Bani europeni pentru nou-născuți, dar și pentru memoria lui Ștefan cel Mare prin proiecte transfrontaliere în Vaslui și Republica Moldova

0

Județul Vaslui și mai multe raioane de pe malul stâng al Prutului au depus nouă proiecte transfrontaliere pe Programul Operațional Comun (POC)  România – Republica Moldova 2014 – 2020. Valoarea investițiilor este de aproximativ 50 milioane de lei. Pe lângă reabilitarea infrastructurii de sănătate și achiziția de echipamente medicale moderne, o parte dintre proiecte au vizat domeniul cultural, fiind dedicate domnitorului Ștefan cel Mare. Printre partenerii din Republica Moldova se numără autorități și instituții din Chișinău, Hîncești, Anenii Noi, Leova, Bălți și Soroca.

Programul Operațional Comun (POC) România – Republica Moldova 2014-2020 este una din pricipalele surse de finanțare a proiectelor de dezvoltare implementate de județul Vaslui.  

Șase proiecte vizează domeniul sănătății și au ca țintă dezvoltarea infrastructurii medicale și achiziționarea de echipamente de specialitate performante.

Unul din proiectele transfrontaliere, intitulat «Sănătate pentru toți», este aplicat de Raionul Hîncești din Republica Moldova în parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) Vaslui. Proiectul dispune de o finanțare totală de 6,8 milioane de lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la 6 milioane de lei. Se derulează pe o perioadă de 24 de luni, în acest moment documentația fiind depusă pentru evaluare și obținerea finanțării.  

Un alt proiect european vizează rezolvarea problematicii nou-născuților. Proiectul „Cea mai bună șansă la viață pentru nou -născuți – îmbunătățirea situației nou – născuților în zona transfrontalieră România – Republica Moldova” are o valoare totală de 6,6 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 5,9 milioane de lei. Aplicanții sunt „Institutul Mama și Copilul”  Chișinău din Republica Moldova, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui.

Într–un alt proiect transforntalier, SJU Vaslui are ca partener Spitalul Clinic Republican «Timofei Moșneaga» din Chișinău. Proiectul «Patogeni fără granițe: îmbunătățirea prevenției, controlului și supravegherii infecțiilor nosocomiale pe ambele maluri ale Prutului» are o valoare de un milion de lei, din care finanțarea europeană de 813.491 de lei. 

„În cadrul acestor proiecte noi urmărim achiziționarea de echipamente medicale moderne. Partenerii din Republica Moldova se axează mai mult pe îmbunătățirea infrastructurii de sănătate și de aceea au valori mai mari. Cu echipamentele moderne cu care ne vom dota urmărim să ridicăm calitatea serviciilor oferite populației, o îmbunătățire a serviciilor de diagnosticare și satisfacția pacienților. Căutăm pe toate aplicațiile de finanțare să accesăm fonduri europene nerambursabile. Până la această dată am aplicat pe toate programele de finanțare europeană. Cu aceste proiecte transfrontaliere venim și în ajutorul unităților administrativ teritoriale de peste Prut” – Ana Rinder, directorul SJU Vaslui

Investiții în spitale și centre sociale

Un alt proiect depus pe POC 2014-2020 are ca parteneri Consiliul Raional Anenii Noi din Republica Moldova și județele Vaslui și Galați. Proiectul se intitulează «Îngrijiți cu atenție: spitale prietenoase pentru pacienții din zona transfrontalieră România – Republica Moldova» și are o valoare de 8 milioane de lei, din care 6 milioane de lei reprezintă finanțarea din partea Uniunii Europene.

De asemenea, Spitalul Raional Leova în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au depus prin POC 2014-2020 un proiect care privește extinderea serviciilor de recuperare medicală în orașele Vaslui și Leova. Proiectul este în valoare de 1,2 milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă europeană de 923.300 lei. 

Nu în ultimul rând, Centrul de Asistență Medico-Socială Bacești din județul Vaslui în parteneriat cu Asociația Obștească Centrul de Asistenţă Socio Medicală la Domiciliu «Casmed» Bălți au depus un proiect care vizează accesabilitatea și dezvoltarea serviciilor de sănătate prin construirea unor centre de terapie alternativă în comuna Băcești și orașul Bălți. Proiectul are o valoare totală de 6,5 milioane de lei, iar fondurile europene sunt în sumă de 5,4 milioane de lei.

Vasile Mariciuc, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, a spus că instituția pe care o reprezintă are 13 acorduri de colaborare cu raioane din Republica Moldova. Aceste acorduri se concretizează în finanțarea unor obiective care să rezolve nevoile presante ale comunităților locale din cele două țări.

„Dincolo de declarații și vorbe frumoase, un asemenea tip de colaborare ajută realmente la progresul și dezvoltarea unor comunități din Republica Moldova, la strângferea relațiilor între românii de pe ambele maluri ale Prutului. Suplimentar de finanțarea europeană, CJ Vaslui se implică și prin fonduri proprii în a sprijini alte solicitări venite din Basarabia, în limita posibilităților bugetare. Un exemplu în acest sens este achiziționarea unei ambulanțe la Spitalul Anenii Noi și amenajarea căii de acces în instituția medicală. De asemenea, am semnat un acord cu Raionul Cimișlia, în vederea contribuirii cu 100.000 de euro la dezvoltarea unei tabere pentru copii din localitatea Zlați, din Raionul Cimișlia” – Vasile Mariciuc

Proiecte europene, dedicate lui Ștefan cel Mare

Pe lângă investițiile în sănătate și asistență socială, județul Vaslui a depus mai multe proiecte prin POC România – Republica Moldova în domeniul cultural. 

Astfel, Muzeul «Vasile Pârvan» Bârlad din județul Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al Moldovei din Republica Moldova au întocmit un proiect care are ca tematică arta non – figurativă transforntalieră. Valoarea proiectului este de 6,7 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 6 milioane de lei. 

Un alt proiect are ca tematică «Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui». Are o valoare de 7,7 milioane de lei, iar fondurile europene nerambursabile sunt în sumă de 6,9 milioane de lei, aplicantul fiind Consiliul Raional Soroca din Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul Județean «Ștefan cel Mare» Vaslui. 

Un alt proiect intitulat «Pe urmele lui Ștefan cel Mare» a fost depus la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași și are o valoare totală  de 7.6 milioane, din care finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la 6.883.158 lei. 

Inițiatorii proiectului sunt CJ Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Județean Vaslui, Raionul Hâncești din Republica Moldova și Primăria Muntenii de Jos.

Investiția privește reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, în zona ansamblului ecvestru urmând să fie construit un parc tematic și două spații expoziționale. Parcul va cuprinde machete ale cetăților construite în timpul domnitorului de pe întregul teritoriu al Moldovei Mari, precum și o machetă cu Mănăstirea Putna, unde este înmormântat Ștefan cel Mare. 

În Republica Moldova, finanțarea europeană va fi alocată pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, unde va fi înființat un spațiu expozițional dedicat domnitorului Ștefan cel Mare. 

„Pentru comuna Muntenii de Jos, proiectul este foarte important. Acest monument ne reprezintă pe noi, reprezintă regiunea noastră. După ce vor fi făcute toate investițiile, sperăm ca numărul turiștilor în zonă să crească. Eu un lucru foarte bun acest proiect”, a spus Dănuț Crețu, primarul comunei Muntenii de Jos.

Autor: Dănut Ciobanu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.