Un stat cu urechile tăiate

0
Romania-Statul

Unde ești tu, stat român? Minimal, amputat, nădușit, îngrămădit, adică exact cum te vor idioții ăștia care ne conduc acum, dar chiar și-așa, totuși, unde naiba ești? Cine ne mai reprezintă pe mine și pe ceilalți ca mine, cetățeni care nu te-am părăsit când ți-a fost ție mai greu, dacă tu te-ai retras definitiv din viața noastră, cu o grimasă de dezgust și cu un rictus de autosuficiență supremă?

Statule român, mai ai tu oare Minister al Afacerilor Externe? Ai tu ministru de Externe? Și dacă n-ai, de ce dracului nu simți că te trage curentul pe la șale prin fanta aia din care lipsesc noțiunile astea două?

Sau poate că ești surd. Poate PENELEU ți-a tăiat întâi urechile ca să te facă „mai suplu” și mai cocârjat, așa cum a promis… Ca să… „prin noi înșine”!!!, nu-i așa? Și-atunci, dacă urechi nu mai ai, e explicabil de ce nu l-ai auzit pe ambasadorul Zuckerman când a rostit aceste cuvinte:

„De la sosirea mea în România, am vorbit de multe ori despre perioada Renașterii în România. Astăzi, România are cel mai mare număr de companii deținute integral de stat din Europa – peste 1.200. Are și cel mai mare număr de companii deținute parțial de stat. România trebuie să continue cesionarea și calea către PRIVATIZAREA COMPLETĂ.(!!!) Guvernul nu dispune de COMPETENȚELE NECESARE pentru a crea și conduce eficient și profitabil companiile.(!!!) Astfel de companii deținute de stat reprezintă o sursă de PATRONAJ POLITIC, de persoane cu conexiuni politice, NEPOTISM ȘI ALTE MEDIOCRITĂȚI. (!!!) Companiile deținute de stat încetinesc economia, adăpostesc corupția, împiedică o concurență corectă și amână creșterea economică.(!!!) Este practic imposibil ca firmele private să concureze eficient cu companiile deținute de stat. Pe întreg mapamondul, s-a dovedit că piețele libere, economiile private au generat mai multă bunăstare și prosperitate pentru națiunile si popoarele lor decât orice alt sistem” (Adrian Zuckerman, discurs cu ocazia acordării Premiilor Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR, 30 octombrie 2020)

Cred că acela care i-a scris textul de mai sus ambasadorului știa exact ce spune. După ce, ani și ani, prin efortul medaliat de diferiți licurici, și mai mari și mai mititei, al DNA-ului de a băga întreprinzătorii români – așa cum erau ei, și buni, și răi – la pușcărie, s-a făcut pârtie, acum e numai bine de privatizat tot ce ne-a mai rămas, ca să intrăm și noi în rândul lumii! Rețeta asta de succes s-a potrivit ca unsă în America Latină și nu numai acolo.

Când ambasadorul spune: „…guvernul nu dispune de COMPETENȚELE NECESARE pentru a crea și conduce eficient și profitabil companiile”, despre tine spune, prostule de „guvernul meu”, nu despre guvernul lui Dăncilă… că Dăncilă nu mai e de-un an. Despre tine e vorba în propoziție. Nu mai ești la începutul idilei când același ambasador declara:

„M-am întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului. Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019. Doar un exemplu, ministrul finanțelor a constatat că guvernul anterior păstra două contabilităţi paralele și nu plătise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alți miniștri au găsit condiții similare, proiecte nefinalizate și ministerele golite de oamenii cinstiți care lucrează din greu şi care sunt esențiali pentru a conduce guvernul în mod corespunzător” (Adrian Zuckerman la Forumul CEO AmCham România, 20 februarie 2020)

Tu, stat român, ai fost de acord ca ambasadorul să te trateze ca pe Al Capone, în conformitate cu fanteziile STUPEFIANTE ale unui ministru al Finanțelor Publice care era cât pe ce să-ți devină și premier, la mișto! pentru ca pe această cale, fiind inacceptabil, să provoace alegeri anticipate, după „pohta ce-a pohtit-o” o suină cățărată în cel mai înalt copac, prin grația a 66,09% din electoratul român! Nu numai că nu i-ai zis nimic ambasadorului pentru că te trata ca pe-un infractor de drept comun, ci chiar i-ai și furnizat, nemernicule, informațiile astea grețoase și abracadabrante ca să te poată trata așa. Și i-ai pupat pantoful. Așa cum ai pupat și alți pantofi, desperecheați, cu-n damf persistent de sciatică acrită și care s-ar fi cerut dreasă cu zeamă de varză, dacă sediul Comisiei Europene ar fi fost pe Dâmbovița, iar nu la Bruxelles…

Așa că, măcar să știm… dacă suntem pe cont propriu, dacă nu mai avem cine să ne apere de insolența unor ambasadori vremelnici care ne tratează ca pe-un popor primitiv, măcar să știm.

Oare își imaginează cineva că pe vremea miniștrilor de Externe Adrian Năstase, Adrian Severin sau Titus Corlățean, asta pentru a da doar primele exemple care-mi vin în minte, lucrurile s-ar fi putut petrece la fel? Ah, da, am uitat… primii doi sunt „penali”, iar al treilea era cât pe ce…

……………………………………………………………………………..

P.S. Și-acum, fără legătură cu ambasadorul Zuckerman: mai există Ministerul Afacerilor Externe și ministrul Aurescu? Întreb pentru o vecină… o vecină de peste Prut…

Autor: Luminița Arhire

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.