Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare, din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul.
Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.
Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări.
La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de “rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale).
Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.
Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni.
Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenţi impostori. Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă 1 sau orală. Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas.
Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie. Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă.
Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.
Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile.
Prostia a atins masa critică, prostul e norma. Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioţii, încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private.
Ar trebui să afişăm pe biroul primului-ministru: Închis pe motiv de prostie, revenim când găsim pe cineva care să fie vrednic.
Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti şi preoţi. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia.
Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile, şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greş, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa. Aşteptaţi-vă la o multiplicare exponenţială a numărului de „accidente”.
Autor: Radu Iliescu
Pe de-o parte, autorul are dreptate, pe de alta, forțează nota! Da, este adevărat, mare parte dintre studenții diferitelor facultăți au grave carențe, care produc neajunsuri nu numai pentru ei, dar și pentru profesorii examinatori. Apoi, mai târziu, societății. Și, totuși, cum s-a ajuns aici? De vină sunt numai societatea, vremurile, politicienii, familia și Internetul? Îndoi-m-aș! Vinovați sunt și dascălii preuniversitari, care ani de-a rândul n-au fost în stare să obțină o notă de trecere la examenele de Definitivat, dar care au ajuns să promoveze sfertodocții României, cărora le-au tolerat dispozitivele și tehnologia de copiere, cărora le-au dat imboldul, pe trambulina vieții, să devină studenți. Adică viitori intelectuali. Apoi, la fel de culpabili sunt și profesorii din învățământul superior care promovează lichelele și semianalfabeții! Nu e cazul să se plângă că sunt proști, nu reprezintă decât produsul unei categorii profesionale care s-a complăcut în situația asta, care a câștigat enorm pe seama unor meditații din care progeniturile n-au rămas cu nimic concret în materie de știință, categorie profesională care s-a considerat extrem de nedreptățită salarial (continuu greve și demonstrații) dar care a uitat să-și facă profesia din pasiune și conștiință, nu numai pentru bani. Când pe net ajung imagini video cu profesori care au un comportament total indecent, cu indivizi din aceeași tagmă care fac dezacorduri ori își caută cuvintele și abia leagă 2 vorbe într-o amărâtă de propoziție (dacă încerci să le soliciți construcția unei fraze, deja e prea mult!), atunci nu-mi mai rămâne decât să trag concluzia că toate categoriile – elevi/studenți/profesori – dau dovadă de aceeași ignoranță. N-am văzut nici școli închise pe seama neștiinței și nici facultăți! E ca un cerc vicios, se tolerează unii pe alții, în fond cadrele didactice sunt plătite la numărul de studenți/elevi. Prin urmare, nu-și permit să-i lase repetenți până ajung idioții la vârsta senilității, dar, corect ar fi nici să nu-i catalogheze altfel, decât ca un rezultat al propriei lor incompetențe, al propriei lor îngăduințe în vederea obținerii remunerației. Vrei să ai loc de muncă în învățământ, atunci admite-i pe proști! Pentru că nici tu, ca dascăl, nu-mi demonstrezi că ești mai deștept, dacă din munca și abnegația ta au rezultat asemenea specimene!
Cât despre, citez: ”preferăm să ne plecăm în loc să plecăm”, nu vă ține nimeni cu forța și nici nu vă obligă cineva să vă ”plecați”! O faceți pentru că preferați să fiți sluga banilor și să vă conducă ei, decât să aveți demnitate, să vă implicați și să rezolvați neajunsurile celor peste 20 de reforme ale învățământului. Dacă nu ați reușit să insuflați dragostea pentru studiu, înseamnă că nu ați știut să purtați făclia științei, nu ați avut vocația dăruirii. Dacă într-o țară aproape distrusă n-ați fost în stare să obțineți victorii, atunci am imense îndoieli că veți repurta izbânzi și reușite prin alte părți ale lumii. Specialiștii români cu adevărat valoroși, formați la școala aia comunistă defăimată de toți, fie s-au pensionat și s-au retras, fie s-au apucat de făcut gogoși și dulcețuri ecologice în ograda proprie, fie au emigrat de mult și-au luminat mințile altora! V-au lăsat pe voi, generațiile tinere și democrate să ”valsați” în ritmul orchestrei. Iar acum, acum nu vă convine? Ăsta da, cinism!
În primii 10 ani după lovitura de stat, unii dintre domnii profesori s-au plâns că învățământul nu-i reformat, că sunt prea multe ore, că este prea mare conținutul informațional pe care sunt nevoiți să-l predea loazelor doar, doar, vor pricepe ceva! Apoi, s-au împiedicat de colegii mai în vârstă de atunci, pentru că ar fi fost perimați/depășiți și nu știau să cultive noul, ”n-aveau curs” să umple amfiteatrele. Mi-amintesc de o asemenea idee ineptă, care circula și pe vremea studenției mele, dar am fost extrem de norocoasă să am un decan și un rector (din anii *90 până în anii *95) care nu au admis schimbările pe linie de partid, care s-au opus unei asemenea absurdități și-au permis să-și desfășoare activitatea, în continuare, marii corifei pe care i-a avut România în acele timpuri. Au fost mentori absolut străluciți! De care îmi amintesc cu un respect și-o simpatie fără margini! Care s-au aplecat cu drag asupra mea și-a generației mele de ne-au învățat carte! MAXIMA REVERENTIA unor astfel de îndrumători, ce-au înțeles să profeseze cu mintea și sufletul!!! Care nu ne-au desconsiderat, făcându-ne proști, deși nici noi nu ne situam pe-atunci, vorbind din punct de vedere intelectual și-al practicii îndelungate, la nivelul unor academicieni Doctori Honoris Causa! De unde presupun, că proști vor exista întotdeauna, fie într-o proporție mai mică, fie într-una mai mare, dar mentalitățile, gândirile specifice unor anumiți indivizi, nu ne vor lăsa posibilitatea să avansăm și să construim durabilitatea, trăinicia generațiilor viitoare. Câteodată, selecția naturală nu este suficientă!
Perfect real! bubuie!!
Cât adevăr… Trist adevar pentru omenirea aflată in derivă