
Întreb o colegă: „Spitalul din Bârlad are ‘autorizație de securitate la incendiu’ de la ISU”. „Nu știu”, îmi răspunde. „Păi du-te și fă un foc în spital și, dacă arde în siguranță, înseamnă că are”. Ce dracu e aia „autorizație de securitate la incendiu”?! Cum vine asta?! Clădirea e securizată la incendiu?! Deci, posibil dialog: – Arde spitalul!, – Ei, lasă, nu te panica, că e un incendiu cu securitate”.
E uluitor câte prostii pot să spună oamenii! Prostii mari, cu mare însemnătate pentru ei, care sunt transmise din gură în gură, fără o minimă analiză logică și rațională, nonsensuri, idioțenii, simple bazaconii.
„Trăiește clipa!”, îmi zice cineva. „Bine, mă, da’ ce-aș putea să fac acum?! Trăiesc, nu vezi că trăiesc? Uite, chiar mișc. Vezi degetu’ ăsta? Nu se ridică singur. Ș-apoi clipa tocmai o trecut. Trebuia să mă fi sinucis, măcar că scăpam de ‘înțelepciunea’ ta. Acu’ e tardiv…”. Nu a înțeles nimic, dar mi-am readus aminte câte aberații scot oamenii și cât țin la ele, cât le prețuiesc, ce loc de cinste le acordă. N-aș putea da măsura, dar cred că mare parte dintre lucrurile pe care le spunem sunt prostioare, preluate fără discernământ, prin ce se numește „mimetism social”. Nu le spune chiar Vulpița, da’ parcă ar fi…
„Nu învățăm nimic din istorie!”, o prostie și mai pretențioasă. Învățăm o mulțime de lucruri din istorie: date, oameni, fapte. Știm multe, am învățat multe. Nu înțelegem nimic din istorie! Asta e cu totul altceva. Iar ce nu am înțeles deloc și de unde ni se trage totul …Ei, bine, e tocmai asta: există o mare diferență între a învăța și a înțelege, și e chiar motivul pentru care îi lăsăm să ne conducă pe cei care par a fi învățat multe, dar nu au înțeles nimic din ce trebuia…
De fapt, dacă stai să te gândești, cu cât sunt mai stupide lucrurile pe care le spunem, cu atât sunt mai importante pentru noi, cu cât le scoatem pe gură cu o mai mare ușurință, cu atât ocupă un loc mai important în gândirea noastră, există chiar un raport de proporționalitate. Ceea ce este un năucitor paradox. Expresii care nu au nicio substanță în realitate, niciun fundament, devin solemne și semnifică, spre absolut.
De exemplu, expresia „libertate” nu poate exista de una singură niciodată, nu ar trebui, pentru că sensul său este dat de context. De una singură, în sine, nu are niciun conținut real, nu poate însemna absolut nimic. E chiar aberant să spui „libertate” și atât. Față de cine? În raport cu ce? Nu reiau teoria lui Russell, cu „libertatea de a” și „față de”… El a ajuns să spună că „supunerea față de lege înseamnă libertate”, ceea ce demonstrează din nou că prea multă gândire teoretică te tâmpește. Și a primit un premiu Nobel tocmai pentru asta: pentru că a contribuit la tâmpirea lumii, spre beneficiul cui trebuie… Dar, trebuie spus: după ce ai părăsit uterul nu ești nicio clipă „liber” și atât, ci permanent condiționat, de mediu, de resurse, de pântece. E poate cel mai evident lucru din lume. Cum să spui „eu sunt liber”?! E doar o prostioară… Și într-o stare de …imponderabilitate, ești tot dependent …de gravitație. Cu toate astea, noi vrem „libertate” …și atât…
Dar oamenii folosesc asemenea expresii, chiar le umplu viața, și o fac în cele mai importante momente. Și câte prostii nu mai spun!… „Egalitate”?! E o imposibilitate matematică, e cu totul improbabilă, e excepția absolută, un accident neobișnuit! „Nu găsești două paie în natură care să fie egale”, spunea Aristotel. Două paie! Iar egalitate între oameni nu există decât în cimitir sau în fața lui Dumnezeu. În rest, ca și între lucruri, și între indivizii umani trebuie să recunoști complexitatea, cea care face ca și cele mai mărunte lucruri – de la doi atomi în sus, zic cu exagerare pedagogică – să existe cu proprietăți și atribute diferite, care nu le permit măcar să fie egale pe baza niciunui criteriu. Dar oamenii spun „egalitate” și atât…
„Fraternitate!”. Să fim cu toții frați, frăție universală. Foarte frumos, dar cum să fiu eu frate cu unu’ care a omorât-o pe nevastă-sa, a violat-o pe mă-sa …și nu are niciun regret. Cum să fiu frate cu un alt membru al speciei lipsit de orice moralitate? Starea de „fraternitate” te face să-i fii asociat. Iar ei există, nu? Și eu trebuie să fiu frate cu ei?! Nu cred!
Dar cu cât sunt mai absolute expresiile acestea, cu atât sunt mai stupide. Pentru că, în realitate, sunt cu totul relative și nu pot fi folosite decât contextual sau accidental, mai degrabă. Nu ești liber nici să respiri, dacă nu ai aer, nu ești egalul lui …Iohannis în nicio împrejurare și e de dorit să nu te consideri fratele unui criminal în serie.
Acestea sunt doar câteva dintre prostioarele pe care le rostesc oamenii, pentru că mare parte din discursul public, mai ales, e format din asemenea imbecilități, pe care, la o analiză mai atentă, cei care le rostesc, chiar plini de ei înșiși, vor trebui să recunoască că nu le-au deslușit înțelesurile, sensurile, în finalitatea lor. Să nu mai vorbim despre „democrație”, un termen al cărui sens a fost uitat, în realitate, de toată lumea. Astăzi, oricine poate, într-adevăr, să-l definească în mod comun, uzual, însă toți fac apel la aceleași sensurile teoretice suprapuse celui originar. Și o fac tocmai pentru că nu mai pot face apel la sensul originar, primar. Singurul real, bineînțeles…
Dar spunem foarte multe prostii doar pentru că sună bine și le-a spus cineva că înseamnă ceva. Cel mai grav este, bineînțeles, că în jurul acestor noțiuni, lipsite de substanță și fundament, s-a construit o întreagă concepție despre lume și viață, pe care, orbecăind în neștire, oamenii le duc mai departe, din generație în generație. Este însă un subiect mult prea …serios, pentru a fi tratat aici, și nu …într-un tratat.
Interesante observații! Referitor la mimetismul social, au fost realizate niște experimente uimitoare ale psihologiei sociale care ne ajută să-l înțelegem din mai multe perspective:
https://www.spring.org.uk/2010/01/10-more-brilliant-social-psychology-studies.php
Cât privește citatul din Horațiu ”carpe diem”, devenit cu timpul aforism, mulți nu cred că-i pricep sensul cu adevărat. ”Carpe diem” nu înseamnă a face orice îți dorești fără sa ții cont de consecințe, ci are semnificația să trăiești fiecare clipă ca și cum ar fi ultima indiferent dacă este una fericită sau una nefericită, să știi să-ți asumi riscuri și, implicit, consecințele lor, să încerci să speri, să acționezi și să prețuiești fiecare experiență. Pe scurt, Horațiu îndemna la cumpătare ”Carpe diem, quam minimum credula postero” – ”Trăiește clipa și fii cât mai neîncrezător în ziua de mâine”.