Antirasiștii s-au năpustit asupra imaginii ordinului Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe: „Seamănă cu uciderea lui George Floyd”

0

„E un înger alb cu ochi albaștri, cu piciorul pe gâtul unui negru! Nu e un diavol pentru că nu are coarne!”

Campania anti-rasism nu cruță nimic. Nici măcar o medalie de onoare regală care înfățișează un înger ce are un picior aşezat pe gâtul diavolului și despre care anti rasiștii susțin că aduce foarte mult cu uciderea afro-americanului George Floyd, scrie Daily Mail.

Ordinul Sf. Mihail și Sf. Gheorghe este acordat de Regina Marii Britanii ambasadorilor și diplomaților pentru servicii deosebite. Este al șaselea cel mai mare Ordin din sistemul regal al Marii Britanii. Cavalerii onorifici ai Marii Cruci a Ordinului Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe nu au dreptul de utilizare a prefixului Sir.

Imaginea de pe ordin îl înfățișează pe Sfântul Mihail călcând pe capul satanei, iar pe Sfântul Gheorghe zdrobind balaurul. Activiștii anti-rasism au analizat figurile și susțin că imaginea Sfântului Mihail aduce mult cu uciderea lui George Floyd, care a murit sufocat după ce un ofițer de poliție alb din SUA a îngenunchiat pe gâtul lui.

Prin urmare, s-a lansat o petiție online pe change.org prin care peste 2.000 de semnatari denunță insigna distinsului ordin cavaleresc britanic. „Imaginea de pe steaua Cavalerilor și Doamnelor de Onoare (Honorary Knights/Dames Commander) arată un înger cu pielea albă cu piciorul pus pe capul/gâtul unui diavol cu pielea neagră. Noi, semnatarii, cerem ca această medalie să fie refăcută într-o manieră mai potrivită și dorim să fie prezentate scuze oficiale pentru caracterul ei insultător!”, se arată în petiție. Mulți semnatari spun că simbolul are nevoie de „actualizare” și „modernizare”.

Bumi Thomas, activist britanic-nigerian, a declarat pentru The Guardian că imaginea de pe ordinul regal este clar cea a unui „bărbat negru în lanțuri, în timp ce un personaj alb, cu ochi albaștri îl apasă pe gât”. „Este literalmente ceea ce s-a petrecut cu George Floyd și ceea ce negrii au trăit timp de secole sub pretextul misiunilor diplomatice. E un mesaj activ și subliminal care consolidează cucerirea, subjugarea și dezumanizarea oamenilor de culoare.”

Sir Simon Woolley, directorul operațiunii Black Vote, a declarat: „Imaginea originală ar fi fost a Sfântului Mihail care l-a ucis pe satana, dar figura nu are coarne sau coadă și este clar un om negru”.

Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe a fost înființat în 1818 de prințul regent ulterior George IV în momentul în care Insulele Ioniene (Grecia) au ajuns sub protecție britanică. Ordinul, acordat inițial cetățenilor de onoare ai Insulelor și ai Maltei, este o distincție acordată în prezent celor aflați în slujba teritoriilor britanice și afacerilor externe.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.