
„Lumea postbelică este în mare parte creația Americii. Ce nu a fost distrus în război, a fost modificat după aceea de America. Sub protecția și cu perseverența americană, Germania și Japonia au devenit democrații. SUA au ajutat la distrugerea imperiilor coloniale și s-au implicat în războaiele postccoloniale. Înainte de toate, Războiul Rece a schimbat lumea și, după o luptă îndelungată, URSS s-a prăbușit. Asta nu ne-a adus pacea cu noi înșine și cu lumea. Triumfurile americane ne-au adus în schimb crize și momente de reflecție”, scrie Titus Techera, director al American Cinema Foundation și membru al Institutului conservator Claremont, cel despre care publicații precum Slate spun că este „o mlaștină rasistă cu legături profunde cu dreapta conspiraționistă”. The Daily Beast scrie despre Claremont Institute doar că încearcă să ofere o bază filozofică conservatorismului lui Donald Trump. Revenind la autor, Techera este românul Titus Țecheră, absolvent al Universității din București și al mai multor colegii din Europa și Statele Unite, în urmă câțiva ani colaborator la ziarul Adevarul, care acum poate nu ar găzdui articolul din care am citat mai sus, apărut in lawliberty.com.
„Paul Miller, scrie Titus Țecheră, trage un semnal de alarmă cu ocazia celei de a 75-a celebrări a triumfului american în al Doilea Război Mondial. El arată că Al Doilea Război Mondial a început când revendicările naționale preexistente s-au conjugat cu catastrofa economică, ceea ce a dus la radicalizarea ideologică și la ascensiunea naționalismului și autoritarismului, iar apoi la agresiunile internaționale – toate favorizate de vidul de leadership al puterilor liberale. Problema a fost nu că fasciștii au câștigat o dispută de idei sau că comuniștii au convins întreaga lume. Problema a fost că liberalii au fost lași, că guvernele lor au fost avare, că armatele lor erau subfinanțate și că liderii lor erau pasivi. Nu au vrut să conducă, iar fasciștii au avut mai multă voință. În fața crizei, cetățenii țărilor libere nu și-au pus interesele înainte de toate, ci și-au definit interesele într-o manieră cât se poate de restrânsă, fără să ia în calcul valoruile comune pe care ultimul razboi mondial le-a impus. Și a venit un nou război”, scrie Țecheră.
„Critica lui Miller este la obiect, însă ne arată opusul a ceea ce ar dori autorul. Nu există leac pentru elitele liberale – sunt adulți, sunt deja educați și sunt la putere. Nu-i ascultă pe cei care nu sunt de acord cu ei și nu învață nimic din recentele lor înfrângeri, ci doresc ca toată lumea să-i asculte și în special să li se supună. Și mai au și puteri instituționale pentru a-i forța pe oameni să se supună, fie în America în ansamblu, fie în Silicon Valley, fie în mediul universitar”, scrie Țecheră.
„Dacă internaționalismul liberal este greșit și tot el a dominat lumea după 1945, atunci înseamnă că și ordinea mondială de acum este greșită. Încrederea liberalilor a fost zdruncinată de China și de sciziunile din America și chiar de cele din UE. Lumea nu ne mai admiră și nici nu ne mai ascultă.
Minciunile virtuoase ale fostelor generații și-au pierdut puterea de convingere. Ideea că liberalizarea economiei duce la liberalizare politică a fost dicreditată de evenimente; la fel și ideea că elitele și experții din instituțiile internaționale pot gestiona și încuraja transformarea politică în direcția democrației globale; la fel și ideea că redistribuirea expertizei sau a bogăției în favoarea regimurilor nedemocratice va ajuta democrația; chiar și ideea că este suficientă manifestarea puterii, că-i putem bombarda pe dușmani până ni se supun. Toate au fost eșecuri. Ideea că discursurile noastre au puterea magică de a schimba lumea – sau cel puțin discursurile elitelor susținute de instituții – această idee pălește și ea. Liberalismul nu este amenințat doar de China, pentru că acum se revoltă și noua generație a justiției sociale, care vrea să se răzbune pe trecut. Iar această generație nu este educată în prinvința politicii internaționale, a luptei dintre marile puteri, a cadrului instituțional. Ei nu sunt niște studenți ONU gata să intre în diplomație și în instituțiile elitelor liberale, ci sunt niște barbari care au trecut de porțile cetății.
De ce nu ne sărbătorim victoriile
Este important să aflăm de ce acumularea puterii ne-a facut slabi. Ideile noastre au fost eronate? Succesul este periculos? De ce nimeni din America, în prag de alegeri prezidențiale, nu vine cu o idee ambițioasă pentru viitor? De ce nu se poate face nimic? Nu numai că nu mai avem rezultate mari, însă nu suntem capabili să ne descurcăm cu o epidemie și cu catastrofa economică; nu mai putem nici măcar să menținem fantezia precedentelor campanii prezidențiale. Dacă este să existe o minciună în care credem cu toții, ea este că ne-am mai putea întoarce la normal, nu la expertiza rațională a elitelor instituționale care ne vorbesc despre noua lume.
Ar trebui să reflectăm la Al Doilea Război Mondial pentru a putea învăța niște lecții despre situația dificilă de acum. Însă noi nu mai celebrăm victoria de atunci, pentru că suntem foarte nefericiți și speriați. Am ajuns chiar să nu mai credem că marii eroi ai războiului mai merită admirație. Majoritatea liberalilor și radicalii din stradă i-ar acuza pe generalii Douglas MacArthur și George Patton că au fost rasiști, sexiști, reacționari și le-ar da jos statuile imediat. Însă ce ar fi fost America fără ei?
Nici Franklin Delano Roosevelt, titanul care a deschis secolul american, nu mai este în siguranță. Ar fi și el condamnat pentru rasism. Iar noi trăim în ruinele ordinii liberale pe care el a conceput-o, în America și în întreaga lume. Acum, cu toată noua tehnologie și expertiza instituțională construite de-a lungul a trei decenii, nu putem să gestionăm forța uimitoare a guvernului american, a imperiului de la Washingto D.C., nu putem să o gestionăm nici în țară, nici în străinătate.
Diplomația noastra i-a recompensat pe nord-coreeni pentru că au construit arma nucleară, iar politica noastră externă a generat orori în Orientul Mijlociu – asta până să înlocuim ideea de victorie sau înfrângere cu concentul de „exit strategy”. China pare să fie mai încrezătoare decât America, iar elitele lor sunt la fel de arogante ca și ale noastre. Iată rezultatul globalizării noastre economice. Ne putem întreba dacă nu cumva piața liberă naște monștri, dacă tehnologia nu este tiranică, nu democratică, iar China ne va depăși. Astea sunt întrebări ce ne bântuie și pe care nu îndrăznim sa le punem.
Secolul 21 nu va fi liberal
Începând din 2016, liberalii au decis că vor să reia marele lor secol. Ne-au avertizat că suntem în 1933 și că Hitler urmează să dea foc lumii, iar liberalii chiar și-au dorit ca asta să fie realitatea. Este vorba de dorința lor de a fi din nou tineri, de a-și redobândi încrederea morală în lupta dintre bine și rău și, cu o aroganță tipic liberală, își doresc să știe dinainte că vor fi victorioși. Moralitatea și știința sunt victorioase în fața catastrofei istorice – asta e fantezia liberală.
Însă lumea de azi nu seamănă cu cea din 1933. De aceea, liberalii preferă să scuipe pe regimuri la locul lor precum cele din Ungaria și Polonia sau să încurajeze UE să le sancționeze instituțional. Pe de altă parte, aceiași liberali sunt lași în privința rasismului și genocidului fascist din China. Problema cu mulți dintre liberalii care ne conduc, cu susținerea lor pentru Antifa și pentru protestele catastrofale arată că, departe de a fi niște Churchill, ei riscă să fie chiar fasciștii înșiși. Când erupe violența în orașele conduse de liberali, ei nu apără proprietatea cetățenilor și nici nu mai aplică legea. În schimb, încurajează violențele ce dureaza de luni de zile în Portland. La Seattle, șefa poliției a demisonat pentru că elitele liberale care conduc orașul nu-i mai protejează locuința, au redus bugetul poliției și i-au redus salariul la jumătate. În Chicago, tâlharii postează imagini cu infracțiunile pe care le comit, în timp ce autoritățile renunță la acuzațiile de omor împotriva lor. Promovarea violenței în stradă și exonerarea de crimă este o chestiune nazistă, nu una care ține de statul de drept.
Problema nu ține, în primul rând, de gloata din stradă, ci de elitele care o încurajează. În America aceste elite au succes, însă în restul lumii influența lor scade. Harvardul, Washingtonul și Silicon Valley nu mai impresionează China. Prin urmare, scade și influența lor în alte țări asiatice mai mici. La fel și în Rusia sau India, în Pakistan sau Indonezia. Iar, în timp ce America șovăie și China se ridică în Pacificul de Vest, ce va face Japonia? Globalizarea s-a încheiat. De la pământul de sub picioarele noastre până la internetul din eter, totul reflecta modul în care autoritățile se izolează unele de altele.
Generațiile liberalilor noștri aroganți nu au învățat limbi străine, nu au studiat politica și istoria altor popoare, iar rezultatul este că nu avem nici serviciile de informații și nici jurnalismul care sa ne informeze despre lucrurile importante ce se petrec în străinătate. Nu suntem cu un pas înaintea evenimentelor din punct de vedere științific și nu reacționăm inteligent, că sa nu mai spunem că nu influențăm evenimentele, orice ar zice liberalii. Am ajuns să avem niște elite arogante și parohiale care disprețuiesc moștenirea propriei lor țări. Aceste elite nu sunt viitorul. Nici măcar nu au cea mai mică idee despre ce va aduce viitorul, cu excepția faptului că fi rău.
Noua libertate
Tratarea cu seriozitate a aroganței liberale nu presupune distrugerea vastelor instituții liberale internaționale, însă implică discreditatea sau distrugerea educației pe care elitele liberale ne-o oferă. Al DoiIea Război Mondial este cel mai mare război și merită să fie studiat serios. A fost un război care a distrus fanteziile pacifiștilor, însă nu și pe pacifiști. Până la urmă, ei au revenit la fanteziile lor și nu au suflat o vorbă că le pare rău și că instituțiile ar trebui conduse de altcineva. Elitele care se autoamăgesc nu trebuie niciodată să-și ceară scuze. Nu trebuie să urmăm elitele și ideile lor, ci să studiem natura umană, iar asta înseamnă să ne întoarcem la marile personalități care ne-au condus în razboi: Roosevelt, Churchill, De Gaulle. Trebuie să-i studiem și pe generalii care au luptat pentru ei.
În loc de liberalii aroganți, să ne amintim că armatele care au învins Germania și Japonia au fost formate din patrioți creștini și evrei fără studii universitare. Elitele decadente din anii 20 și 30 care au promis pacifismul liberal și scoaterea războiului în afara legii au fost niște lași. Acum, liberalii tineri de azi îi numesc fasciști, naționaliști, rasiști, reacționari pe cei care au murit pentru a le salva țările, civilizatia și a le da șansa la o viață decentă. Liberalii noștri sunt inferiori moral față de acei soldați și sunt inferiori moral și intelectual în fața lui Chrurchill.
Ca să încheiem, avem nevoie de un alt fel de libertate, una care să accepte că există tragedia războiului, care să respinga utopiile și să respecte cetățenii, nu să organizeze experimente sociale prin intermediul tehnologiei guvernamentale. Testul e simplu: dacă elitele noastre îi urăsc pe americanii creștini mai mult decât o fac conducătorii Chinei, atunci suntem în mare pericol. Lumea nu se va întoarce la secolul 20, însă liberalii noștri se pare că nu au reușit să treacă de acele zile de glorie în care s-au aflat la conducerea lumii. Nu vor să ne ajute și nu vor nici să îi combată pe dușmanii noștri.
Dacă este să învățăm macar un lucru din moștenirea celui de al Doilea Război Mondial, atunci ar fi că avem nevoie de elite noi, patriotice, care să fi învățat lecțiile trecutului și să-și dorească să înfrunte pericolele prezentului”.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici
Comentari aiurea..Al doilea razboi mondial a fost facut cu aprobarea marilor puteri.. SUA inclusa..si a fost facut de marile corporati …care in timpul razboiului au inzecit cistigurile..si influenza..Sa nu vorbim prosti..Sint ei
care conduc..Au crezut ca o sa se prabuseasca si sistemul chinezesc..Dar nu a fost asa…dimpotriva..in Rusia..Putin a preluat puterea si au pierdut si acolo..Ce o sa fie..vom vedia..Dar nu e roz…In aceste momente..se trece de la un sistem statal ..la unul corporatist..de la un sistem capitalist ..controlat prin legi ..de stat..la unul imperialist..care nu poate fi controlat..dimpotriva..el Controleaza si conduce.
Interpretare interesantă a unei posibile schimbări de macaz politic la nivel global și un paralelism care nu prea rezonează cu informațiile din arhivele militare și politice de la Washington și Londra, existente în atâtea lucrări științifice de profil, în ceea ce privește istoria celui De-al Doilea Război Mondial, dar care subliniază ideea de la care a pornit autorul. Nu le mai pomenesc aici pe cele de la Kremlin, care constată aceleași evoluții în cadrul evenimentelor de atunci. În primul rând, politica lui Churchill urmărea o uniune de ”English speaking people”, deci o politică ”în doi” cu SUA, numai că Roosevelt avea în vedere lichidarea Imperiului Britanic, adevăruri istorice situate în contextul unui război mondial, sub semnul unei politici care varia după soarta armelor. ”Sursele” de informații ale celor doi erau alterate de infiltrațiile comuniste la cel mai înalt nivel. De altfel, într-un cadru mai restrâns, la un dineu, Hitler a afirmat că Stalin nu întorcea soarta războiului dacă nu avea un serviciu de informații atât de puternic. Mergând mai adânc în istorie, nu-i de mirare raționamentul enunțat al fuhrer-ului, pentru că bazele acestuia au fost puse încă de pe vremea lui Petru cel Mare.
În plus, trebuie ținut seama (și aici mă refer strict la SUA) că opinia publică, Congresul american, Departamentul de Stat, șefii armatelor erau ținuți la distanță de președintele Roosevelt, care făcea o politică personală și care spera să o impună tuturor, punându-i pe aceștia în fața faptului împlinit. Churchill, văzând că nu poate să realizeze ”politica în doi”, s-a decis pentru împărțirea Europei cu rușii, partaj care putea varia după soarta bătăliilor, după înaintarea armatelor și după conjunctura politică și militară de atunci. Mai trebuie luat în calcul și faptul că primul ministru britanic era un tip pragmatic, fără scrupule și cu un temperament schimbător. El nu dădea nimic de bunăvoie lui Stalin. De exemplu, atunci când s-a adresat lui Roosevelt pentru a-i forța mâna (contra Departamentului de Stat) să aprobe aranjamentul cu rușii în Balcani, această înțelegere privea – la început – numai cedarea României și Bulgariei contra Greciei. Nici Churchill și nici Roosevelt nu s-au gândit că rușii vor pretinde control absolut asupra Cehoslovaciei, Poloniei, Ungariei și Iugoslaviei. Când aveau deschise 2 fronturi, cum fi vrut nenorociții de occidentalii să procedeze Stalin? Aceste țări au căzut în cursul negocierilor, deoarece Churchill nu și-a propus niciodată să debarce în Balcani pentru a tăia drumul rușilor, dar a intenționat să debarce la Triest pentru ca, prin Valea Liublianei, să ajungă înaintea rușilor la Viena, la Budapesta și la Praga. Prin urmare, zonele de ocupație au fost aranjate între anglo-americani și ruși, numai că ministrul britanic nu era deloc dispus să le respecte dacă armatele engleze și americane ar fi putut înainta cât mai mult înspre Răsăritul Europei. Sunt martore telegramele disperate adresate lui Roosevelt, pentru a-l convinge să forțeze mâna generalului Eisenhower să ia Berlinul, să nu se retragă la Praga, ca și telegramele trimise lui Truman în același scop. De unde rezultă, că americanii nu aveau nici un obiectiv politic în vedere, în vreme ce militarii englezi gândeau politic. La fel de edificatoare sunt și Memoriile de război ale lui Alan Brooke. El deplângea Actul de la 23 august 1944 al României, capitularea ei, fiindcă anglo-americanii nu ajunseseră nici măcar la Rin. Practic, capitularea României i-a făcut pe ruși stăpânii Europei. În urma negocierilor de la Cairo, Churchill s-a opus retrocedării complete a Transilvaniei, deși rușii ne oferiseră la Stockholm întreaga parte a Transilvaniei, răpită în urma Arbitrajului de la Viena, dictat de Hitler și Mussolini. Poporul român, care pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, trebuia să aibă o compensație pentru a încheia un armistițiu. Stalin a înțeles poziția ingrată a României tranșată în urma trădării unui rege priapic și perfid, numai că primul ministru britanic căuta să ofere partea de Vest a țării noastre Ungariei pentru ieșirea ei din axă, cu atât mai mult cu cât atât el cât și Roosevelt sperau să poziționeze Ungaria în afara zonei de influență rusă. O rezistență solidă și prelungită a României (care avea în *44 un milion de oameni sub arme) se încadra perfect în vederile lui Churchill, deoarece dacă România nu era învinsă, ținea și pericolul comunist din Grecia la distanță. Și atunci, ca și acum, națiunea română trebuia să susțină de una singură mașinăria infernale a războiului, a unui război care n-a fost al nostru, pe care nu noi l-am inițiat, cu toate că promisiunile occidentalilor în privința sprijinului militar nu mai conteneau. Promisiuni goale, lipsite de conținut, mincinoase. Prin urmare, nu va fi secolul XXI liberal, dar teama nu-mi dispare că înțelegerile dintre ”greii” lumii se vor face tot ca și până acum: fără România la masa verde, schilodită, împărțită în bucăți, vlăguită de resurse și potențial uman.
America nu e un monolit .E o increngatura de interese diverse , dar toate foarte pragmatice si coerente oriunde in lume .Liberalismul e doar un mijloc al acestora.