Familia de neînlocuit

0

de Anthony Esolen

În august 1884, Washington Gladden, poate cel mai celebru predicator creștin din America acelor ani, a scris un articol pentru «The Century Magazine» asupra «Celor trei pericole» care amenință țara pe care o iubea. Primul dintre aceste pericole îl reprezenta beția și pariurile.

Mai problematic pentru învârtoșarea noastră morală este faptul că include, la capitolul pariuri, speculațiile la bursă: „a spune că pariurile la bursă sunt la fel de rele precum ruleta sau faraonul este o subestimare; sunt mult, mult mai rele. Sunt mult mai oneroase. Pariorul face tot ceea ce îi este în putință pentru a influența rezultatul pariului unde și-a plasat banii”.

În vremurile noastre, astfel de pariori au legături cu birocrațiile federale care controlează împrumuturile de sute de miliarde de dolari. Colapsul pieței imobiliare reprezintă un exemplu prin excelență.

Dar în acest articol vom discuta despre cea de a doua amenințare: „acele forțe nesociale care duc un război asupra societății prin războiul împotriva familiei”.

Gladden a fost un cleric liberal, unul dintre părinții Evangheliei Sociale, și el vorbește în această calitate. „Familia monogamă formată de uniunea unui bărbat și a unei femei, și care crește prin copiii născuți în interiorul ei, este unitatea structurală a societății moderne”. Fiecare cuvânt este ales intenționat. Societatea este ca un organism fizic, compus nu din particule separate, ci din celule organizate.

Astfel, „organismul social modern este compus nu din persoane, ci din gospodării”. Familia, departe de a fi primitivă și atavică, este „un produs târziu al evoluției sociale” și „este un fapt recunoscut de mai toți filosofii că ea caracterizează cele mai înalte și solide societăți”.

Pe cine se bazează el când face aceste afirmații? Nu pe John Wesley sau pe Jeremy Taylor, ci pe economistul liberal Walter Bagehot și pe filosoful agnostic Herbert Spencer.

„Triburile în care predomină promiscuitatea sau în care relațiile conjugale sunt efemere sunt incapabile de organizare complexă… Doar când au devenit mai generale și, în cele din urmă, universale căsătoriile monogame, doar când au fost stabilite cele mai apropiate legături de sânge, doar când altruismul de familie a fost cultivat îndelung, abia atunci altruismul social iese cel mai la vedere”.

Despre băieții romani crescuți să devină bărbați romani, Bagehot notează că „erau gata să-și urmeze generalii pentru că fuseseră învățați să-și asculte părinții; au cucerit ca bărbați lumea deoarece fuseseră crescuți pe când erau copii în case unde tradiția dârzeniei înflăcărate fusese călită prin obiceiul ordinii implacabile”.

Nu e ca și cum Gladden dorea ca americanii să devină romani. Familia este indispensabilă, spune el, „pentru cultivarea calităților morale care îi fac pe oameni pregătiți să se asocieze unul cu altul” în același timp în care este „o școală de antrenament în care sunt învățate disciplina, obiceiul subordonării, sentimentele și deprinderile neegoiste. Fără aceste virtuți nu poate exista societate și nu există școală pentru cultivarea acestor virtuți care poate să fie comparată cu familia monogamă”. Într-adevăr, „o creștere a numărului de oameni care nu trăiesc în familii înseamnă o creștere a răului public, o decădere a virtuții sociale, o diminuare a bogăției publice”.

Nu este nevoie decât să aruncăm o privire la dezordinea morală din orașele americane și la haosul sexual și familial năucitor prin care milioane de copii americani ar fi necesar să-și găsească drumul spre ordine și claritate morală, pentru a vedea că vorbele lui Gladden sunt adevărate.

Este genul de adevăr care cu greu poate primi replică. Cineva poate spune că ar fi nevoie să trăim în canale de murdărie, pentru că mizeria și boala sunt subversive; sau că ar fi nevoie să ne tăiem cu lame, pentru că lamele sunt la modă. Ce răspuns îi poți da? S-a plasat complet în afara rațiunii morale.

Ce-l făcea pe reverendul Gladden să se îngrijoreze de soarta familiei americane din vremurile sale? Pentru început, creșterea bruscă și îngrozitoare a divorțurilor.

Din 1860 și până în 1878, în Massachusetts divorțurile au crescut de la 243 la 600, în timp ce populația a crescut cu doar 45%. Recensământul din 1880 arăta că populația statului era de 1.783.085. Luând aceste cifre în considerare, asta înseamnă că exista un divorț la 2.972 de persoane. Iar asta era un scandal.

Cu greu ne putem imagina ce ar spune astăzi Gladden. În 2018, populația SUA era de 372,2 milioane de oameni, și au fost 780.000 de divorțuri. Asta înseamnă un divorț la 402 persoane. Rata este de șapte sau opt ori mai mare decât rata care i se părea lui Gladden că este îngrijorătoare.

Bineînțeles că ceea ce este numit „indexul disoluției sociale” este mult mai mare. Pentru că în vremurile noastre, mulți oameni nu se mai sinchisesc să se căsătorească deloc, dar au în continuare copii. Așadar, dacă includem la capitolul „căsătorii” toate legăturile de cuplu care durează mai mult de doi ani și care produc cel puțin un copil, rata „divorțurilor” ar fi uriașă, ceva ce nici măcar nu ne putem imagina.

Întrebat cu privire la această stare de fapt, Gladden a indicat două cauze, una economică, iar cealaltă morală.

Cauza economică era clară: bărbați și femei tinere plecau cu milioane de la țară ca să lucreze în uzine în orașele și târgurile industriale, unde „erau aruncați împreună mai degrabă cu brutalitate spre muncă”, trăind în case de mântuială unde „nu aveau niciun fel de restricții ca acasă”.

Cauza morală el o pune pe seama „filosofiei sociale populare, care în decursul ultimului sfert de secol a exagerat teribil individualismul… Majoritatea discuțiilor noastre au fost despre drepturi, şi prea puţin despre datorii sau responsabilități. Iar rezultatul este o lipsă de înclinație a oamenilor în a-și asuma responsabilități și de a face sacrificiile pe care le presupune implicarea într-o relație familială”.

În zilele noastre, nici măcar nu putem vorbi ca atare despre sexe, din moment ce fiecare persoană pretinde dreptul de a-și alege propria biologie, propria „identitate”, chiar propriul sistem de pronume de adresare. Gladden ar fi recunoscut aici apogeul, sau mai degrabă căderea totală în antisocial. Iar femeile, despre care Gladden și mulți liberali le vedeau ca aflându-se la baza sensibilității morale a unui popor, conduc atacul menit să asigure faptul că nu ne vom întoarce la un realism antropologic. Ca să nu mai spunem că un profesor de la colegiu a cărui menire este să caute adevărul își va pierde postul dacă va începe să discute aceste probleme.

Este revelatoriu să citești operele liberalilor americani înainte de virajul rapid spre liberalism din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Revelatoriu, dar nu foarte confortabil.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.