„Omenirea este ținută sub frică, tocmai pentru a putea fi observată și controlată!”

Călin Georgescu spune că trăim într-o pandemie, dar a fricii şi prostiei, condusă de cei care au puterea de a controla lumea. În cadrul emisiunii «Cafeneaua Politică», de la televiziunea Canal 33, el a declarat că, sub pretextul acestei pandemii, cei care controlează lumea, au băgat frica în oameni.
„Pandemia de acum este o pandemie a fricii și a prostiei!
Atunci când inoculezi această armă foarte perfidă, anume frica oamenilor, este foarte greu s-o mai scoți din mintea lor și trebuie să-ți amintești că așa au fost cucerite și ținute sub amenințare toate țările sclavagiste!…
Ca să înțelegeți, în India când se naște un elefant, stăpânul îl ține legat cu o sfoară prinsă de un bețișor înfipt în pământ, iar mai târziu, când elefantul crește și ajunge adult, trăgând bușteni, dărâmând case sau cărând bolovani, seara e legat din nou cu aceeași sfoară, de aceeași nuielușă!
Omenirea este ținută sub frică, tocmai pentru a putea fi observată și controlată! De cine? Din punctul meu de vedere, de ceea ce se numește ‘deep state’, adică statul subteran, iar cel puțin din ceea ce se întâmplă acum, format din sistemul financiar-bancar și Big pharma! Cele două lucrează împreună, iar o mare criză, cum este aceasta, conduce la mari averi pentru cei care conduc de fapt.
Sigur că, în acest sens, cea mai mare descoperire este că statul a devenit cel mai mare duşman al cetăţenilor. Iar chemarea pe care însuşi Donald Trump a făcut-o la sesiunea ONU din septembrie 2019 este reclădirea patriotismului şi chemarea patrioţilor pentru renaşterea suveranităţii ţărilor”.
Călin Georgescu este expert român în pedologie (studiul solurilor), specializat în dezvoltare durabilă, cu o recunoaștere în domeniu, după 17 ani de serviciu în zona de mediu în Sistemul Națiunilor Unite.
Călin Georgescu a fost numit director executiv al Institutului Național al Indicelui Durabil al Organizației Națiunilor Unite din Geneva pentru perioada 2015-2016. Membru al Clubului de la Roma (pentru Europa), a ocupat și funcția de președinte al Centrului European de Cercetări pentru Clubul de la Roma între 2013 și 2015.