Marea iluzie și pariul perdant al Vestului

5

Convenția Naționala Republicană, care l-a nominalizat formal pe Donald Trump drept candidat la președinția SUA a adus multe declarații dure la adresa Chinei. De alegerile din SUA depind multe aspecte ale relației China-SUA. Campania agită spiritele în America, în timp ce Beijingul stă în expectativă, fără să reacționeze la amenințările unui Donald Trump pe final de mandat. Dacă Trump va câștiga din nou, atunci vom avea o confruntare între „art of the deal” a președintelui SUA și „arta războiului” a lui Sun Tzu.

Trump: Cu Biden, SUA vor deveni proprietatea Chinei

Donald Trump a declarat într-un interviu pentru Fox News: „Nu vreau să pun lumea pe jar acum”, însă „China ne-a jefuit cum nu a mai făcut-o o altă țară.Pierdem sute de miliarde de dolari. Nu primim nimic de la China. Da, primim niște bunuri pe care putem să le producem si noi. Tot ce facem este să pierdem bani”. „Dacă este ales Biden, țara noastră va deveni proprietatea Chinei”, a mai spus Trump. „Biden este proprietatea Chinei. Fiul lui a luat un miliard si jumătate de dolari. Nu are nicio experiență, nimic, a luat mii de dolari din Ucraina și acum are afaceri de miliarde în China. E ridicol. Îl au pe Biden la mână. E omul lor și își doresc enorm ca eu să pierd”.

Președintele SUA a spus că este pregătit să întrerupă total legăturile cu China. Presa din China vorbește despre o „opțiune nucleară” a Washingtonului – eliminarea Chinei din sistemul plăților în dolari Swift.

China, o putere benignă cu ambiții regionale?

Declarațiile lui Trump nu au trecut neobservate. South China Morning Post titrează: „Donald Trump joacă la cacealma cu amenințarea războiului financiar? Oficialii chinezi nu sunt siguri”. „Pentru că nu a obținut o victorie decisivă în războiul economic cu China, liderul SUA se pregătește pentru războiul financiar – sau cel puțin lasă impresia că face asta. Ar putea fi doar o tactică pentru a speria China, pentru că un asemenea război ar produce daune la fel de mari în SUA”. Publicația amintită citează un expert chinez de la Institutul de Finanțe Internaționale care arată că SUA se așteaptă ca Beijingul să ajungă la importuri din SUA de 350 de miliarde de dolari anual. Or, China trebuie să utilizeze Swift pentru a plăti pentru achizițiile din SUA.

O altă cale de atac a unei posibile a doua administrații Trump ar fi sechestrarea unor active chinezești în SUA, inclusiv o parte din datoria americană cumpărată de China. Ar fi un act de război financiar, considera South China Morning Post, iar China ar trebui să riposteze. Având în vedere că o bună parte din datoria suverană a SUA este deținută chiar de China, America s-ar afla în pericol de a intra în incapacitate de plată, un lucru care ar afecta grav statutul dolarului de valută de rezerva a lumii.

„Nu cred că administrația Trump ar fi atât de proastă încât să recurgă la asemenea acțiuni”, spune Yuqing Xing, fost profesor de economie la Institutul Băncii Asiatice pentru Dezvoltare din Tokyo. Însă, scrie South China Morning Post, „Trump a fost într-atât de ‘prost’ încât să riște să provoace daune majore sistemului comercial global și lanțurilor de producție prin atacurile sale și prin acțiunile întârziate de a combate pandemia de covid-19”.

Și Foreign Affairs, și Foreign Policy, au avertizat că SUA nu trebuie să rupă relațiile economice cu China și să intre într-un nou război rece. Unii susțin că China este doar o putere regională care încearcă să reducă influența SUA în Asia și să-și mențină integritatea teritorială și stabilitatea. China nu dorește o altă ordine mondială și nici un război rece, susțin unii analiști. Mai mult, comerțul cu China ar fi reciproc avantajos pentru orice stat, iar rolul important al Chinei în stabiltatea economică este cea mai bună garanție că Beijingul nu-și va dori vreun conflict.

Alți analiști arată totuși că China a avut o politica agresivă, însă că un raspuns dur al Washingtonului nu ar face decât să înrăutățească lucrurile. Aveți răbdare cu China, par a spune unii experți, încercând să asigure lumea că Beijingul nu vrea să-și exporte ideologia.

Apoi, alte voci arată ca SUA ar pierde un război rece cu China, că limitarea exporturilor americane pentru companiile high tech chinezești ar duce la probleme economice serioase pentru SUA.

În fine, sunt voci care avertizează administrația Trump că ar putea avea suprize mari dacă SUA vor forța alte state să aleagă cu cine să aibă cele mai impotante relații comerciale: cu SUA sau cu China?

Marea iluzie

Și dacă toate abordările de mai sus nu sunt decât produsul unei mari iluzii, iluzia că Beijingul, odată cu deschiderea Vestului în perioada președintelui Nixon, o va lua pe drumul capitalismului, politicilor liberale și chiar al democrației? Clyde Prestowitz, fost consilier al secretarului Comerțului în administrația Reagan și acum presedinte al Economyic Strategy Institute, este convins că mulți politicieni, economiști și analiști din întreaga lume sunt prizonierii acestei iluzii.

„Am fost parte la această iluzie ca lider al misiunii comerciale americane în China, în 1982. În urma ei au început investițiile, iar economia Chinei a crescut cu viteza luminii. Apoi a venit deșteptarea: în 1989, Deng a ordonat tancurilor să tragă în protestatarii pro-democrație din Piața Tiananmen. Au murit 700 de oameni. Unii spun că au fost 10.000. S-a lăsat umbra peste relațiile cu China, însă incidentul a fost la rândul lui umbrit de căderea URSS, în 1991, văzută ca finalul Războiului Rece. China nu era încă o mare putere economică, iar URSS era percepută ca principalul inamic. Președintele Bush senior era convins că China era pe calea liberalismului și nu a acordat atenție represiunii. Însă Deng avea o altă viziune, foarte rar menționată în ultimii 30 de ani. În timp ce liderii occidentali predicau evanghelia democratizării prin botezul liberului schimb și al forțelor pieței, Deng își sfătuia astfel tovarășii: ‘Aveți răbdare și stați sub obroc’. Și a scris și despre începutul unui ‘nou Război Rece’”, scrie Prestowitz, pentru The American Conservative.

Ca și George H.W. Bush, președintele Bill Clinton a râs când i s-a prezentat perspectiva ca Beijingul să ajungă să controleze internetul. China a venit cu o altă provocare – a arătat că poate absorbi toate conceptele thnologice și economice ale lumii libere păstrând însă doctrina autoritară comunistă. Apoi, China a arătat că poate să conteste „ordinea liberala bazată pe reguli”, criticand „cuplarea” dintre SUA și China.

Deșteptarea, începutul noului Război Rece

„Liderii politici, economiștii, strategii și formatorii de opinie din Vest sunt vinovați pentru încrederea excesivă în estimările lor. Nu au ținut cont de planurile cincinale de dezvoltare din China stabilite pentru sectoare precum energia solară și telecomunicații. Și mai suprinzător este că China arăta cum își privatiza industria când, de fapt, nu făcea decât să transforme companiile de stat în lideri mondiali de piață. Aceste companii subvenționate de stat au globalizat China. Analiștii lumii libere au judecat aceste companii în termeni pur economici, însă pentru China ele erau strategice”, scrie Prestowitz.

Prea puțină atenția s-a acordat planurilor cincinale ale Chinei, urmate de planuri de un deceniu și planuri de 15 ani, anunțate de actualul președinte Xi Jinping. Marele proiect al Noului Drum al Mătăsii este unul de 40 de ani, conceput în 2013 și cu termen de finalizare în 2049. Iar la fel sunt și proiectele politice și abordările de politică externă ale Chinei, cu cele cinci princii ale coexistenței pașnice stabilite încă din 1949-1955, spre exemplu. Occidentul protestant își dorește culegerea roadelor marilor proiecte în cursul unui mandat-două sau măcar al unei vieți, pe când planificarea chineză (de la economie, politică și până la spionaj) se face nu în ani, ci în decenii și decenii.

Prea mult timp s-a considerat că China este o putere regională cu ambiții regionale, spune fostul consilier al administrației Reagan. Dacă este așa, atunci de ce proiectul Noului Drum al Mătăsii se întinde în toată lumea, de ce apar ciocniri la frontiera cu India, de ce China cumpără porturi în Europa, trimite nave de foraj în Oceanul Arctic și ajută Venezuela? Dacă China nu ar fi decît o putere cum ambiții regionale, de ce guvernul german este atât de supărat că firma chineza Midea a cumpărat compania germană Kuka, un lider în robotică? De ce Germania adoptă legi care să interzică asemenea achiziții, dacă Beijingul este doar o benignă putere regională fără ambiții mondiale?

„The Economist a recunoscut tacit, într-un articol din 2018, că avem de-a face cu un nou război rece. Vestul a pariat greșit în privința Chinei, scria revista britanică, iar concluzia era că SUA pierdeau deja acest nou război rece”, scrie Prestowitz.

Ce pot să facă Vestul, Statele Unite? Să dopte o politică pragmatică, scrie Prestowitz. „Singura variantă este să recunoaștem că suntem într-un nou război rece. Nu însemnă să ne decuplăm total de China, ci să ajungem la un nivel semnificativ de decuplare economică. Apoi, SUA trebuie să se asigure că firmele vestice vor ajunge să fie lideri în industriile vizate de China. Asta înseamnă adoptarea de politici industriale bune, subvenționarea cercetării și investiții. Cu alte cuvinte, trebuie dezvoltate politici ale globalizării prin cooperare între sectorul afacerilor și guvern, așa cum am făcut-o și în secolul 19, și în cele două războaie mondiale, și în cursa pentru cucerirea spațiului și, mai ales, în Războiul Rece”.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici

SUA China

Când China tușește, economia mondială capătă guturai”

China este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Occidentului, importurile sale reprezentând aproape 15% din comerţul mondial; China este cea de a doua (dacă nu prima, potrivit unor foarte recente cifre), putere economică a lumii, după Statele Unite (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Ca să adopți o politică pragmatică față de un colos economic precum China, atunci e necesar un ansamblu de bunuri materiale și financiare pe măsură! Prestowitz încă mai vede în SUA o forță economică, raționament care nu-i conform cu realitatea. Pe frontul acestui război comercial care se desfășoară între Washington și Beijing, acesta din urmă nu a închis afacerile americane care operează deja în China de ani buni, dar companiile care doresc să intre pe piață în domeniul finanțelor, tehnologiei informației, serviciilor medicale și educaționale nu vor mai fi aprobate. De asemenea, va fi accelerată internaționalizarea yuanului prin sistemul chinezesc CHIPS, o alternativă la SWIFT (rețea internațională prin care se efectuează toate plățile din lumea asta), ca o prevedere a Beijingului de-a fi eliminat din cadrul lui de către administrația Trump sau de oricine va ocupa Biroul Oval din ianuarie 2021. În plus, americanii i-au stârnit pe chinezi să accelereze dezvoltarea armamentului nuclear operațional inclusiv din spațiu, ceea ce înseamnă că se ia în calcul un război cu spectru complet. Din câte observ, Xi Jinping pune accent pe construirea unui sistem economic național de dublă circulație care constă, pe de-o parte, în integrarea eurasiatică și, pe de altă parte, în desfășurarea unui mecanism mondial de soluționare a monedei proprii ca monedă de rezervă globală în locul dolarului american. Este limpede, că folosește o mentalitate beligerantă pentru întărirea economiei naționale, că nu exclude din calcule un posibil conflict armat pentru a rezista agresiunii SUA și că se pregătește pentru întreruperea completă a relațiilor cu SUA. Prin urmare, deciziile de până în momentul de față ale Chinei (vom vedea ce se mai pune la cale și-n luna octombrie, când are loc un nou congres al Partidului Comunist Chinez) nu vizează nici un fel de Război Rece, iar firmele americane nu vor avea posibilitatea să ajungă lideri în industriile chinezești, pentru simplul motiv ca nu le va fi permisă desfășurarea activității pe teritoriul lor. Nu întâmplător, Comitetul Central își va prezenta planificarea strategică doar cu câteva săptămâni înainte de alegerile americane.
    Una peste alta, China își întărește modelul economic hibrid, ceea ce este o raritate absolută la nivel mondial (adică nu este, în totalitate, nici în proprietatea statului, dar nici nu-i privatizat în cadrul unei economii de piață), nivelurile de pregătire și cele ale patriotismului sunt excelente, mecanismele naționale au o forță extraordinară: absolut nimic nu blochează utilizarea integrală a resurselor financiare, materiale și de forță de muncă din China, odată ce sunt stabilite prioritățile prin politica de partid. China a înființat cel mai cuprinzător sistem industrial fără interferențe străine, iar inițiativa BRI (Belt and Road) este un plan conceput pe 40 de ani, conceput în 2013 pentru a fi finalizat în 2049, ceea ce demonstrează că Beijingul nu a proclamat niciodată un model chinez ca soluție la problemele globale, ci sunt soluțiile chineze la condițiile specifice chineze. Mai precis, prosperitatea economică are loc în țările semnatare și participante la acestă inițiativă, dar în condițiile propuse de Beijing pe modelul win-win (câștig de ambele părți). Iar aceste aspecte dezvăluie conturul complet a ceea ce poate fi descris ca o meritocrație centralizată cu caracteristici socialiste, o paradigmă de civilizație diferită, pe care SUA refuză să o accepte și, cu siguranță, nu o va aboli practicând acest tip de război. Dar nici forța conducătoare dominantă nu va mai fi!

  2. Eu am spus că ideologic, strict ideologic, modelul chinezesc poate fi integrat în național-socialism, adică închide cercul prin unirea axelor., dreapta și stânga converg. Dar e mai greu de înțeles pentru mulți, pentru că oamenii, chiar și cei mai „educați” politic operează cu fobii și prejudecăți. În principiu și ca ideea generală, în național-socialism, în locul banilor, cu încărcătura lor speculativă, era așezată „valoarea-muncă”, care spune că ceea ce se construiește este în primul rând un bun public. Și corporatismul, adică ideologic cvasi-dominantă în Occident astăzi, realizează același lucru, motiv pentru care se vede cu ochiul liber că celelalte ideologii, cele clasice, tradiționale, au devenit irelevante, pentru că toate partidele sunt în realitate în slujba corporațiilor și lucrează în afara interesului public.

    • Ceea ce afirmați dvs, se înscrie fix în nucleul politicii externe a Partidului Comunist Chinez: fiecare națiune trebuie să fie construită pe un făgaș al condițiilor sale naționale, al specificului său național. De aceea dreapta și stânga se îndreaptă spre aceeași direcție în cazul lor, iar socialismul chinez, ca materialism istoric, este incompatibil cu democrația liberală capitalistă, deoarece implică austeritatea și schimbarea regimului pe sisteme naționale, modelându-le astfel către forme strict particulare lor, chinezilor. Oricum ar fi, excelente observația și raționamentele făcute! Personal, le-am pierdut din vedere în cadrul comentariului!
      Vă mulțumesc!
      P.S. Uitam să atrag atenția asupra unui alt aspect: Eurasia este redimensionată în stilul explicat de dvs. Așa că…viziunea expusă este conformă cu realitatea lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.