România didactică și pedagogică

3

Nu știu la alții cum e, dar în România înveți lucruri! Asta la tot pasul și în mod continuu. Toată lumea, oricând, oricum, în orice împrejurare, e dispusă să te învețe câte ceva: cum să gândești, cum să faci, dar mai ales cum să fii. Pentru că au modelul ideal. În ei însiși. Unde în altă parte?! Iar pe facebook, mai ales, procesul instructiv-educativ parcă nu are limite…

Eram într-o sală de ședință …mareee și cineva mă învăța, de la distanță, de la mare distanță, cum se poartă masca de protecție. Pentru că virusul se transmite de la om la om, nu?, deci de la unul la altul …Și ajungea la el… Exista pericolul ăsta!

De o vreme observ mereu cât de dispuși sunt oamenii noștri să dea din preaplinul lor de cunoaștere și mai ales înțelepciune. Toată lumea învață pe toată lumea aici, iar procesul instructiv-educativ e continuu și neabătut. Și într-un restaurant sau ultima bodegă dacă ești așezat la o masă, se poate întâmpla foarte ușor să vină un om beat lângă tine și …ce va face la un moment dat aproape inevitabil? …Te învață ceva! Cum să bei ca el, până cazi sub masă, și tot trebuie să fii convins că asiști la o lecție importantă. Dar mergi pe stradă cu telefonul în mână și nu ești pe traiectoria dumneaei sau dumnealui, dar i se pare că o/îl incomodezi. Așa că te învață: „Nu așa SE merge pe stradă!”. Deci, cred că ar trebui să îl reținem pe acest „SE”. S-ar putea să fie foarte important… Pe sine se… „Se”, ăsta, în sine, cum altfel?!, exprimă lucrurile fundamentale, și nici nu mai sunt altele mai importante: cum SE face, cum SE gândește, cum SE… trăiește, până la urmă. Toată lumea știe cum „se”, cât „se”, de ce „se”… Iar „Se” ăsta e precum ideea în sine a lui Platon: esența neschimbătoare a lucrurilor, din „teoria formelor”, pe care românii noștri le posedă și le împărtășesc continuu. A formelor, fără fond. O altă teorie și asta…

Fiecare român știe cum „SE” fac lucrurile. Și te învață și pe tine. Aici se învață, domne! Se învață permenent, fără pauză. Te așezi la rând la Lidl. Trebuie să stai aliniat. Dacă nu, o cocoană din spate, frustrată de poziția ta, te învață cum „SE” stă la coadă sau cum nu „SE” stă… Așa mi se pare, că mare parte din interacțiunile noastre sociale stau sub semnul lui „SE” ăsta. Și sunt dictate de o conștiință universală, ascunsă, la care unii au acces, iar alții nu. Oare există undeva un manual, un tratat universal …sau românesc?… al lui „SE”?

Dar cel mai mare paradox e că, deși toată lumea învață pe toată lumea mereu, din perspectiva oricăruia dintre ei …nimeni nu știe nimic, în oricare moment dat. Așa se întâmplă în orice dezbatere: protagoniștii explică și îi învață pe ceilalți. Dar când vine rândul fiecăruia, pe orice subiect, altfel larg comentat anterior, respectivul o ia de la zero. Toți o iau de la capăt, cu un nerostit… „Stați să vă spun eu cum e?!” sau întrebarea la modă azi „Despre ce vorbim aici?”. Ați observat? Iar paradoxul e, deci, că, deși toată lumea învață pe toată lumea, cu toții presupun că ceilalți nu știu nimic.

În România e la cel mai mare preț procesul de învățare continuă, găsești la tot pasul pe cineva dispus, oricând, să te învețe câte ceva. În online sau în viața reală… înveți! Ești obligat să înveți! Nimeni nu te întreabă dacă ești dispus! Toți sunt dispuși să îți dea câte o lecție. Pro bono. Doar ca să se simtă ei mai bine, că au revărsat, au vărsat câțiva stropi de înțelepciune din preaplinul care le și prisosea.

De asta zic și vă propun, pe jumătate amuzat, pe jumătate serios: Fiți atenți la acest aspect și luați aminte: cât poți să înveți în România. O vezi la tot pasul, fie că e Dana Budeanu, care te învață cum să te îmbraci, dar și orice altceva, sau vreun politician, moderator, comentator de ocazie, care însă te „ajută” să știi, să înțelegi despre orice s-ar putea întâmpla să fie vorba… să ai comprehensiunea veritabilă asupra tuturor fenomenelor sau întâmplărilor, precum o are dumnealui.  

În 1989 românii și-au mai câștigat o libertate la fel de importantă, poate chiar mai fundamentală pentru ei decât libertatea de exprimare: libertatea de a-și exercita și exersa continuu spiritul didactic, dreptul de a-i învăța pe ceilalți… despre toate cele care sunt pe lume. De ce e mai important? Pentru că fără această libertate românii nici nu ar mai înțelege libertatea de exprimare.

După mine, totul pare să fi plecat de la Ion Iliescu, primul dintre educatorii renăscutei nații postrevoluționare. Orice amintire vie ați mai avea despre personaj, sinistru în concepția mea și personală, aceasta îl găsește într-o postură în care …predă, explică, spune „cum trebuie” să fie lucrurile, în general sau în particular. Nu-i așa? Primul dascăl al nației reînnoite „democratic”.  

Domnule, în țara noastră s-a făcut școală. De fapt, e o țară școală. Cine nu are simțul umorului și al ironiei nu poate înțelege cum se manifestă această pedagogie la români: predăm atât de mult până nu mai înțelegem nimic din jurul nostru. Exact, dar exact ca Iliescu, care a fost primul elev ratat al propriilor învățături, și odată cu el s-a ratat și țara de profesori.

Pentru că România e o țară plină de educatori, de profesori și învățători. Peste tot se predă: politicianul se dă în lături față de aranjamentele sale de grup și individualte corupte și dubioase pentru a preda o lecție la televizor, în cel mai bun caz de morală publică, avem de învățat lucruri și de la starlete porno, sau doar pe jumătate porno, iar de la actori învățăm filosofie sau sociologie. Pentru că mai există un paradox: în vreme ce fiecare îi învață pe ceilalți în domeniile care îi sunt cele mai străine, specialiștii din orice domeniu sunt cel mai puțin ascultați.

Aici toată lumea învață pe toată lumea câte ceva. Românul se conectează la facebook pentru a preda cuiva ceva, dar, în rest, el nu învață nimic de la nimeni, pentru că e autodidact. Rețelele de socializare sunt pline de povețe, de sfaturile înțelepților și pare că nimeni nu face un efort prea mare dacă îți predă o lecție, e chiar una dintre puținele ocazii în care românii își mai pot arăta mărinimia. La fel cum e una dintre puține ocazii în care românii, ca națiune, își mai pot arăta înțelepciunea, într-o epocă în care tot ce îi înconjoră, întreaga realitate, de la clasa politică diriguitoare pe care au ales-o, până la propria stare fizică și morală le contrazice pretinsa înțelepciune.

De asemenea, nu știu dacă există o plăcere mai mare pentru mulți români decât să execute o „punere la punct” exemplară, unii își trăiesc și organizează timpul și chiar bucăți din viață pentru asta, pentru a „da lecții”…

Suntem o națiune prin excelență didactică și pedagogică. Asta e concluzia mea. Iar mie unul cel mai mult îmi place când se predă cum trebuie să „SE” practice democrația, ce știu unii „savanți”, intitulați „politologici” sau „formatori de opinii”, că este sau nu „democratic”. Lecțiile astea sunt neprețuite într-o țară în care funcționează manipularea și prosteala ieftină, carierismul și parvenitismul, ipocrizia și prostia sunt peste tot și aproape nimic nu este democratic. Și dacă nu am înțeles prea multe despre lumea în care trăim, de vreme ce ne aflăm într-un adevărar război civil al fiecăruia împotriva tuturor pentru a ne învăța unii pe alții lucruri, e pentru că eram prea ocupați ca să predăm ce știam de ieri pentru a putea învăța ceea ce trebuia să știm de multă vreme… E precum o adunare publică în care surzii îi învață pe chiori cum să vadă și chiorii pe surzi cum să audă.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Frumos scris! Pe de-o parte ironic, pe de altă parte hazliu! Și trist, într-un anume fel! Dar nu sub formă de amărăciune, ci sub aspectul care îndeamnă la reflectare și conștientizare a debusolării noastre de zi cu zi. România chibițează pe îndelete și-n contradictoriu. Fără să-și găsească firul încâlcit sau pierdut al propriei sale identități. După primul ”gropar” al unei națiuni reînnoite (după cum bine spuneți) de după lovitura de stat din *89, care ne-a așezat pe fundația ”solidă” a democrației și-a statului de drept, capul de afiș al scenei naționale e ocupat de gloata necioplită, de vulg. Sporii prostiei germinează atunci când ”specialiștii din orice domeniu sunt cel mai puțin ascultați”. Lumea nu ”percutează” la explicațiile lor, chiar dacă le-ar oferi zilnic și la ore de audiență maximă. Din simplul motiv că aceștia nu pot epata cu un simulacru de rafinament lexical, cu niște jonglerii lexicale în care cuvintele sunt ”asamblate” ca și cum s-ar fi pierdut manualul de utilizare. Sau nu se încadrează în varianta cealaltă, vulgară și manelistă. Aceștia merg direct la țintă, tocmai pentru că stăpânesc domeniul respectiv și-s mobilați intelectual. Iar procedeul supără, descumpănește și-ar expune ceea ce s-a încercat să se ascundă sub covor vreme de 30 de ani. Au fost remarcate atacurile turbate, în toată hidoșenia lor, la spectacolul maestrului Tudor Gheorghe ”30 de ani degeaba”.
    Îmi pare rău s-o spun direct, fără ocolișuri, dar nu ne mai revenim! Oricât de mult am spera câțiva dintre noi!
    Încă o dată, apreciez scriitura și mesajul ei!

    • Vă mulțumesc și eu, la rându-mi, pentru aprecieri! Să știți că v-am prețuit sincer și v-am evaluat just!!!
      Urmăresc acest site pentru că am remarcat articole de foarte bună calitate cu care rezonez, care-mi plac deoarece acoperă o plajă largă de preferințe, care-s scrise cu minte și suflet. În plus, unele informează, altele, deși sunt preluate, au acea substanță care atrage. Nimic lăsat la voia întâmplării, nimic mitocănesc! Impuneți prin calitate, lucru extrem de rar în ziua de astăzi!!! Felicitări din toată inima!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.