Meşterul „Manole” şi cele trei decenii de dictatură bancară

4

Una câte una, lighioanele din Cartelul Mafiei Româneşti, care controlează şi îşi împart de trei decenii banii ţării, sunt prinse în undiţa reglărilor de conturi. Doar e an electoral şi… care pe care!

Parcă ar fi fost vreun mare secret colaborarea matusalemicului Manole cu Securitatea! Cum altfel ar fi suit imediat după lovitura de stat în ierarhia BNR! Cooptat, mai apoi, în alte structuri de forţă financiară la nivel mondial, Isărescu a fost dresat să ţină economia românească sub preşul de la uşa cramei sale şi să facă din BNR hârtia de şters geamurile celor peste 40 de bănci străine din ţara noastră. Isărescu a considerat BNR podgorie proprie, nu instituţie a statului în slujba cetăţeanului. După trei decenii vine CNSAS şi stabileşte calitatea lui Isărescu, alias, „Manole”, de colaborator al fostei Securităţi, după modelul Băsescu-Petrov. Fraţii de arme se ajută la nevoie, dar se şi sapă între ei, nu-i aşa?

„Blestemată politică! Să n-ai un moment de pace!”, i-ar spune Tipătescu matusalemicului trilateral, doctor în ştiinţe economice, academician Mugur Isărescu, un pic mai „academician” decât Elena Ceauşescu, abonat permanent la cârma banilor naţionali de mai mulţi ani decât a condus ţara Nicolae Ceauşescu! Indiferent de vremuri, Manole Isărescu nu s-a temut o clipă că vreun băltăreţ va doborî aracii podgoriei sale de la „Măr SRL” – Drăgăşani sau că va încasa vreun ghiont public în turnătorii! Complice în formă continuată la împovărarea financiară a României, cunoscut din cămătăria legalizată cu băncile străine, Manole Isărescu a avut şansa, aproape inexistentă în perioada comunistă, de a pleca în Statele Unite, unde a studiat economia de piaţă internaţională.

De trei decenii avem aceeaşi semnătură pe bancnotele româneşti, pe care Manole le-a băgat la apă după poftele bancherilor globalişti, prin speculaţii ale cursurilor valutare, apoi le-a uscat la soarele inflaţiei. Nimeni nu s-a atins de Manole! Nici atunci când au fost furate, controlat, Bancorex, Banca Religiilor, Credit Bank, Bankcoop, Banca Albina, Banca Agricolă, Banca Dacia Felix, Banca Turco-Română, Banca Columna. Dacă un cap pătrat din media propunea expulzarea din ţară a românilor care vor refuza vaccinarea obligatorie, eu propun „expulzarea” acestor turnători nenorociţi în sălile de judecată şi, după gravitatea faptelor penale comise, după gratii. Cu confiscarea averilor dobândite prin „inginerii” financiare contrare legilor ţării.

Sume fantasmagorice s-au evaporat în paradisurile fiscale sub ochii aceluiaşi guvernator securist, C.F.R.-ist „trilateral”, admis recent şi în aşa numitul Club Bilderberg! Cartonaşul galben primit acum de Isărescu e un fel de: „potoleşte-te, băiatul tatii, că te zbor”. De zburat nu va fi zburat… Cine a mai văzut pterozauri reptilieni zburând decât din Triasic până la finele Cretacicului? Să ne amintim că, în 2016, SUA au declasificat o scrisoare trimisă de Manole Isărescu conducerii Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas, publicată pe site-ul FED New York, fiind primul document public care atestă „cumsecădenia” guvernatorului, în a pune pune pe tavă marilor puteri economia românească. Limbajul folosit de către Isărescu trădează obedienţa acestuia în faţa licuricilor planetari. În scrisoare, Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă, precum şi angajamentele pe care şi le-a asumat în faţa celor de la FED. Documentul vorbeşte despre privatizări şi vânzări masive, despre „asistenţa” acordată României de FMI şi BM şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Scrisoarea de curtoazie adresată de Manole către FED este primul document din seria neagră care atestă că Manole este implicat în vânzarea României puterilor occidentale. Nu ştiu dacă motivul desecretizării se regăseşte în prevederile legislaţiei americane sau dacă nu cumva a fost primul semnal primit de Isărescu. Un fel de: „fii ascultător, băiatul tatii, altfel, valiza şi, la gară!”.

În trei decenii de dictatură bancară, în care BNR a încăput pe mâna lui Isărescu, România a fost ca un avion, care în loc să ajungă pe insula bunăstării, a fost deturnat şi forţat de teroriştii Puterii Financiare Mondiale, cu complicitatea lui Manole şi cu sprijinul aleşilor de la Bucureşti, să aterizeze într-o junglă a canibalilor financiari, o junglă a exploatării şi sărăciei crunte. Aţi citit declaraţia de avere a tartorului Mugurel, „dragi români”, ca să-l „plagiez” pe agramatul clevetic ultrademagog K. Johannes Un? Acesta motivează că o parte a averii a fost dobândită în era socialistă! Nimic mai fals! Atunci era imposibil, cu vestita lege a veniturilor dobândite ilicit – Legea 18/1968! Citiţi-i declaraţia de avere şi făceţi-vă crucea mare! Diavolul e isteţ, şi-a adunat averi cât munţii, pentru că este membru al temutei Trilaterale – pe aceeaşi treaptă în ierarhia guvernului mondial din umbră cu grupul Bilderberg, care determină deciziile politice la nivel global.

Pe Klaus Iohannis nu-l caută CNSAS la pene? Vrem dovada! Despre Orban se ştie că e fiul unui securist! Umblă vorba că şi soaţa dictatorului e fiică de „blănar” DSS.

România a fost spânzurată de gât pe termen nelimitat de mafiotul Isărescu, sfinxul de la BNR, pensionar de lux şi încă, guvernator, cu salariu de nabab, care şi-a bătut joc, trei decenii, de banii României, alimentând la sân bancherii străini, care-şi exportă în ţările lor profiturile uriaşe furate din sărmanele buzunare româneşti. Manole s-a distrat trei decenii prin umflarea valutelor, în timp ce sărăcia „multilateral-dezvoltată” umplea cratiţa cetăţenilor români. Acesta a urmat întocmai deviza numitului/renumit Rothschild: „Daţi-mi controlul asupra monedei naţionale şi mi-e indiferent cine face legile”. Şi i-a priit. Vivat CFR-ul (nu Căile Ferate Române, ci „Council Foreign Relations”, „Trilaterala”, „Bilderberg Group” & Co.)! Printre membrii Comisiei Trilaterale se regăsesc şi: prinţul Charles al Marii Britanii (acela care are fantezii erotice cu Transilvania românească), Jose Manuel Durão Barosso, fost premier al Portugaliei şi fost preşedinte al Comisiei Europene, calitate în care şi-a bătut joc de români, fostul preşedinte american, saxofonistul Bill Clinton, Tonny Blair, fost premier al Marii Britanii, Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA şi Zbignew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al lui Jimmy Carter şi alte exemplare „iubitoare” de români.

Vă mai amintiţi de Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu? În 2016, ea şi Florin Mihai Ghiulbenghian spărseseră „Omerta” cu şapte denunţuri uluitoare, aruncând în gura justiţiei nume grele ale politicii şi finanţelor, în baza unor probe – „acte, înscrisuri, documente şi martori”. Denunţurile lor vorbeau de sute de milioane de euro luate de la bănci cu acte false, cu mijlocirea lui Mugur Isărescu, vorbeau de finanţarea campaniei lui Traian Băsescu, de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi intervenţii pentru licitaţii cu statul. Potrivit RTv, Alina Măgureanu declarase procurorilor DNA că Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg l-ar fi omorât pe fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta.

Numele lui Traian Băsescu a fost indicat de fosta noră a lui Virgil Măgureanu ca fiind una dintre persoanele care ar fi ştiut de uciderea lui Codruţ Marta. Fostul preşedinte a ameninţat-o pe Alina Măgureanu că o va da în judecată. Dar a intervenit din nou târgul criminalilor şi, de atunci, nu s-a mai auzit nici de Alina Măgureanu, nici de Petrov, nici de Isărescu – alias Manole, dovediţi cu acte de la CNSAS a fi fost securişti şi, pe deasupra, criminali economici. Primul denunţ al celor doi la DNA a vizat infracţiuni extrem de grave comise de mai mulţi politicieni români în epoca băsismului de aur. Potrivit Digi24, pe lista plângerilor la DNA figurează nume celebre: Mugur Isărescu, Traian Băsescu, Crin Antonescu, fostul şef SRI Virgil Măgureanu, Dragoş Dobrescu, Elan Schwartzenberg, Mihai Gheorghe prim-procuror, Elena Brânduşa Gheorghe, judecător, primarul oraşului Bragadiru, Vasile Cimpoieru şi alţii. Aşadar, drumurile corupţiei grele trec pe la poarta lui Băsescu Traian, Mugur Isărescu, tătucul jafurilor financiare şi al bancherilor-rechini, care au devalizat şi fraudat milioane de români. Pe la poarta lui Kovesi, Lazăr, Portocală şi mai marele tartor Kim Johannes Un.


Preluare: art-emis.ro / Autor: Maria Diana Popescu

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Oligarhii României, care au vândut o țară en gros, nu vor da niciodată socoteală vreunui complet de judecată, câtă vreme băncile vor și au o justiție obedientă, iar judecătorii sunt reeducați întru cămătărie. BNR, prin matusalemicul ei șef, a acordat bonusuri de performanță (nu vă gândiți că au fost oferite pe seama profesionalismului, ci pentru ritmul alert de distrugere a activelor de interes strategic ale statului român) și a achiziționat câteva limuzine de lux (în valoare a câte un milion de euro bucata) fix atunci când erau tăiate pensiile și salariile românilor, iar cota de TVA ajunsese la 24%. Băsescu și Isărescu făceau turul televiziunilor încercând să convingă auditoriul de creșterea economică a României, pe seama măsurilor de austeritate. Adevărul era, că fusese frânată într-un mod excesiv economia reală prin pârghia monetară și de credit.
    Întotdeauna am urmărit și încă mai urmăresc analizele excepționale ale lui Ilie Șerbănescu a cărui exprimare, în cadrul expunerilor, este clară, concisă și pe înțelesul acelora care nu sunt cu doctorate în economie. Puse cap la cap, concluziile sunt clare: România a salvat băncile sistemului imperialist doar prin canalul titlurilor de stat, fiind ascunse pierderile reale cu știrea guvernatorului (care, apropo, se bucură de imunitate de răspundere atât penală cât și civilă) și prin cedarea de avuție a statului român. Adică, au fost injectați bani din taxele și impozitele plătite de populație în sistemul bancar prin canalul titlurilor. Peste 60% din aurul României este depozitat în Banca Angliei tot la ordinul lui Isărescu, dar, în schimb, românașii rupți în coate urlă și înjură pe pagina d-nei Natalia Mujennikova după tezaurul României rămas la Moscova!!! De fapt, Adrian Năstase (care după eliberarea din penitenciar a devenit brusc rusofil) ”a uitat” să le transmită conaționalilor, că patrimoniul material al țării a fost înapoiat pe vremea când deținea funcția de prim ministru. Pe Isărescu de ce nu-l interoghează lumea cu privire la motivul înstrăinării aurului? Sau referitor la modul cum se descurcă țara, în cazul unui război, fără etalonul valorii?
    Majoritatea împrumuturilor de la FMI, aflate la dispoziția BNR, sunt fonduri destinate împrumutării băncilor din România pentru a evita falimentul lor în situații de criză. Același guvernator, vândut finanței mondiale și asasinilor economici, a afirmat acum câțiva ani că-i o greșeală ca băncile să-și educe clienții referitor la clauzele contractuale. Cu alte cuvinte, protecția cu amănuntul a consumatorilor de servicii financiare nu se regăsește printre atribuțiile BNR!
    De fapt, câștigarea suveranității depline a unei țări se obține atunci când statul respectiv își poate naționaliza moneda proprie. A făcut-o Stalin și a sfârșit ucis de agenții serviciului de spionaj britanic, a încercat s-o pună în practică Charles de Gaulle și s-a văzut nevoit să demisioneze din funcția de șef al statului. Este limpede, cât de puternică poate fi unealta financiară și cât de vechi îi sunt legăturile! Pentru înțelegerea mai bună a fenomenului, recomand (celor care nu-s orbiți de rusofobie) cartea lui Nikolay Starikov, ”Naționalizarea rublei. Calea spre libertatea Rusiei”. Dacă sfaturile din cuprinsul ei ar fi transpuse României, nimeni nu ne-ar mai considera sclavii Europei și nici colonia binomului americano-german!!!

  2. mai jos un articol mai vechi, cred ca ultima data l-am postat pe pagina lui cristian paun, specializata in economie, iar dupa alte comentarii asemanatoare(pertinente dar -banuiesc- considerate prea dure), acest c.p. mi-a interzis postarile, ba chiar a sters cateva mai vechi(nu este el nici primul si nici ultimul caz):
    „BANCA – MARUL cel STRICAT.

    Aug 21, 2011

    BANCA, – MARUL cel STRICAT.
    Primele idei si comentarii ale acestei disectii financiare sunt facute pe sistemul general si apoi referirile se vor concentra pe Romania, si nu si pe “tari de acelasi fel”, ci doar pe Romania, unde mai toti stim cum a lucrat si lucreaza sistemul si -cred ca- vom gasi o cale de intelegere comuna. Probabil ca oricine stie, sau are o banuiala, o idee -chiar vaga- ca banii (ca monezi) au fost etalon de schimb de produse sau servicii, din timpuri, practic, imemoriale , e adevarat ca intr-o mica masura, trocul fiind cel ubiquitar, totusi, odata cu cresterea complexitatii acestei lumi si nevoia de mai multi bani in circulatie (data inclusiv de usurinta tranzactiilor prin inermediul banilor), a crescut.Bonurile de trezorerie, sau bonuri valorice (sau simplu , bani; de hartie) au aparut in epoca moderna, si nu au inlocuit niciodata, complet, monezile, batute pe diverse metale , comune sau pretioase. Cea ce este insa demn de subliniat, este faptul ca aceste bonuri (bani de hartie) chiar si cu 2 secole in urma (sec.XIX), aveau acoperire in aur, iar guvernele timpului aveau bunul-simt si nu tipareau mai multi bani decat aur aveau , in visteria nationala. De ex. o suta lei reprezenta a zecea parte (sa zicem) dintr-o uncie de aur , iar in circulatie erau atatea sute( per total sute de milioane) care erau acoperite de respectiva cantitate de aur. In aceasta perioada, in care finantele erau tinute strans in frau – inclusiv prin existenta inchisorilor datornicilor- era aproape imposibil sa te imbogatesti rapid(“peste noapte”), adica prin speculatie, iar cresterea economica a respectivelor economii nationale era lenta insa destul de constanta, in general o familie bogata aparea dupa cateva generatii de truda si economisire. La aceasta data, bancile erau institutii rare iar conditiile de imprumut erau sanatoase, in general se poate vorbi de neexistenta preferentialismului pentru persoane politice sau cu alte pozitii sociale. Iar aceasta era data -in mare masura- de faptul ca in secolele trecute, majoritatea bancilor erau private si proprietate familiala sau de mic grup de interese, care pornisera aceasta afacere(ei sau inaintasii lor) din bani economisiti de ei, de unde rigiditatea in acordarea imprumuturilor, desigur din naturala necesitate de protectie a propriilor interese. Dupa cum bine stim acum, toate razboaile au adus modificari in structurile sociale, iar in pragul primului razboi mondial, armamentul foarte sofisticat (raportat la ultima suta de ani dinainte) si starea generala a natiunilor, care stiau ca vor trebui sa ia o decizie in conflict(intr-un fel su altul), deci iminenta declansare a primului razboi mondial, a creat necesitatea stringenta a punerii in circulatie a unei mase monetare uriase, pentru inarmare, echipare si intretinerea razboiului. Iar singura” -a muncii-metodologie” in acoperirea acestei necesitati a fost tiparirea a mult mai multi bani decat erau acoperiti de rezervele de aur, si aceasta in mai toate tarile, de unde a aparut fenomenul inflationist, puternic evidentiat dupa terminarea razboiului, culminand cu marea criza economica a anilor 1930.(Totusi, daca sistemul “plastic” -adica creditare cu carti de credit- ar fi fost o realitate la acea data, aceasta criza, cel putin in SUA, ar fi fost ocolita, sau puternic diminuata) Fenomenul s-a repetat si cu ocazia urmatorului mare razboi, insa efectele post-razboi au fost atenuate de revolutia verde si in general, de marirea puternica a vitezei revolutiei tehnologice, care , per total, au stavilit inflatia. Dupa cel de al doilea RM, este cunoscut, dolarul american s-a instalat ca moneda principala de schimb, in relatiile internationale, desi aceasta recunoastere a valorii sale nu era bazata pe acoperirea in aur ci pe o prductivitate si o calitate-a muncii- necunoscute pana la acel moment. Multi indivizi, cu sau fara intentii oneroase(macar initial) au inteles ca banul de hartie este el insusi o marfa si astfel, in toata lumea, s-au deschis mii de banci, care “cumparau” bani de la guvern si il “vindeau” catre populatie (personal, sau la firme, companii) cu o valoare crescuta, materializata printr-o dobanda inalta care a adus profituri acestor banci. Totusi, in 1971, marile banci ale lumii, in general cu traditii corecte, au cerut guvernului american sa rascumpere cu aur , masa monetara de dolari, imprastiata in lume.Neexistand aceasta posibilitate, si avend in vedere necesitatea pentru investitii uriase in mai toata lumea, s-a renuntat la raportarea in aur si s-a trecut la tiparirea de noi bani, care -pe esaloane- combateau o inflatie , care incepea sa creasca din nou, din urmatoarea zi, iar prin acest procedeu s-a ajuns ca in lume sa circule sute de miliarde de dolari, iar pentru ca intre timp dolarul devenise un fel de brand de tara, au aparut si sute de milioane de dolari falsi, tipariti chiar de alte guverne, nu numai de lumea interlopa. Nemaiputind fi controlata masa monetara in circulatie (decat foarte aproximativ) bancile s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, iar o noua practica a intrat in vigoare si anume imprumuturile preferentiale catre clientii politici( de obicei) care in schimb , fixau dobanda bancilor nationale , relativ mica si permiteau bancilor sa revanda banii cu dobanzi foarte mari, la care se adauga diverse “cadouri” catre persoanele politice sau contributii electorale. Referindu-ne strict la Romania si nu la fostele tari comuniste (pentru ca nu le putem interpreta detaliile), stim ca Romania interbelica era inca o tara eminamente agrara(anul 1938: 18 mil.locuitori cu 80 la suta in mediul rural si lucrand in agricultura), cu o industrie foarte restransa , aceasta fiind-in principal- ramura si patura sociala care erau platiti periodic (lunar , etc.) cu un salariu, cu bani pesini.De aici, existenta minima a institutiilor bancare, probabil ca in Bucuresti, nu existau mai mult de 10 banci (inclusiv sucursale) , iar in teren, in judete si plase, raioane, pentru a contacta o banca, trebuia sa faci zeci de km, catre marele oras din imprejurimi.Dupa 1945, putinele -si fara prea mare capital- banci au fost nationalizate si toate aceste fonduri au fost comasate in Banca Natioala Romana, care desigur, a deschis propriile sucursale (chiar si specializate, Banca Agricola, etc.) in mai toata tara, iar aceasta banca avea control unic asupra banilor. De la 1900 (aproximativ punct de referinta pentru cresterea economica-inclusiv industriala- a tarii) pana la 1945 , si de la acest an pana la 1989, sunt doua perioade egale de timp, insa – ca mai pe tot mapamondul- datorita factorilor amintiti mai sus si Romania a avut o crestere viguroasa (macar in primii 15-20 de ani) de unde , nu este nici o greseala daca concluzionam ca produsul economic a crescut (din nou, ca si in alte tari) de zeci de ori fata de perioda precedenta, de unde , in final, avutia nationala -desigur si nationalizata- a atins o valoare baneasca de multe zeci de miliarde (de lei)/an. In 1989 , prin tertipuri populiste, noul guvern format din comunisti chiar extrem de conservatori, a redistribuit acest avut national, catre clientela sa, care in scurt timp, au falimentat(legal) aceste noi banci, astfel pierzandu-se urma banilor, a zecilor de miliarde de lei.Practic acest depozit central de bani a fost reampartit catre noile banci, care la randul lor au “imprumutat” acesti bani clientilor din teren, fara a cere nici cea mai mica garantie pentru respectivul imprumut , sau , din contra, acceptand garantii virtuale, cea ce a dus la cea ce s-a planuit, adica “incapacitatea” de plata a acestor cateva zeci de mii de “alesi” si din nou, foarte legal, aceste banci dupa ce si-au luat partea leului, au dat faliment in cel mai pur englezesc stil, adica pe romaneste, au sters putina, insa cu banii poporului, burdusiti in saci, care nu numai ca ar fi fost descarcati la poarta lor, dar au fost impinsi si in curte, chiar bagati si in case, atat la figurat cat si la propriu, pentru ca o mare parte din acesti bani au fost folositi in “investitii” imobiliare, adica zeci de mii de romani, au fost obligati de imprejurari sa-si vanda casa sau apartamentul, catre acesti indivizi, care le cumparau casele, practic cu proprii lor bani, obtinuti prin acele imprumuturi si respectivul faliment! Nu aprofundam faptele concrete, de acum, cum insasi intregi sectoare economice au fost distruse de aceasta noua ciocoime, analiza se refera la sistemul bancar. Intr-o tara normala (ca Monarhiile europene) aceste lucruri nu se pot intampla, iar intr-o tara in curs de normalizare (cum ar trebui sa fie Romania) aceasta mica oligarhie financiara, ar trebui considerata ca o tumoare sociala si, in consecinta, extrasa din societate, adica acesti indivizi(bancheri, directori de banci si alt personal din banci, regeste platit) ar trebui investigati la modul cel mai serios, si cu siguranta ca vor fi gasiti vinovati sub cel putin 4-5 capete grave de acuzare, de unde soarta lor ar trebui pecetluita pentru 15-20 de ani, in inchisori cu regim de munca silnica, singurul mijloc prin care se mai poate recupera paguba de miliarde, ramasa inca neacoperita , desigur, dupa confiscarile de rigoare. In societatea romaneasca exista inca o multime de tabu-uri, iar referitor la acest subiect, se accepta ca daca cutare sau cutare este director de banca, automat trebuie sa aiba si o gramada de bani, desi acesti directori, ar trebui platiti exact ca si alte cadre cu pregatire echivalenta, iar ei ar trebui sa fie chiar si mai smeriti pentru ca li s-a dat sansa sa lucreze intr-un loc extrem de decent, si nu sa inventarieze (ca alti economisti) tevile de irigat, de pe campiile innoroite sau prafuite, de pretutindeni.Acesti directori de banci ar trebui sa fie extrem de fericiti cu aceste slujbe, pentru ca de cele mai multe ori- ei nu au muncit nici o zi pentru a aduna acei bani din fondul bancii, ei sunt doar niste intermediari si -chiar mai mult- niste paznici ai acestor bani, care sunt tipariti de guvern si care – obligatoriu- reprezinta valoare productiilor si serviciilor prestate de restul de 19, 95 milioane de romani. Insa la fel de bine stim ca aceasta casta financiara nu ar exista la acesti parametri (adica nababi) daca nu ar fi sustinuti de factorul politic, care este singurul partener in acesta crima antinationala, de unde concluzia care se impune nu este revizuirea, restructurarea sau orice altceva de acest gen, ci este schimbarea totala a sistemului care conduce tara, inlocuirea acestuia cu un sistem dovedit si la zi, a fi mult, mult mai bun, si desigur , luarea masurilor legale impotriva acestei mafii politico-financiare, care dovedeste -in intreaga lume- este cel mai destructiv factor al economiilor si al societatilor.

  3. si tot de pe aceiasi pagina , un alt comentariu, la o declaratie INCREDIBILA(dar totusi, reala) facuta de un „bancher” roman:-Jun 19, 2015

    Declaraţie INCREDIBILĂ a unui bancher: „În Roma antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în bucăţi”

    Vicepreşedintele băncii de stat, CEC Bank, jigneşte incalificabil românii care au datorii la instituţiile financiare.

    Mirela Iovu se arată dezamăgită de faptul că metodele brutale folosite în antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.

    „Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014″…”

    __________________________–––––––___________________________

    Tarfa asta a umanitatii(nu neaparat ca femeie) are un tupeu greu de intalnit (in tarile normale) se vede ca inca nu stie ca adevaratul rol al bancilor ar trebui sa fie pazirea banilor celor care muncesc(detaliat in art. „Banca-Marul cel Stricat”), ea se erijeaza in stat, singurul care poate emite bani, insa acest soi de „bancheri”, isi aroga drepturi si privilegii nemeritate, in virtutea obtinerii slujbei respective(si cine stie cum!), iar daca nu le convine, nu au decat sa se duca la o mare ferma si sa fie economist si numarator de tevi de irigatii pe camp, sau jurist la o firma privata, unde va tine evidente de care nici nu a auzit si va munci pe branci sa termine orice lucrare…Dar asa, „bancher”, are timp berchet de filozofie si nu ar fi lipsit de interes ca organelle abilitate sa vada cum a luat ea credite, ea, familia si acolitii sai, s-ar putea demonstra ca nu este altceva decat o alta Hellen Woodrea , la fel , tare in clontz…Desigur ca nu o poti pune la puscarie chiar si pentru incitare la violenta si cruditate, are dreptul de a-si exprima orice opinie, insa aceleasi organe ar putea sa o tracaseze putin si pe acest temei si sa-i dea macar o amenda si o avertizare scrisa, cea ce va conta cand va calca pe bec serios, iar acesti indivizi o vor face , candva, cumva, dar-cum am zis- s-ar putea deja sa fie cazul CHIAR ACUM, si tocmai pentru asta urla ineptiile respective, sperand ca nu va fi luata la puricat….Sa te crucesti cand vezi cu ce exemple vine, ea traieste -mental- inca in sclavagism si chiar o inteleg, ea se simte stapana de sclavi si chiar este, iar aceasta datorita faptului CA i SE PERMITE…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here