Ultima poezie scrisă în agonie de Adrian Păunescu

0
Adrian Paunescu2

Ultima poezie scrisă în agonie de Adrian Păunescu și transmisă în e-mail unui amic din diaspora pe 4 noiembrie 2010

Eu recunosc ca am făcut greșeala 
De a slavi prea mult conducătorul 
Făcând-i ode și îndemnând chiar sala (să cânte): 
Partidul, Ceaușescu și Poporul.
Dar nu uitați că tot eu sunt cel care 
L-am criticat și-am insuflat dorința 
De libertate, bunăstare și schimbare 
Subtil, necenzurându-mi conștiința.
Am făcut și mult bine-n stânga-n dreapta 
Atât cât s-a putut, fără să-mi pese 
Periclitându-mi starea, familia și casa 
Dar toate s-au uitat și-s fapte șterse.
De-aceea spun că ultima dorință 
Să mă iertați de v-am greșit vreodată
Și-mi fac adânc proces de conștiință 
Căci nu e om pe lume fără pată.
As vrea ca să rămân în mintea voastră 
Doar un poet ce și-a iubit mult țara 
Ce a descoperit și șlefuit talente 
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
Trecutul mi-l asum și nu mi-e teamă 
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie 
Nu m-am dezis de clasa proletară 
Și am simțit că am o datorie,
De a stârni în mintea tuturora 
Și mai ales în suflete de tineri 
Că nu suntem o țară oarecare 
Și-avem destin măreț și vom fi liberi.
Când noi cântam în sălile-arhipline 
Și recitam pe voci de milioane 
Visam la Marea noastră Românie 
Și vă-ndemnam: Treceți batalioane!
Un dor aș mai fi-avut, dar ce păcat 
Că n-am putut opri din cale vremea 
Să văd autostradă prin Carpați 
Din Chișinău-Arad cu via Țebea.
Sunt unii care mă lovesc și-acuma
Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-aruncă, nesimțire 
Și toți vor ca să cadă în picioare.
Eu vă privesc de-aici de sus, cu milă
Aș vrea să fiți mai buni, dar nu se poate 
Se răsucește Ștefan în morminte 
De-atâta ură, pizmă, nedreptate.
Îmi este jenă, silă….chiar mă bucur 
Că am plecat de-acolo, dar mă doare 
Când văd valori, talente, caractere 
Ce-și fac familiile peste hotare.
Ce să vă spun, românii mei de bine 
Ce-aveți sfială, bun simț și onoare 
Poporul nostru-i cel mai bun din lume!
Nu lăsați țara călcată în picioare.
Nu plecați capul, țineți pieptu-n față 
Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni 
Să vă clădiți cu toții altă viață 
Mesaj către românii de pretutindeni!
Să iei aminte țara mea de suflet 
Ia atitudine și dă răul afară 
Unde s-a dus Grânarul Europei 
Banala țară-industrial-agrară.
Să iei aminte țara mea de glorii 
Cu patimă îți spun din neființă 
Clădește-ți viitorul pe trei sfinte 
Pe muncă, educație, credință.
În timp ce vă îmbărbătez de-aicea 
Din ceruri și din sfere tutelare 
Văd iarăși vorbe grele prin ziare 
Pe forumuri, pe la televizoare.
N-am omorât pe nimeni niciodată 
Nici când murim nu ni se mai dă pace 
La toți găsiți cusururi și reproșuri 
Nu mai lăsați pe nimeni să se-mpace.
Nu-mi stă în caracter, dar mă doboară 
Limbaju-ascuns al poeziei mele 
Mă rog să piară din această țară
Oamenii falși și clica de lichele.
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.