«Şcoala», de Cristofor Simionescu

2

Nu ştiu şi nici nu cred că se ştie cu precizie când şi unde a fost inventată şcoala. O anumită învăţătură dau şi animalele puilor lor – şi cu atât mai mult au dat oamenii copiilor lor, din îndepărtate timpuri. Dar şcoala, ca instituţie socială, cu corp de învăţători şi de profesori are, cred, doar o vechime de câteva mii de ani. În paranteză fie spus, cuvântul şcoală provine din limba greacă şi înseamnă ad litteram „odihnă după muncă”. Aşa se numeau, în Grecia antică, conversaţiile pe teme libere ale gânditorilor cu elevii şi cu adepţii lor. Acest termen era folosit în Roma antică pentru denumirea instituţiilor de învăţământ, păstrându-şi sensul până în zilele noastre.

Cu această vagă aproximare a vechimii, cred că se poate stabili o corelaţie între apariţia şcolii şi viteza de progres a ştiinţei şi civilizaţiei umane. Curba care redă această viteză, în funcţie de timp, cunoaşte o schimbare bruscă şi energică a pantei din momentul inventării şcolii.

Din ce provine uriaşa ei forţă de propulsare, forţă pe care niciun alt mecanism de educare şi instruire nu o poate asigura? Să ne închipuim o clipă că ar exista cărţi, biblioteci, filme care depozitează toată cunoaşterea umană, dar n-ar fi şcoli, ci doar oameni care, pe o cale sau alta, ştiu să citească. Sunt convins că într-o asemenea situaţie progresul uman ar fi mult mai lent. Se cere mult timp şi acţiune coercitivă bine condusă spre a calma curgerea anarhică a imaginilor, dorinţelor şi ideilor, spre a curăţi copilul de antisocial, spre a-i disciplina instinctele, pe scurt, spre a tempera stihinicul din el şi a-l transforma într-un gânditor, specialist, cetăţean. Acţiunea continuă, sistematică şi, aş spune, nesentimentală a şcolii realizează acest miracol.

De asta n-am priceput niciodată curentele pedagogice care vor să transforme şcoala într-un joc uşor, în cadrul căruia învăţătura şi educaţia se insinuează în conştiinţa tânărului fără ca acesta să-şi dea seama. Pentru mine, şcoala înseamnă – şi cred că trebuie să însemne pentru toţi – munca aspră, îndârjire dirijată, disciplina spiritului şi corpului, ani şi ani de-a rândul. Aici, în această modelare necruţătoare, îndârjită şi îndelungată a omului, în conformitate cu un concept anumit despre esenţa, măreţia şi destinul fiinţei umane, rezidă forţa de neînlocuit a şcolii. Ea slăbeşte dacă afecţiunea reală pentru copil şi tânăr generează înduioşare pentru suferinţa lui la efort, la extirparea sau înnobilarea pornirilor atavice. Din fierul înroşit, bătut pe nicovală, ţâşnesc scântei ca nişte proteste, dar din el rezultă până la urmă o realitate de ordin superior fierului brut. Formând omul pentru societate, societatea se formează pe ea însăşi. Şcoala obţine astfel caracterul unei forţe nu numai de formare individuală, ci de formare a societăţii, a poporului care o susţine şi o orientează.

Numeroase sunt atributele şcolii şi pârghiile sale formative. Ele se cer puse toate cu dărnicie şi pricepere în slujba aspiraţiilor de progres ale poporului. Sistemul şcolar al unei ţări – spunea Spiru Haret în 1902 – „trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiilor şi caracterului poporului care o locuieşte”.

Cristofor Simionescu,

«Contemporanul», nr. 43, 28 octombrie 1977

Cristofor Simionescu a fost cercetător, profesor și șef al mai multor instituții, atât în perioada regimului comunist, cât și după 1989. În 1944 a absolvit Facultatea de Chimie, după cinci ani era conferențiar și prorector al Școlii Politehnice Iași, instituție al cărei rector avea să fie timp de 25 de ani. În anii ’50, Cristofor Simionescu a fost și director general în Ministerul Învățământului. Timp de 21 de ani a condus cu întreruperi filiala ieșeană a Academiei Române, pe care practic a reclădit-o după 1990. Alți 16 ani a fost vicepreședinte al Academiei Române la nivel național, deținând, deopotrivă, timp de 30 de ani, până în 2000, președinția Institutului de Chimie Macromoleculară «Petru Poni».

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. “La nevoie, civilizatia se mai si impune”- acesta este un motto pe care l-am folosit de multe ori, iar scoala este ilustrarea perfecta a sa, loc unde ordinea si disciplina ar trebui sa fie “firul rosu” al activitatii, pentru ca sunt multi copii care nu vor fi niciodata academici, insa cu incrustarea in caracter a ordinii si disciplinii, pot reusi in viata personala- si mai de folos societatii- chiar mai bine decat cei f. dotati intelectual…iar despre metafora cu “fierul rosu si scantei”( rebele), ceva la subiect, mai ales ca autorul nu face nicio referire la “educatia” religioasa:
    “…Dar noaptea visurilor negre se sfarseste,/
    Himerele si demoni albi se duc in vanturi,/
    Usoara briza a diminetii, focul inteteste,/
    Ciocanele, lovind in fierul rosu, suna a canturi…”
    “…Cu brat de fier, ridic ciocanul si lovesc,/
    In lama ce a fost plug sau osie de car,/
    Cu mintea, colturile lumii vechi o iscodesc,/
    Si mii de sabii ascutite, ii trimit in dar…”(“Fauritorul de Sabii”)

  2. Scoala ca institutie cu clase, manuale, principii didactice a fost creata de Jan Amos Comenius in sec al XVII-lea. Educatia este intr-adevar un atribut al tuturor fiintelor care au pui. NU exista niciun curent pedagogic care sa ceara o scoala “usoara”, o “joaca”; este adevarat insa ca o multime de pigmei lipsiti de cunostinte si intuitie dar plin de frustrari si ambitii au inteles aiurea si au exprimat tot felul de penibilitati, avand din nefericire posturi care se refera la politicile educationale. Jocul este foarte important la toate fiintele vii, avand o functie cognitiva estentiala. Ca un mic exemlu- copiii cu deficienta mintala severa nu se joaca. Copiii surzi, orbi, cu deficienta mintala usoara, au jocuri simple si de multe ori repetitive. Adevarul este ca NU avem deloc cercetare in domeniul psihologiei copiilor iar cei care apar specialisti, in marea lor majoritate efectiv nu stiu carte. Si da, scoala este atacata dar din alte directii. Regret, in anii 77 inca mai exista scoala, desi manualele incepusera sa fie facute de profesori universitari, adica absolut de necitit. S-ar mai putea spune multe despre scoala, nu vreau s aintru in polemica insa cu cineva care acum traieste intr-o lume mai buna, dar publicarea acestui articol-ma refer la cei care au avut aceasta idee, nu este prea fericita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.