Nu-mi fac probleme asupra a ceea ce vor zice patronii noii ordini. Nu pentru că nu aş ţine serios cont de aserţiunile lor, fie şi dintr-o prudenţă ştiinţifică, ci pur şi simplu pentru că nu vreau să mă complic cu explicaţii inutile.
Inutile deoarece tot ce aducem ca argumente sănătoase în favoarea ideilor care prevestesc falimentul megasistemelor sociale sunt incinerate de cuptoarele fahrenheit ale ideologilor globalişti.
Nu încerc să mă substitui nici marilor incantori ai versetelor ultraşe din care nu rămâne decât zgomotul obositor şi cel mai adesea dezgustul pentru profanare.
Îmi repet cu obstinaţie ceea ce am spus acum 20 de ani la Târgu Mureş, după evenimentele sălbatice din martie: „naţiunea nu se iubeşte răcnid cu furie, despre Ea, ci lucrând cu sârguinţă şi smerit, pentru Ea.”
Când m-am decis să abordez acest inconvenabil subiect, am luat în calcul nevoia de reconsiderare a unor fantoşe comerciale exhibiţionate pe la mai toate posturile de televiziune şi tranşate de nişte măcelari ai vorbelor academice gargarisite.
Mă refer, desigur, la problema devenită… problematică, a naţionalului, a identităţii unei naţiuni şi convertirea acestora la numitorul comun al globalismului.
Am pronunţat fără echivoc, acum 20 de ani, că subţirimea spirituală se explică prin lipsa intelectului creator. Iar lipsa intelectului creator explică apariţia şi exersarea unui comportament eminamente primitiv, pe care l-am definit ca fiind „mimetic”.
Dezvoltarea ipotezelor în jurul mimetismului a reuşit să identifice şi modelul de guvernare xeroxat al reţelei subliminate de avantajele diluţiei identitare. Verdictul de astăzi vine de la sine: corciturile politice au compromis virtuţile conceptului globalizării pentru că au atentat la identităţile naturale.
Au generat diferenţieri artificiale, din premise falsificate cu murdară ştiinţă, pentru a produce opozabilităţi, pentru a-şi genera argumente de lucru permisive utilizării forţei şi amestecului brutal în treburile interne ale suveranilor.
Eu însumi admit conceptul de globalizare şi existenţa efectelor sale benefice, pe foarte multe planuri. Dar am simţita convingere că trebuie să avem măsură. Şi criterii multiple, „omnia cogitur”.
Pentru mimeţii zilei, globalizare înseamnă numai americanizare, numai imagine superfluă, numai superficialul propagandei predilecte de contracultură.
Am adoptat numai consumismul post-capitalist vestic, luând cu voluptate multe din racilele sale, dar foarte anapoda şi câte puţin din calităţile profunde şi eminente ale societăţii apusene tradiţionale.
Am luat numai formele superficiale în detrimentul substanţei, numai jargonul vulgar peste expresia românească, numai cântecele răcnite peste cele româneşti, numai fasoanele „de superioritate” adăugate la moftangismele româneşti, dar nu şi pragmatismul, eficienţa, munca şi inteligenţa lor organizatoare.
Reversul a venit de la sine uitând tocmai occidentul cultural.
Filosofia carteziană, dialectica lui Hegel, metafizica lui Heidegger sau nihilismul lui Nietzsche, dar şi modele de societate ale lui Thomas Morus utopicul, Thomas Hobbes umanistul, St. Simon socialistul crestin, J. J. Rousseau contractorul social, axiologia meritului promulgată de Vilfredo Pareto, operele muzicale ale lui Wagner, Debussy, de Falla, Berlioz sau Beethoven, şi lista continuă a fi deschisă, domnilor, a rămas doar sursă bibliografică, în cel mai fericit caz, şi atât!
Spre firava lor consolare, unii oficiali se raportează la aspecte similare de prin apropierea noastră. Cică aşa trebuie să se întâmple, atâta timp cât am aderat la structuri integrate, la spaţii comune, la obligaţii asumate.
Asemenea bezmeticii auzim la tot pasul. Se pedalează pe condiţionări care nu au fost impuse de nimeni pentru a-şi acoperi mizeria morală, sterilitatea unor gândiri, dacă ele există cumva, incapabile de renovare şi construcţie proprie.
De altminteri, continentalizarea sau globalizarea instituţiilor nu a cerut niciodată desfiinţarea specificităţii regionale sau locale.
Dimpotrivă. Nu trebuie să renunţăm la valorile noastre de diferenţiere specifică. Nimeni nu ne-a cerut să-l îngropăm pe Nae Ionescu sau să-l conservăm în debaraua cadavrelor pe Eminescu.
Nu ni s-a interzis să-i recitim pe Cantemir, Eliade, Barbu, Culianu sau Petriceicu Hasdeu.
Nu ni i-a scos nimeni pe Sadoveanu sau Goga din manualele de limbă şi literatură română, şi nici nu a existat directivă europeană de anatemă contra ilustrului Ioan Vodă Cuza, pentru secularizarea averilor.
Ei, domesticii de aici, îndobitociţii în cele slugarnice, au făcut toate aceste nevolnicii. Râd de noi şi cei din Zimbawe.
Căci proasta guvernare, generată nu atât de incompetenţă, cât de reaua credinţă, substituie regulile corecte şi le perverteşte în numele poporului.
Poporul despre care am făcut vorbire şi scriere la început, nu poate reacţiona, fiind asemenea unui bolnav perpetuu, anesteziat pe o masă a chirurgiilor politice, de la care nu se aşteaptă decât malpraxisul ucigaş!
Şi totuşi, acest popor, adesea pedepsit cu hulă, este sieşi marele giuvaer. El nu a renunţat niciodată la memoria inalterabilă care transcede toate vicisitudinile, toate otrăvirile de dinăuntru sau de dinafară.
Pentagrama sacră a identităţii se păstrează în taine şi astăzi, aşa cum numai basmul şi balada le pot ţine minte. Aici s-a încercat şi se screm încă unii alogeni mintali să ne lovească cu perfidie.
Şi dacă verbul meu este nervos, este şi pentru faptul că, prin educaţie şi proprie trăire, nu am acceptat niciodată toleranţe pe acest subiect. Pentru că cele cinci elemente specifice, ele însele nu pot fi negociate vreodată: steagul, cântecul, portul, limba şi datina.
Gral. (r) Dr. Mircea Chelaru
Ceea ce se întâmplă astăzi este mai mult decât globalizare, este subversiune ideologică, o formă sofisticată de război psihologic menită nu numai să schilodească identitățile, ci să schimbe inclusiv percepția maselor asupra realității. Este procesul prin care elita ocultă obține ”ordine din haos”, știut fiind faptul că o populație fără similitudini lingvistice, culturale, religioase care rezidă din simboluri (cântec, port etc) nu mai poate susține un stat, devine o gloată gregară condusă de instincte primare. Statul le displace pentru că înseamnă niște reguli, o minimă morală pe care se poate construi o lege, reprezintă niște drepturi deținute de cetățenii săi. Agenda elitei pătrunde în mintea oamenilor, îi demoralizează și-i face confuzi începând cu propriul gen și până la a se îndrepta împotriva propriei țări. Ori asta exprimă infirmarea propriei istorii prin negarea rădăcinilor creștine, populațiile fiind prizonierii corectitudinii politice și dogmelor situate mult peste fenomenul de transformare a lumii într-un ansamblu prin mijloace specifice.
Mă tem că de data asta , nimeni și nimic nu ne mai poate salva….un popor care digera propria suferință.