Nimic nu poate clătina încă statusul politrucului român ajuns în diverse funcții publice

3

Nimic nu poate clătina încă statusul politrucului român ajuns în diverse funcții publice. Văzând cum se derulează deresponsabilizarea, nu e greu de precizat unde se află epicentrul. De ceea, în condițiile de acum, nu poate exista o schimbare a situației generale, preferându-se demagogia și riscurile. În loc să auzim de iminente demisii în lanț, de sus până jos, de la centru până la structurile locale, lucrurile au luat-o de-a dreptul împotriva minimelor sancțiuni.

Vinovați sunt portarii, electricienii și femeile se serviciu, de parcă aceste categorii socio-profesionale administrează ministere, primării și partide politice. Dacă nici în momente de o gravitate extremă, care dovedesc disfuncționalități întreținute de o ierarhie publică bine structurată, însă pusă fraudulos în slujba intereselor private, nu au loc tresăriri ale bunului-simț, e greu de presupus că mai există capacitate de reacție.

Dacă am fi avut un sistem descentralizat, responsabilii în linie ar fi fost deja identificați iar autorii morali și-ar fi dat demisiile pentru o plecare definitivă din viața publică. Fără un asemenea sistem, pe care democrația și practica europeană îl presupun, vinovățiile se extind, însă într-o inutilitate perfectă, instituțiile de reglementare complicându-se în supoziții și teorii eludante.

Într-un moment în care prioritățile sunt tot mai estompate de lupta pe viață și pe moarte a politrucilor, asistăm la un dublu abandon al responsabilității.

Faptul că aceste persoane, care se ocupă acum de cosmetizarea efectelor propriilor consecințe, sunt în campanie electorală, generând anulări suplimentare ale siguranței publice, arată că repetiția evenimentelor tragice își are originea în chiar cinismul preluat de la fosta Securitate și de la partidul unic.

O demisie în bloc, cât și o responsabilizare reală a sistemului, reprezintă un minim efect reparatoriu în sensul întrezăririi schimbării din temelii a unei construcții socio-politice special concepută să producă teroare și dezastre.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Vieru

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

  1. Modelul economic propus prin programul PNL a fost experimentat in România in perioada 2010-2012.
    Urmare acestui model, România acelor ani a venit pe crestere economica firavă de abia in anul 2011, reușind un 2% în context de inflatie medie anuală de 5,6% și de dobânzi de peste 10%.
    Cum a fost modelul?
    Accentul pe investiții cantitative nu calitative.
    Practic s-au luat in jur de 12 miliarde euro din factura sociala(multiplicator fiscal de consolidare a cererii agregate) și au fost duși catre investiții in drumuri, telegondole, terenuri de sport și orice putea intra la acest capitol fără însă a se face legatura cu multiplicatorul fiscal de stimulare a ofertei(ca si acum, in program, nu veti gasi corelația dintre investitiile publice si viitoarele investiții private in oferta).
    Rezultatul a fost următorul :
    Anul 2009 contractie a PIB real de – 5,5%.
    Anul 2010 contracție a PIB real de – 3,9%
    Anul 2011 crestere a PIB real de 2%
    Anul 2012 creștere a PIB real de 2,1%.
    Revenirea efectiva la PIB 2008 a fost in anul în anul 2013.
    Realizând o analogie cu situatia de acum când ni se propune acelasi model economic dar plecam dintr-o contractie economică similară, de peste – 5% avem perspectiva unei cresteri economice reale firave de abia in anul 2022 și a unei reveniri la valoarea PIB 2019 în anul 2023.
    Uitați de creșteri senzationale de peste 6% pe an. Irealizabile pe modelul economic propus de liberali.
    Restul e parfum împachetat in fum.

  2. „scurt si la obiect”, iar ultimele doua paragrafe exprima chintesenta societatii romanesti(in special la varf, politic si administratie), cu remarca insa, ca nimeni NU-si va da demisia, -IN SPECIAL IN BLOC!- iar singurii sau singurele institutii care ar putea forta asa „demisii”(sau macar la nivel de grup mai mic sau la nivel individual) sunt sructurile armate si perene ale statului(armata, politie, justitie, SS) dar nici acestea NU o vor face, pentru ca sunt intim, profund si fara de scapare, PRINSI in aceasta schema criminala, realmente genocidala, pentru ca Romania este de zeci si zeci de ani una dintre cele cateva tari din coada clasamentului european, unde „se moare cu zile”(cum se zice), adica cu vrea zece ani inaintea- de rata medie- tarilor din varf si cu 6-7 ani inaintea grosului tarilor europene…Iar aceasta in conditii naturale de superioritate a Romaniei fata de cel putin jumatate din tarile Europei…De aici rezulta GENOCIDUL DE STAT…

  3. PARAZIȚII din sistemul consular românesc. Funcționarul din Dubai care a batjocorit doi tineri români, pus sub ancheta MAE
    (Mugur Popovici25/11/2020)(…)___––____Chiar daca -in extremis- o sa-l gaseasca vinovat cu „neglijenta in serviciu” sau asa ceva, probabil ca nu o sa-l dea afara, fiind vr’un pilos…Cum spun de peste zece ani, in marea -si reala- reforma, trebuie introdus si micsorarea numarului de consulate si ambasade, si -MASIV- reducerea numarului de functionari, cel putin 50% din functionarii unei ambasade si consulat, sunt IN PLUS, doar primesc salarii(plus diurne, sporuri pentru hrana, de risc. etc.) uriase, pentru simplul motiv ca sunt pila/ nepotul/ metresa, etc. a cuiva si „mai mare”, deobicei tot PARAZITI dar insurubati chiar in randul doi al conducerii tarii.,..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.