Înainte de criză eram proști și săraci, iar după vom fi și mai proști și mai săraci

0
Tranzitia spre criza

Milionul de șomeri pe care-l avem acum este generat în condiții de aparentă normalitate. În principal, vinovată pentru actuala stare de fapt este căderea economiilor occidentale, ca efect al crizei coronavirus. Combaterea valului negativ care ne-a venit dinspre vest s-a făcut prin metode prociclice: amânări de rate, garantare guvernamentală a datoriilor private s.a.m.d. Asta în condițiile în care un comportament normal era cel de impulsionare a business-ului intern prin deblocarea marilor proiecte: construcțiile de autostrăzi, reabilitarea liniilor ferate (un alt domeniu despre care nu se spune nimic și care, în perioada următoare, va contribui decisiv la rămânerea noastră în subdezvoltare), continuarea proiectului de extindere a sistemului de irigații s.a.m.d.

Situându-se de partea greșită a istoriei, la fel ca toate suratele occidentale, Guwernerul nostru – care-i o combinație sufocantă de prostie amatoristică și corupție extremă – n-a făcut altceva decât să fragilizeze la modul radical finanțele țării, făcând statul părtaș la toate excesele private ale ultimilor ani. În special, după cum se va vedea, în perioada imediat următoare, statul va fi chemat să plătească în contul garanțiilor acordate cu mult prea multă larghețe inconștientă.
Prima bombă care va exploda este una de aproximativ 5 mld. EUR.

Creditele amânate vor reintra „în plată” de la 1 ianuarie 2021. Problema e că, la acel moment, persoanele fizice vor fi și mai deteriorate financiar decât în prezent, astfel încât, la reluarea plăților, se va consemna o creștere generalizată a restanțelor, iar în trei luni neperformantele vor exploda. În ceea ce privește persoanele juridice, vom avea parte de un fenomen similar, întrucât cauza lipsei de activitate – anume scăderea comenzilor externe – nu s-a rezolvat. Cei care intuiesc încă de pe acum situația își fac planuri de salvare mutându-și activitățile aducătoare de profit pe firme curate și pregătind vechile firme pentru intrarea în insolvență.

Vă imaginați lesne că întregul balamuc care va urma va genera un blocaj economic generalizat. Instrumentele de plată nu se vor mai deconta, iar, la rândul lor, operatorii economici cinstiți se vor vedea într-o pană de numerar și vor crăpa. Aceasta deoarece băncile, confruntate cu o delicvență în creștere, vor înăspri criteriile de acordare a finanțărilor, astfel încât a lua un credit va echivala cu a găsi o pepită de aur aruncată de un binevoitor în fața casei tale. Ce altfel ați văzut asta în 2009 și ulterior.

Și, pentru ca toate să arate prost, atunci se va declanșa și vânătoarea pentru garanțiile statului, întrucât finanțările garantate fără cap de acesta se vor dovedi păguboase. Astfel, atât noi, cât și suratele occidentale, vom constata în același timp că toate artificiile scoase din burtă au fost neinspirate, iar finanțele publice ne vor exploda în față.
Aceasta este versiunea pe scurt a dezastrului care ne așteaptă. Înainte de criză eram proști și săraci, iar după se va dovedi că vom fi și mai proști și și mai săraci. C-așa-i românul!

Preluare: Trenduri Economice / Autor: Dan Diaconu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.