Pentru ce am studiat la şcoală: literatură, limbi clasice, istorie, geografie, logică, filosofie, cultură civică, muzică, istoria artei, religie? Şi de ce copiii noştri vor trebui să le studieze chiar mai serios decât o facem noi?
Pentru că scopul unei educaţii clasice nu este acela de a îţi da o meserie, nici de a te învăţa cum să îţi câştigi o pâine. Scopul educaţiei clasice este acela de a te civiliza şi de a îţi pune la îndemână instrumentele prin care îţi poţi exercita propria umanitate, cu înţelepciune şi demnitate.
De vreo 60 de ani, există pandalia aceasta: omul realizat este omul care se poate integra pe piaţa muncii şi care e contemporan perfect cu timpul său.
Orice nu se poate transforma în profit financiar sau profesional este inutil şi chiar periculos, ni se spune acum.
Faptul că tot mai mulţi locuitori cu studii superioare de pe planetă nu sunt capabili să identifice Anzii sau Siberia pe o hartă a lumii, nu sunt în stare să îţi spună măcar pe larg despre ce e vorba în Iliada şi Odiseea, puşi în faţa unui tablou clasic cu o scenă biblică (o Madonă – s-a făcut deja experimentul acesta în universităţi americane) nu ştiu despre cine-ce e reprezentarea, nu deranjează…
Sunt oameni cu studii superioare care, când le spui Mozart, primul lor gând merge spre ciocolata cu acel nume. Sunt oameni care ştiu că Hermes e o marcă de poşete şi atât. Noroc că psihanaliza mai e la modă (ce modă proastă) că mai ştiu ceva vag de Oedip.
Şi e cumva de înţeles, nu? Cultura clasică, valorile umaniste (pe care unii le confundă hilar cu secta ateilor, care se numesc „umanişti”), ideea chiar de cultură generală nu îşi găsesc imediat acoperirea practică. De fapt, pot să nu şi-o găsească deloc.
Poţi fi un om fericit, cu maşină, casă, piscină, soţie, amantă, cont, credit, job, vacanţe chiar şi în Grecia (unde vei face şi poze la ruine, că doar sunt obiectiv turistic inclus), fără să citeşti sau măcar să ai habar de marile cărţi, marile idei, marile poveşti, marile vise ale umanităţii…
Efectul este observabil în timp, însă. E o degenerare lentă, generaţie după generaţie. Lumea intră într-o nouă neobarbarie, ale cărei prime semne sunt uşor ignorate: în definitiv şi barbariile sunt eficiente, pot aduce profit…
Dar pe ani ce trec, vedem efectele: de la o „artă” degenerată, la o societate de drogaţi, tot mai …inadaptaţi (pentru că, paradoxal!?!, coagulantul lumii noastre e o cultură comună, nu lipsa ei), la depresie, la incapacitatea de a mai visa, de a mai proiecta.
Ultimii 60 de ani sunt urâţi. Da. Progresul tehnic este alert, dar e spre nicăieri, sau hrănind, de fapt, spaime pe care nu le mai putem vindeca prin acceptare.
În 60 de ani am reuşit să descoperim viagra, să menţinem sânii fermi şi să îi facem mai sexy, să rezolvăm problema fundurilor lăsate şi să uităm de moarte. De aici şi atacul penibil de panică prin care lumea noastră a trecut de frica unei viroze…
În ultimii 60 de ani avem sateliţi, telefoane smart, atât de smart încât am devenit dependenţi de ele, acces la informaţii (dar haotice şi neverificate) care ne descurajează, paradoxal, să mai gândim.
Chiar, aţi observat asta? Internetul descurajează gândirea. Dacă ai Google de ce ai mai pierde vremea cu creierul?
Ce va urma? În ritmul acesta, doar sfârșitul lumii. Și să ne rugăm să fie ăla creștin, nu prăbușirea într-o eră întunecată de barbarie high tech….
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Excelent articol! Pune punctul pe ”i” și demonstrează clar că statele totalitare resping predarea și studierea științelor umaniste, deoarece se urmărește ca noile generații să nu mai gândească la noțiunea de patrie, să nu mai cunoască aportul românilor la istoria și civilizația europeană, practic să nu mai dețină sentimentul identitar, acela de apartenență conștientizată la România ca stat unitar și indivizibil, să nu mai aibă nici sentimentul individual nici pe acela colectiv al demnității naționale.
Trei decenii de reforme peste reforme în învățământ, de experimente sociale în care s-a dorit să se ”europenizeze”, să se ”occidentalizeze” pentru a scăpa tinerii de ”dogmatismul comunist”, de povara învățării și înțelegerii unor cantități de informație considerate inutile, să se ”vindece” de Mihai Viteazul, de Eminescu și de Creangă pentru a-i integra astfel în sec. XXI, fără repere literare și culturale românești, dar dependenți de high tech, însingurați și depresivi în ”compania” prietenilor virtuali de pe rețelele de socializare, semianalfabeți, alegând hedonismul și plăcerile nestăvilite ca principale resorturi de funcționare. Bogdan Duca surprinde perfect esențialul! Nu mai puțin adevărat este că adolescenții au fost expuși unui mediu în care modelele de reușită socială erau orice altceva decât oameni de carte, căci tabloidele și reality-show-urile abundă în demoazele dezgolite, mustind de sex și de ”glorie”, ori în indivizi obscuri care își etalează ”opulența” fără să fie nevoie să cunoască acordul între subiect și predicat.
Cât despre Google, fostul președinte Traian Băsescu afirma în 2009: https://www.zf.ro/eveniment/reteta-lui-traian-basescu-nu-a-functionat-elevii-nu-pot-da-bac-ul-dand-cautare-pe-google-vom-avea-tinichigii-mecanici-auto-si-ospatari-cum-comentati-8432804
Câtă vreme păpădia și Herodot se găsesc laolaltă în cadrul motorului de căutare, nu-i cazul să-și mai bată capul cu altele mai dificile!!!
L-aș contrazice pe Bogdan Duca într-un singur aspect: oricât de aplecat ar fi un tânăr către studiu, pentru că mai sunt și autodidacți care învață fără ajutorul vreunui profesor, sau cel puțin își completează cunoștințele cu ceva mai mult decât la orele de curs, indiferent de specializarea obținută în urma absolvirii unei facultăți (nu mă refer aici la catastrofalele particulare de tipul Spiru Haret- fabrici de diplome, nici la cele militare ori de poliție care încă mai acordă repartiții, ci la cele civile, obișnuite) societatea nu-i oferă totuși posibilitatea unui loc de muncă decent nici măcar prin susținerea unui examen corect, onest. Joburile bune sunt rare și pe intervenții în favoarea unuia sau altuia, dar în nici un caz al celui pregătit, dispus să facă performanță. Ne mai întrebăm de ce ne pleacă viitorul? Este ca un lanț imaginar, dacă i-ai rupt veriga principală, devine inutilizabil.