Sare în ochi ipocrizia caramitrilor

0

Îmi sare în ochi ipocrizia celor care ieri aruncau cu pietre în cei care doreau bisericile deschise de Paști, dar azi aplaudă și susțin vocal deschiderea secțiilor de vot. Vă amintiți? Atunci numărau sicrie virtuale, te copleșeau cu calcule privind incapacitatea sistemului medical de a face față unui val de îmbolnăviri.

Nu au demonstrat pe nicăieri și niciodată impactul acela apocaliptic (creionat de ei!) pe care l-ar fi avut mersul cu lumina prin parohii, nu au demonstrat pe nicăieri și nicicând creșterea vizibilă a numărului de îmbolnăviri în urma redeschiderii treptate a bisericilor (mai ales că ele au fost deschise cam în aceeași perioadă când s-au deschis și terasele, de exemplu).

Mai niciunul dintre aceștia (eu le zic, generic, caramitrii) nu a arătat decența de a-și revizui critic propriile temeri. Mă refer mai ales la cei vocali, nu la cei care și-au ținut părerile pentru ei înșiși.

Ei bine, iată-i și astăzi! Sunt cam aceiași oameni! Deodată nu au nici o problemă să se meargă la vot, ba chiar declară sus și tare că e musai! Și asta în contextul în care vorbim despre ieșirea din case a unui număr copleșitor de mare de oameni comparativ cu cel al credincioșilor care s-ar duce duminicile la biserică!

Din punctul lor de vedere – așa cum îi tot vedem strigând în public – tot cetățeanul cu drept de vot ar trebui să se prezinte la urne. Toți! Vreo 19 milioane! Și toți într-o singură zi! Sicrie? Izolete? Clacarea sistemului? Nimic.

Riscurile? Nu mai există! Brusc, au dispărut. Noi trebuie să credem (doar pentru că ei cred!) că măsurile luate de autorități sunt impecabile, infailibile, fără fisuri. Arafat, Tătaru, Rafila, Orban și – mai ales – toți primarii (mulți fiind, culmea, încă pesediști!) sunt, brusc, eminențe cenușii ale organizării. Covidul? Nu poate decât să renunțe în fața acestui mecanism de invidiat. E neputincios.

Ieri, Euharistia ucidea România. Votul? O salvează mâine. Dar, atenție, asta doar dacă votăm cum vor ei, caramitrii. Altfel nu suntem decât …în fine, puteți pune orice epitet doriți pentru că le-au folosit pe toate.

Caramitrii sunt genul de oameni care-ți vorbesc despre etica votului, despre obligația și responsabilitatea morală de a vota, în contextul în care „se pișă” pe orice alt drept care nu-i interesează pe ei, care nu le reflectă și nu le reprezintă propriile crezuri și convingeri. Democrația nu este, pentru ei, suma de valori care reprezintă (uneori contradictoriu) toți cetățenii, e doar suma de valori care îi reprezintă strict pe ei.

De ce? De-aia, că pe ei îi cam lasă rece toate astea. Toleranța lor față de religie (și față de orice nu intră în sfera crezurilor lor) nu e toleranță. Nu e decât o formă de dispreț explicit declarat, ținut în frâu de legi și de constituții (în lipsa cărora nu prea văd ce i-ar opri să-și traducă vorbele disprețuitoare în acte eficiente de reprimare pe bune!).

Că religia e un drept fundamental prin mai toate documentele internaționale, naționale și cum vrem noi nu e, pentru ei, nici relevant, nici fundamental. Vor acuza neobosit „hate”-ul, sub milioanele de expresii inventate de ei, doar propria lor ură și propriul lor dispreț se vor chema „raționalism”, „emancipare” și „progres”.

Și, să ne amintim, tot discursul lor s-a sprijinit până azi pe culpabilizarea de tipul: „Stai acasă, iresponsabilule, că nu e că te îmbolnăvești tu, nici nu contezi, de fapt, problema e că-i îmbolnăvești pe alții”!

Ei, ce să vedeți? Un caramitru de genul ăsta declara, acum cu alegerile, că preferă să se îmbolnăvească decât să rămână Firea la primărie! Pardon? Amice, păi cum era aia cu „Nu e despre faptul că te îmbolnăvești tu, ci despre faptul că-i îmbolnăvești pe ceilalți?”

Deodată, omul este ”erou”! Tot el era erou și când stătea în casă, tot el este erou și că nu stă în casă. Orice-ar face, el este erou, iar ceilalți îi datorează asta. Iată, acum el își „riscă viața” pentru binele cetății! Nu, el nu își asumă că se transformă într-o bombă biologică, el nu mai devine pericol pentru alții. Cum îndrăznim să gândim astfel? Noi (adică acei „alții”) vom fi doar beneficiarii votului său impecabil. Omul nu observă vreo contradicție în atitudinea lui.

Corect e doar ce vrea el, cum vrea el și când vrea el. Realitatea este o variabilă care se mulează pe propriile lui pretenții și dorințe.

Realitatea pandemiei, zdrobitoare la ușa bisericilor, e relativă în dreptul urnei. De ce? Nu căutați un răspuns de bun simț. Nu există. Iar caramitrul cu pricina nu este decât un exemplu. Priviți în jur. Uitați-vă la cei care-n ultimile luni v-au umplut paginile de comentarii, statistici alarmiste, care v-au bălăcărit pe motiv că ați fi „negaționiști” (în contextul în care prea puțini neagă pandemia ca atare, cei mai mulți se arată sceptici cu numărătorile și cu metodele de numărare a victimelor!), așadar, uitați-vă la ei: și azi, când militează pentru ieșirea masivă din case a mai întregii populații, tot ei se dau ăia responsabilii.

Deodată „își asumă” boala. Deodată, există lucruri pentru care merită să riști. Să o înfrunți. Cel mai uimitor mi se pare faptul că după ce vor trece alegerile vor reveni fără nici o poticneală la vechiul discurs. Covidul va fi răul pe pământ, vor urla să porți mască, să stai la distanță, să, să, să…

Să ne lămurim: acest text NU ESTE despre mersul la vot. Ca unul care am declarat în mod constant că nu e normal să se închidă o țară (ba chiar o lume întreagă!) pe baza unor proiecții mai degrabă alarmiste, cred că ESTE BINE că se organizează alegerile. Că este bine că se dă oamenilor șansa de a-și alege administrațiile locale.

Adică mă păstrez în același discurs ca și până acum: cred că viața nu poate fi (sau nu trebuie!) oprită din butoanele absurdului și ale fricii. Așa că, da, sunt foarte de acord că se fac alegerile. Nu, nu spun nimănui să boicoteze sau mai știu eu ce tărășenie (de altfel, nu e treaba mea să zic cuiva ce să facă de alegeri!).

Asemenea mie (deși în „colțul opus” al „ringului”) se află cei care au insistat să fie închise biserici, teatre, restaurante etc., dar se declară și acum împotriva deschiderii secțiilor de vot. Și ei sunt coerenți. Nu sunt de acord cu ei, dar nu-i văd ipocriți.

Acest text este, așadar, NU despre vot, ci despre ipocrizie. Despre eroismul închipuit, despre narcisismul cam bolnav al celor care consideră că se pot contrazice flagrant pentru simplul motiv că ei nu se pot contrazice. Deoarece dreptatea e întotdeauna ceea ce cred ei că e drept. În timp ce doar credințele altora sunt basme.

Autor: Silviu Dancu
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.