E poate cea mai importantă declarație a unui președinte american de după discursul de rămas bun al președintelui Eisenhower, din 1961, în care vorbea despre „complexul militar-industrial”, care amenința pe atunci să acapareze „puterea publică”.
La 40 de ani de atunci, președinte Donald Trump acuză șefii armatei americane că vor războaie ca să profite firmele de armament. El îi critică pe şefii Armatei şi Pentagonului pentru că poartă războaie spre a creşte profiturile companiilor care lucrează în sectorul apărării.
„Nu spun că armata mă iubeşte – soldaţii mă iubesc, oamenii de la conducerea Pentagonului probabil că nu, pentru că ei vor să nu facă nimic altceva în afară de a purta războaie pentru ca toate acele companii minunate care fac bombe şi fac planuri şi fac orice altceva să fie în continuare fericite”, le-a spus Trump reporterilor de la Casa Albă.
Comentariile lui Trump survin după ce mai multe oficialităţi din domeniul apărării au declarat că relaţiile dintre preşedinte şi conducerea Pentagonului sunt tot mai tensionate.
Președintele american care, spre deosebire de marioneta Obama – laureat cu Nobel pentru Pace -, nu a început niciun război în lume, cum au făcut, printr-o tradiție nescrisă și nespusă, aproape toți președinții americani, spune lucrurilor pe nume: războaiele sunt purtate în beneficiul complexului militaro-industrial, care realizează profituri uriașe. Restul e propagandă.
Războiul, și chiar numai ideea de război, aduce profituri uriașe companiilor de armament. La începutul lui 2020, după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, amenințarea războiului a făcut ca valoarea de piață a marilor companii din industria de apărare a crescut cu miliarde de dolari. Spre exemplu, Lockheed Martin, companie americană și constructor aerospațial de prim rang, specializată în domeniul militar, al securității și al tehnologiilor avansate, constructor al avioanelor F-35, a atins un maxim istoric pe bursă, după o creștere de 3.9%, într-o singură zi, 3 ianuarie, iar acțiunile Northrop Grumman, producătorul bombardierelor B-2 și B-21, au crescut cu 4,1% față de nivelul din 2 ianuarie.
După Al Doilea Război Mondial, puterea complexului militar-industrial a crescut continuu în Statele Unite ale Americii, în ciuda avertismentului președintelui Dwight D. Eisenhower, care, la plecarea sa din funcție, în discursul de rămas bun, pe 17 ianuarie 1961, spunea: „Un element vital în păstrarea păcii este stabilimentul nostru militar. Armatele noastre trebuie să fie puternice, gata pentru acțiuni instantanee, astfel încât niciun potențial agresor să nu poată fi tentat să-și riște propria distrugere.
Organizația noastră militară de astăzi nu mai are decât o mică legătură cu cea cunoscută de oricare dintre predecesorii mei în timp de pace sau, într-adevăr, de oamenii care s-au luptat în Al Doilea Război Mondial sau în cel din Coreea.
Până la ultimele conflicte mondiale, Statele Unite nu aveau industrie de armament. Producătorii americani de pluguri puteau, cu timpul și după cum era necesar, să facă și săbii. Dar acum nu mai putem risca improvizația de urgență a apărării naționale; am fost constrânși să creăm o industrie a armamentelor permanente de proporții vaste. La aceasta trei milioane și jumătate de bărbați și femei sunt angajați direct în industria de apărare. Cheltuim anual pentru securitate militară mai mult decât venitul net al tuturor corporațiilor din Statelor Unite.
Această conjuncție a unei imense instituții militare și a unei mari industrii de armament este nouă în experiența americană. Influența totală – economică, politică, chiar spirituală – este resimțită în fiecare oraș, fiecare administrație locală, fiecare birou al guvernului federal. Recunoaștem nevoia imperativă pentru această dezvoltare. Totuși, nu trebuie să nu înțelegem implicațiile sale grave. Munca noastră, resursele și mijloacele de trai sunt toate implicate; la fel și structura societății noastre.
În consiliile guvernamentale trebuie să ne ferim de dobândirea de influență nejustificată, căutată sau necontestată, de către complexul militar-industrial. Potențialul creșterii dezastruoase a puterii greșite există și va persista.
Nu trebuie să lăsăm niciodată ca greutatea acestei combinații să ne pună în pericol libertățile sau procesele democratice. Nu trebui să le luăm ca de la sine înțelese, pentru că numai un spirit cetățenesc vigilent și în cunoștință de cauză poate constrânge corect imensa mașinărie industrială și militară spre a se racorda la metodele și scopurile noastre pașnice, astfel încât securitatea și libertatea să prospere împreună.
(…) Trebuie să fim, de asemenea, atenți la pericolul ca politica publică să poată deveni ea însăși captivă unei elite științifico-tehnologice. Este sarcina statului de a modela, de a echilibra și de a integra aceste forțe și altele, noi și vechi, între principiile sistemului nostru democratic, care vizează dintotdeauna obiectivele supreme ale societății noastre libere”.
Domnule Panait , nu stiu cum este la Pentagon insa , in Rusia cel mai prost platiti dintre rusi sant muncitorii care fabrica bombe , aia de lucreaza in fabricile d e munitii care apartin …Kremlinului fireste . Or fi aia de la Kremlin nefericiti ca Putin nu i-a mai tarat prin razboaie pana acum ? Fireste , nu-i timpul trecut pentru asa ceva…
„…„Un element vital în păstrarea păcii este stabilimentul nostru militar. Armatele noastre trebuie să fie puternice, gata pentru acțiuni instantanee, astfel încât niciun potențial agresor să nu poată fi tentat să-și riște propria distrugere…”____––____aceasta este esenta descurajarii oricarui agresor, si -pentru toata omenirea- aceasta armata a devenit si jandarmul mondial, iar aceasta pentru ca omenirea inca nu a atins acel grad de dezvoltare (in toate planurile) de a avea un real unic guvern(ONU este fragmentat pe cel putin 2 falii), iar atunci ,eventualii dictatori chiar daca ar mai miji pe undeva, ar fi anihilati imediat…Ce trebuie facut, tarile care inteleg aceasta situatie tranzitorie, trebuie sa preia cata o mica parte (f. suportabila) din aceste imense cheltuieli facute de o singura natie, si sa cantoneze pe teritoriile lor trupe ale pactului NATO, ca sa nu zicem neaparat ale USA, si -concomitent- sa-si reduca numarul propriilor armate, per total, costurile fiind mai mici si siguranta mult mai mare, cand o tara este aparata de trupele a mai multor tari, iar tehnologia militara provine de la cele mai evoluate industrii specializate, de pe glob…Scopul final trebuie sa fie un real ONU -guvernare mondiala-cu armata proprie de cel mult o suta mii de militari, iar toate tarile sa renunte total la armatele lor, in acest fel omenirea se poate pregati pentru marile evenimente care vor veni: invazii de extraterestri, coliziuni multiple cu alte corpuri ceresti, schimbari radicale in sistemul climatic, aparitia de noi pandemii, etc., etc.In fond, oricat de mare este aceasta planeta( in raport cu dimensiunea umana), trebuie sa intelegem ca in acest univers nu suntem decat o alta corabie plutitoare si absolut toti vom avea aceiasi soarta, intr-unul din cazurile enumerate mai sus, cum se intampla chiar in aceste zile cu aceasta pandemie, care nu tine de loc cont de continent,natie, bogatie nationala sau individuala, etc.Pe scurt, chiar daca avem orizonturi diferite, traim, totusi, sub acelasi soare…
Autostrada și calea ferată Constanța – Gdansk, Polonia: Proiect strategic major anunțat de SUA(…)___–___Desi pentru partea americana scopul trebuie sa fie (si macar) strategic(si intr-o perspectiva realista, chiar pentru cele doua tari ,Romania si Polonia), nu se poate insa a nu se recunoaste importanta uriasa economica, in acest proiect, practic Planul Marshall atinge si Romania( si Polonia) chiar daca cu o „mica ” intarziere, de vreo 50 de ani…
„…„Trebuie să terminăm cu iluziile privind autonomia strategică europeană. Europenii nu vor fi capabili să înlocuiască rolul crucial al Americii de furnizor de securitate”,…”___––___candva, cumva, Europa chiar va putea sa devina autonoma in materie de securitate, insa la zi si ceva inca ani de acum inainte tot Uncle Sam ramane politistul planetei, motiv pentru care am cerut si cer ca, armata (asa-zisa !) romana sa fie redusa cu cel putin 75%, avand in vedere ca exista disponibilitate NATO( sa nu zicem americana) de trupe si orice altceva, mai mult decat suficienta, mai nou chiar uriasele lansatoare de rachete, se pot muta -AERIAN- in timp record,de minute(20-30) , de oriunde , pe langa 500 km, cea ce schimba sensibil ecuatia regionala securitatii , in care este cuprinsa si Romania…Iar Romania ar salva milioane de euro/lunar, daca ar proceda asa si cu nr.-ul de administratii teritoriale (max. 10 judete), scaderea nr.-lui de parlamentari la max O SUTA, redurerea birocratiei din administratie cu cel putin 25% si multe alte masuri, amintite de sute de ori, in anii scursi( adica TERMINAREA CU IMENSUL PARAZITITSM INSTITUTIONALIZAT)…Ca mai jos: „PARAZIȚII din sistemul consular românesc. Funcționarul din Dubai care a batjocorit doi tineri români, pus sub ancheta MAE (Mugur Popovici-25/11/2020)(…)___—–____Chiar daca -in extremis- o sa-l gaseasca vinovat cu “neglijenta in serviciu” sau asa ceva, probabil ca nu o sa-l dea afara, fiind vr’un pilos…Cum spun de peste zece ani, in marea -si reala- reforma, trebuie introdus si micsorarea numarului de consulate si ambasade, si -MASIV- reducerea numarului de functionari, cel putin 50% din functionarii unei ambasade si consulat, sunt IN PLUS, doar primesc salarii(plus diurne, sporuri pentru hrana, de risc. etc.) uriase, pentru simplul motiv ca sunt pila/ nepotul/ metresa, etc., a cuiva si “mai mare”, deobicei tot PARAZITI dar insurubati chiar in randul doi a conducerii tarii.,//
-II-Demonstratie de forta a SUA. Un F-35 a lansat in premiera o bomba nucleara inerta la viteza supersonica.(…)___––___ultima dovada ca ecuatia securitatii si mai ales a conceptului de descurajare este permanent”on”, asta nu inseamna ca China nu va reusi sa fure si acest sistem si sa-l reproduca, insa mai ia ceva timp, in care USA&aliatii, produc un concept si mai avansat , este precum in „Hotii si vardistii”, sau in prinderea vitezomanilor cu radurul, dar -pe piata- apare si aparatul care depisteaza anticipat radarul, s.a.m.d.Solutia sigura a a terminarii acestei curse ametitoare a inarmarilor, o constitue GLOBALIZAREA , cu o singura rmata, care -abia atunci- se poate focaliza( si concentra resursele) sprea marile incercari care vor veni, adica cele din cosmos, la zi resursele sunt cheltuite pentru a tine sub control problemele create de insasi om, iar aceste probleme pot fi la fel de destructive ca cele -eventual- aparute din spatiu…A se citi articolul meu (din 2009) „There is no other way!”, insasi situatia cu actuala pandemie probeaza ca actiunile de securitate planetara NU pot fi aplicate in acest sistem de „nationalitati de sine statatoare” , dublate de suprematia ” neamestecului in trebuirile interne”, care practic legifereaza(si invita la aparitia a noi) dictatorii si dictaturile si, evident, impiedica aplicarea unor masuri care nu pot avea efectul astepatat, daca sunt aplicate doar regional, sau chiar deloc…
China lanseaza primul sau reactor nuclear produs local
(Sambata, 28 Noiembrie 2020, ora 10:08)
China a lansat vineri primul sau reactor nuclear produs local, Hualong One, o etapa semnificativa in dorinta sa de a obtine independenta fata de tehnologia occidentala, relateaza AFP.
Reactorul, care a fost conectat vineri la reteaua electrica nationala, poate produce circa 10 miliarde de KWh de electricitate in fiecare an…
China sparge astfel „monopolul tehnologiei straine in domeniul nuclear”, si-a exprimat satisfactia CNNC intr-un comunicat…
Reducerea dependentei de tehnologia occidentala in sectoarele strategice, precum cel nuclear, este un obiectiv central al strategiei chineze definite in planul „Made in China 2025”.
China dispune de 47 de centrale nucleare…”____––____ la un alt articol (despre energie, energie nucleara si despre Japonia si China) , aduceam un comentariu din 2011, unde spuneam ca tocmai asta se preconiza in China, cat mai multe reactoare de acest tip, singurele care pot furniza energie electrica chiar si daca nu mai rasare soarele…