Va ieși o lege după niște teze, Va ieși o lege să ne anuleze Va ieși o lege, plină de contraste, Să incinereze fapta tagmei noastre.
Va ieși o lege să ne interzică, Și să ne ofere preț de târfă mică, Va ieși o lege care să ne lege, Va ieși o lege, prea fărădelege.
Va ieși o lege să consacre biciul, Va ieși o lege să ne tragă-n urmă, Să se interzică vis și sacrificiu, Va ieși o lege să intrăm în turmă.
Salutăm această lege care vine, Cu condoleanțe și urări de bine!
Din volumul «Poezii cenzurate. 22 august 1968 – 22 decembrie 1989» apărut în 1990
Pentru că tot s-a votat legea carantinării și izolării! Inteligent mod de-a face paralelismul cu ceea ce se întâmplă astăzi!!! Cu atât mai mult cu cât a fost o poezie cenzurată
Mulțumesc și mulțumesc că mi-ați amintit să precizez din ce volum face parte! E important, cu atât mai mult cu cât e greu de găsit pe întreg internetul acel volum. Cine știe… Poate s-o fi întors cenzura… 🙂 )))
Cu deosebită considerație și mare plăcere! Am apreciat mesajul la nivelul pragului senzorial!
Mai jos, un comentariu(2010-Mircea Batranu-Cronica Romania de azi) si cateva versuri dedicate marelui poet, desi scrise ani inainte:
„Nu-l judec pe acest inger al poeziei romanesti dupa fostul status politic, ci dupa arta sa pe care a dus-o la nivel de master si chiar mai sus! Pana la aceasta data ramane cel mai mare poet, de la Eminescu incoace, cum am mai afirmat! Daca credea in Dumnezeu, atunci Acesta sa-l odihneasca in pace, pentru ca-se stie, se zice- arta versurilor este divina!
motto:” de mortuis nil nisi bonum”
MOARTEA INGERULUI.
In plina noape pe inger l-am vazut,
Stralucea cat toate focurile din iad,
Vesmantul, din frunze de aur, pe umeri cazut,
Coiful greu, din argint, batut in nituri de jad.
In spate, cu pietre, purta o ranita plina,
La cingatoarea din mari caramizi de metal,
Sabia lata si grea, lucea ca un ochi de felina,
Scartaiau hamul si pintenii, zabala, la cal.
In rasarit de soare pe inger l-am zarit,
Avea parul lung si rosu precum aurul vechi,
Cu brat puternic tinea sus un scut greu, lovit,
Cate o cruce stramba si neagra, spanzurau in urechi.
Purta incaltari inalte, cu cui de arama,
Slove stravechi adanc incrustate pe marele scut,
Ce povesteau lumii, a lumii perpetua drama,
Ochii aprinsi scanteiau:” Inca sunt de temut”.
In plina zi l-am intalnit, purta in mana un crin,
Era gol, slab nespus, incruntat si urat si barbos,
Pe umar, o tolba cu sageti negre, muiate-n ricin,
Spatele ars si uscat, ca de funii grele, ros.
Ochii adanci si simetrici, doua perfecte ovale,
Luceau stinsi , ca de boala, si totusi, piezis,
Privea inspre mine ca inspre vesnica vale,
Pupila marita, iar albul din ochi, galben-pietris.
In apus violet de soare , pe inger l-am atins,
Avea mana rece, suflarea ii era de gheata,
Glasul spart, suna fara vlaga si stins:
Era si el spanzurat intre moarte si viata.
Scutul cel greu era plin de colb ca de nea,
Din platosa rugina era suflata de vant,
Totul parea ca in ziua din urma, ziua cea rea,
Sabia, cruce din albastru otel, infipta-n pamant.
*Febr., 2005)
mai jos , tot despre AP, tot de pe aceiasi pagina si acelasi an, 2010:
„A. Paunescu, maestrul Adrian Paunescu (indeed-and even more:”The master of poetry”) asa cum am mai spus candva, in urma, foarte pe scurt, are”mana usoara”; intr-adevar a fost un oportunist , dar nu cred ca mai mare ca altii, insa spre deosebire de multi altii, el a avut -si are- inspiratie, geniu, muza lui e inca vie, iar versurile sale(nu odele) curg usor ca un fluid dens, plin de o energie aproape necunoscuta in lirica romaneasca! De acea, fara retinere, cred ca (opinie personala) de la Eminescu incoace , A.Paunescu este cel mai mare poet al romanilor, iar ca prolificitate, ii intrece pe toti, dusi sau in viata! Mai mult, dupa ce colbul istoriei se va asterne peste ea insasi, peste noi si peste el (poate chiar mai devreme),cand noile generatii nu isi vor mai putea aminti de gustul anilor de aur, Adrian Paunescu va fi asezat dea pururi in gala romanilor, pe unul din cele mai inalte podiumuri si cred ca si mult dezavuatele ode (acum) vor avea o alta rezonanta in urechea noilor generatii, care vor aprecia si aceste ode in mod diferit de cei de acum. Si aceasta pentru ca el a avut sansa/nesansa , dar oricum capacitatea, abilitatea sa fie mediat , sa se automedieze, de unde , la mendrele istoriei,”norocul”i s-a transformat in ghinion (doar temporar). Cat este de bogat, nu stiu, dar nu cred ca a cumulat bogatie prin vanzari ilicite si oneroase de fabrici si uzine, si nici primind comisioane negre, pentru a concesiona minele de aur, in mod „legal” , catre nu stiu cine.Sunt sigur ca cei mai multi bani i-a facut din drepturile de autor, uneori vanzandu-si cartile la un pret derizoriu, pentru a da posibilitatea la cei multi sa ii cunoasca opera.Dar incercand sa amestecam omul cu opera, nu facem decat sa reactualizam dilema dintre creator (cu pacatele sale) si opera sa, asa cum a fost cazul cu cei 3 prieteni(care au dus faima Romaniei peste hotare, desi altfel au fost xenofobi si antisemiti) aceiasi situatie cu N.Paulescu su cu 1-2 membri ai Casei Regale, care a ctitorit Romania Mare,in care au trait si traiesc si cei care ii critica.
-II-
„Cautand o poezie a lui A.Paunescu, ceva ca o „oda pentru Amza Pellea”(?) am dat peste acest clasament , care confirma ca A.Paunescu este foarte apreciat in Romania!
„Adrian Păunescu este scriitorul pe care românii îl apreciază cel mai mult pentru ceea ce a făcut în domeniul său de activitate în ultimii 20 de ani, arată un nou capitol din sondajul CURS realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.
Astfel, clasamentul CURS este deschis de Adrian Păunescu, care conduce detaşat cu 30,7%, urmat de Mircea Cărtărescu – 10,5%, Mircea Dinescu – 5,7%, Corneliu Vadim Tudor – 4%, Ana Blandiana – 3,8%,…”
Ei, uite ca a iesit si legea..