Suntem nepregătiți pentru era digitală

0

Trece sau nu trece România de mâine, de pe hârtie în era digitală?

E una dintre întrebările la care am răspuns astăzi, la dezbaterea «Criza ca oportunitate pentru o administrație eficientă / servicii publice de calitate», organizată în cadrul primei ediții online a Academia Europeană pentru Tineri Lideri Politici.

Oricât de mult mi-aș dori ca abordarea acestei teme să fie una plină de optimism, cred că suntem mai degrabă departe de o Românie digitalizată, în care administrația publică, fie ea centrală sau locală, să se mute online și de acolo să arate tuturor cât e ea de accesibilă, eficientă, transparentă și… suplă.

Motivul principal? Realitatea din birourile celor care fac strategii peste strategii în această privință (apropo, avem și o Autoritate pentru Digitalizarea României, aflată în subordinea prim-ministrului!) diferă mult de cea din teren.

Cu 45% din populația țării care trăiește în mediul rural, acolo unde există încă (mari) probleme în a le asigura locuitorilor serviciile de bază (apă curentă, canalizare), România se digitalizează într-un ritm propriu, neunitar, și, mai grav, incomplet. Adică, un fel de adaptare neaoșă la digital, de tipul „fiecare așa cum poate”.

Faptul că există județe care n-au mai așteptat unda verde de la Capitală și au pornit pe cont propriu digitalizarea administrației locale e unul de aplaudat, doar că la polul opus sunt altele, numeroase, cu instituții unde nu doar că trebuie să stai la coadă pentru o hârtie, dar mai găsești pe ușă și recomandarea „Formularele online se depun la Ghișeul Nr. 5”.

Problema e că, în acest fel, nu facem decât să alimentăm ideea greșită că, gata, ne-am digitalizat! Dar, o hârtie trimisă pe e-mail la o instituție nu înseamnă că avem servicii digitale!

Criza Coronavirus a deschis o fereastră de oportunitate în ceea ce privește transferul multor activități ale instituțiilor publice în zona de online. Pe repede înainte, căutând soluțiile rapide și nu neapărat cele mai bune. Un exemplu recent: episodul înscrierilor antreprenorilor români în Programul IMM INVEST, pe o platformă care n-a suportat 150 cereri pe secundă. Un alt exemplu, mai vechi, mai cunoscut și mai dureros: blocajele dese ale Sistemului cardului național de sănătate.

Avem, așadar, confirmări ale scorului rușinos pentru autorități în disputa România pe hârtie vs. România digitală. În completare, vin rapoartele oficiale care transmit că țara noastră a rămas în urmă în ceea ce privește indicatorii referitori la competențele digitale și că are rezultate slabe în digitalizarea serviciilor publice, comparativ cu restul statelor europene.

În aceste condiții, cred că, dincolo de digitalizare, profesionalizarea administrației publice în varianta offline, adică așa cum o cunoaște toată lumea, trebuie să rămână prioritatea ZERO.

Pentru că, la cum arată tabloul actual, peste care Coronavirus a mai pictat niște umbre, vom mai avea parte mult timp de servicii administrative offline.

PS: Fotografiile sunt de ieri și de azi, de la webinarul «Leadership pe timp de criză», modulul de training – «Comunicare pe timp de criză», «Prioritățile și deciziile strategice ale României / Leadership pe timp de criză» și «Noul context economic & social internațional / cum au răspuns cele mai afectate țări de COVID-19 și care sunt prioritățile post-criză».

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.