Carol I a anulat absolut toate reformele începute de către Alexandru Ioan Cuza

0

Propaganda monarhistă a tranzitat în asemenea hal vremurile încât, la ora actuală, Carol I apare ca un rege luminat care „ne-a câștigat independența”. Studiind însă istoria reală, absolut toată domnia acestui individ ne apare ca un șir continuu de ticăloșii.

În primul rând trebuie să înțelegem este că „Majestatea Sa” a venit în România cam cu degetu-n fund. A acceptat să vină suveran aici deoarece prin Germania cam făcea foamea. De altfel, cea mai mare realizare a domniei sale a fost proiectarea sa, după doar câțiva ani, pe primul loc în topul bogăției monarhilor europeni. Aici ar trebui să vedeți cam care a fost și este capacitatea acestei biete țări atât de jefuite de-a lungul timpului. Un neica nimeni din Prusia, venit cu deștu-n fund, ajunge în câțiva ani cu o avere mai mare decât suverana Angliei, cea care stăpânea imperiul în care soarele nu apunea niciodată!

Poate singurul merit al lui Carol I a fost legat de dotarea armatei. Aceasta însă s-a făcut, desigur, prin contracte bănoase încheiate cu firme germane. Norocul nostru a constat în faptul că, de data aceasta, firmele nemțești au și dat ceea ce trebuia să dea, îndeplinindu-și obligațiile contractuale. Astfel, într-un timp relativ scurt, România a avut un corp de armată în linie cu vremurile sale.

Și, cum am amintit despre armată, iată că a venit vremea să vorbim despre Războiul de Independență. Aici a fost o controversă majoră întrucât, inițial, Carol I n-a vrut să lupte direct cu turcii,mulțumindu-se doar să dea acces Rusiei pentru tranzit contra garantării independenței. Meritul pentru intrarea României fățiș în Război a aparținut clasei politice autohtone care, prin prisma experienței istorice, știa cât de păgubos este să te lași pe mâna rușilor. Ei l-au împins cu forța pe Carol I să intre în război, spunându-i că independența trebuie să ți-o câștigi prin propriile forțe, nu s-o primești cadou. De altfel, s-a văzut clar că, în ciuda participării noastre, rușii și-au arogat întreaga victorie și, ca premiu pentru asta, au luat la pachet inclusiv sudul Basarabiei. Vă imaginați ce-ar fi fost dacă armata română ar fi rămas masată la nordul Dunării după planul lui Carol.

Ca suveran și șef al armatei, Carol ar fi trebuit să se afle în proximitatea trupelor. Știa asta și de-aceea tot ezita să intre fățiș în luptă. În ciuda aparenței sale de om milităros – între altele „nu se dădea jos” din uniformă – individul era un caracter slab, marcat de lașitate. De altfel asta s-a văzut limpede în timpul Războiului de Independență când, în timpul aprigelor lupte în care-a curs din belșug sângele bietului țăran român – Carol I n-a îndrăznit să se apropie la mai puțin de șapte kilometri de linia frontului, asigurându-și în primul rând capacitatea de retragere cu rapiditate în cazul unei înfrângeri.

Cam aceasta este povestea reală a vitejiei sale din timpul Războiului. De fapt adevărații eroi au fost soldații români, țărani care și-au pus toată dârzenia în luptă și au câștigat independența țării. Iar ca mulțumire au primit din partea suveranului neamț o legislație care i-a întors în perioada feudală. Când prostovanii îndoctrinați de propaganda monarhistă spun că nemțălăul scăpătat a modernizat România, n-au habar că, din contră, pentru a servi interesele oligarhiei care-l ținea în funcție, Carol I a anulat absolut toate reformele începute de către Alexandru Ioan Cuza. Dacă e să vorbim de un modernizator al României, atunci acela nu poate fi decât Cuza. Carol n-a făcut altceva decât să deturneze cursul istoriei, aruncându-i pe bieții țărani într-o sărăcie lucie.

Efectele acestei politici de re-feudalizare a României nu s-au lăsat așteptate. Prima izbucnire a fost cea de la 1888, atunci când foamea i-a scos pe țăranii din Urziceni împotriva arendașilor și a boierilor. Răscoala s-a răspândit rapid în toată țara, pe multe moșii boierii au fost izgoniți, iar registrele cu tocmeli agricole au fost distruse. „Rezolvarea” problemelor s-a făcut brutal, prin scoaterea armatei împotriva bieților țărani care, cu doar unsprezece ani în urmă câștigaseră independența țării. Peste o mie de țărani au fost omorâți și, alături de ei, au fost executați soldații care au refuzat să deschidă focul împotriva celor dintre care proveneau.

Apogeul revoltei țărănești s-a înregistrat însă în anul 1907, atunci când țăranii efectiv n-au mai putut și-au ieșit din case pentru a-și face singuri dreptate. De data aceasta răscoala s-a generalizat, clătinându-i puternic scaunul lui Carol. Pentru rezolvarea situației s-a decretat stare de urgență, mobilizare generală și, din nou, „brava armată română” a fost scoasă pe străzi împotriva propriului popor. Represiunea a fost crâncenă, diplomații francezi transmițând că au fost peste 18.000 de victime. De altfel, evenimentele au atras atenția Occidentului, majoritatea puterilor politice ale vremii realizând că „afară-i vopsit gardul”.

Dacă s-a remarcat prin ceva, Carol I s-a remarcat, în primul rând, prin vărsarea de sânge românesc. Absolut toți regii României secolului XX și-au mânjit mâinile cu sânge românesc, din acest punct de vedere putându-l considera pe Carol ca un „întemeietor de tradiție” a mârșăviei.

Tot în categoria faptelor de arme ale primului suveran se înscrie și participarea României la cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913. Dincolo de faptul că România s-a băgat ca musca-n lapte, evenimentul a fost hiperbolizat prin faptul că am câștigat Cadrilaterul, teritoriu cu care, fie vorba-ntre noi, n-aveam nicio treabă. În ceea ce privește brava armată română, trebuie menționat că a traversat Dunărea ca-n 1877, însă, de data aceasta, n-au luptat decât cu propria lor incompetență. Armata bulgară, epuizată după campaniile pe care le avusese în Balcani, pur și simplu a refuzat să lupte, astfel încât soldații români au rămas să se bată cu țăranii bulgari, conform obiceiului deja deprins după două runde de înăbușire în sânge a răscoalelor. Numai că treaba s-a dovedit a fi un adevărat dezastru, întrucât în Bulgaria acelor vremuri era epidemie de holeră, iar soldații români au fost nevoiți să înfrunte boala. Mai mult, boala s-a întins și la nord de Dunăre, provocând un dezastru în „Regatul Cuceritor”. De menționat e că în această aventură în care armata nu s-a luptat cu nimeni au pierit peste 10.000 de soldați români, răpuși de holeră. Și, pentru c-am ajuns la holeră, trebuie menționat „eroismul” lui Take Ionescu – ministru de Interne atunci – care, luând cunoștință de epidemia de holeră …a șters-o englezește la Paris. Mare om, mare caracter!

Revenind la Carol I ar trebuie să știm că individul era unul banal, de-a dreptul caricatural. Ca imagine seamănă mai degrabă cu Moș Teacă. Sunt câteva elemente de-a dreptul hilare ale carierei sale. Unul dintre ele este stingerea luminilor la Palat. Omul se culca devreme și avea pretenția ca, după ce se stingeau luminile palatului să se stingă întregul București, ca nu cumva Majestatea Sa să fie deranjată din somn. Vă dați seama ce bucurie era pe români, mai petrecăreți din fire. Mă rog, din acest punct de vedere n-aș plânge prea mult, cunoscută fiind apetența noastră pentru respectarea regulilor, mai ales când acestea sunt absurde.

Un alt exemplu este momentul în care Carol a descins în Dealul Mitropoliei pentru a-i anunța pe parlamentari că Ferdinand urmează să se căsătorească cu Maria. Pentru această izbândă a cerut „onoratului auditoriu” mărirea listei civile a lui Carol de la 300.000 lei pe an la un milion! Asta pentru „a se asigura fericirea viitoarei familii”. Nemțul coate-goale tot la banul său se gândea, la fel cum nulitatea de la Cotroceni caută să-și mai facă rost prin furtișag de câte-o casă pentru a o adăuga listei furăciunilor. Pur și simplu, cei din neamul ăsta de lipitori nu se simt bine dacă nu mai înhață câte ceva.

Pentru final v-am păstrat ceva de-a dreptul delicios. Cum Ferdinand urma să se căsătorească cu Maria, regina Angliei a hotărât să-i dea lui Carol I Ordinul Jartierei, cel mai înalt grad cavaleresc englez. Problema a survenit la ceremonie unde, conform etichetei, toată lumea trebuia să fie îmbrăcată în pantaloni scurți. Degeaba a protestat Carol că el nu se dă jos din uniforma melitară, – deh, moș Teacă! – că n-a fost cu putință și a fost nevoit să se îmbrace la pantaloni scurți. Doar că, din teama de a nu răci, a ordonat ca pe sub ciorapii de mătase să i se pună ștrampi de lână. Vă imaginați cum picioarele „marelui suveran” au atras toate privirile stârnind zâmbetele audienței.

Și, ca s-o închei, vă voi mai spune două vorbe despre Peleș. Dacă-l vizitezi, ghizii spălați pe creier ai stabilimentului îți vor vorbi despre „bunul gust al castelului”. Evident că cine are ochi să vadă își dă seama că totul este de un țopism strigător la cer. Probabil că, dacă ar dispune de bani, vreun „copil minune” al manelelor tot cam așa și-ar face „castelul”. Însă, pentru a nu fi bănuit de subiectivism, vă voi aminti că „minunea de castel” este dată ca exemplu de mai multe ori în celebra carte a lui Abraham Moles, „Psihologia kitsch-ului”. Atât pentru azi.

Sursa: Trenduri Economice / Autor: Dan Diaconu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.