Turcia a declanșat războiul pentru energie

2

Toată lumea e cu ochii pe Mediterana de est. Acolo unde Turcia se confruntă în prezent cu Grecia și cu Cipru, revendicându-și dreptul de a exploata resursele energetice din platoul continental. După toate aparențele, este în minoritate. Urcându-și în cap Uniunea Europeană. Aproape nimeni însă, privind în această unică direcție a Mediteranei de est, nu a remarcat că bătălia principală ar putea să aibă loc în altă parte. În Marea Neagră. Unde Turcia a descoperit rezerve imense de gaze naturale. Să vedem, fără prejudecăți, cum își apără Ankara interesele.

În încăierarea pe resursele energetice din Mediterana de est, Turcia a început prin a se confrunta, revendicând accesul la acestea, cu două state mai slabe. Cu Grecia și cu Cipru. Grecia a solicitat sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană. Aceștia, cu promptitudine, au sărit în apărarea ei. Cel mai vocal a fost președintele Franței. Pe care Recep Erdogan l-a urecheat zilele trecute. Somându-l să se astâmpere. Atena, la rândul ei, a decis ca în viitorul apropiat să facă investiții uriașe în echipamente militare. Probabil că o parte vor fi furnizate de Franța. De unde și un interes suplimentar al Parisului. Iar Ciprul este împărțit, să nu uităm, în două. O parte este controlată de Turcia. Ceea ce înseamnă că cea mai puternică armată NATO, cu excepția Statelor Unite, respectiv Turcia este pregătită să meargă până la capăt. Apărând interesele Turciei, care este până în prezent total dependentă de importurile de energie. Aceste importuri se fac mai ales din Federația Rusă, în baza unor contracte care expiră anul viitor. Ce importață are acest detaliu?

Ankara joacă la două capete. Pe de-o parte, se arată decisă și probabil va merge până la capăt în a pune mâna pe o parte a platoului continental din Meditarana de est, care este revendicat de Grecia și de Cipru, și de a declanșa efectiv operațiunile de exploatare a zăcămintelor de petrol și de gaze naturale de acolo și, pe de altă parte, forțează mâna Federației Ruse, în scopul de a obține în viitor un preț mai bun pentru gazele naturale importate. În acest sens, sunt sigur că Ankara va merge până la capăt. Riscând chiar o ieșire din Alianța Nord-Atlantică. Și o alianță, de astă dată pe față, cu Federația Rusă. Poate și cu China. Dar, cum precizam în șapou, noi s-ar putea să ne uităm în partea greșită a acestei confruntări de tip geopolitic.

În timp ce noi privim spre Mediterana de est, specialiștii turci au descoperit zăcăminte uriașe de gaze naturale în platoul continental al Mării Negre. Pe care sunt deciși să le exploateze. Pentru moment, aici Turcia nu are rivali. Cel mult competitori. Iar competitorii sunt în poziție de șpagat. Pentru că Legea offshore promovată de Parlamentul României, chiar cu ticăloasele „ajustări”, care i-au fost aduse ulterior, îi reține încă pe cei mai importanți investitori. Din punctul de vedere al intereselor României, nu este rău că se întâmplă așa. Pentru că, după cum am demonstrat în mai multe rânduri, România s-ar alege, cedându-și o imensă bogăție naturală, cu profituri aproape de zero. În locul unor redevențe serioase, care să se apropie de un procent de 30%, redevențele garantate prin Legea offshore vor fi printre cele mai mici din lume. Sub 5%. Spre deosebire de alte state, care își concesionează în vederea exploatării perimetrele de zăcăminte în schimbul unei cote părți din producție, care și aceasta se duce spre 30%, România nu va beneficia conform Legii offshore nici măcar de un metru cub de gaze naturale, fără a-l cumpăra de la una dintre cele câteva societăți austriece, maghiare, americane sau rusești, care urmează să facă extracția. În fine, lucrările de exploatare nu vor oferi mână de lucru pentru personal românesc. Și nici nu există garanții că mediul va fi vreodată reabilitat după devastările care vor fi produse de plasarea conductelor pe litoralul românesc și de stațiile de decantare.

Prin comparație, pentru că este momentul să facem acest lucru, indiferent cât de mult este criticat regimul Erdogan și indiferent cum s-au coalizat statele europene pentru a apăra interesele considerate legitime ale Greciei și Ciprului, statul turc înțelege să-și apere interesele printr-o politică care pune suveranitatea și interesul național pe primul plan. Din această perspectivă, poate că am avea și noi ceva de învățat.

P.S.: Atrag atenția asupra unei teme pe care nu am dezvoltat-o niciodată până acum. Cea mai mare bogăție a Mării Negre nu constă în resursele de gaze naturale. Ci în cu totul altceva. În stratul destul de gros de pulberi depuse pe fundul Mării Negre și cu un conținut extraordinar de bogat nu atât de hidrocarburi, cât de metale extrem de rare. Exploatarea acestora, care este perfect posibilă, ar aduce efectiv României mult mai mulți bani, de data asta concreți, decât banii oferiți teoretic de Uniunea Europeană. Dar, cu excepția regretatului Dinu Patriciu, care a mers cu prospecțiile până la capăt, nimeni din această țară nu a conceput un plan de exploatare a acestei uriașe avuții. În consecință, Marexim, societatea creată de omul de afaceri liberal, a rămas doar un proiect pe hârtie.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Poate ne explică dl. jurnalist Roșca Stănescu dacă printre regretele sale se află și distrugerea Combinatului de la Midia Năvodari (retehnologizat, din ordinul lui Ceaușescu, la nivel mondial în vara lui *89) ”privatizat” pe nimic, ajuns să-i aparțină aceluiași ”om de afaceri” Dinu Patriciu (pe care-l amintește autorul) care nu numai că l-a pus pe butuci, dar a reușit ”performanța” să delapideze statul român cu peste un miliard de euro?! Au fost recuperați banii furați de către ”liberalul” Patriciu? L-a tras cineva la răspundere pentru devalizarea României? Categoric, nu!
    ”Marexim-ul” aceluiași individ a rămas doar la fază de prospecțiune și proiect pe hârtie deoarece costurile de exploatare erau foarte mari, știut fiind faptul că pe măsură ce crește adâncimea, exploatarea este din ce în ce mai dificil de realizat din punct de vedere tehnic și economic (prețul de cost crește), până când devine imposibil și nerentabil de efectuat. Îi recomand ca următorul articol să-l scrie sub îndrumarea unui specialist, întrucât nu toată lumea ”înghite gogoși politicianiste” și fățărnicii abjecte de ziarist mainstream! Și răbdarea cititorului are limitele ei! Nici măcar nu are scuza unui începător într-ale condeiului!
    Ceea ce se întâmplă în Estul Mediteranei trebuie înțeles prin prisma a 2 coordonate: acordul încheiat în toamna lui 2019 între Turcia și Libia, precum și Rusia cu cele 2 conducte-noduri cheie, Turk Stream și Nord Stream 2, care o leagă de 2 aliați NATO: Germania și Turcia. Rușii nu au intervenit din mărinimie și l-au salvat pe Erdogan de la moarte sigură în urma loviturii de stat din 2016 și nici nu au fost plini de bunăvoință atunci când l-au numit – vicepreședinte la Gazprom – pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder! Totul este calcul geopolitic pragmatic în consolidarea relațiilor și-a puterii, precum și în acționarea chibzuită la nivel de interes național. Alianța neașteptată dintre Turcia și Libia este un ”cutremur” care schimbă echilibrul puterilor din Estul Mediteranei, inclusiv pe acelea din Orientul Mijlociu, conducând la o aprofundare a diviziunilor în regiune, prin care se formează noi coaliții și se stabilesc alte linii de luptă. Pe de-o parte este axa Turcia-Libia, în timp ce pe de altă parte se află Grecia, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egipt, Israel, Franța, Germania, Marea Britanie și SUA. Numai că americanii nu și-au atins obiectivele în Libia și nici nu și-au făcut cunoscută poziția în redesenarea granițelor maritime de către Ankara, cu atât mai mult cu cât manevra turcilor ar putea bloca accesul aliatului tradițional al SUA – Israelul – la mare. De asemenea, nici Egiptul, aflat în relații excelente cu Rusia, nu s-a exprimat în vreun fel referitor la intențiile Ankarei în Mediterana. După cum se observă, problema nu-i atât de simplă. O reacție dură, excesivă din partea Washingtonului l-ar împinge pe președintele turc și mai abitir în brațele Rusiei, ar provoca dureri de cap interminabile în Siria și ar perturba planurile americane de-a controla (doar împreună cu Israelul) resursele vitale din Estul Mediteranei. Prin acțiunile sale Erdogan, pe de altă parte, ar forța mâna liderului de la Kremlin de-a accepta un preț la gaz (care este livrat prin TurkStream) stabilit de turci prin compania BOTAȘ Petroleum Pipeline Corporation. Numai că Rusia a hotărât (împreună cu China) ca lider regional de necontestat în Orientul Mijlociu să fie Iranul, ceea ce ar mai tempera ambițiile ”sultanului” turc, în vreme ce Armata Națională Libiană (în care ar lupta și personal privat militar rus) reprezintă doar o mică parte a unei război mult mai amplu asupra hidrocarburilor vitale, dintr-o zonă situată strategic în Marea Mediterană. Deocamdată, atât Kremlinul cât și Washingtonul nu au subliniat (nici măcar la nivel diplomatic, ceea ce demonstrează că jocul încă nu s-a încheiat) că s-ar fi ajuns la vreun acord, sau că Turcia ar beneficia de mână liberă în proiectele sale. Se constată însă, că atât monarhiile din Golf cât și Franța și Germania așteaptă decizia Rusiei (posibil și a Chinei), ceea ce indică o schimbare a echilibrului de forțe. Concluzia? Turcia doar forțează nota să cedeze Rusia la gaz și UE la creșterea fondurilor (aceasta din urmă oferindu-i venituri substanțiale pentru întreținerea refugiaților) deoarece președintele turc nu dispune de sume de bani suficiente să întrețină 2 fronturi: în Libia și în Siria.

  2. Aparent, acest dictator sultanizat , isi face datoria fata de interesu turc, insa interesul general trebuie conspectat si in perspectiva , pe termen lung sau macar mediu, iar la acest capitol, Turcia pierde, este clar ca nu se va mai repeta scenariul de dinainte de al DRM, cand Franta, Anglia , USA, etc., priveau cu indiferenta incalcarea grosolana (de catre Germania) a tratatului post-prim razboi mondial, cea ce a dus la cel mai mare conflict mondial cunoscut, deja UE arata -clar- sustinere pentru Grecia si atentioneaza concret Turcia, iar USA nu cred ca va fi neutra sau de partea Turciei, chiar si prin prisma duplicitatii aratate de Turcia, adica membra NATO si cumpara armament rusesesc, plus alte asemenea contracte…Este insa posibil ca opozitia turca responsabila sa-l termine pe noul sultan, inainte de a a se ajunge la un boiling point„…///
    “Astăzi arabii, datorită faliilor religioase adânci, nu par să fie capabili să realizeze din interior o a doua sinteză de dimensiunile celei omeiade, ori măcar similară cu cea otomană; așa că primul președinte turc din perioada republicană care și-a făcut din restaurația otomană un program politic de tip populist și naționalist, și anume Recep Tayyip Erdogan, …”____—–____(mai jos, 2 comentarii din 2011, aduse de pe pagina Mircea Batranu-Cronica Romania de Azi,(articolul „87 de morti in atentatele din Norvegia”)(26 iulie 2011 la 18:40)
    Din nou: eu vorbesc despre o TENTATIVA de islamizare, pe care islamul a facut-o asupra Europei, prin periferia cercului lor, Turcia(Imperiul Otoman) insa nu au reusit, iar despre biserici au distrus destule, acum insa nu mai este vorba dspre Turcia (sau un stat specific), de fapt Turcia este definit ca un stat secular chiar daca 99% sunt islam. Acum este vorba despre o tentativa savarsita de centrul islamului, si care nu se mai efectueaza pe cate armata,sau violenta, decat ca represalii cand li se spune cate un „nu” hotarat…///
    (3 aprilie 2012 la 3:00)
    Samuel Huntington scria profetic cu ani în urmă: ”Într-un anumit moment, Turcia ar putea să fie pregătită pentru a renunţa la rolul său frustrant şi umilitor de cerşetor pledând pentru calitatea de membru al Occidentului şi să îşi reia rolul său istoric mult mai impresionant şi mai elevat de interlocutor principal islamic şi de antagonist al Occidentului.”
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    In Germania sunt peste 3 milioane de turci, care au o natalitate de 2,5 copii/femeie, fata de nemti cu 1,3 copii/femeie, cea ce presupune ca forta de munca pur germana, va fi total insuficienta in max. 50 de ani, iar PM(R.T. Erdogan) turc considera ca cererea nemtilor pentru turci de a se integra, „este o crima” si le cere acestor turci sa nu se lase asimilati, si nici sa invete germana. Concluzia este ca nici imperiul otoman nu a disparut, ci doar a dormitat pentru un timp, iar acum, reuniti cu celelalte puteri islamice vor da batalia finala, dar nu cu iatagane ci prin demografie si ocuparea locurilor de munca, si apoi pe cele de conducere…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here