Reflecții de după gard: Mincinosul mincinoșilor

Chipul acela mongoloid de printre gratii, de gard, îi aparține lui Ponta. Îl cunoașteți, pentru că e superpopular, cel mai cunoscut lider politic actual, cum s-a și lăudat. A făcut asta la Vaslui, într-o speluncă de „pub” de pe la marginea orașului, unde i-a chemat pe candidații Pro România din județ să facă poze și clipuri electorale. Umblau ăștia asudați și bezmetici, pe caniculă, cu limba pe umăr, prin oraș și nu știau unde trebuie să ajungă. Ei, dar căpătuiala merită unele mici sacrificii!…

După o mobră roșie veche – pentru că, nu-i așa?, nimic nu e întâmplător, – un partid „nou-nouț” format din traseiști de pe la PSD, în principal, de pe la ALDE, PNL și de unde s-a mai putut, care vor să facă politică neapărat. De stânga? De dreapta? …De ce se poate! Actualul lor președinte vasluian este Dan Bordeianu, fost deputat PNL, trecut apoi la PSD, condamnat pentru matrapazlâcuri cu proiecte de aducțiuni și altele. În trecut are și un viol, ca să își aducă aportul la faima Vasluiului: „Județul violatorilor are un deputat violator”, au fost titlurile ziarelor naționale. Nimic mai firesc!… Altul nu ar mai fi intrat în politică cu o asemenea „pată”, dar Bordeianu a preferat să treacă prin asemenea momente, jenante pentru mulți, să trebuiască să dea explicații (era „tânăr”), decât să nu-și aducă contribuția, „pentru propășirea materială și spirituală a poporului român” …Eu când îi aud spunând jurământul nu-mi pot stăpâni niciodată râsul!… O coincidență e că și afacerile i-au mers bine în perioada în care se lupta „pentru propășirea…”.

Altul: Dorin Emil, un ceva acolo, nu chiar zero, apărut acum, la Vaslui, lângă Ponta, în postura de „zmeu” local: „Promitem că vom obține un rezultat cu două cifre”. Dacă ar ști unde să pună virgula, ar putea avea chiar trei și mai multe. Cifre. Rezultatul. Emil a fost pe la toate partidele, chiar și la cel „umanist” al lui Voiculescu. Nu a mai încăput pe lista ALDE, așa că a trecut la Pro România. Nu-i nimic dacă primul partid se declară liberal, „de dreapta”, iar al doilea se pretinde „veritabil de stânga”. Doar și Emil se pretinde veritabil politician și i-a păcălit pe atâția!…

Ponta ascultă promisiunea traseistului, sare apoi în picioare și le spune că el e singurul lider central care vine în teritoriu. Mai târziu, în același Vaslui a sosit Ciolacu, deci nu era singurul… Dar Ponta explică că nu stă mult, pentru că trebuie să ajungă și la Iași, la Bacău, la Suceava… De aceea, „pro-româniștii” vasluieni prezenți trebuie să „ducă mai departe mesajul” …Care o fi mesajul?!, mă întreb. Dar nu-mi bat capul, nu merită.  

Abia apoi devine însă clar motivul vizitei. Măcar atât. Ponta a venit la Vaslui ca să facă clipuri electorale pentru candidații Pro România. Schema, strategia e să le împrumute, chipurile, din capitalul său de imagine. Așa că îi ia pe rând: „Hai, tu spui cum te cheamă și unde candidezi, iar eu spun că te susțin”. E grăbit să facă cât mai multe fotografii, să tragă cât mai multe filmulețe …Voturi! Voturi! Voturi! Se laudă că e cel mai popular lider de partid: „Pe X nu îl știe nimeni, pe Y mai este mult până o să-l recunoască cineva. Ha-ha-ha! …”. Vine rândul candidatei din comuna Pochidia în fața camerei. Fac cunoștință, femeia se prezintă, spune de unde e: „Comuna Pochidia”. Ponta: „Pogidia, Pocidia”. Nu-i este și pace! …„Nu, nu! PO-CHI-DI-AAA”, urlă „pro-românii” …sau „pro-româniștii”?, din spatele camerei. Ponta râde …„Nu, nu, știam de comună. Dar nu am fost niciodată. O să mergem…”. Știa… Cum să nu știe?! O să meargă! Cum să nu meargă?! Apoi e rândul candidatei să-i pocească numele de trei ori. Râde bine, de se încovoaie în față. „Pro-româniștii” râd cu șefu’, bineînțeles. Reîncepe filmarea: Ponta: „Pentru comuna Pochidia avem o candidată CU ADEVĂRAT excepțională!…” …O cunoscuse un minut mai devreme, nu-i știa numele, nu știa de unde vine, dar …dar știa că e „CU ADEVĂRAT excepțională”. Destul pentru a accentua pe „cu adevărat”. Adevărul nu are nici cea mai mică legătură cu ce se întâmplă aici, dar comedia continuă: își duce mâna pe umărul altui candidat care tocmai i s-a prezentat: „Este un om pe care îl cunosc și îl respect…”. Cu altul: „Am încredere în X și îi voi sprijini proiectele…” …Cum să ai încredere?! Nici nu știi cine-i!

Dar știți cum minte ăsta? Cum respiră! Cu o deplină naturalețe! N-are nicio problemă, nici măcar nu clipește. E natural, domnule, e absolut natural!… Pentru minciunele, de astea mici, parcă e făcut. Pentru alea mari, e și mai abil, bineînțeles!

Face o pauză de hidratare și igienizare. Bea apă, i se toarnă dezinfectant pe mâini, pe care apoi le freacă una de alta și le scutură, iar și iar. Parcă și le-ar zvânta în aer a dispreț, dar nu …Îi place! Reîncepe DEZINVOLT sesiunea de minciunele pentru consum electoral, dând mâna „aseptică” cu un alt „vechi prieten” pe care tocmai l-a întâlnit pentru prima oară. Și ăsta e „bun”, „destoinic”, „va face treabă bună”…

O pipiță foarte colorată mai vrea o poză cu „liderul”, așa că sare „grațioasă” dintr-un colț la pieptul său și i se atașează de pectoralul stâng cu un picior târâit în urmă și un rânjet cât toată fața. Trebuie să fie ceva sexy, pentru facebook, fără îndoială. Spune ceva, toți râd, Nu mai pot fi atent la rahaturile astea, așa că nu aud. Dar nici nu contează ce, dacă Ponta râde, râd și „pro-româniștii”…

Chiar credeți că din mizeria asta imensă ar putea ieși ceva bun pentru toți?!

…Aaaa. Eu? Poate vreți să știți ce fac eu… Stau lipit de un stâlp, fumez o țigară și râd. Cum dracu să nu râzi?! Mă plictisesc și mă duc înapoi, în spatele gardului, de unde îi văd printre gratii. E o viziune! Nu știu de ce, dar de acolo se vede cel mai bine pentru mine. Sau știu, dar nu vă mai spun…

Ce se întâmplă dincolo e o mică mizerie, o „potlogăreală” ieftină care nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu politica. „Cațavencisme” am putea să le spunem. Ca să înțelegi cel mai bine nu trebuie să știi să definești politica, nici ideologiile, nici măcar propaganda și manipularea, ci să ai simțul ridicolului și să rămâi realist. Ai nevoie de o singură comprehensiune și „viziune”: asupra cuvântului „rahat”. Niște oameni mici care vor și ei ceva, pentru că e rost. Vor să prindă un post de consilier local. E cât un salariu minim pe economie, pe care alți concetățeni îl câștigă într-o lună de muncă. Ei l-ar lua în câteva ore. Tocmai citeam o statistică a Băncii Mondiale care spunea că 60% dintre salariile din mediul privat sunt minime în județul Vaslui. De aceea nu se poate scăpa de sărăcie, oricât ai munci.

Cei care îl înconjoară pe Ponta nu fac nicio politică, sunt la cerșit. Pentru că asta e campania electorală în România: o imensă cerșetorie, dar nu una obișnuită, de strictă necesitate, justificabilă, ci una nesimțită, pentru mai mult și mai mult. Și deci cu atât mai înjositoare, la drept vorbind. Nu au niciun principiu și nicio valoare, deși ar avea oricând tupeul și îți spun cu deplină emfază că apără nu știu ce valori, „de stânga”. Reușesc să se mintă chiar și pe ei, sau în primul rând pe ei. Alții sunt, într-adevăr, mult mai cinstiți: spun prietenilor, familiei, apropiaților la câte un păhărel că vor și ei ceva. Cel mai bine se vede, bineînțeles, când trec de la un partid la altul, dacă nu au mai încăput pe listele primului. Astfel de întâlniri sunt niște spectacole grotești la care se dedau niște oameni mici, demni de dispreț. Până la urmă, oricâte așa zise argumente, sloganuri și alte bazaconii ar flutura rămâne un singur adevăr, mai bine sau nu ascuns: vor și ei ceva, cât de cât, să aibă pe ce pune mâna, din halca asta mare care se numește „politică”. Pentru că asta este și așa este înțeleasă politica în România: e o mare șmecherie, o golănie cu banii altora. Nu întâmplător un golan bețiv a putut ajunge președinte. La șmecherie…

Cei de aici, care dau din codițe pe lângă mahărul de la București, vor și ei puțin. Dați-le și lor ceva! Un vot. Ca să facă niște bănuți. Nu au nicio „viziune pentru comunitate”. Așa se spune, așa se face în „vrăjeala” asta, care se numește „campanie”. Știu că alții s-au înfruptat voluptos din halca cea mare, barosanii, Dragnea, Băsescu, și îi invidiază sincer. Ăsta e motivul, asta e motivația pentru care trebuie să se prefacă că fac politică. Știu că e rost de ceva: dacă nu cade, pică. Consilieri locali măcar. Alții s-au „combinat” și au ieșit viceprimari și au scos bănuți. De pe ici, de pe colo. Las că văd ei…

Campania electorală în România cel mai mult asta e: un spectacol al cerșetoriei nerușinate, al milogelilor nesimțite. Puțini, foarte puțini sunt cei care au o părere despre ce trebuie să facă, au vreo viziune pentru comunitatea lor, un ideal. Pentru cei mai mulți, imensa majoritate a celor șase mii de candidați, câți candidează în județul Vaslui, de exemplu, e rost de o mică căpătuială.

Acesta este adevărul și în asta au transformat politica personaje precum Ponta sau Băsescu, iar cei mici, cu scopuri mărunte, personale, i-au urmat, prin orice partid, de pe unde se poate să înfulece și ei ceva, firmiturile de la masa celor care au vândut pe șpăgi și comisioane neștiute hălci din industrie, au făcut invizibilă o întreagă flotă. Golănia e apreciată în România: crează cariere proeminente, emană președinți.

Așa că stau dincolo de gard și mă gândesc, i-aș putea întreaba: chiar credeți că din minciunile astea mărunte, dar din mizeria asta imensă pe care o construiți ar putea ieși ceva bun pentru toți, pentru familiile voastre, pentru copiii voștri?! Chiar credeți?!