Etapizat. Nu vi s-a părut absurd că acum 10-15 ani cineva punea o problemă absurdă, problema icoanelor? Asta era problema lui?
Dacă se îndepărtează de condiția lui creștină, acest popor nu va putea să se înțeleagă pe sine.
De ce să-ți fie frică, ca într-un ocean de proxenetism ce vine de dincolo, să-ți păstrezi această inocență, curățenie morală?
În ultimii 30 de ani s-au făcut sacrilegii cu propria noastră ființă, cât nu s-au făcut în ultimii 2.000 de ani.
Cum să mai vibreze tineretul când l-au scos din manuale pe Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Octavian Goga? Când s-a relativizat istoria.
Mai există un I.C. Brătianu să pună la punct un ambasador al Americii sau al Germaniei, ăia cu fețe de pokemon, care au spus că Basarabia e un stat de sine stătător? Avem noi în spațiul politic că nu avem pe cineva care să spună ‘până aici’?
După ce ne-au chinuit 1.000 de ani, după ce ne-au ciopârțit în al doilea război, cum de vin asupra noastră… De a re-educa tineretul ăsta să o ia pe culoare greșite? Unde ați mai văzut în istoria unui popor ca un tineret să strige: vrem o țară ca afară, vrem spitale, nu catedrale? Ce vreți, mă, o țară plină de spitale de psihiatrie? Sănătatea unui neam este credința lui, acolo e imunitatea. P-ormă vine sănătatea fiziologică.
În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul. Pentru că au nevoie de robi. O țară așa de frumoasă trebuie condusă cu robi, iar robul nu are simțul proprietății.
Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor? Asta e bună s-o puneți pe burtieră. Acolo merge.
Mai suntem pâlcuri de români, crucificați de o populație inconștientă. Cioran a spus că nu e nevoie să fugim după ea, după Cruce, ne-am născut crucificați. Acum ar spune că ne-am crucificat singuri, din interior ne-a ieșit tumora: nu turcii, nu rușii, ci noi ne-am crucificat acum prin indolență, prin indiferență. Ce n-au reușit să facă comuniștii, au făcut ăștia acum. Ne-au făcut frumos, democratic, cu drepturile omului.
De ce n-au rigoarea polonezilor, a cehilor, a croaților,a ungurilor? De ce? Miza nu-i atât de mare pe aceste țări ca pe România. România e cea mai frumoasă și bogată țară.
Nu-i vedeți cum roiesc deasupra Mării Negre, cu legea off-shore? Si cu Roșia Montană?”
Dan Puric
Mai, Dan Puric, de ce lucrezi cu jumatate de masura ?
Acum 2000 de ani (cum zici tu), trecerea la religia lui Andrei a reprezentat acelasi lucru – s-a distrus credinta si s-a realizat cucerirea romana.
Dixit !
Asa este, cel rau, asta isi doreste, racneste ca un leu, sa ne inghita.
De fapt rezultatul este -in realitate- cauza, tocmai pentru acest motiv a fost posibil sa se ia padurile,(bogatiile), etc., pentru ca Romania , ca natie, NU a avut suflet si nici credinta(lasam la o parte spoiala), altfel le-am fi aparat , insa toti, cu mic cu mare, am pus umarul la faramitarea si distrugerea tarii…iar aceasta in pofida exemplelor istorice( Monarhiile, cele mai bune tari, Spania, reantoarsa la Monarhie, una dintre ele, in timp ce ca republica, devenise un iad si o paria a mapamondului) si -MAI ALES- a realitatii romanesti, Romania a excelat in PERIOADA MONARHISTA, cand mai toate aspiratiile nationale s-au implinit si toate marile valori spirituale ( si chiar tehnice) s-au nascut, s-au exteriorizat si au aratat lumii intregi ca suntem si noi cineva …Dar NU acum ci la trecut, in epoca Monarhista…