E important să știm adevărul. Eminescu nu este doar un poet așa cum învățam la școală.
Poezia lui, deși genială și de importanță covârșitoare în literatura națională, totuși, analizată pragmatic, ea ocupă o parte minoră a scrierilor și preocupărilor marelui Eminescu.
În integrala scrierilor sale, ediția D. Vatamaniuc, cuprinde 11 volume cu un total de 12.300 de pagini. Din astea, poeziile intră aerisit într-un singur volum, în jur de 1.000 de pagini, iar proza așijderea. Până și corespondența sa e mai voluminoasă, având vreo 1.300 de pagini.
Dar articolele din publicistica lui sunt împachetate în 5 volume burdușite, cu un total de 5.300 de pagini. Și aveau o forță cuvintele lui din articole, că nu era de mirare dacă se lăsau chiar cu demisii ministeriale sau cu remanieri guvernamentale.
Deci nu era doar un poet sau doar un jurnalist.
Eminescu a fost (și este!) unul din voievozii spirituali ai acestui neam, un voievod de conștiință vie românească.
„Țara asta să fie românească sau să nu fie deloc”, spunea el.
Deși profund național și naționalist, totuși prin orizontul său cultural, prin anvergura și temele gândirii sale, Mihai Eminescu este universal și universalist, atingând înălțimile tari ale geniului uman de pretutindeni.
În plus este considerat de lingviști drept ctitor de limbă și de cuvinte.
După el limba română a devenit altfel. La propriu.
Limba pe care o vorbești tu azi cu copiii, frații, părinții și prietenii tăi este practic limba română posteminesciană.
Toate astea poate le știai.
De aceea vreau să-ți spun câteva aspecte pe care poate nu le știi:
– Mihai Eminescu a condus o grupare secretă care avea și componentă paramilitară.
Este vorba de societatea «Carpații», care milita și trăgea sfori pentru unirea Ardelului cu Principatele române. Ba chiar făcea trafic de arme spre românii din Ardeal.
– Era considerat indezirabil, persona non-grata, în Ardeal, fiind dat în consemn la frontiere.
– Era om înstărit, cu dare de mână.
– Ținea un ziar de mare impact. Cum ar fi o televiziune azi.
– Era pedant și ținea la eleganța sa. Avea peste 30 de costume de haine. Aproape jumătate din veniturile sale se duceau pe curățătorie și întreținerea garderobei.
– Era destul de mic de statură. Dar nu era vreun poet transpirat, palid și timid.
– Era direct și nu-i plăcea ploconeala. Nici în fața damelor.
– Era temut în public, vorbea cu înflăcărare și vervă, iar la nevoie dădea bine și cu pumnul. Purta și pistol. Era legal atunci.
– A fost otrăvit cronic cu mercur și a supraviețuit.
– Apoi a fost internat abuziv într-un sanatoriu privat de boli psihice.
– În final a fost ucis acolo din ordinul celor care se temeau de inteligența, verticalitatea și puterea lui morală.
Șocant, nu?
Dar el era mai mult decât toate aceste, știute sau neștiute, antinomii și curiozități la un loc.
Dar de ce-ți scriu eu ție aici insistent despre Eminescu?
Pentru că știu că și tu cauți să-ți lămurești rosturile tale vii, sevele tale autentice.
Iar noi, ca oameni, avem nevoie să ne găsim sau să ne altoim pe acele rădăcini cu seve curate.
Cred că Eminescu cel adevărat poate fi o astfel de rădăcină pentru tine.
Și pentru mine este.
Cum poate fi el rădăcină vie pentru noi?
Uite așa: să-l facem mai aproape, zilnic.
Să facem cunoștință zilnic cu Eminescu cel real și viu.
Să-i citim un articol, o pagină, zilnic, să aflăm cât mai multe despre el.
Despre cel real, întreg, omul de conștiință, cuvânt și acțiune, gânditorul adânc, patriotul total, poetul fără cusur, vizionarul, filosoful.
În plus, avem datoria, altoindu-ne pe umerii acestor străbuni coloși, să devenim și noi rădăcini și sevă pentru cei ce vin după noi.
Cum inspirat zicea Nichita Stănescu: „Eminescu?? E foarte greu să respiri după El, dar în clipa în care El ne-a devenit nouă tuturor respirație, va trebui ca noi înșine, la rândul nostru să fim respirația nenăscuților. Eminescu este un aer pur, genuin, un aer curat”.
Autor: Mircea Pușcașu
