
«Mâna deșertului» nu este nimic altceva decât o mână din beton, o mână uriașă îngropată în Deșertul Atacama, Chile.
Arată ca și cum o mână a unui om uriaș a fost îngropată în urma unei furtuni de nisip catastrofale. Se află la circa 75 de kilometri sud de orașul Antofagasta, în plin deșert Atacama, pe autostrada Panamericană, și reprezintă un spectacol bizar. Priveliștea poate fi asemănată cu suprafața planetei Marte. De fapt, deșertul chiar a fost folosit de cei de la NASA pentru a testa mașinile concepute special pentru a cerceta suprafața planetei Marte.
Este construită la o altitudine de 1.100 de metri deasupra nivelului mării.
Nu este un mister, ci o veritabilă operă de artă pe care localnicii au botezat-o «Mano de Desierto» – Mâna deșertului, o creație cum veți mai întâlni în nicio altă parte a lumii.
Masiva sculptură măsoară 11 metri în înălțime și este opera sculptorului chilian Mario Irarrazabal, iar astăzi, în imensitatea celui mai arid loc de pe Terra, «Mano de Desierto» atrage aproape zilnic curioși care vor să o admire. Vizitatorii pot confunda sculptura cu un miraj. Însă, mâna care iese din nisip, având o formă ce dă impresia că este o cerere de ajutor, este reală. A fost gândită ca un simbol al ideilor contrastante care ne arată cât de mici și neajutorați suntem, ca oameni. Sculptorul a folosit înfățișarea umană pentru a exprima emoții precum singurătatea, suferința și tortura. Arată ca și cum o mână a unui om uriaș a fost îngropată de o furtună de nisip, simbolizând, deci, și supunerea omului în fața imenselor forte ale naturii.
«Mâna Deșertului» a fost realizată de sculptorul chilian Mario Irarrázabal. A fost construită în 1992 din beton și fier.
