„Crăișorul munților” a părăsit lumea părăsit de toată lumea

5

Imaginile cu care suntem obișnuiți ni-l înfățișează falnic și impozant, care pe un erou, destins și senin, ca pe un viteaz victorios. Dar Avram Iancu nu a fost așa, nu a fost așa când ar fi trebuit cel mai mult, adică atunci când s-a stins.

Acestea sunt ultimile imagini cu Avram Iancu în viață, din 1872, deși nu a împlinit nici măcar 50, înainte de a se stinge, pe 10 septembrie 1872. Înainte de realizarea acestor fotografii, fusese părăsit de toată lumea, dat afară din spitalul din Baia de Criș. Rătăcise prin satele muntenilor din Apuseni, pe unde primea de poamnă. Doarmea pe unde apucă, uneori și prin păduri. Ajunge la spitalul din Baia de Criș. Ungurul de aici, administratorul, îl știe, așa că-l primește gratis. Are o tuse chinuitoare și sângerează. După ce se pune, cât de cât, pe picioare, este dat afară! Se culcă, noaptea, pe prispa unui brutar, Ioan Stupină, zis „Lieber”, meșter în covrigi. Seara-i răcoare, e toamnă-n munți. E găsit mort, înghețat, pe 10 septembrie 1872. Asupra eroului național al românilor din Transilvania sunt găsite o năframă zdrențuită, fluierul de cireș de care nu se despărțea niciodată și o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph I, unsă de grasime și mototolită, pe care nu o mai trimisese.

Certificatul de deces al eroului Avram Iancu este de fapt o datare din perioada 29 august-1 septembrie 1872, consemnată în Protocolul Morţilor al Parohiei Ortodoxe Române Vidra de Sus. Această a fost scrisă de preotul local Vasile Gomboşiu, care consemna decesul lui Avram Iancu pe 29 august 1872 şi înmormântarea acestuia la 1 septembrie 1872. La numărul curent 42 din respectivul protocol, preotul a notat la numele celui decedat „Avram Iancu, Eroul Românilor”, care la dată decesului avea 48 de ani şi era „june”. Vasile Gomboşiu a specificat că decedatul a fost împărtăşit, iar moartea a fost „firească”.

Abia acum românii din Transilvania își dau seama ce Om au pierdut, dar este prea târziu. E îngropat cu funeralii naționale pe 13 septembrie 1872, în Panteonul Moților din Țebea, lângă „Gorunul lui Horea”. Vin 36 de preoți și doi protopopi. Sunt 4.000 de persoane, dar unii vorbesc și de 10.000. Clopotele se trag, în munți, trei zile și trei nopți, Se cântă «Marșul lui Iancu» și «Deșteaptă-te, române!». Crucea de piatră e donată de preotul Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat, simplu: „AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872”. Necrologul său e și mai simplu: „Viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”.

Unica imagine de la funeraliile sale, la Țebea, în septembrie 1872. Au slujit 36 de preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit), din Roșia Montană.

Această fotografie din ultimii ani de viaţă ai lui Avram Iancu nu este a unui om nebun, ci mai degrabă cea a unui om dezamăgit de toţi şi toate, un om cu idealurile spulberate, aşa cum poate fi văzut între rândurile scrisorii de mai jos. Pentru că toată lumea ştie că Avram Iancu a murit nebun. Aşa scrie pe Wikipedia, aşa trebuie să fie.

Însă dacă citiţi o scrisoare a lui Avram Iancu către prietenul său Ilie Măcelariu, din anul 1867, scrisă, deci, cu 5 ani înainte de moartea „Crăişorului Munţilor” nu puteți crede că poate fi scrisoarea unui nebun.

„Frate Ilie,

Am primit scrisorile tale din 5 şi din 25 februarie şi dacă încă nu ţi-am răspuns nu crede că s-a întâmplat din altă cauză decât numai din simplul motiv că mi-am propus să nu mai corespondez cu nimeni. Sute de scrisori de la prieteni şi colegi de şcoală le-am pus la o parte, fără a fi răspuns acelora, care desigur numai cu bună intenţie au vrut să ştie dacă mai trăiesc sau nu, ceea ce desigur din partea mea este o indiscreţie, dar nu sunt eu de vină dacă din păcate am trăit experienţa tristă că în timpurile de acum omul nu mai ştie cui să se încreadă. Cum mă întrebi tu ce mai sper şi ce cred? Îţi răspund că timpul speranţelor mele a trecut şi că credinţa mea este aceea a şarpelui, care i s-a dat de la natură de a-şi apăra capul, dar nu crede că aceasta o spun fiindcă aş vrea să-mi apăr viaţa nenorocită; nu, pentru aceasta viaţa mi-am riscat-o de mai multe ori în 1848 şi 1849 pentru naţiunea mea iubită şi credinţa pentru împărat, ci înţeleg prin aceasta naţiunea mea iubită care geme sub atâtea greutăţi şi pentru care m-ar durea inima dacă prin dezvăluirea credinţei mele adevărate aş duce-o într-un pericol şi mai mare. Cu altă ocazie, mai multe, rămâi sănătos şi nu uita pe aceea mamă al cărei piept l-ai supt şi pe sincerul tău prieten,

Iancu, m.p., advocat şi prefect, Vidra de Jos, 15 mai 1867”

„Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur.
Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.” (20 decembrie 1850)

„Eu distincţia ce mi s-a acordat nu o pot primi atâta timp dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute”

Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale pregătind Marea Unire din 1918.
După Revoluţia de la 1848-1849, Avram Iancu va încercat timp de mai mulţi ani să obţină drepturile poporului român. În 1850, a plecat spre Viena pentru o audienţă la împăratul Francisc Iosef. Acesta l-a primit cu mare respect.

Cu toate acestea, Avram Iancu va refuza decoraţiile imperiale pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii şi nu a acceptat să fie decorat. Câteva zile mai târziu a fost chemat la poliţia din Viena şi i s-a sugerat să primească medaliile imperiale. Refuzând din nou, Avram Iancu a fost expulzat din capitala austriacă.   

„Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza medaliile împăratului.

După întoarcerea de la Viena, Iancu s-a implicat în lupta pe cale legală pentru obţinerea drepturilor pentru moţi. Ei îşi revendicau terenurile şi pădurile pierdute în favoarea nobililor şi a statului austriac pe vremea iobăgiei. Astfel, el a scris mai multe memorii în numele moţilor, adresate guvernului, iar unul dintre memorii a fost adresat chiar împăratului Franz Josef.  

A refuzat toate privilegiile  

La 12 aprilie 1852 a fost convocat oficial împreună cu Axente Sever şi Simion Balint pentru a i se înmâna de către guvernatorul Transilvaniei o recompensă bănească din partea împăratului Austriei pentru meritele avute în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Cei trei au hotărât să contribuie cu toţii la înfiinţarea unei societăţi literare române, având ca scop cultivarea limbii române. În acest scop au depus un capital de 2.500 florini la casa de păstrare din Sibiu şi au însărcinat cinci români de vază cu înfiinţarea acestei societăţi culturale. Nu se ştie însă nimic despre ce s-a mai întâmplat în acest sens. Aflându-se la Sibiu, guvernatorul Transilvaniei i-a oferit lui Avram Iancu un post la Viena, plătit cu 2.000 florini sau unul la Sibiu, plătit cu 1.600 florini. I s-a mai oferit o subvenţie lunară de cca 800 – 1.000 florini, dar pe toate Iancu le-a refuzat. Nu vroia nimic pentru el, dorea doar să se acorde românilor drepturile cerute şi promise de Curtea austriacă.  

Avram Iancu a condus armata românilor transilvăneni, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Ulterior, „Eroul Românilor” s-a întors acasă în mijlocul poporului său din munţi, între moţi unde a rămas până la moarte. Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o într-o stare de depresie profundă, dezamăgit de faptul că după atâtea lupte şi jertfe de sânge poporului său nu i s-a făcut dreptate. Ungurii s-au grăbit să îl declare nebun, dar toate relatările apropiaţilor infirmă acest lucru. Iată cum îl descrie fostul prefect Axente Sever pe Avram Iancu, căruia i-a fost prieten apropiat: „…De la 1852 încoace, pre care lumea cea rea, care n-a vorbit cu Iancu deaproape, nu i-a cunoscut aspiraţiunile şi dorinţele şi nu şi-a putut explica urmările, a botezat-o nebunie, m-am întâlnit cu el de mai multe ori după cădinţa lui în nebunie, l-am avut şase săptămâni de oaspe în casa mea. Nu mi-a vorbit în nici o întâlnire şi petrecere o singură vorbă smintită, n-am observat în toată purtarea lui cel mai mic semn de sminteală…”.

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Iată:
    Și-atunci,dar și astăzi, este valabilă pentru mulți dintre noi zicerea:
    Când este de bine, sau îmi convine,
    Este neam cu mine,
    Iar când este rău,sau dăm de greu,
    Nu mai este neam cu mine!

  2. Frumoase comentarii ale cititorilor la articol!
    La fel cum se încearcă întinarea memoriei poetului și publicistului Mihai Eminescu, în mod similar se procedează și cu alți români care au îndrăznit să apere cauza națională, să-și depășească statutul de iobagi și să-și ridice genunchii din atitudinea supusă. Așa cum arhiereii și fariseii au încercat să compromită Învierea lui Hristos, susținând că trupul Mântuitorului a fost furat de mucenicii săi, la fel se întâmplă astăzi când în numele unei imorale și corupte democrații, istoria se rescrie prin intermediul multor minciuni, cinisme și abjecții. Conform ordinului emis de către ”parteneri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.