Apa vasluienilor, infestată

0

Concluzia unui studiu al Record pe baza analizei în teren și făcând apel la datele furnizate de direcțiile de sănătate publică este că românii din mediul rural, în mare majoritate, consumă o apă de proastă calitate, o continuă amenințare la sănătatea lor. În județul Vaslui, situația este una și mai dramatică, harta întocmită înfățișând județul mai mult în roșu, o culoare care desemnează apă în care indocatorii sunt mult depășiți la nitriți, amoniu și bacterii. Darea în folosință a rețelelor de alimentare cu apă a fost o victorie mare a autorităților, însă ce fel de apă beau vasluienii a rămas problema nimănui.  

Vasluienii nu știu ce beau, iar ce beau este dăunător pentru sănătatea lor pe termen lung. Niciunii, oriunde ar locui, nu se află în pericolul de a se îmbolnăvi subit de pe urma apei pe care o consumă, dar pe termen lung calitatea apei, plină de nutriți și bacterii își va spune cuvântul. În plus, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, ca și celelalte instituții similare din țară, nu își face datoria, una prevăzută explicit de lege, de a informa publicul în legătură cu calitatea apei pe care o consumă. Sunt acuzațiile extrem de grave pe care le aduce o anchetă a Recorder, care pe baza informațiilor din teren, dar și a discuțiilor directe cu reprezentanții DSP-urilor din țară a stabilit, fără putință de tăgadă, că mai ales în mediul rural în România există o mare problemă a apei potabile, cu adevărat potabilă.

Autoritățile locale sunt neștiutoare în această privință și neglijează problema. Viceprimarul din Șuletea, de exemplu, spune că oamenii folosesc apa ca menajeră, pe când realitatea din teren e alta. „Nu avem autorizație pentru că apa nu este potabilă, lumea o folosește ca apă menajeră”, precizează viceprimarul Sorin Dumbravă. Apa distribuită prin rețea publică nu are autorizație de la DSP. Este și cazul comunei Pogonești, unde angajatul primăriei nici nu știe că este necesară o asemenea autorizație. Guță Gelu le spune celor de la Recorder: „Nu avem autorizație de la Direcția de Sănătate Publică. O să obținem și autorizație. Atâta timp cât nu ni s-a cerut, nici noi nu am știut!”.

Dar este situația în care se găsesc cele mai multe comune vasluiene în analiza amintită, județul Vaslui fiind dat primul pe lista abaterilor și colorat cel mai mult în roșu. „La localitățile colorate în roșu, vei putea afla care sunt indicatorii la care s-au înregistrat depășiri (nitriți, amoniu, bacterii coliforme, enterococi etc.). Aceste depășiri nu înseamnă că apa din localitatea respectivă este otrăvitoare și că oamenii care o consumă sunt în pericol de moarte subită. Ele reprezintă o abatere de la parametrii stabiliți prin lege după standarde impuse de Uniunea Europeană, semnificația acestor depășiri fiind aceea că apa din rețeaua respectivă poate pune în pericol sănătatea consumatorilor”, se precizează în analiza amintită.

Iată cum stau lucrurile în comuna Dimitrie Catemie: „Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depășiri la indicatorii: bacterii coliforme, E.coli, enterococi (în satul Hurdugi); bacterii coliforme, enterococi, număr total de germeni la 37 de grade, amoniu (în satul Gușiței)”. Este cazul celor mai multe dintre comunele vasluiene, unde edilii locali cred că darea în folosință a unei rețele de alimentare cu apă este cea mai mare victorie și nu mai există nimic după acest moment. Măsurile sanitare, de asigurare a igienizării rețelei și controlul calității apei sunt rudimentare, de cele mai multe ori.

O apă bună, care să nu fie infectată cu bacterii este excepția, și nu regula în județul Vaslui. „Conform analizelor efectuate de DSP în 2019, s-au înregistrat depășiri la indicatorii: E.coli, enterococi, duritate (Gara Banca); bacterii coliforme, E.coli, enterococi, fier (Stoieșești); bacterii coliforme, turbiditate, fier (Țîfu-Miclești); bacterii coliforme, enterococi, duritate (Sîrbi)”. Aceasta este situația din comuna Banca.  

De fapt, există o singură excepție, și anume comuna Delești, caz în care DSP Vaslui a putut spune: „Conform analizelor efectuate în 2019, nu s-au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege”.

Dar aceasta nu este însă cea mai mare problemă, pentru că DSP are datoria de a informa consumatorii cu privire la calitatea apei, și asta prin lege, însă nu o face, ca și autoritățile locale.

Așadar, vasluienii din mediul rural consumă apă care, din punct de vedere strict legal nu este potabilă, neîndeplinind condițiile, și nici nu o știu. În ultimii ani, autoritățile județene și locale s-au mândrit nevoie mare cu una dintre cele mai mari realizări: racordarea aproape în întregime a satelor, printr-un program special, la rețele de alimentare cu apă și canalizare. Asta a fost destul, iar ce fel de apă beau oamenii de la robinete nu a mai fost problema nimănui…

Harta este împărțită în patru culori:

Roșu – localitățile în care analizele DSP au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Albastru -localitățile în care analizele DSP nu au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Alb – localitățile în care, potrivit răspunsurilor primite de la direcțiile de sănătate publică, nu au existat rețele de apă autorizate și monitorizate în 2019. De asemenea, există o probabilitate (destul de redusă) să apară cu alb și unele comune racordate la zone de aprovizionare mari pe care, din cauza volumului mare de informații procesate, nu am reușit să le identificăm.

Negru – localitățile mai mari de 5.000 de locuitori pentru care nu avem date, întrucât am solicitat rezultatele analizelor numai din zonele de aprovizionare mici. Tot cu negru apar și câteva zeci de localități rurale, dar care sunt racordate la rețelele de apă ale unor orașe.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here