În urmă cu mai bine de-o săptămână îmi atrăgea atenția „spargerea gheții” din media chineză în ceea ce privește declanșarea unui război. Editorialul publicat de Global Times sub titlul «China must be militarily and morally ready for a potential war» nu lasă loc niciunei interpretări și, mai mult, schițează strategia pe care China trebuie s-o abordeze în cazul iminenței unui conflict.
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe editorialul din Global Times și Armata Chinei a publicat pe un site de-al său o simulare video a unui atac asupra unei baze militare nenumite, dar care seamănă ca două picături de apă cu baza Andersen din insula Guam.
Națiunea asiatică este prinsă într-un clește format pe de-o parte de propriile sale dorințe, iar de partea cealaltă de dorința puterii aflate la apus, SUA, de a stop pe cât posibil ascensiunea tigrului asiatic.
Judecând obiectiv putem constata cum, în ultima perioadă, China a încasat o grămadă de faulturi din partea SUA. Unele au fost atât de flagrante încât le putem încadra cu ușurință la capitolul abuzuri de putere. Practic, în discursurile sale, Trump a pus la îndoială dreptul Chinei de a se dezvolta, o chestiune absolut de neacceptat în lumea de azi. Provocările sunt cât se poate de evidente, iar orgoliul chinez este pus sub o presiune intensă.
Trebuie însă să înțelegem că, la ora actuală, China este net inferioară SUA. Naval, în ciuda încercărilor Chinei, SUA se află cu decade bune înainte. Am putea spune fără a greși că, tehnologic, chinezii sunt undeva la nivelul anilor 60-70. Aerian, cu toate progresele remarcabile făcute, națiunea asiatică se află maxim la nivelul anilor 80. Singura zonă în care are superioritatea este cea terestră, însă, după cum bine știm, în războiul contemporan, capacitatea terestră contează mult prea puțin. Ceea ce are însă China este o dinamică extraordinară și o consolidare solidă a cercetării fundamentale, caracteristică de bază a evoluției tehnologice.
De altfel, toate provocările americane țin cont de acest aspect. Este vizibil aproape transparent că, dacă-și menține dinamismul actual, China poate egala militar SUA în 10-15 ani. Înțelegem asta limpede dacă ne uităm la cum au evoluat în domeniul armelor hipersonice sau al radarelor. Probabil în SUA s-a tras semnalul de alarmă, iar creșterea provocărilor la adresa Chinei vizează fix atragerea țării într-o zonă care va implica declanșarea iminentă a unui conflict regional. De-aceea avem de-a face cu provocările din Marea Chinei de Sud sau cu atitudinea din ce în ce mai belicoasă a Taiwanului. Toate acestea sunt menite a stârni orgoliul chinezesc.
Este cât se poate de limpede că atragerea Chinei într-un conflict armat îi va opri violent atât creșterea, cât, mai ales, dinamica. Ca să nu mai vorbim de riscul unei destabilizări interne. Fără doar și poate SUA își doresc acum acest conflict, deoarece este singura modalitate de a stopa China. Aflându-se pe o poziție tehnologică mai bună, cu siguranță că pot controla cu ușurință un eventual conflict. Dacă vor reuși atragerea Chinei în capcană, își vor menține încă vreo câteva decenii supremația mondială. Dacă însă China va proceda cu înțelepciune și-și va găsi în interior forța necesară unei amânări, drumul său va deveni de neoprit.
Autor: Dan Diaconu
Acesta-i obiectivul final împărtășit de fiecare componentă sinofobă din România și din lumea largă, indiferent dacă este vorba de un punct de vedere comercial sau de o simplă reflecție, de a deraia economia chineză – un concurent de nivel superior – prin orice mijloace necesare și, astfel, de a paraliza procesul de integrare eurasiatică în curs, ale cărui trei noduri cheie – China, Rusia și Iranul – sunt „amenințări” de top conform strategiei de securitate națională ale SUA. Mă abțin de la alte comentarii și spun doar atât: vise taică, vise! De adormit copiii șchiopi! Beijingul nu se va opri din kickboxing-ul împărțit cu generozitate extremă americanilor, cu atât mai mult cu cât o țară, cu mentalități destul de opace într-ale dezvăluirilor în materie de armament de ultimă generație, dă impresia novicilor că-i cu mult rămasă în urma ”excepționalilor” și ”indispensabililor” planetei. Mă întreb, oare când s-or lua în considerare, în cadrul ”analizelor” și ”interpretărilor” de tot soiul, cooperarea chineză, inclusiv la capitolul tehnică de luptă, foarte bună cu Rusia? S-o fi auzit de drona rusească S-70 Okhotnik (dronă invizibilă), după care și-au dezvoltat chinezii un sistem cu comandă de la sol, capabil să-și schimbe parametrii orbitali, să se apropie și să distrugă sateliți aflați la înălțimea de 40.000 de km? Să ghicim ai cui sateliți sunt luați în calcul? Beijingul și-a permis adesea să subestimeze marea Americă, ale cărei obsesii au fost acelea de-a rămâne întotdeauna hegemonul incontestabil, geopolitic și geo-economic. Mda! Imperiul Haosului, unde o plutocrație bolnavă își proiectează progresiv propria dezintegrare internă asupra întregii lumi, a provocat infarcte și dureri aprige de țeastă tuturor celor care au crezut cu obstinație în forța lor economică și militară!!! Eh, ce să le facem?! I-aș anunța că de abia acum începe jocul serios, completat cu intenția lui Trump de a testa din nou bombele nucleare. Nu împotriva unui grup de „teroriști”, ci împotriva unui concurent serios, de la egal la egal: parteneriatul strategic eurasiatic. Ar fi prea mult să ne așteptăm ca echipa Trump și ai noștri conaționali să învețe din varianta confucianistă a visului chinez, care marchează evoluția Chinei în inima economiei mondiale, profitând de structura juridică globală existentă? Echipa Trump și-a anunțat propria strategie. Cu surle și trâmbițe. N-ar fi corect să o așteptăm și pe acea a lui Xi Jinping cu contrapuneri silențioase marca Sun Tzu?
Mai diplomatic de atât, chiar nu-mi pot exprima ideile!
desi uriasa, la propriu si chiar la figurat, China este prinsa inr-un cleste din aliaje, forjat din cele mai tari elemente disponibile, iar parte din aceasta alianta este Japonia (chiar in coasta Chinei), o tara care -de departe- exceleaza ( si da clasa Chinei si mai oricarei natii) la capitolul general IQ , de unde-implicit-tehnic, Japonia poate transforma chiar in 72 ore, mii de unitati de productie industriala civila, in mari producatoare de armament si munitie, tehnologie si echipament de razboi, etc., si -desi saraci in resurse- vor avea un succes fulminant, fiind alimentata masiv de USA(*), unde China nu poate avea acces in caz de razboi…In aceiasi ecuatie cred ca poate fi pusa si S.Korea, chiar daca fidelitatea acestei tari nu este precum a samurailor japonezi…(*-USA trebuie sa fie atnta la „aliatii”(mai noi) istoric dovediti duplicitari, precum Romania, este bine ca daca efectivele armate USA cresc in Romania, USA trebuie sa ceara ca armata romana sa fie redusa (macar) proportional(desi , normal, trebuie redusa cu 75%),deoarece peste jumatate din ofiterimea armatei romane( mai ales trecuti de o anume varsta) sunt pro-Est indiferent cine ar fi acel Est…
Adaug aici raportul anual de 200 de pagini al Departamentului Apărării al SUA, realizat la 1 septembrie 2020, care rezumă faptul că Republica Populară Chineză se situează cu mult înaintea americanilor în ceea ce privește numărul de nave și rachete, inclusiv cele destinate apărării aeriene.
D. Diaconu susține în articol că: ”Trebuie însă să înțelegem că, la ora actuală, China este net inferioară SUA. Naval, în ciuda încercărilor Chinei, SUA se află cu decade bune înainte. Am putea spune fără a greși că, tehnologic, chinezii sunt undeva la nivelul anilor 60-70. Aerian, cu toate progresele remarcabile făcute, națiunea asiatică se află maxim la nivelul anilor 80”.
Americanii afirmă cu totul și cu totul altceva:
https://media.defense.gov/2020/Sep/01/2002488689/-1/-1/1/2020-DOD-CHINA-MILITARY-POWER-REPORT-FINAL.PDF
se pare ca -ani si ani in urma- omul cu una dintre cele mai metalice voci (dar nu si atat de „puternica” ca si a lui Tom Jones), Phil Collins a avut o viziune despre „prea multi oameni si prea multe probleme”(pe langa EVIDENTUL „pamant al confuziilor”), adica milioane care „marsaluiesc pe strazi”(cine are armata de peste 2 MILIOANE * si poate sa o mareasca la sute de milioane?!), cat si despre Superman, insa este adevarat ( cum zicea si „Rare Bird”**),problemele deriva din lipsa de empatie, simpatie, etc., sau mai bine zis din ura celor ramasi in urma(datorita propriului comportament), impotriva celor progresati…
Land of Confusion
(Genesis-Phil Collins)
„…
But I can hear the marching feet
They’re moving into the street…
There’s too many men, too many people
Making too many problems…
Can’t you see this is the land of confusion?
Oh, Superman, where are you now?
When every thing’s gone wrong somehow?
Men of steel, these men of power…”
*urmata de India si N.Korea, cu peste un milion, cat si de USA…///
**Sympathy
(Rare Bird)
„…Just think of those
Out in the cold and dark
‘cause there’s not enough love to go round…”