Torlacii, românii lipsă

0

Torlacii sunt grupul lipsă, care face legătura între românii din Timoc și aromânii din Macedonia și Sud – Vestul Bulgariei.

Torlacii, ziși și Șopi, din Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, făcând geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni (români slavizați lingvistic cu secole în urmă).

Acest grup etnic nu a făcut niciodată obiectul cercetărilor metodice și sistematice ale etnografilor și lingviștilor români. Termenul „Torlac” pare să aibă un element comun cu termenul Morlac (corupt fonetic după Maurovlah). Cuvântul „Șop” nu este unul slav și nici latin, fiind unul preroman, păstrat în română (inclusiv în dialectele istorice aromân și meglenoromân) și albaneză, provenind din substratul traco-iliric. A se conferi cu Șop, Șopan, Șopă, Șopârcă, Șopârlă, Șopină. Unul dintre subgrupurile aromânilor fărșeroți din Albania este cel al Șopanilor.

Iar dansul lor spune totul…

O particularitate a graiurilor torlace este, în contrast cu limbile slave, prezența articolului substantival hotărât în poziție finală. Un șir de particularități fonetice îi apropie pe torlaci de românii ziși vlahi din Timoc, iar altele de grupurile etnice românești ale meglenoromânilor și aromânilor.

O altă particularitate a graiurilor torlace este omiterea completă a sunetului H, mai ales în poziție inițială, exact ca în graiurile dacoromâne din Vaile Timocului, Dunării și Moravei, atât din Serbia, cât și din Bulgaria de astăzi, dar și ca în dialectul istoric meglenoromân.

Vocabularul torlac, atât cât a fost fixat de dialectologii sârbi și bulgari de-a lungul timpului, cuprinde cuvinte pe care, bunăoară, Svetozar Georgijevic le consideră a fi de origine română.

Unele dintre ele sunt cuvinte din substratul autohton al  limbii române, iar altele sunt latinisme din stratul de bază al limbii române comune care s-au pierdut în dialectele istorice dacoromân, aromân și meglenoromân.

Torlacii sunt vlahi slavizați sau turciți care trăiesc astăzi în Serbia și Bulgaria, în zona graniței comune. Vorbesc sârba și bulgara în funcție de teritoriul în care trăiesc. Au vorbit în trecut românește și aromânește, dar după administrații succesive de slavi, otomani și iarăși slavi, au pierdut limba maternă. Sârbii îi consideră înrudiți cu vlahii/românii din Timoc și chiar există organizații torlaco-vlahe în Timoc.

Istoria torlacilor este descrisă contradictoriu de către sârbi, bulgari și turci. Au apărut totuși lucrări care confirmă originea vlahă a acestora.

Să vedem un șir de cuvinte din lexicul rezidual neslav păstrat în graiurile torlace: albușa (˂ rom. albușă), balaura și blavor, cu sensul de balaur(˂ rom. balaur), barba (˂ rom. barbă), barbos și brbos (˂ rom. bărbos), barza, cu sensul de capră cu pete negre sau/și albe (˂ rom. breazăbrezaie, cf. rom. barză), baciuga (˂ rom. băciucă/băciugă), beșica (˂ rom. bășică ˂ lat. vessica), birca și birova, cu sensul de fiere, vezică biliară (˂ lat. bilis, transformat prin rotacizarea lui l), biserca (˂ rom. biserică), brinza (˂ rom. brânză ˂ din substratul preroman al limbii române), brndușacu sensul de brândușă (˂ rom. brândușă), budze (˂ rom. bu(d)ză ˂ din substratul preroman al limbii române), burdeli, cu sensul de bordei (˂ rom. bordei), burta (˂ rom. burtă), cal (˂ rom. cal), camașa (˂ rom. cămașă), carne (˂ rom. carne), cașer, cu sensul de cașcaval (˂ rom. caș, cf. cu rom. cășărie), cereșar (˂ rom. cireșar), ciapa (˂ rom. ceapă), ciomaga (˂ rom. ciomag), ciora, cu sensul de fetiță nebotezată (˂ rom. fecioară, prin reducție), ciulia, cu sensul de mielușea cu urechile mici, ciulă (˂ rom. ciul/ciulă), copiliac, cu sensul de copil din flori (conferă cu rom. copil ˂ lat. copilis ˂ lat. copa), copilarca, cu sensul de oaie care a fătat devreme (conferă cu rom. copil), copile, cu sensul de oaie fătătoarecopilița, cu sensul de timp în care se aleg oile de prăsilăcopiliacea, cu sensul de fată care a născut un copil din floricucuta, cu sensul de cucută (˂ rom. cucută ˂ lat. cucuta), culastrași culostra, cu sensul de colastră (˂ rom. colastră/culastră ˂ lat. *colastra ˂ lat. colostra), custura, cu sensul de lamă de cuțit sau creastă ascuțită de munte, custură (˂ rom. custură), dvize, având în paradigmă și cuvintele dvizac, dvizaț, dvizca, dvizița, dvizorca, dvizarca, zviscla  și zisca, cu sensul de mielușea, oaie a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani și încă nu a fătat (˂ lat. *duise ˂ lat. duis), facatura (˂ rom. făcătură),  furca (˂ rom. furcă ˂ lat. forca), galben și galbingalban (˂ rom. galben), iarba (˂ rom. iarbă), iscopil se, cu sensul de eflorescență/măciulie de ceapă, care este lăsată de sămânță (din paradigma rom. copil), laba, liaba, cu sensul de oaie complet albă(˂ rom. albă, modificat prin metateză), lapte (˂ rom. lapte), lingura și lingurcaliongarca (˂ rom. lingură), maciuga, cu sensul de măciucă (˂ rom. măciucă ˂ lat. *matteuca), mamaliuga (˂ rom. mămăligă), mandra, cu sensul de stână, loc sau colibă în care se mulg oile (˂ rom. mandără), picurar, cu sensul de păstor de oi, păcurar (˂ rom. păcurar, arom. picurar), plai, cu sensul de plai, loc sau cărare de munte (˂ rom. plai), scutura (˂ rom. scutura ˂ lat. *excutulare), ser, cu sensul de zer(˂ rom. zer ˂ lat. serum), socotela (˂ rom. socoteală), sten (˂ rom. stână ˂ din substratul preroman al limbii române), strpa, cu sensul de oaie stearpă sau mielușea care încă nu a fătat (˂ rom. stearpă, starpă), strunga, cu sensul de strungă (˂ rom. strungă), sugare și  sugaraț, cu sensul de berbecuț fătat târziu (conferă cu rom. sugurel și sugareț, de origine latină), sugarențe, cu sensul de mielușea fătată târziu (conferă cu rom. sugăreață, de origine latină), șilieg-șilieghe, cu sensul de oaie aleasă pentru prăsilă (˂ *rom. șileagă  ˂ lat. selectum (agnus selectus)), știrca/știrchinia, cu sensul de femeie nereproductivă, stearpă (˂ rom. știră, cu sensul de femeie stearpă ˂ lat. sterilis), varza (˂ rom. varză), vurda și urda, cu sensul de urdă (˂ rom. urdă).

Sunt de reținut și o serie de toponime, de asemenea de rezonanță românească, cum ar fi:

AlbotenAlbatovțiAlugaArdinscoArniosaAsnițe (˂ asin),

Baceva (˂ baci), BacevițaBalan,  Balansco branișteBalaș (˂ bălaș), Balavurov camic (˂ balaur), BalceaBaleiBalințiBalșaBaltaBaltina livadaBalul/PalulBanaizBanișoraBanscaBarbarușințe  barbă roșie), BarbașBarbațe (˂ bărbați), BardaBasara,  Bela PalancaBerbatovoBercovița (˂ berc), BodBocatițaBolovanBucinBuciumBuciumetBucorovți (˂ Bucur), BucurovațBudurova poiata (˂ budur/budură), BracinBradiș (˂ brad), Breza (˂ breaza), Brlog (˂ bârlog), Brza,

Cataruga (˂ catâr), BuzaCaliște (˂ cale), Calovo (˂ cal), Calugherțe(˂ călugărițe), CatunCatunișteCatunțiCecinaCiocotCiorul (˂ feciorul), CiucaCiucarCiucarcaCiucarțiCiuciule/CiucilCiucherCiuturilo (˂ ciutură), ClisuraClisurițaCocornițaColunițaComatina ciucaCopaicoșaraCopilovoCopitaCorbevațCorbulCorbulovaCormar (˂ curma), CosturCosturinoCosturinți (˂ costură, custură), CoșaniCoșarcaCoșarite (˂ coșar), CotigaCraciulovțeCriva PalancaCucerovțeCuceraCucoveț,

Donie VlaseDragulovțeDrmoli (˂ dârmoi sau dărâma),

GavnisGepaGorni BarbeșGorni CatunGornie VlaseGramadaGrotGurlaGurleGurgusoveț,

Hum,

LatințeLatinsca ciucaLatinsca vârvinaLinevoLipințiLupovțe,

MacicatițaMacinaMacreșMagoli (˂ magulă), Magursca (˂ măgură), ManatițaMandra (˂ mandră), Megurițe (˂ măgură), MarjiniMergelat,  Margitino (˂ margine), MasurițaMiciorMinișor,  Milainița (˂ mălai), MontanaMurgaș (˂ murg)Murgea,  MușatMușcat (˂ mușca)Mușina padina (˂ mușină),

NegurițeNicșor,

Parangalița (˂ Parâng), Parasina (˂ părăsi ˂ lat. parasitus), ParasincaPasarelPasareloPasarelțiPângarPeriș (˂ păr), Peștera MaguraPetrușaPinet (˂ pin ˂ la. pinus), Pisculca (˂ pisc), PloceaPonorPopușaPorcarPorta (˂ poartă)PrlitaPriporPuciosPuturos,

Radulov dolRadulova padinaRadulovațRadulovțeRadulovțiRnios (˂ Râios), RomaniaRomanovațRudareRugovo(˂ rugă), Runcul (˂ runc), Runcula,

SalașSarușa (˂ sare), ScorușaSecuriciSlatinaStara struga (˂ strungă), Strmbul (˂ strâmb), SugarățSurdulSurupiș (˂ surpa), SvrliugSurdulița,

ȘarbanovațȘarbanovscaȘarbanovțe (˂ șerbșerban), Șerbino,

TandaTumba,

ȚarinaȚeculonova cula (˂ țec, țic), Țerțeli (˂ cercel, arom. țerțel), TeșițaTisataȚuțurina (˂ țuțur),

Udovo  ud ovo)Umos izvor (˂ um(ed) + os), Urdeș (˂ urdă), UrsulUrsuleUși,

VagulValuga (˂ văiugă), ValunișVerzarVlahiVlahovoVlaicovțiVlaina strugaVlainițaVlasi,  VlasinaVlasino iezeroVlasotnițeVlașcaVlașca dubravaVlașca planinaVlașciVlașcodolțiVlașco PolieVrășca CiucaVrsova (˂ urs + ova), Vunie(˂ funie), Vurdan (˂ urdă), Vurnia padina (˂ furnă),

Zaplaine (˂ za + plai).

Apariția și transmiterea până astăzi a acestor toponime, multe dintre ele articulate (Balul/Palul, Ciorul, Runcul, Surdul, Vagul, Ursul), precum și păstrarea importantului lexic rezidual românesc în graiurile torlacilor/șopilor nu pot fi explicate fără o prezență masivă românească în trecut (străromână) în Torlacia/Țara Șopilor.

Termenul Torlac pare să aibă un element comun cu termenul Morlac(corupt fonetic după Maurovlah = Mavro + (v)lah).

Există ipoteza că Torlacar fi o formă coruptă fonetic a unui cuvânt compus (Târlă + (v)lah), cu sensul de român/valah târlaș. De remarcat că în sârbă, bulgară, albaneză sau turcă Torlac înseamnă, exact ca și Târlanîn română: 1. om de la țară; provincial. 2. persoană naivă și credulă / ușor de înșelat; fraier. 3. mitocan, persoană prost crescută. Vom reține de asemenea că în română târlaș înseamnă: stăpân (sau îngrijitor) al unei târle; oier; cioban de târlă. /târlă + suf. ~aș. Torlacii sunt cunoscuți tradițional ca oieri și păstori.

Cuvântul Șop nu este unul slav și nici latin, fiind unul preroman, păstrat în română (inclusiv în dialectele istorice aromân și meglenoromân) și albaneză, provenind din substratul traco-iliric. A se conferi cu Șop, Șopan, Șopă, Șopârcă, Șopârlă, Șopină.

Unul dintre subgrupurile aromânilor fărșeroți din Albania este cel al Șopanilor.

Spațiul de răspândire a torlacilor/șopilor, situat în partea centrală a Peninsulei Balcanice, este numit în diverse moduri: Torlacico, Torlacia și Șopsco, Șopluc, adică Țara Torlacilor sau Țara Șopilor.

Principalele orașe romane din spațiul locuit de torlaci/șopi au fost, până la invaziile avarilor și slavilor în Balcani, Naissus (azi Niș), Serdica (azi Sofia) și Iustiniana Prima (azi Lebene).

Unul dintre subgrupurile aromânilor fărșeroți din Albania este recunoscut ca fiind cel al „Șopanilor”.

Principalele orașe romane din spațiul locuit de torlaci/șopi au fost, până la invaziile avarilor și slavilor în Balcani, Naissus (azi Niș), Serdica (azi Sofia) și Iustiniana Prima (azi Lebene).

În anul 1821, cu prilejul Eteriei, autoritățile turcești au trecut la represalii masive în anumite orașe ale Bulgariei, între care și Sliven, unde această organizație avea nuclee puternice. Cu această ocazie, numeroși slivneni au fugit la Brașov, unde se aflau conaționali ai lor. Aci i-a găsit, în 1824, Seliminski, strânși în jurul marelui negustor și filantrop slivnean Anton Ivan Kamburoglu, cu ai cărui bani se editase tocmai cunoscutul abecedar al lui Beron. Se formase aici chiar o societate care, după model românesc, urmărea pe față tipărirea unor cărți pentru poporul bulgar, având însă și scopuri politice tainice în legătură cu lupta împotriva jugului otoman. Seliminski a propus înfìințarea unei organizații (frății), care „să pregătească poporul pentru un viitor mai fericit, unind la un loc pe toți conaționalii, deoarece lucrând izolat n-ar putea soluționa niciodată marea cauză națională. Poporul (din Bulgaria, ca și din emigrație) trebuia astfel organizat încât toate păturile lui să se ridice la un moment dat ca un singur om pentru aceeași cauză comună – libertatea.

Slivnenii de la Brașov i-au propus lui Seliminski să meargă el însuși în patrie și să pună bazele unei asemenea organizații. Într-adevăr, după ce s-au luat oarecari informari, și s-a văzut că prezența sa în oraș nu prezenta niciun perieoi, hotărârea a fost luatp 

Când Seliminski, venind de la Brașov, s-a întors în orașul său natal, în octombrie 1825, Slivenul mergea pe calea înfloririi sale. Format în școlile grecești, dar neasimilat de cultura greacă, Seliminski ne-a lăsat date importante despre viața economică, socială, politică și culturală a orașului său în această perioadă. Populația orașului – arată Seliminski – era alcătuită din turci și bulgari. Locuind cartiere separate în oraș, neîntreținind aproape niciun fel de legături (în afară de unele relații de schimb), turcii, mai ales cei bogați, se dedau nesupărați de nimeni la abuzuri și silnicii, trăind pe spinarea populației bulgare. În ceea ce privește bulgarii, Seliminski îi împarte în „greci” și „tortaci”. „Grecii” erau acei bulgari, foarte puțini la număr, care dispuneau de o mare putere economică, erau grecizați prin cultură și împreună cu clerul grecesc și cu turcii jefuiau fără milă pe „torlaci”. De fapt, prin greci Seliminski înțelegea vârfurile burgheziei bulgare, ciorbagii, mari proprietari și cărnățari, care țineau în mână întreaga conducere a orașului. „Torlacii” erau micii negustori și meseriași, burghezia mică și mijlocie, abagiii, cojocarii, arămarii etc. În afară de meseriași, tot sub această denumire sunt cuprinși negustorii, ca și ceilalți care se ocupau cu creșterea vitelor sau cu agricultura și mai ales cu viticultura. În sânul acestora trebuia să acționeze Seliminski și din rândul lor au ieșit primele cadre ale organizației lui secrete numită «Frăția» din Sliven. În afară de aceasta, Seliminski se sprijinea pe tineretul, care, în școala pe care o deschide, trebuia să fie educat „în spiritul ideilor liberale”.

Torlaks (Torlaci) is a name for Slavic inhabitants of south-eastern Serbia, northern Macedonia and western Bulgaria who speak the Torlakian dialect, or Torlak (Serbo-Croatian: Torlački/Торлачк, Bulgarian: Торлашки/Torlashki). This is a group of South Slavic dialects of southeastern Serbia, southern Kosovo (Prizren), northeastern Republic of Macedonia (Kumanovo, Kratovo and Kriva Palanka dialects), western Bulgaria (Belogradchik–Godech–Tran-Breznik), which is intermediate between Serbo-Croatian, Bulgarian and Macedonian.

Some linguists classify it as an Old Shtokavian dialect or as a fourth dialect of Serbo-Croatian along with Shtokavian, Chakavian, and Kajkavian. Others classify it as a western Bulgarian dialect, in which case it is referred to as a Transitional Bulgarian dialect. Torlakian is not standardized, and its subdialects vary significantly in some features. According to UNESCO’s list of endangered languages, Torlakian is vulnerable. Being a distinctive South Slavic population in the past, in each country the members of the group are considered and self-declare as Serbs, Macedonians or Bulgarians respectively.

According to one theory, name Torlak derived from the Slavic word “tor” (“sheepfold” in English), referring to the fact that Torlaks in the past were mainly shepherds by occupation.

The Torlak population also includes three distinctive ethnic subgroups – Gorani in Kosovo and Macedonia, Janjevs in Kosovo, and the Krashovani in Romania. The difference between these three groups and the rest of Torlaks is mostly religion – while most of the Torlaks are Orthodox Christians, the Gorani population is Muslim and the Krashovani and Janjevs populations are Roman Catholic. The Krashovani are also somewhat remote from all other Torlaks and South Slavic groups in that they form a linguistic island within Romania, embedded by speakers of Romanian.

The Janjevs of Kosovo are Catholic by religion and have a separate identity. Closely linked to today’s Croats, they trace their arrival to their present homeland many centuries back and their presence too forms a part of the Torlakian community.

The Shopi population living in the east of Torlak-inhabited territory (mainly in the western Bulgaria) is cognate to Torlaks. Some researchers even thought that names Torlaks and Shopi are only two names for the same population, but since Torlaks considered themselves different from the Shopi, more accurate definition is that Torlaks and Shopi are two cognate but different groups. In the 19th century, Torlaks were aware of the exact border between Torlak and Shopi settlements.

Shopi (Transliteration šopi; singular šop, with various regional names also existing) is a regional term referring to the inhabitants of the region of Shopluk (Šopluk) located in central Western Bulgaria (around Sofia and the adjacent areas), but also to similar groups in central eastern Serbia (around Pirot) and the Republic of Macedonia (around Štip, Gevgelija and Strumica). In each country the members of the group are considered and self-declare as Bulgarians, Serbs and Macedonians respectively.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.