„Mâncărurile din import îi îmbolnăvesc pe români de cancer!”

3
Mircea Beuran

Frecvența cancerelor digestive a crescut în ultimii ani, odată cu înlocuirea alimentației tradiționale cu hrana modernă, specifică altor țări, spunea profesorul Mircea Beuran, șeful Secție Chirurgie II din Spitalul Floreasca.

„Viața modernă a adus cu ea și schimbarea stilului alimentar. Dar organismul nu se obișnuiește peste noapte cu o nouă alimentație, mai condimentată, mai piperată, cu sosuri diverse sau altele, de aici și creșterea suferințelor digestive.Mai mult de o treime din cancerele din om sunt pe tubul digestiv. Vorbim de cancer de colon și rect, dar și de stomac, ficat, pancreas, esofag, adică toate segmentele tubului digestiv și anexele tubului digestiv – ficat și pancres”, mai spunea Mircea Beuran.

Potrivit medicului, „tot ce mâncăm și bem introducem în acest tub digestiv, care probabil nu mai are componentele chimice necesare pentru ca arderile ce se produc în timpul metabolismului să poată fi evacuate fără elemente intermediare, care sunt nocive și care pot dezvolta boala oncologică”.

„Sigur, trebuie să atenţionez totuşi, că o cauză către gastrită, ulcer, cancer poate fi o bacterie Helicobacter pilori, care menţine o inflamaţie a zonei. 85 la sută din populaţia globului are această bacterie. Important: să mâncăm foarte bine dimineaţa, apoi ceva mai puţin la prânz, iar seara să o dăm duşmanilor”, a mai spus Beuran.

Totuşi el a apreciat că au fost făcute progrese importante în depistarea cancerului: „Progrese în depistarea cancerului sunt tot mai vizibile. S-a dezvoltat endoscopia atât ca diagnostic, cât şi ca tratament. Făcând genomul uman, putem avea harta genetică a noastră şi să aflăm mult mai de timpuriu ce potenţial de boală avem în noi şi care ar fi gestul profilactic ca să nu trecem prin evoluţia bolii”.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Noi,romanii, in majoritae acceptam cu usurinta sa fim cobai, cumparam orice produs occidental ambalat frumos, nu ne intrebam dace este sanatos sau nu. Ne place sa fim mereu ingenunchiati, cumparat orice,numai produs romanesc nu (mai ales dac are cu cativa banuti mai putin)

  2. Adevarat. Producatirii nostri sunt nevoiti sa-si arunce produsele pt ca in Romania romanii nu au loc, si cumpara cancer pe bani grei ,care bani ies toti din tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here