Iaşul și Moldova a fost, din nou, uitat de Guvern. Autostrada A8, Iaşi – Târgu Mureş nu se află pe lista de investiţii a programului NextGenerationEU – finanţat cu 30 de miliarde de euro de către UE în următorii 4 ani. Pe listă se află, ȋn schimb, metroul din Cluj (finanţat cu un miliard de euro), două magistrale de metrou din București, investiții în infrastructură și în eficiența energetică, etc.
Pe 29 noiembrie 2020 se împlinesc doi ani de la promulgarea Legii 291/2018-Legea Autostrăzii Unirii/A8.
„În apărarea Iașului și a Moldovei” este un strigăt din 1969 al academicianului Cristofor Simionescu care denunţa pe atunci discriminarea Iaşului ȋn favoarea marilor centre urbane Bucureşti şi Cluj, în plan științific și educațional. Memoriul de mai jos, adresat Preşedintelui Consiliului de Miniştri (Primului ministru) Gheorghe Maurer, a stârnit atunci reacţii pozitive din partea autorităților centrale, care au conștientizat tratamentul nedrept aplicat zonei Moldovei, aceasta ducând la rezolvarea unor mari probleme care trenau.
Atunci, în 1969, România avea de-a face cu un regim dictatorial, impus de Moscova, care intrase însă deja sub eticheta a ceea ce unii istorici au numit „comunism național” (o ”sublimă” contradicție în termeni, pentru că acest comunism, ca ideologie, nu poate fi național. În realitate, era vorba despre un socialism de stat). Acum România are de-a face cu un guvern și o conduce încropită din politruci ușuratici, adunați în grupuri de interese și un întreg sistem clientelar, deserviți în eșaloanele inferioare de carieriști și ariviști, hoți îmbogățiți și plagiatori confirmați, care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ideea unei dezvoltări armonioase a țării.
„În apărarea Iașului și a Moldovei
Mult Stimate Tovarășe Președinte Maurer,
M-am străduit neobosit în ultimii ani să atrag atenția asupra insuficienței ajutorului acordat dezvoltării științifice a Iașului, oraș care, cu toate marile merite culturale din trecut, a fost silit de împrejurările războiului să plece în cursa cercetării moderne de la o bază materială și morală mult inferioare celei de care dispuneau alte centre științifice ale țării. Am expus acest punct de vedere în adunări de partid, în ședințe ale Academiei, în presă, precum și prin viu grai, conducerii noastre superioare de partid și de stat. Insistând atât de mult și atât de frecvent, risc, se înțelege, să capăt un renume de obsedat și chiar să mă acopăr de ridicol, ceea ce mă determină să pun capăt acestei lupte pe care nu am putut-o câștiga, dar nu înainte de a supune scris teza mea atenției Dv.
După cât pot eu aprecia, menținerea nivelului științific al Iașului la o cotă ridicată este, desigur, în primul rând, o necesitate a dezvoltării economiei și culturii noastre, dar ea derivă totodată și dintr-o cerință de echilibrare a eforturilor culturale care se depun în alte părți. Îngăduiți-mi să citez un exemplu: la Chișinău există în prezent 7 institute de învățământ superior și o Academie a R.S.S. Moldovenești cu 30 de membri activi și corespondenți și 2000 de cadre științifice; Academia dispune de 10 unități de cercetare și de un orășel academic. În statutul acesteia se prevede ridicarea numărului de membri la 50, până la sfârșitul anului în curs.
Este departe de mine intenția de a susține că statul nostru nu a făcut eforturi pentru redresarea științifică a Iașului, dar cred că aceste eforturi nu au fost proporționate nici cu cele întreprinse pentru București și Cluj și nici nu s-a apreciat îndeajuns situația dezolantă de la care s-a reînceput la Iași, după al doilea război mondial, procesul de creație.
Desigur, nu este ușor să dovedesc adevărul afirmațiilor mele. Fără a mă angaja în prezentarea de cifre comparative – pe care le puteți avea oricând – și limitându-mă numai la câteva date elocvente, voi menționa următoarele:
– Filiala Iași a Academiei, înființată acum peste 20 de ani, numără la cele 11 unități ale sale 280 de cercetători științifici, adică mai puțin decât are un singur institut de cercetare de mărime medie din Capitală.
– Singura construcție nouă a Filialei Iași a Academiei este Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, început în anul 1953 și încă fără perspective apropiate de terminare (între timp, numai în anul 1968, Academia a construit în București trei institute noi).
– În învățământ, numărul studenților a crescut impresionant la Iași și în paralel cel al cadrelor didactice, specialităților etc., dar baza materială și în special numărul de laboratoare moderne cunoaște un cu totul alt ritm de creștere. Pot afirma că în întreg învățământul superior din Iași există doar câteva laboratoare moderne de cercetare, fapt care afectează atât progresul științei, cât și formarea noilor cadre de specialiști.
– Lipsesc atât în învățământul superior, cât și la Academie utilaje de înalta tehnicitate prezentate curent și în mai multe exemplare la București și în bună parte la Cluj și chiar Timișoara. Ca să citez numai un singur exemplu: întreg Iașul nu dispune de o mașină cifrică de calcul.
– În sfârșit, inechități s-au manifestat și în domeniul specializării cercetătorilor din Iași prin trimiteri în străinătate, fapt care prejudiciază serios mai ales perspectivele procesului de redresare.
– Alimentarea îndelungată a Capitalei cu specialiști ieșeni în toate ramurile științei și culturii nu se vede recompensată acum când Iașul este la nevoie.
– Să mai menționez că în cadrul Filialei Iași a Academiei activează numai 14 membri titulari și corespondenți, dintre care jumătate au vârste peste 70 de ani, deși cred că nu aceasta este ponderea reală a valorilor în știință la Iași.
Temeiurile expuse concentrate mai sus mă obligă, datorită încrederii și răspunderii cu care am fost onorat în viața științifică a Iașului, să propun respectuos reanalizarea măsurilor de sprijinire cu forțe și mijloace de cercetare a acestui oraș atât de prețuit în întreaga țară și căruia și Dv. personal i-ați dat numeroase dovezi de afecțiune. Vă rog să primiți expresia deosebitei mele considerații”.
Cristofor I. Simionescu, Iași, 25 ianuarie 1969
Acest memoriu către Primul Ministru a trezit un ecou favorabil, materializându-se curând într-un set de măsuri concrete menite să amelioreze decalajul semnalat, convingător, în petiția academicianului Cristofor I. Simionescu. Imediat după, Nicolae Ceaușescu afirma, într-o cuvântare, că „excesiva centralizare a instituțiilor științifice în Capitală constituie o mare greșeală”.
Urmare acestei intervenții, după lungi așteptări, s-au alocat fonduri atât pentru finalizarea construcției Institutului de Chimie Macromoleculară «Petru Poni» al Academiei Române devenit, în timp, conform statisticilor internaționale, „cel mai important actor român pe scena științifică internațională”, cât și pentru îmbunătățirea dotării laboratoarelor și chiar sporirea numărului acestora în centrul academic ieșean, măsuri concomitente cu alte acțiuni benefice implicând politica de cadre.
Cristofor I. Simionescu, «Gânduri», vol. V, Memorii, ed. Apollonia, Iași, 1999
