Românul nostru

România e pe punctul să devină o imensă şi inumană puşcărie

30300

Democrația asimptomatică. Românul în regimul Iohannis e suspect.

Dacă sub Iohannis în „epoca Kovesi” toți eram suspecți de corupție, toți eram penali asimptomatici, acum, în epoca terorii medicale toți devenim suspecți de a fi infectați și reprezentăm un „risc iminent”.

În momentul în care procurorii nu mai reprezintă instrumente credibile și eficiente de limitare a drepturilor și libertăților noastre, în luptă sunt aruncați medicii „din prima linie”, transformați peste noapte din salvatori în agenți ai puterii discreționare a unui stat al cărui singur scop este terorizarea și îngrădirea drepturilor populației.

Și toate astea la indicațiile ale Directorului General al Organizației Mondiale a Sănătății, care devin direct și imediat aplicabile în statul român, transformat într-o colonie supusă unui guvern mondial dirijat de la New York, din sediul ONU.

Soluția guwernerului Iohannis – românul merită să fie „izolat”: în pușcării, în spitale pușcării, în domicilii devenite pușcării.
Trăim într-o țară în care noi toți, „asimptomaticii”, posibilele „persoane purtătoare de agenți patogeni” ai unor boli neidentificate, am devenit suspecți și ni se va „impune internarea obligatorie, conform reglementarilor în vigoare, pentru o durată conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient”.

România e pe punctul să devină o imensă și inumană pușcărie.

Democrația noastră a devenit asimptomatică, a rămas un simplu nume golit de sens, un ambalaj fără valoare, lipsit de orice simptom a unei societăți într-adevăr democratice!

Și toate astea devin politică de stat printr-un proiect de „Lege a pandemiei” despre care aproape nimeni nu spune nimic.
(Infamul text îl găsiți aici https://jurnalul.info/lg/)

Niciun cuvânt de la presa miluită cu zeci de milioane de euro de guwernerul „condus” de Lucovid.

„Societatea civilă” dirijată din pădure tace și ea, deși în situații infinit mai puțin grave lua cu asalt guvernul, e drept, manifestând violent în apărarea sistemului opresiv de forță instituit de același Iohannis și de securiștii din spatele lui.

Nici „opoziția” nu suflă o vorbă. E pe cale să devină și ea părtașă și complice la această odioasă crimă împotriva democrației. Fie din ticăloșie, fie la ordin, fie timorată de stigmatele naziste de tip „ciuma roșie”… opoziția parlamentară, care, de fapt, are majoritatea în Parlament și care deține puterea legislativă, a intrat în opoziție cu propriul electorat.

E momentul în care noi, „Suspecții”, avem datoria să rupem tăcerea și să izolăm dușmanii drepturilor noastre, să eliminam dușmanii democrației și suveranității țării noastre.

E momentul să ne ridicam împotriva opresorilor noștri, văzuți și nevăzuți!

Related Articles

Back to top button