Parcul Copou din Vaslui este considerat unul dintre cele mai frumoase din România

0
Vaslui Parcul Copou

Spațiile verzi și amenajarea urbană

Conform datelor INS, care sunt colectate de la primării, cele 5 localități urbane din județul Vaslui beneficiau în anul 2018 de o suprafață totală ocupată de spații verzi de 369 ha, în creștere cu 34% față de anul 1993. Dacă le raportăm însă la totalul intravilanului, ponderea acestora a scăzut în acest interval de la 9,1% la doar 6,2%. Spatiile verzi amenajate ce revin unui locuitor stabil din mediul urban al judeţului este de 23,9 mp, mai puțin decât bunele practici de la nivel internațional, care recomandă 26 mp/locuitor. Pe de altă parte, nu toate spațiile verzi din orașe sunt deschise tuturor locuitorilor, unele fiind, de exemplu, baze sportive unde se poate intra doar contra-cost.

Dintre centrele urbane din județ, municipiul Bârlad este detașat cel mai „verde”, însă nu toate spațiile cu această destinație din municipiu sunt adecvat amenajate (de ex. Zona de Agrement Prodana, actualmente în curs de amenajare), altele nu sunt deschise publicului larg (unități de învățământ, spital), iar distribuția lor în teritoriu nu e echitabilă pentru toți cetățenii. Totuși, orașul are o strategie pentru spații verzi, investește în împăduriri (de ex. zona Coasta-baraj-Râpa Albastră), în amenajarea de noi parcuri (de ex. Parcul Eminescu), în modernizarea și întreținerea celor existente și a unor zone de agrement etc. Municipiul Vaslui se află pe locul 2 la nivel județean din perspectiva spațiilor verzi, deși proaspăt aprobatul Registru al spațiilor verzi a identificat 293 ha de spații verzi, mai multe decât în Bârlad. Totuși, din această suprafață totală (care cuprinde și drumuri, trotuare, alei de acces etc.) doar 81 ha sunt spații efectiv verzi, din care o treime sunt cele din jurul blocurilor, 25% sunt aliniamente stradale, 17% sunt baze sportive și spații verzi cu acces limitat și numai puțin peste 15% sunt parcuri și grădini deschise publicului. Totuși, Parcul Copou din Vaslui este considerat unul dintre cele mai frumoase din România. Primăria are în plan extinderea acestuia cu încă 2 ha, cu ajutorul fondurilor europene. Municipiul Huși, deși cu o suprafață mai modestă de verde, dispune de un parc nou realizat cu fonduri europene, care este însă amplasat într-o zonă mai greu accesibilă, și plănuiește amenajarea unui nou parc pe locul fostului Poligon. Un parc amenajat cu fonduri europene există și la Negrești, un oraș cu puține spații verzi, însă acesta se află într-o stare precară de întreținere. La Murgeni situația este cea mai problematică, aici existând doar un mic parc în zona centrală. La nivelul comunelor există puține parcuri sau locuri de joacă corespunzător amenajate. O excepție notabilă o reprezintă comuna Pădureni, care beneficiază de peste 15 ha de spații verzi, inclusiv piscină publică, lac de agrement, zonă de echitație, parc rustic de agrement, teren de sport cu nocturnă etc. În comuna Berezeni există un frumos parc dendrologic, în Fălciu un parc istoric, iar în comunele Arsura, Todirești, Drânceni, Muntenii de Jos, Osești, Ștefan cel Mare au fost finanțate de la bugetul de stat, prin AFM, parcuri comunale. Tot prin AFM, s-au finanțat lucrări de împădurire la Fălciu, Puiești, Tutova, Dimitrie Cantemir, Vutcani.

Din «Strategia de dezvoltare socio-economică a județului Vaslui cu orizontul de timp 2021-2027», «Profilul socio-economic și demografic al Județului Vaslui», document pe care îl puteți studia pe siteul Consiliului Județean Vaslui: http://cjvs.eu

Vaslui Parcul Copou
Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.