Am participat astăzi la câteva interviuri pentru angajarea unei persoane pe un post de casier la CAR-ul sindicatului. Au fost prezente șase persoane majoritatea absolvenți de Universități de stat din Iași. Spre surprinderea noastră – a celor trei care am luat parte la interviuri – candidații aveau grave probleme în cunoașterea tablei înmulțirii. Întrebări ,,dificile” de genul 6×9 sau 4×6 se lăsau cu răspunsuri greșite sau chiar fără replică. Una dintre candidate ne-a replicat nervoasă că ,,există calculatoare” pentru acest tip de operațiuni…
Am retrăit cu neplăcere maximă un alt concurs pentru angajarea unor absolvenți de Geografia TURISMULUI de la aceeași Universitate acum 4-5 ani: 10-12 absolvenți nu au reușit să precizeze vecinii României, cel mai înalt vârf montan din țară sau capitala Turciei. Vorbesc de ,,licențiați” care nu știu să răspundă la întrebări de clasa a II- a (tabla înmulțirii) sau a IV-a (Geografia României). Cum este posibil să avem astfel de ,,absolvenți” cu Diplomă?
Cineva îmi povestea de alte ,,malformații” ieșite din facultățile tehnice și chiar de la medicină. Pe lângă absolvenții merituoși se strecoară din ce în ce mai multe rebuturi ce par să devină reprezentative. Disoluția autorității școlii/facultăților în fața elevilor/studenților se reflectă perfect în calitatea îndoielnică a noilor generații de absolvenți.
Nu este departe momentul în care 2+2×2 va fi egal cu 8. Așa cum mi s-a spus cu multă convingere și siguranță astăzi…
Autor: Laviniu Adrian Lăcustă, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi
Vinovații nu trebuie căutați departe. Se știu care sunt. Întrebarea este, cum se poate rezolva situația, care ar fi metoda optimă pe care profesorii s-o aplice în cadrul procesului de predare, astfel încât să nu mai existe absolvenți de facultate care să nu cunoască tabla înmulțirii sau ordinea operațiunilor aritmetice? Cum pot fi îndemnați să învețe și să se pregătească temeinic? În opinia mea, de multă vreme în România s-a dus o campanie susținută și s-au făcut demersuri serioase în vederea distrugerii învățământului de stat, neperformant după ”judecata” unora care urmăresc strict doar beneficiul școlilor private la preț economic. Acesta-i modelul american ”Ivy League” pe seama căruia s-au întreprins acțiuni de distrugere a liceelor și școlilor gimnaziale românești în vederea scăderii calității învățământului și-a performanței academice, știut fiind faptul că în cadrul școlilor particulare (ca și în cadrul facultăților, de altfel) contează banul și prea puțin până la nesemnificativ pregătirea și rezultatele obținute în cadrul activităților școlare. Nu are vreo importanță faptul că părinții vor munci și mai mult pentru a acoperi taxele, nici că absolventul unor asemenea instituții de învățământ nu este competent și educat, ba mai mult, prezintă deficit de atenție în urma tipului de educație alternativă și extracurriculară la care-i supus după modelul occidental! În plus, chiar la facultățile de stat sunt așa-numitele ”locuri cu taxă”, impuse în sistem pentru că universitățile trebuie să se autofinanțeze, deoarece banii de la buget sunt insuficienți. Este limpede, că nu sunt ocupate de studenți sârguincioși! Se dorește transformarea educației într-un sistem care să pregătească elevul să accepte sclavia modernă, să fie programat în așa fel încât să fie apt să primească și să execute ordine pe piața muncii. Pe scurt, ONG-urile, multinaționalele, societatea, șeful, patronul, guvernul, toți care îl conduc, îl vor prost! Dacă este pregătit, are cultură generală și demonstrează performanță în specialitatea sa, gândește analitic și critic, are imaginație și idei proprii nu poate fi supus elitelor economice și politice. Și nici manipulat de către acestea. Concluzia? Trebuie schimbată forma de conducere și organizare a societății și cere – de asemenea – rezolvare imediată ieșirea de sub ocupația străină. Indiferent că ea reprezintă UE, sau Ambasada SUA la București. Apoi, sunt necesare modificarea mentalităților majorității românilor, acelea care consideră că învățământul privat este mult mai competitiv decât cel de stat, că plătind o școală, profesorii încep să lingușească și să ațâțe orgoliile părinților, că în ziua de azi mult mai importante sunt afacerile proprii și conturile pline decât deținerea unui sistem de valori intelectuale și morale; toate acestea nu înseamnă democrație, ci înlocuirea unei dictaturi politice cu o alta: aceea a banilor. Devii sluga banului, iar banul te conduce și te dezumanizează! Cum schimbările pomenite nu vor avea loc, nu ne mai rămâne decât să asistăm cu regret unii dintre noi, alții impasibili, funcție de temperamentul fiecăruia, la înmulțirea în masă a analfabeților fericiți, iresponsabili, buni să fie simpli executanți, în vreme ce pătura ”conducătoare sorosistă” va fi pregătită în școli ”de elită”. Nu degeaba, scriu ”fericiți”! O persoană cu mintea neantrenată simte starea de mulțumire mult mai intens, tocmai pentru că nu-și pune întrebări și nici nu caută explicații la situațiile cu care se confruntă, la transformările care se petrec în țara căreia îi aparține, sau chiar în eul propriu. Ia lucrurile așa cum vin, acceptă totul fără crâcnire. Pe de altă parte, originile românești trebuie șterse din memoria generațiilor următoare. Altfel, asimilarea/integrarea în alte grupuri sociale, în urma dezintegrării viitoare a țării, va reprezenta un fiasco. Trist!
Cea mai buna solutie la problema licentiatilor analfabeti sau a doctoranzilor plagiatori este desfiintarea facultatilor private. Lipsa concursului pe locuri la facultati, precum si interesul particularilor de a avea promovabilitate crescuta pentru a-si pastra autorizarile (ca sa nu mai vorbim de interesele financiare), permit relaxarea elevilor din invatamantul preuniversitar pentru ca „si asa platesc facultatea si sunt obligati sa ma treaca”. A se observa in conducerea tarii cati parlamentari sau ministrii au obtinut diplomele la privat avand o varsta destul de inaintata, ceea ce demonstreaza teoria mai sus prezentata si anume; „Poti sa fi incult dovedit. Daca platesti, ai diploma”.
,,există calculatoare”____––_____ raspunsul nu este chiar perplex, face parte din modificarile aduse de evolutie, aici cea tehnologica(care influenteaza si pe cea biologica), mai mult, este extrem de adevarat in cazul „cu marea noastra gaselnita”(in special dinainte de „89) adica MEMORIA, care era „ultima frontiera” a desteptciunii, oricine tocea stia date, nume, etc., ei bine, aceasta situatie este „obosita”, acum memoria nu mai este carata pe umeri CI agatzata pe umeri-deci exterioara!-, in sacul de spate(ghiozadan) sau chiar in buzunar(telefonul)…Si este un lucru fantastic, omului ii ramane o gramada de timp si milioane de neuroni si sinapse nervoase disponibile gandirii critice, care -intotdeauna- au miscat omenirea inainte, nenorocirea este ca la noi scoala a ajuns doar pierdere de timp,pentru resetare trebuie pornit de la 2 lucruri majore, dascali cu adevarat dascali, si mult mai multa austeritate („ordine si disciplina”) in scoli, iar aici intervine baza creata de familie si continuata(si corectata) de invatatorii de clasa I si a -II-a, aici si acum se destzeleneste pamantul, aici se creaza(daca vreti) reflexele pozitive si cu adevarat apartinatoare omului, cat si educarea spre toleranta, unde este cazul…///
„Nu mai spune nimic la nimeni! Este greșit Roxana Neagu -6 Septembrie 2020 ) Printre cele mai uzuale greșeli … folosirea incorectă a pronumelui negativ „nimeni”. …”___––___peste toate- si este valabil in orice limba- limba vorbita (mai ales) cat si cea scrisa, au un singur mare scop, acela de a transmite o informatie(matematica sau emotiva), si -in continuare- istoric dovedit, limba este cel mai fluid lucru, chiar romana de se vorbea 70 de ani in urma a suferit modificari serioase, deci indiferent cum folosesti pe acest „nimeni”, (si alte cuvinte sau expresii)important este daca informatia s-a transmis usor si a fost inteleasa corect…Pe scurt, daca cineva vrea sa vorbeasca intr-un fel anume, are tot dreptul(mai ales daca are si parteneri), timpul poate sa-i dea si dreptate, modul sau de vorbire/scriere, poate duce chiar la modificarile oficiale, „datorie/drept” care -acum- vor sa fie apanajul unei caste, cea ce mi se pare exagerat, mai ales daca ne gandim la dialecte si chiar accente… In fine -si in general- l. romana este prea stransa intre capriciile unor altfel de „conducatori”, mai multa flexibilitate, i-ar da mai multa vitalitate…
Și făcuți parlamentari
Fiți blânzi cu analfabeții. Ei ne vor conduce
„…Nu este departe momentul în care 2+2×2 va fi egal cu 8. Așa cum mi s-a spus cu multă convingere și siguranță astăzi…”___––____ gasesc ceva confuz in aceasta exprimare, concret la partea matematica, in vorbirea curenta (unde nu se vad parantezele , si -desigur- daca nu se specifica), adunarea si inmultirea respevtiva chiar fac 8, insa in scris,(daca mai stiu /amintesc eu minimele reguli de matematica) exista doua variante, anume L (2+2) x 2 =8 si 2) 2+(2×2)= 6 …sau poate respectiva declaratie (putzin schifuitoare! adica ironica) a fost doar un mic „text” test?!
Nenea/tanti!
Ești praf! De ordinea operațiilor ai auzit la viața ta? Ordinea asta nu se cară în spate.
Aiurel(i)!!! intotdeuna trebuie sa apara cate un/o tanteo(deci poate avea mustatza precum Iancu de Hunedoara!), care da cu copita, desi -in general- pe aceasta pagina exista o reticenta in a se face atac la persoana, in sfarsit (la subiect) , cand se scrie, ordinea operatiilor este specificata grafic…vezi si Eclesiastul 3:18