Lacul economiei

3

Ai un lac cu apă. Pe marginea lui sunt terenuri agricole şi oameni care le cultivă. Totul merge bine, doar că oamenii se înmulţesc şi este nevoie de terenuri cu suprafeţe din ce în ce mai mari. Dar apă este doar în lac.

– Cum vom împărţi apa? – s-au întrebat oamenii.

– Până s-o împărţim este necesar să ne asigurăm că nu fură nimeni din ea! – a spus unul şi, aprobat de ceilalţi, a pus un gard în jurul lacului. Apa din lac se va distribui pe baza hârtiilor semnate de marea autoritate a lacului. Pe baza acestor hârtii veţi vinde şi veţi cumpăra produsele, iar când aveţi nevoie de apă, o hârtie vă asigură o găleată de apă. Astfel, cei mai harnici, adică cei care produc mai mult, vor primi mai multă apă, iar cei mai leneşi mai puţină. Asta pentru că este nevoie să ne asigurăm o producţie eficientă.

Toată lumea a fost de acord cu această schemă. Aşa a apărut Banca Centrală. Întrucât era nevoie de o atenţie sporită în gestionarea hârtiilor, cel care pusese mâna pe lac a propus o metodă şi mai optimizată:

– Nu mai e nevoie să faceţi coadă la mine pentru a vă preschimba hârtiile în apă. Pe marginea lacului am instalat robinete operate de personal calificat. Ei vă vor preschimba hârtiile în apă şi, mai mult, vă vor putea acorda credit atunci când aveţi nevoie. De asemenea, dacă veţi acumula prea multe hârtii, tot ei vi le vor păstra şi vă vor da şi o dobândă la ele.

Aşa au apărut băncile comerciale aflate sub tutela Băncii Centrale.

Pe uscat, în lumea agricultorilor, un neica nimeni care nu se pricepea la mai nimic, a găsit o soluţie interesantă: s-a împrumutat la bancă şi a cumpărat pământul unui agricultor bun, dar analfabet. I-a spus acestuia:

– Eu îţi dau pământul să-l lucrezi şi te plătesc cu un salariu fix, iar tu e necesar să dai tot ce e mai bun din tine ca să-mi faci ogorul productiv.

Omului i-a plăcut propunerea. La urma urmei nu mai era nevoit să aştepte până la recoltă ca să-şi încaseze banii, şi de luat îşi lua salariul indiferent dacă se făcea ceva sau nu. Aşa a apărut capitalismul.

Şmecherul a aplicat aceeaşi schemă şi pe ogoarele învecinate, a angajat agricultori, dar pentru a-şi optimiza cheltuielile a început să umble la salarii. În jos, se înţelege. Agricultorii au vrut să plece în altă parte, dar peste tot şmecherii acaparaseră pământul şi salariile erau de mizerie. Aşa că s-au hotărât să nu mai muncească. Aşa a apărut greva.

Proprietarii de terenuri au mers la stăpânii robinetelor şi le-au spus că le va fi imposibil să le restituie creditele deoarece nu mai muncesc agricultorii. Speriaţi, aceştia au mers la stăpânul lacului şi i-au spus că e de rău şi că tot sistemul de hârtii riscă să se prăbuşească. Stăpânul lacului a trimis armata şi i-a potolit pe agricultori. În plus, i-a obligat pe proprietari să-i plătească mai bine pe muncitori.

Între timp, simţindu-şi poziţia fragilă, a inventat altceva. În loc să se facă stăpân pe lac, a făcut un baraj pe râul care alimenta lacul. Aşa a apărut Banca Băncilor Centrale (BIS).

Lacul a început să sece, iar spiritele de pe margine să se agite.

– Asta se petrece pentru că lacul e la comun. Împărţiţi-vă între voi lacul, astfel încât fiecare comunitate din jurul lacului să aibă propria sa bucată de lac. Şi, ca să controlaţi nivelul lacului propriu, izolaţi-vă propria bucată de lac faţă de celelalte. Aşa a apărut naţionalismul.

Fiecare comunitate restrânsă avea propria bucată de lac. Contra hârtiilor de valoare emise de stăpânul barajului, cineva venea şi umplea lacul unei comunităţi. De asemenea, dacă o comunitate nu-şi plătea datoria către baraj, cineva venea şi lua apa din lac. Unora le-a mers mai bine, altora mai rău. Erau lacuri care stăteau să dea pe-afară, în timp ce altele erau gata să sece.

– Ne e foame!, au început să strige agricultorii de pe terenurile care aparţineau de lacurile sărăcite.

– Asta se petrece pentru că resursele nu sunt împărţite corect, le-a spus o voce misterioasă venind dinspre baraj. Dacă lacul ar fi al tuturor şi pământul la fel, poate că ar fi mai multă dreptate în lume.

În timpul acesta, proprietarii pământurilor nu ştiau pe unde să scoată cămaşa. N-aveau bani nici să plătească salariile şi, întrucât nu prea mai era apă în lacul naţiunii, nici să facă cine ştie ce agricultură nu mai puteau. Aşa că s-au limitat la producţia pentru ei, plătindu-i pe agricultori cât să nu moară de foame.

Văzându-i pe proprietari cum huzuresc în timp ce ei fac toată munca, dar şi încurajaţi dinspre baraj, agricultorii dintr-o naţiune săracă s-au răsculat şi au confiscat tot de la proprietari.

– De-acum totul va fi împărţit egal între noi. Şi munca va fi egală, dar şi plata la fel.

Lumea s-a entuziasmat. În sfârşit venise dreptatea. Aşa a apărut comunismul.

Mai nimeni n-a înţeles cum de s-a umplut bazinul cu apă al primilor comunişti. Se bănuia că marile robinete ale unor naţiuni bogate ar fi contribuit la asta. Cert e că, mânaţi de un imbold revoluţionar, cei care-i răsturnaseră pe stăpâni au început s-o ducă bine.

În urma unei răzmeriţe, o naţiune mândră rămăsese aproape săracă. Lacul îi era secat şi era bântuită de spectrul comunismului. De altfel, agitatorii comunişti cam făceau jocurile pe-acolo. Un politician, uitându-se peste gard, a fost inspirat de discursul unuia dintr-o ţară vecină. Acela spunea că nu comunismul e calea, ci o altă cale, implicând o conlucrare între toţi membrii societăţii. Omul nostru a preluat discursul din zbor, a început să le prezinte semenilor săi cum ţara ar fi bine să fie asemenea unui organism, în care fiecare să-şi îndeplinească rolul, precum organele trupului, dar să şi conlucreze cu ceilalţi pentru funcţionarea impecabilă a corpului naţiunii. Aşa a apărut fascismul.

Într-o perioadă în care marile robinete din partea opusă a lacului se acuzau unul pe celălalt de faliment, când încrederea în tot şi-n toate se dusese de râpă, micul isteric îşi construia naţiunea pe principii de eficienţă. În timp ce-n restul ţărilor se cam făcea foamea, el prospera. Prosperitatea i-a adus un gând: ce-ar fi să-i căsăpească pe vecini, să le confişte ţările şi, pe baza eficienţei pe care-o dovedise, să-şi facă o ţară mai mare pentru măreaţa sa naţiune? Aşa a început Al Doilea Război Mondial.

Hitler s-a împiedicat tocmai de cei pe care dorea să-i şteargă de pe faţa pământului, anume de comunişti. Fusese foarte aproape de victorie. Fusese la un pas să-şi instaureze un regim propriu în marea ţară de peste lac. Dar toate s-au dus treptat. Stăpânul barajului, speriat de perspectiva ca o naţiune să fie prea puternică, a înclinat balanţa spre ceilalţi. Şi mai avea numeroase alte motive să procedeze aşa, unul dintre ele ţinând de descendenţa sa. Astfel, piticul isteric a pierdut tot, chiar dacă victimele de partea cealaltă au fost de zece ori mai mari.

Imediat după răzmeriţă, stăpânul barajului şi-a dat seama că situaţia merge prost din cauză că sistemul dintre lacuri nu e unul coordonat. Astfel a pus la punct un sistem în care rolul central era jucat de lacul marii naţiuni (Bretton Woods), iar un sistem de conducte lega naţiunile una de cealaltă. Astfel, marele lac era împărţit în două: pe de-o parte comunismul cu propriile sale conducte, de partea cealaltă capitalismul. Fiecare avea câte-un lac propriu principal şi fiecare lupta pentru supremaţia modelului său. O vreme lupta s-a dus de la egal la egal, după care comunismul a cam început să-şi piardă ritmul. Împărţirea în mod egal a tuturor resurselor îi avantaja pe cei leneşi, în timp ce dincolo, lăcomia era factorul care-i impulsiona pe oameni să-şi dea sufletul pentru bani. În final lupta s-a tranşat în favoarea blocului capitalist. Aceasta a fost „căderea Cortinei de Fier”.

Înainte de a trece mai departe, să vedem ce se petrecuse de fapt remarcabil cu capitalismul. Se descoperise că lăcomia îi putea orbi pe oameni. Mai mult, stăpânii au început să se retragă în spate, punând între ei şi muncitori o formă nouă, anonimă, anume corporaţia. Nu mai erai angajat la stăpân, ci la o entitate abstractă, corporaţia, pe care nu te puteai supăra. Te supărai, în cel mai rău caz, pe un şef imbecil, pe o angajată de la HR ş.a.m.d. Însă, pe corporaţie n-aveai cum să te superi. Corporaţiile au început să concureze natural unele cu altele, chiar dacă aveau aceiaşi stăpâni. Din lupta lor – falsă ar spune unii – s-a născut progresul jumătăţii capitaliste a lumii. Lăcomia omului s-a transmis către corporaţie, transformându-le în nişte monştri care se auto-optimizează în vederea câştigării bătăliei. Aceasta este corporatocraţia.

Se spune că, ajunse la marginea prăpastiei din cauza luptei perpetue între ele, corporaţiile au fost cele care au generat căderea comunismului. Statele comuniste aveau aproape jumătate din lume, deci un câmp nou pe care să-l digere. E o ipoteză. Cert este că, după căderea Cortinei, corporaţiile au mâncat din victimele aruncate în bătălie. Peste tot pe unde au pătruns au adus o falsă bunăstare formată din hrană fake, haine fake, propagandă şi mult sclipici. Foştii comunişti s-au lăsat prinşi în horă, fascinaţi de strălucirea lumii. Cei mai hârşiţi au înţeles că e un joc şi s-au chinuit ca hălci din economiile lor să imite jocul corporaţiilor, înfruptându-se din ceilalţi. Cât timp au existat victime, ciocnirile dintre corporaţii nu s-au produs. N-aveau sens.

Acum suntem în momentul în care întregul lac şi pământurile din jurul său aparţin corporaţiilor. Acţionari ai corporaţiilor sunt o mână de oameni, printre care şi stăpânul barajului. Chiar dacă sistemul e unul ingenios, în care adevăraţii stăpâni sunt în spatele unor entităţi abstracte, la nivelul omului de rând a intrat viermele confuziei, al incertitudinii. Mai mult, corporaţiile, auto-optimizându-se, umblă asemeni stăpânilor din trecut la veniturile muncitorilor, forţându-i să accepte din ce în ce mai puţini bani. Iar pentru asta nu folosesc biciul, ci propaganda. Supărarea muncitorilor e canalizată către entităţi care stau să moară: stat, politicieni ş.a.m.d. Aşa se face că muncitorii, în loc să privească unde ar fi necesar, sunt încurajaţi să se uite acolo unde nu e nicio soluţie: în ograda statului care e din ce în ce mai mic şi mai neputincios. Cam ca pe vremea de dinaintea revoluţiei comuniste. El va fi victima deoarece el e ultima redută care se opune modelului corporatist. Acesta este modelul globalist.

Aici însă se va produce o fractură teribilă. Stăpânul barajului ştie că nu e bine să existe un sigur câştigător. Aşa cum, în trecut, stăpânii pământurilor ameninţau cu luarea lacului sau a barajului, la fel se petrece şi acum dinspre corporaţii. Chiar dacă el este acţionar al marii majorităţi a corporaţiilor, acest acţionariat îl păstrează doar ca backup. Asta pentru că acum e necesar să decidă ce urmează să facă: se lasă ingurgitat de către corporaţii, având o felie substanţială din acestea, dar ajungând în mod inevitabil să împartă puterea cu ceilalţi „acţionari” sau găseşte o soluţie să-şi menţină puterea?

Şi care-ar fi soluţia în acest caz? Simplu: împărţirea lumii în naţiuni-victimă ale corporatocraţiei şi în naţiuni care folosesc alt model, mai precis un model organicist ca al lui Hitler, care avea avantajul că eficientiza societatea fără a produce munţi de deşeuri.

Pe scurt, acesta este momentul în care ne aflăm. Marele stăpân al barajului încă e în cumpănă şi în funcţie de decizia sa se va scrie istoria vremurilor care urmează.

Preluare: Trenduri economice / Autor: Dan Diaconu

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Decizia nu va ușoară pentru marele stăpân de baraj dacă China îi decuplează lanțurile de aprovizionare globală, iar inițiativele One Belt One Road + proiectele economice legate de New Silk Roads încep să se deruleze cu celelalte state ale lumii. Mai adaug aici și reformarea sistemului hukou al chinezilor, apoi o Uniune Europeană aproape total paralizată, fără un pachet economic și social de salvare a tuturor membrilor săi și, nu in cele din urmă, o Americă aflată la distanță mică de un declin economic și financiar, chiar dacă Trump a transformat FED-ul într-un fond speculativ care a fuzionat cu Trezoreria US, dând puteri aproape depline lui BlackRock care gestionează – în momentul de față – activele a peste 170 de fonduri de pensii, bănci, fundații, companii de asigurări, de fapt o mare parte a banilor proveniți din capitaluri private și fonduri speculative.
    Chiar și-n timpul derulării virulenței Covid-19, China a semnat acorduri pentru noi proiecte One Belt One Road în Myanmar, Turcia și Nigeria. Sunt totuși 56 de națiuni din Asia, Africa, Europa și America de Sud care aparțin strategiei de dezvoltare economică chineză, prin urmare China se află în procesul ireversibil de-a deveni cea mai mare putere economică globală. Șovăiala stăpânului de baraj este dată și de yuanul digital, ca o macro-strategie complexă a Partidului Comunist Chinez și ca un exponent preponderent de politică externă. La ora actuală, urmărind cu maximă atenție stabilirea și planificarea obiectivelor Beijingului, am constatat un spectru perfect dezvoltat pe fiecare front în războiul hibrid declanșat de Washington: strategic, economic, cibernetic, biologic, psihologic. Cu siguranță, va intra pe scena lumii într-o manieră extrem de consolidată parteneriatul strategic Rusia-China prin intermediul căruia se vor negocia relațiile cu proprietarul barajului.

  2. Creşterea pensiilor cu 40% ar însemna dezastru, spune ministrul Cîțu. “10% este ce se poate face acum”
    (în Știri & Revista presei, 3 Iulie 2020)___—–____catzu a inceput sa vorbeasca chiar de o apocalipsa, incepe sa-si gaseasca scuze si retragerea din aceasta noua faza de mistificare a realitatii romanesti, sigur , aceasta criza este un lucru serios, inclusiv economic, insa el (si comp.)nu vrea sa indrepte situatia total inechitabila din Romania( desi pentru asta este platit si cu asta se lauda “inainte”), adica URIASELE DISCREPANTE ( si ne referim la stat) intre grupele de salarii si chiar la cele de pensii, tocmai pentru ca el este exponentul unor uzurpatori si vrea ca si el sa iasa la o pensie imensa, pentru care NU a contribuit decat infinit zecimal. Desigur ca si 10% marire , este o noua lovitura la buget, insa SOLUTIA stie ca exista si anume aceasta marire*** facuta cu bani RECUPERATI de la cei cu salarii si pensii imense ( la stat) si chiar de la oricine prin cele doua masuri expuse de sute de ori, MORATORIU pe pensii si salarii la stat(inclusiv DESFINTAREA totala a pensiilor speciale si recuperare retro, in contul legii ” primirea de foloase necuvenite”) si -general- introducerea TAXARII PROGRESIVE, ce poate fi mai simplu si mai echitabil decat atat? Numai criminalii nu accepta asa ceva, se fac ca nu inteleg sau ca nu au auzit niciodata de asa ceva..(*** daca s-ar proceda asa , GARANTAT ar exista fonduri si pentru mariri de 40%, insa NU la toata lumea ci la cei de la baza grilei si, in sus, cu mai putine procente, incat salariile maxime sa fie de cel mult 3 ori mai mare ca actualul salariu mediu, pensiile maxime de max.. 2,5 ori mai mare ca pensia medie actuala iar salariile si pensiile minime sa fie cel putin 75% din cele medii actuale, adica CONCENTRAREA STRANSA a acestor valori, in jurul mediei actuale…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here