Puterea încurajării și a aprecierii în arta educării copilului

1
Elevi scoala desen
Elevi scoala desen

Carol Dweck este profesoară la Standford University, cu o experiență de peste 40 de ani de cercetări privind efectele aprecierii sau laudelor asupra performanţei intelectuale a copiilor. În urma numeroşilor ani de cercetare, ea a constatat că, pentru a fi eficiente, cuvintele de apreciere adresate copiilor trebuie că vizeze efortul și strategia folosită de ei, nu inteligența sau abilitățile native ale acestora: trebuie să se refere la comportamente sau reacții concrete, nu generale; să fie aduse în particular, să fie obiective și oferite pentru motive serioase, odată ce copiii au o intuiție extraordinară în a distinge laudele false sau nemeritate. Într-un studiu efectuat de Carol Dweck, scopul era să vadă cât de mult poate un semnal minuscul – o singură propoziție de laudă – să afecteze performanța și efortul și ce fel de motivaţie este mai eficientă.

Mai întâi, Dweck i-a dat fiecărui copil de clasa a cincea un test care consta în enigme ușoare. După aceea, cercetătoarea le-a adus la cunoștință rezultatele, adăugând câte o propoziție scurtă de laudă. Jumătate din copii au fost lăudați pentru inteligența lor („cred că ești isteț pentru jocul ăsta”) și jumătate erau lăudați pentru efortul lor („de bună seamă că te-ai străduit din greu”).

Copiii au fost testați a doua oară, dar de data aceasta li s-a dat să aleagă între un test mai greu și unul mai ușor. Nouăzeci la sută dintre copiii care au fost lăudați pentru eforturile depuse au ales testul mai dificil. Pe de altă parte, majoritatea celor care fuseseră lăudați pentru inteligența lor au ales testul mai simplu. De ce? „Când îi lăudăm pe copii pentru inteligență”, spune Dweck, „le spunem că asta-i regula jocului: fii deștept, nu risca să comiți erori”.                  

Al treilea nivel al testelor a fost de o dificultate uniformă. Nici unul dintre copii n-a obținut rezultate bune. Totuși, cele două grupuri – cei lăudați pentru efort și cei lăudați pentru inteligență – au reacționat foarte diferit la situație. „Grupul ‘efort’ s-a îndârjit și s-a implicat foarte mult în rezolvarea testului, căutând soluții, încercând strategii”, mi-a spus Dweck. „Ulterior au spus că le-a plăcut. Dar grupul celor lăudați pentru inteligență au detestat testul mai dificil. L-au interpretat ca pe o dovadă că nu sunt inteligenți”.

În final, experimentul a parcurs cercul întreg, revenindu-se la un test de aceeași dificultate ca și testul inițial. Cei lăudați pentru efort și-au ameliorat scorul inițial cu 30 la sută, în vreme ce puștii lăudați pentru inteligență au scăzut cu 20 de procente. Aşadar, o diferenţă de 50% pe scara performanţei.

Totul ca urmare a unor propoziții scurte de șapte-opt cuvinte. Dweck a fost atât de surprinsă de rezultat, încât a repetat studiul de cinci ori. De fiecare dată, rezultatele au fost aceleași. Laudele nu erau permanente, ci oferite doar atunci când erau meritate – o constatare care se completează cu cercetările lui Dweck, care constată că motivația nu crește cu nivelurile crescute de laudă, ci adesea se întâmplă să fie invers.

Astfel, „copiii lăudați pentru efortul lor au fost încurajați să încerce indiferent de consecințe, înlăturând astfel teama de eșec. Drept rezultat, posibilitatea de a învăța înlătură teama obținerii unei note mici, iar copiii preferă provocările în locul unor sarcini ușoare. De asemenea, prin definiție, acești copii sunt mai motivați să se străduiască mai mult la testele viitoare și astfel au mai multe șanse de a reuși. Și, chiar dacă vor eșua în viitor, ei pot atribui cu ușurință notele mici unui efort scăzut, ceea ce anulează sentimentul de neajutorare care se poate instala atunci când notele mici sunt percepute ca indicatori ai unei inabilități native de a gândi. Cercetătorii sunt de părere că laudele pot fi diferențiate. Unele pot avea efecte devastatoare asupra motivației copiilor, în timp ce altele îi pot ajuta să-și depășească limitele. Spunându-i unui copil că posedă o anumită trăsătură, cum ar fi inteligența sau talentul, nu este un lucru bun pentru sănătatea lui psihică, deoarece îl încurajează să evite provocările și să nu se străduiască, pierzându-și astfel motivația atunci când lucrurile se înrăutățesc. În schimb, lăudarea efortului încurajează oamenii să se străduiască, să muncească mai mult și să persiste în fața dificultăților”.

Aşadar, este foarte important pentru o educaţie eficientă, din perspectiva rezultatelor performante, ca părinţii şi educatorii să susţină şi să încurajeze efortul copiilor sau al elevilor, după cunoscutul proverb potrivit căruia „Geniul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”.

Preluare: Ziarul Lumina / Autor:  Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Nu pune nimeni la îndoială experiența d-nei profesoare, numai că ”ancheta” – s-o numesc astfel – pornește dintr-o țară anonimă. Și când spun ”anonimă”, mă refer la vacuumul de aport la inteligența mondială. Mi se pare destul de neobișnuit să testezi tineri fără să-i introduci într-un context al apartenenței lor, știut fiind faptul că tinerețea este șlefuită de secole în a ști să-și contopească elanurile creatoare cu cele ale înaintașilor, căci – după cum bine se cunoaște – nu poți îndrăzni, nu poți năzui spre nimic dacă n-ai sub picioare edificiul de cunoștințe ori de valori morale lăsate de înaintași; nu neapărat în chip de model, ci ca ambianță și mediu cultural-spiritual în care se dezvoltă generațiile. Asta însemnă apartenența la o națiune și la un spațiu bine delimitat în care imaginația științifică, fantezia creatoare, inegalabila intuiție constituie un soi de chintesență grăitoare asupra spiritualității viitorilor oameni consacrați în diverse domenii de activitate. ”Cobaii” d-nei de la Stanford n-au fost îndrumați să desăvârșească ceea ce au început, adică testele pe care le-au ales. Atunci când ai de realizat ceva – o experiență, o lucrare de laborator, o tematică, orice – trebuie să cauți TU să duci la bun sfârșit acel lucru; n-ai voie să gândești că urmează altcineva după tine care să termine ceea ce n-ai realizat cu răspundere până la capăt. Este, dacă vreți o chestiune de etică a muncii, dar și de voință și ambiție personală. Nu cred că-i suficient doar să-i lauzi sub o formă sau alta pentru a le observa reacțiile și a-i motiva! Aș spune că fiecare tânăr trebuie învățat într-un mod inteligent și în forme care-i corespund cel mai bine cum anume trebuie să se mobilizeze pentru a se realiza, prin aceasta înțelegând raportul dintre individ și societatea în mijlocul căreia trăiește. În plus față de cele menționate, este foarte important să fie extrem de perseverent, să aibă un interes concentrat față de ceea ce intenționează să perfecționeze, să n-aibă prejudecăți ori rețineri când abordează un domeniu nou, ori cercetează și mai profund un rezultat la care s-au oprit înaintașii. Altfel, se împacă cu ”tipare”, cu ceea ce a găsit de-a gata, iar viața, societatea, mediul direct nu sunt un proces închis… Societatea americană înclină mult spre procedeul ”a ști să faci bani”, ceea ce nu implică natura actului creativ, nici destinele omenirii, așadar nu conferă (nici sfaturile și nici experimentele d-nei psiholog Carol Dweck) durabilitatea unei conștiințe. Dacă n-ar exista de înfruntat greutățile cunoașterii, a căutărilor, mobilizarea tuturor capacităților și înclinațiilor creative personale, cred că nu ar fi posibilă nici reușita absolută măsurată în valoarea ei pentru umanitate. Cam asta-i opinia mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.