«Conştiinţa naţională», de Nae Ionescu

0
Nae Ionescu 2

Conştiinţa naţională este elementul dinamic al naţiei, îndrumătorul generaţiilor de sacrificiu. În timpurile actuale, când opera de unificare teritorială trebue conplinită cu cea de unificare sufletească – conştiinţa naţională trece prin momente destul de critice. Şi aceasta dintr’un motiv puternic: lipsa de caractere.

Buruiana blestemată a politicianismului hâd a otrăvit sufletul românesc. Singurul antidot n’ar fi decât formarea şi educarea caracterului.

Treaba asta presupune însă un lucru: metodica îndrumării unită cu entuziasmul celor mai experimentaţi în hazardurile vieţii. Credeţi oare că domnii ce deţin înalte situaţii în statul românesc mai au timp să se gândească şi la asemenea lucruri? Conştiinţa li s’a tocit, caracterul li s’a atrofiat, – iar simţământul naţional a fost omorît prin puterea diavolească a banului. Antrenaţi pe această cale, aceşti domni sunt cei mai preţioşi ajutători ai acelora ce caută să distrugă temeliile neamului românesc. Dacă se complac în acest rol în deplină cunoştinţă de cauză, atunci sunt nemernici; dacă o fac în mod inconştient, sunt neghiobi – şi cu atât mai rău. […]

Cu asemenea caractere şi cu asemenea indivizi să fim siguri că nu se va putea desăvârşi niciodată unitatea sufletească a poporului românesc.

Asta ca să se ştie!

Nae Ionescu, text din revista «Înfrăţirea Românească», nr. 17, 1 iulie 1928

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.