Aproape doi ani în urmă am făcut această fotografie, plimbându-mă prin Milano, pe strada Montenapolione, numită și „strada modei”. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc. Nu știu daca ați recunoscut bărbatul din poză. Este Giorgio Armani (86 ani). Chiar Armani în persoană, care își aranjează vitrina de unul singur. Vă puteți imagina așa ceva la noi, un multimilionar care muncește în „șantier”? Ei bine, eu nu.
Uimită fiind, am făcut această poză nu numai pentru că era Armani în cadru, dar și pentru că am vrut să imortalizez momentul în care o personalitate cu renume mondial, sume enorme în conturi și cu un staf de mii de oameni în spate, cărora le putea încredința această misiune, nu-i părea umilitor să facă această muncă umilă – să aranjeze un manechin din vitrină.
Amintiți-vă de câte ori suntem martori cum șefi cu muuult mai mici, dar cu o vanitate maaare își permit să umilească subalternii chiar și în prezența altor persoane pentru niște fleacuri.
Pentru mine Armani este și un exemplu de Om cu literă mare, care dovedește că, pe lângă măreția sa de profesionist în domeniul modei, rămâne în viață un om umil.
În perioada pandemiei, Armani a recalificat fabricile sale pentru producerea halatelor de unică folosință pentru medici.
Aceasta dovedește că nu banii, dar faptele îl fac pe om cu adevărat măreț.
Autor: Viorica Răilean
