O imagine de … un milion pentru demnitate

Fotografia aceasta, atât de expresivă, a devenit destul de celebră: eu o întâlnesc frecvent pe internet când e vorba despre bătrâni și/sau sărăcie. Puțini știu că este „vasluiană” și a fost realizată de colegul nostru Adrian Baciu, fotoreporter la Monitorul de Vaslui, care nu mai este printre noi, un om bun și un profesionist desăvârșit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Moșul din imagine era un bătrânel blând și cumsecade care trăia din mila oamenilor din zona Gării a Vasluiului, unde am copilărit și eu. Nu cerea decât când era prea flămând, nu țipa, nu se jelea, dar oamenii îi dădeau mărunțiș și altele pentru că îl cunoșteau. Era o figură și o imagine familiară, îl vedeai cel mai adesea mai degrabă cu câte un măr sau o bucată de pâine în mâini, dar cu desaga mereu în spate și aplecat de ani și viață grea, mergând ușor, practic târâindu-și picioarele… Ți se făcea milă de el doar privindu-l, după cum transmite și fotografia.

Nu vorbea decât pentru a spune „Doame ajută!” când primea câte ceva și nu obișnuia să se plângă, cum știm că fac cei foarte săraci, cerșetorii. Dar el nu era un cerșetor, ci un om sărac. Își ducea soarta cu un soi de demnitate, și-o asumase, s-ar putea spune. Chiar atunci când era foarte flămând nu insista să ceară, spunea doar „Dacă aveți…”, fără să întindă mâna. Oamenii îi dădeau văzându-l, unii se întorceau din drum pentru a-i da câte ceva impresionați de imaginea pe care o avuseseră în fața ochilor. 

Eu am copilărit cu el, ca prezență, pe o anumită stradă. Îl am în minte stând sprijinit de un gard, cum obișnuia, pur și simplu, fără să întindă mâna vreodată decât atunci când primea. Peste ani, revenind în zonă, nu l-am mai văzut și nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el…

Batran sarac
Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Sincer vă spun, l-aș fi luat acasă! Absolut întotdeauna am aceeași pornire atunci când văd/întâlnesc asemenea oameni! Care nu cer, care nu te irită la maxim prin expresia țipată aproape ”fie-vă milă, ajutați-mă cu ceva”, sau care nu îndrugă povești lacrimogene, despre cât de oropsiți au fost la viața lor, prin mijloacele de transport. Nu doresc să dezvolt în spațiul public mai mult decât consider, dar acum câțiva ani am reușit să-i fiu de folos cuiva într-o situație similară. Iar sentimentul, pe care l-am avut la finalizarea acțiunii și pe care-l am și astăzi ori de câte ori mă ocup de evoluția în bine a persoanei respective, este net superior aceluia care constă în donația pentru o mănăstire, spre exemplu.
    Din păcate, statul nu oferă o protecție socială reală celor în nevoi, bisericile nu se ocupă cu cantina săracilor și cu sponsorizarea măcar a unei mese calde zilnice, iar despre adăposturi decente și curate nici nu mai merită să amintesc! Cât privește bogații României, aceștia sunt abrutizați și insensibili la lipsurile majorității. Cel mai adesea, gesturile de bunăvoință, de mărinimie, față de săraci și necuvântătoare sunt făcute tot de către cei pe care nu-i dau banii afară din casă, cei modești, dar care-și rup din puținul lor să ofere. Și-o fac cu mare drag, unii dintre noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here