Cum s-a născut „democrația originală” în România: Decizia executării soților Ceaușescu în ziua de Crăciun, luată de Iliescu într-o toaletă

1

Decizia executării soţilor Ceauşescu în ziua de Crăciun a fost luată de Iliescu într-o toaletă.

În 24 decembrie 1989, în ziua de ajun a Crăciunului, Ion Iliescu semna un decret al CFSN prin care s-a constituit Tribunalul Militar Excepţional. Decretul care a dus la execuţia soţilor Ceauşescu chiar în ziua de Crăciun a fost scris de mână, într-o toaletă din apropierea biroului ministrului Apărării.

Brucan: „Dacă ţi-e frică de lupi, nu intra în pădure!”

Practic, „baia de la MApN”, cum numea generalul Victor Atanasie Stănculescu eufemistic locul în care se întrunea ehipa lui Ion Iliescu, de teama de a nu fi ascultaţi de urechi indiscrete şi a gloanţelor răzleţe, echipă din care mai făceau parte Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian şi Silviu Brucan a îndeplinit în acele zile rolul fostului „Cabinet 1”. Aici, în toaleta din apropierea biroului defunctului ministru al apărării Vasile Milea s-au luat deciziile care aveau să marcheze „mersul democraţiei” pentru mulţi ani încolo în România. În acea toaletă, în prezenţa cadavrelor profanate ale „teroriştilor” din echipajul colonelului Trosca la intrarea în minister, în ziua de ajun a Crăciunului, s-a luat decizia lichidării lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu, într-o zi sfântă pentru români, ziua Naşterii Domnului. Dar pentru grupul de la Ministerul Apărării Naţionale, activişti veterani pro-moscoviţi ai partidului comunist, ziua care urma nu era decât o zi ca oricare alta. O zi care a marcat însă cu o simbolistică puternică întreaga tranziţie spre democraţie în România, a cărei „linii directoare” au fost trasate printre suluri de hârtie igienică, într-un WC.

Decizia execuţiei sumare a soţilor Ceauşescu, chiar dacă a fost precedată de un aşa-zis proces, a fost aruncată de la unul la altul. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea ei, poate în afara lui Silviu Brucan. Acesta, întrebat de John Simpson, realizatorul britanic al unui documentar BBC la cinci ani de la revoluţie despre această decizie, a izbucnit într-un râs sănătos (eram martor la întâmplare, fiind consultant al echipei BBC), după care, redevenind serios, a spus doar că „dacă ţi-e frică de lupi, nu intra în pădure!”. În schimb, prezent în acelaşi documentar, Iliescu a dat vina pe Stănculescu pentru execuţia Ceauşeştilor, deşi decretul scris în toaleta MApN era semnat de el. Spunea că evenimentele au luat acea turnură în urma insistenţelor generalului Stănculescu, care altfel nu mai garanta fidelitatea armatei faţă de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Ceea ce Stănculescu a negat, spunând că el a îndeplinit doar dispoziţiile decretului şi s-a ocupat de organizarea propriu-zisă a procesului şi a execuţiei soţilor Ceauşescu. El afirma că Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu au fost cei mai vocali şi i-au cerut să-i lichideze pe Elena şi Nicolae Ceauşescu. Procesul, de a cărui organizare s-a ocupat generalul nu era decât o faţadă. Şi nici organizarea acestuia nu a fost lipsită de hibe.

Procurorul Voinea: „Am înjghebat un dosar”

Pe 22 decembrie 1989, seara, tânărul procuror militar Dan Voinea, pe atunci căpitan, a primit ordin de la procururorul general Gheorghe Diaconescu să se deplaseze, alături de un coleg, Mircea Levanovici, la sediul Comitetului Central, pentru a împiedica distrugerile şi a-i ancheta pe demnitarii comunişti găsiţi acolo. Au reuşit să intre în sediul CC deja baricadat pe o fereastră, la puţin timp după ce începuse să se tragă şi în faţa lor a fost adus de un muncitor înarmat fostul ministru de interne Postelnicu, care era bătut şi speriat.

L-au întrebat cine trage şi acesta le-a spus că nu ştie, deşi i s-a spus că va fi aşezat în dreptul unui geam, spre a cădea victimă celor despre care se socotea că au rămas fideli regimului pe care îl reprezenta. Ca să scape, în schimb Postelnicu le-a dat detalii despre cadavrele de la Timişoara, incinerate din ordinul Elenei Ceauşescu la crematoriul «Cenuşa». Peste câteva zile, în 24 decembrie, în vreme ce ancheta acest caz, căpitanul magistrat Voinea a primit ordin să se prezinte la Ministerul Apărării Naţionale, unde „am primit ordin de la generalul Stănculescu şi de la Mugurel Florescu, care era consilier juridic la departamentul condus de Stănculescu” să se ocupe de rechizitoriul soţilor Ceauşescu. Urma să aibe loc un proces-fulger, pentru a cărui instrumentare nu avea decât o zi: „cei care mi-au spus despre ce-i vorba au fost generalul Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu”, declara ulterior Dan Voinea, în faţa Comisiei Senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989.

Întrucât, deşi Nicolae şi Elena Ceauşescu erau reţinuţi deja, dar nu se eliberase niciun mandat în acest sens, „pe 24 am dat mandat de arestare lui Ceauşescu, de la Ministerul Apărării Naţionale. Era şi colonelul Popa Gică, preşedintele Tribunalului Militar, au venit avocaţii, am înjghebat un dosar. Popa Gică a spus că este un decret de constituire a Tribunalului Militar Extraordinar, semnat de preşedintele Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu. Aveam două din stenogramele şedinţelor CpEx, găsite la C.C. Atunci ne-am dus pe infracţiunea de genocid. Cifra de 60.000 de morţi a apărut în presă, s-a dat şi la radio, se vedea ca bună, n-a verificat-o nimeni, noi în rechizitoriu am luat-o din mass-media. În întocmirea rechizitoriului, scris de mine de mână, m-am consultat cu Popa Gică, preşedintele completului de judecată”.

Între timp, generalul Stănculescu se ocupa de organizarea plecării către Târgovişte, unde la UM 01417 se aflau în stare de arest soţii Ceauşescu.

„Stănculescu de la început ne-a spus că avem doar o oră pentru judecată”

Audiat de Comisia Senatorială, colonelul Ioan Cristian Mateiciuc, unul dintre piloţii celor două elicoptere care au plecat spre Târgovişte în 25 decembrie declara: „era pe la ora 9,30 pe 25, când am primit ordin să venim pe stadionul Ghencea. Am luat echipajul, colonelul Militaru (pilotul celuialt elicopter – n.) la fel. Am venit la joasă înălţime. Generalul Stănculescu s-a urcat în elicopter şi în continuare am primit misiunea de la el, am îmbarcat la bord şi 8 paraşutişti. S-au urcat la bord şi persoanele civile şi am pornit spre Târgovişte, zburam jos, au mai venit trei elicoptere în întâmpinare şi însoţire. Stănculescu era în aparatul Puma, la colonelul Militaru. Ei au aterizat primii, apoi şi eu. Paraşutiştii au fost împărţiţi pe laturi. Noi, echipajul, n-am intrat înăuntru la procesul soţilor Ceauşescu. Militarii din unitate erau în dispozitiv de apărare. Acolo a durat procesul o oră, seara ne-am întors”.

În dimineaţa aceleiaşi zile de Crăciun, căpitanul de paraşutişti Ionel Boeru de la unitatea militară din Boteni s-a oferit voluntar pentru o misiune, fără să ştie în ce va consta aceasta. „În 25 decembrie ora 8, cadrele rămase la Boteni au fost adunate, s-a spus cine vrea să participe la o misiune de luptă cu teroriştii. Ne-am înscris, am rămas 8, ne-au îmbarcat pe două elicoptere, am ajuns la stadionul Steaua, am aşteptat. A apărut un tovarăş general, Stănculescu, cu procurorii şi judecătorii militari, ne-am îmbarcat. Am recunoscut mănăstirea Dealu, mi-am dat seama că mergem la Târgovişte. Am coborât în cazarmă pe platou, a venit un transportor, a coborât Stănculescu, a venit Kemenici, au discutat, atunci ni s-a făcut semn să coborâm şi noi. Am intrat în comandament. După ora 10, a venit generalul Stănculescu, mi-a spus personal de ce suntem acolo: sunt prinşi soţii Ceauşescu, va avea loc un proces, noi să asigurăm paza, Şi dacă sentinţa va fi de condamnare la moarte, tot noi trebuie să-i executăm. Mi-a spus dacă cineva încearcă să-i salveze pe cei doi sau cazarma va fi atacată, eu să-i împuşc pe cei doi”.

Procurorul Voinea povestea la rândul său cum a decurs deplasarea spre Târgovişte: „Am plecat pe stadionul Ghencea cu două TAB-uri, de acolo la Târgovişte cu două elicoptere, cu o eşarfă portocalie de 15 metri pentru recunoaştere, ni s-au alăturat alte elicoptere, ne-am tot învârtit în cerc, au coborât cele două elicoptere: într-unul completul de judecată, în celălalt Stănculescu cu însoţitorii şi paraşutiştii (subofiţeri) de la Boteni. Colonelul Kemenici ne-a întâmpinat în cazarmă, am intrat în clădire, era cu noi şi un medic militar. Stănculescu de la început ne-a spus că avem doar o oră pentru judecată. Popa Gică a luat doi asesori din unitatea respectivă”.

Căpitanul Ion Toma Zamfir, unul dintre aceşti asesori, arăta la Comisia Senatorială că „alţi ofiţeri au refuzat să facă parte din completul de judecată, eu am acceptat. Eu eram mai incisiv, corect, nu accept corupţia, căutam să-mi fac datoria. Deliberarea a constat doar în faptul că Gică Popa şi celălalt judecător militar, Nistor, ne-a întrebat dacă suntem de acord să fie condamnaţi la moarte, noi am spus că da (ne-au arătat un cod penal subliniat cu roşu). Nu i-am cunoscut pe cei veniţi de la Bucureşti, nici ei nu ne cunoşteau pe noi”.

Căpitanul paraşutiştilor: „După execuţie, am băut o sticlă de coniac şi m-am culcat”

Căpitanul de paraşutişti Boeru a asistat, imediat după aterizarea pe platoul unităţii mlitare din Târgovişte, la un fapt care atunci nu i s-a părut ieşit din comun: locul execuţiei a fost ales înainte de a se fi judecat procesul. „S-a stabilit locul unde trebuiau să fie executaţi, au apărut discuţii pe această temă între generalul Stănculescu şi Kemenici. Fostul C.I-st al unităţi şi ofiţerul de securitate Dinu erau pe culoare, Stănculescu mi-a cerut să pun un om să-i supravegheze pe cei doi. Generalul a mai cerut doi oameni, care să-l însoţească tot timpul. Apoi s-a desemnat plutonul de execuţie din trei oameni, eu şi încă doi, cei doi desemnaţi pentru însoţirea lui Stănculescu. Apoi Stănculescu m-a trimis să-i preiau, pe rând, pe cei doi Ceauşescu din transportor, să-i duc în sala medicală şi apoi în sala unde se ţinea procesul, să fiu politicos cu ei, să nu-i bruschez, să nu-i lovesc. În timpul procesului eram în sală, în spatele avocaţilor.

Procesul CeausescuCe s-a întâmplat acolo mi se pare normal. Dan Voinea l-a întrebat pe Ceauşescu dacă-i paranoic. A refuzat să răspundă şi l-a ameninţat pe Voinea pentru această întrebare. La un moment dat, Ceauşescu a spus că unul din trădători e în sală şi s-a uitat fix la Stănculescu. S-a terminat procesul, asesorii şi judecătorii s-au retras la deliberare, ce a durat puţin. Între timp, Mugurel Florescu a încercat să vorbească cu ei, că de ce n-au spus unde sunt conturile secrete, dar ei au negat existenţa vreunui cont. Apoi am rămas eu singur cu ei, a venit un locotenent care mi-a spus să-i scot pe rând, să-i execut. Soţii Ceauşescu au protestat vehement, că vor să moară împreună. Anterior, ei vorbeau: l-am auzit pe el spunând că a mai fost condamnat.

L-am scos pe el, a spus ‘Trăiască România Liberă’ şi a început să cânte ‹Internaţionala›. L-am strâns de braţ şi atunci a tăcut. L-am aşezat la zid, am făcut câţiva paşi înapoi, am strigat ‘foc’ şi am început să trag în ei, după care au tras şi ceilalţi doi desemnaţi. Am impresia că a tras cineva şi din dreapta mea. M-am întors, era Stănculescu, căpitanul Baiu, care filma, aghiotantul şi cadre din unitate. Când m-am întors, am văzut toate armele îndreptate asupra mea. Atunci am strigat că ‘am făcut-o pentru cei morţi la Timişoara’. Cineva a spus ‘bine, încetaţi focul’. A venit doctorul, a constatat moartea, i-au pus în foi de cort, i-au urcat în elicopter, am aterizat la Ghencea. Stănculescu a spus să stăm acolo, pentru că peste o jumătate de oră vine cineva după cadavre. Dar a trecut o oră şi n-a venit nimeni, am vorbit cu piloţii să plecăm. Am dat în primire coletele la un ofiţer ce era acolo cu paza, le-am spus că trebuie să vină un ARO după ele. Ne-am urcat în elicopter şi am plecat la Boteni. Am băut o sticlă de coniac şi m-am culcat”.

Dan Voinea rememora momentul execuţiei în faţa Comisei condusă de senatorul ţărănist Valentin Gabrielescu în următorii termeni: „după judecată, Stănculescu a spus că trebuie acuma executaţi. Colonelul Baiu filma, a rămas cu aparatul în urmă, cu completul de judecată. Au fost duşi lângă zid, soldaţii s-au retras şi prima dată a tras Boeru în ei, el fiind comandantul paraşutiştilor. Prima dată a fost lovit Ceauşescu, el a sărit cam un metru în sus, apoi s-a prăbuşit. Apoi s-a tras în ea. Nu erau legaţi la ochi. După circa un an, l-am întrebat pe Boeru ce misiune a avut. Mi-a spus că doar la Târgovişte i-a spus Stănculescu ce au de făcut şi că în caz de ceva, să tragă şi în noi. Apoi am aflat că după uşă era un alt ofiţer, care trebuia să-i împuşte şi pe paraşutiştii din Boteni, pentru a nu rămâne martori. Boeru mi-a spus că avea ordin să ne lichideze dacă procesul va lua altă întorsătură, dar ne-am comportat bine: i-am condamnat, deci ne-am comportat bine”.

Cadavrele Ceauşeştilor, uitate pe stadion

După ce a băut sticla de coniac şi s-a culcat, căpitanul de paraşutişti Ionel Boeru a fost trezit de un telefon: „Noaptea m-au sunat: ‘unde sunt cadavrele?’”. În graba lor de a sărbători evenimentul, cei care coordonaseră execuţia Ceauşeştilor uitaseră cu desăvârşire de cadavrele acestora, de care şi-au reamintit în toiul nopţii.

Colonelul Mateiciuc a fost acela care transportase trupurile ciuruite ale celor doi, cu elicopterul său. „După execuţia cuplului, foile de cort cu cadavrele au fost puse în PUMA mea. Am spus generalului Stănculescu că nu ne ajunge combustibilul şi să coborâm la Boteni, să facem alimentarea. Am alimentat la Boteni şi apoi am plecat şi am aterizat pe Ghencea, la ora 16.30. S-a debarcat personalul, a venit maşina, un ARO, pasagerii au plecat. Stănculescu ne-a spus să aşteptăm, că va veni o Salvare, ‘vor lua coletele’. Am aşteptat, dar Salvarea n-a venit, se lăsa întunericul, atunci am spus mecanicilor să dea jos coletele, să plecăm, pentru că se întunecă. Am luat hotărârea să nu rămânem peste noapte acolo. Atunci, ‘coletele’ le-am dat în primire unui locotenent, ce era de pază acolo. Iniţial am vrut să urcăm coletele înapoi în elicopter, dar nimeni n-a mai vrut să pună mâna pe ele, erau îmbibate de sânge.

Am luat şi paraşutiştii şi am plecat acasă la Boteni, la unitate. Apoi, Stănculescu a telefonat şefului unităţii, să ne întrebe de colete. Noi i-am spus că le-am lăsat lângă pista de beton. Am primit ordin ca întregul echipaj să se prezinte la Ministerul Apărării Naţionale, dimineaţa la ora 7. Ne-am prezentat, Stănculescu ne-a luat cu el, ne-am dus la Ghencea, acolo am aflat că s-au găsit ‘coletele’. Cred că toată noaptea n-au fost mişcate, un picior era dezmembrat. A venit o sanitară şi ‘coletele’ au fost duse la Spitalul Militar. Noi am plecat apoi la unitate”.

„Moş Crăciun trăgea cu mitraliera într-un bloc”

Ceea ce a relatat în faţa Comisei Gabrielescu şi procurorul Dan Voinea pare desprins dintr-un film suprarealist: „Stănculescu a luat cadavrele, le-a urcat întru-un elicopter, acela nu se ridica, nu-i mergea un motor. Totuşi, până la urmă s-a ridicat. Celelalte elicoptere zburau tot timpul în jurul cazărmii, având ordin să tragă în unitate, dacă peste o oră şi jumătate nu se ridică elicopterul. Cu cadavrele a venit primul elicopter, cu Stănculescu, Măgureanu, Gelu Voican. Am ajuns pe stadionul Ghencea, acolo era Cristian Ţopescu cu o cameră de filmat, Cristian Gaţu şi alţi sportivi de la Steaua. Ne-au dat şi nouă să mâncăm. Gaţu ne-a dat wisky (la Postelnicu s-au găsit peste 250 sticle de wisky acasă), apoi salam, brânză, apoi câte o friptură, cu cartofi prăjiţi şi vin negru. Ne-a întrebat Cristian Ţopescu unde sunt ei, i-am spus că au fost executaţi, deci de mâine nu se mai trage.

Când eram înăuntru cu sportivii a venit cineva, cred că Gaţu, a anunţat că au dispărut cadavrele. Noi tocmai discutam unde să le ducem. Aflând vestea că au dispărut cadavrele, Stănculescu, Voican, Măgureanu au rămas şi au mâncat mai departe cu noi, n-au fost îngrijoraţi. După circa patru ore, s-au găsit cadavrele. Am aflat că s-ar fi plimbat o maşină cu aceste cadavre prin Bucureşti, pentru a fi arătate unor persoane sau comandanţi, pentru a înceta focul. Asta s-a discutat acolo, în seara aia. Când să plec, Stănculescu mi-a oferit un TAB să mă ducă acasă, dar am refuzat. Am plecat pe jos şi am văzut un om îmbrăcat în Moş Crăciun, care trăgea cu un pistol-mitralieră într-un bloc”.

După acea zi pe care n-o va uita niciodată, precaut, procurorul Voinea a plecat „la cumnata mea cu familia, acolo am locuit, apoi am fost chemat la serviciu, mi s-a spus că nu mi se va întâmpla nimic”. Cât timp a stat la cumanta sa, patru civili înarmaţi i-au cotrobăit casa şi împrejurimile, căutându-l.

O adevărată odisee s-a petrecut nu numai cu cadavrele, ci şi cu caseta video înregistrată de cameramanul Baiu, adus de generalul Stănculescu să filmeze procesul şi execuţia. Dan Voinea a relatat că generalul Stănculescu, care avea caseta, i-a dat-o generalului Militaru, „că locuia pe acolo, a revenit, spunea că gen. Militaru îşi face o copie, ulterior era neliniştit, că nu vine caseta înapoi”. În cele din urmă, caseta s-a întors şi a ajuns în posesia lui Petre Roman – „În seara de 25 decebrie, am adunat câţi am putut din CFSN, eram 18 persoane, a venit şi Sergiu Nicolaescu, Caramitru, Cazimir Ionescu etc. Am vizionat înregistrarea cu procesul, am făcut un comunicat. Sergiu a plecat cu caseta să facă montajul, pe drum a fost atacat. Apoi Stănculescu mi-a spus mie şi lui Iliescu că au dispărut cadavrele celor doi. A doua zi s-au găsit cadavrele, dar în altă parte. Spre dimineaţă a sosit Sergiu cu caseta, a plecat la Televiziune, unde a ieşit scandal, că unde-i caseta cu întreaga filmare? Dar eu şi Iliescu ne-am opus, pentru a proteja pe participanţii la proces. Caseta originală era la mine, am dormit cu ea pe piept! A doua zi Iliescu m-a propus prim ministru”.

Asociaţia 25 decembrie 1989 versus Asociaţia Erori Judiciare

Participanţii la procesul şi execuţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu au avut evoluţii diverse în timp, unele tragice. Şeful Tribunalului Militar Bucureşti şi al completului de judecată, colonelul Gică Popa, s-a sinucis în biroul său, la câteva zile după avansarea lui la gradul de general, împuşcându-se cu pistolul din dotare. Soţia sa a susţinut multă vreme că a fost vorba de o crimă. Procurorul Dan Voinea şi-a dedicat întreaga carieră cercetării penale a evenimentelor din decembrie 1989 şi a fost acela care i-a trimis după gratii atât pe generalul Stănculescu, cât şi pe Mihai Chiţac, instrumentând şi numeroase dosare privind victimele Revoluţiei din marile oraşe. Am avut şi am cu el o apropiată colaborare şi tot sprijinul său în investigarea crimelor regimului comunist. Fostul avocat al lui Ceauşescu, Constantin Lucescu, cel care în 25 decembrie 1989 în loc să-şi joace rolul de apărător s-a transformat ad-hoc într-un veritabil acuzator public de tip stalinist, acum se căieşte pentru participarea sa la proces – are şi de ce, după prestaţia penibilă de atunci.

Cel care a apăsat primul pe trăgaci, fostul căpitan de paraşutişti Ionel Boeru mi-a făcut vizite private în câteva rânduri, când eram consilier al primului ministru Tăriceanu pe probleme de securitate naţională şi mi-a împărtăşit mai multe din amănuntele legate de proces şi ce a urmat. Nu am permisiunea lui să folosesc informaţiile, multe cu caracter foarte personal. El a fost şi acela care a devenit preşedintele «Asociaţiei 25 Decembrie», al cărui preşedinte de onoare este, simbolic, generalul Gică Popa. Asociaţia „s-a format la sugestia ministrului Spiroiu, în special pentru a putea înainta şi noi dosarele pentru titlul de revoluţionar (mai erau două săptămâni până la expirarea termenului de înaintare a dosarelor). Mugurel Florescu n-a vrut să facă parte din Asociaţie. Ceilalţi care au fost la proces şi la execuţie facem parte. S-au făcut nişte avansări, dar unii nu au primit grade, sau numai câte un grad”.

Participanţii la proces şi la execuţie au fost supuşi, de-a lungul timpului, unor presiuni psihologice. În 1994, în faţa Comisiei Gabrielescu, Ionel Boeru afirma că „şi noi, paraşutiştii de la Boteni, am primit telefoane de ameninţare, dar în special au primit ameninţări şi au fost marginalizaţi cei de la Târgovişte! Dintre membrii Asociaţiei, doi s-au îmbolnăvit psihic. Problema este că acestor oameni li s-a promis foarte mult, dar nu li s-a dat nimic. Noi, cei care am fost la proces şi am fost daţi la televizor nu avem protecţie. Aghiotantul generalului Stănculescu este ataşat militar la Moscova, Mugurel Florescu are bodyguarzi, Măgureanu este şeful SRI, dar noi, ceilalţi nu avem protecţie”. În prezent, Ionel Boeru este general în rezervă, ca şi procurorul Dan Voinea.

Ambii asesori de la proces au fost traumatizat serios de cele trăite în ziua de 25 decembrie 1989 şi de ameninţările primite ulterior. În faţa Comisiei Gabrielescu, căpitanul Ion Toma Zamfir declara că „în 1990, am fost internat la Spitalul de boli nervoase de la Mânăstirea Dealu. M-am dus personal la domnul general Stănculescu, când era ministru, m-a primit, am cerut să fiu lăsat să plec afară din ţară, la fel am fost şi la generalul Paul Şarpe, cu aceeaşi problemă. Peste două săptămâni, am primit ordin să mă internez la Spitalul Militar Central. N-am făcut nicio cerere de internare, totuşi dr. Gheorghe acum spune că aş fi semnat o asemenea cerere de internare. La spital am primit un astfel de tratament, încât la ieşire nici nu puteam sta pe picioare! Am fost tratat cu Modecate, un nemoleptic foarte puternic”. Nici celălalt asesor, căpitanul Sorinel Stoian, nu a avut o soartă mai bună. În urma unui telefon pe care l-a dat la Direcţia de Informaţii a Armatei de la centrala telefonică a UM 01417, a fost trecut în rezervă, după cum relata la Comisie colegul său, căpitanul Zamfir, care adăuga cu năduf: „toţi din complet şi care erau în sală, acum sunt oameni importanţi în stat, iar eu, asesor, am fost degradat de trei ori din funcţii, primind funcţii din ce în ce mai mici”.

În 2017, Asociaţia «Erori judiciare» i-a dat în judecată pe toţi membrii în viaţă ai completului de judecată de la Târgovişte, acuzându-i de „tratamente neomenoase” la care ar fi fost supuşi Nicolae şi Elena Ceauşescu. La Parchetul General, Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie, se fac cercetări în dosar „in rem” – pentru faptă.

Autor: Marius Oprea

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Cert este, că decizia luată în closet (la Târgoviște tot în spatele unei latrine a fost ucis cuplul prezidențial) ne urmărește și astăzi! Cu siguranță, acestea sunt rezultatele erorii (pe lângă altele la fel de…vespasiane) strategice făcute de guvernanții României în vara anului 1990, atunci când au adoptat legea 15/1990 în varianta Brucan prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, pe care l-au falimentat prin intermediul inflației declanșată de BNR înlesnită de tartorul Mugur Isărescu, trecându-l apoi în proprietatea străinilor, a transnaționalelor, prin uriașele hoții numite privatizări și retrocedări. După ce s-au văzut proprietari asupra capitalului românesc, transnaționalii au capturat și statul român, prin corupție, însușindu-și mai mult de jumătate din avuția pe care o creează poporul român prin munca sa prost plătită. Asta, ca să nu ne mai întrebăm, care-i motivul ce stă la baza celor mai mici salarii din Europa!!! Oricum politrucii guvernanți le-au inoculat românilor concepte cum că sunt puturoși, că emit pretenții mai mari decât le poate oferi bugetul țării și că de leneși ce sunt nu vor să muncească pe 2 creițari ca ăia din Bangladesh! Din păcate, poporul nu cunoaște nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit; adevărul fiind bine ascuns de presa coruptă și controlată de către proprietarii capitalului. Citeam mai zilele trecute un studiu interesant și năucitor în același timp, cum că străinii cu ajutorul corporațiilor au jefuit România (atenție!!!) în ultimii 30 de ani de 3,3 ori mai mult decât ne-au jefuit cele 3 imperii în 530 de ani de istorie. Adică Țara Românească a început să plătească tribut Imperiului Otoman începând cu anii 1415. Dacă ne-apucăm și studiem (din curiozitate și din dorința de-a verifica dacă studiul nu este o pură invenție) Anuarele Statistice ale României, constatăm că valoarea capitalului fix al României la sfârșitul anului 1989 era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi. Asta înseamnă că, între anii 1945 și 1989, poporul român reușise să acumuleze un capital egal cu avuția de care fusese deposedat de străini în cele 5 secole anterioare. Așadar, a fost socialismul atât de ucigător pentru România? A reprezentat Ceaușescu tipul de conducător care a îngropat națiunea română? Ne mai rămâne să privim cu tristețe în ce fel arată țara astăzi, după atâta democrație și stat de drept! Din nefericire, cifrele vorbesc! Iar deștepții noștri de funcționari publici nici măcar nu știu să le ascundă de ochii curioșilor!
    După ce Ceaușescu a anunțat în martie 1989 achitarea tuturor datoriilor externe, iar în aprilie același an a șters inclusiv datoriile C.A.P.-urilor și I.A.S.-urilor, în fiecare săptămână soseau pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe. Nimeni nu amintește despre toate acestea în vreun articol! Așa cum nimeni nu spune vreo vorbuliță despre ordinul lui Ceaușescu de-a sigila capetele filoanelor de aur cu sigiliul Băncii Naționale a României! Întâmplător, sunt de profesie și știu în ce-a constat decizia răposatului șef al statului! Ne mai minunăm de ce Isărescu a domnit în fruntea instituției cu pricina mai mult decât Ceaușescu la conducerea țării? Numai din aluviuni erau înregistrate la Banca Națională peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din țară de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu și Chițac. Nu-i așa că românii, preocupați de gadget-uri, Internet, Facebook-uri, ”vrem o țară ca afară”, urlete împotriva PSD-ului sau spectacole ieftine gen ”Colectiv”, au fost deposedați de avuția care ar fi trebuit să rămână moștenire copiilor lor? În decembrie *89 într-o cameră din incinta CC-ului au fost puse la păstrare 3 mape din piele care conțineau conturile secrete ale României din străinătate. Au fost însușite de Petre Roman. L-a întrebat cineva până la ora actuală ce s-a ales de banii din acele conturi? Unde sunt, ce-au făcut securiștii cu ei? Sau cu ajutorul lor au fost numiți unii ca Hellvig și Coldea să aibă în grijă interesele strategice (și nu numai) ale României? În fiecare an, în luna decembrie, apar o mulțime de expuneri-povestiri despre moartea Ceaușeștilor și despre așa-zisa revoluție. Toate nu aduc nimic nou și nici spectaculos în atenția cititorilor. Parcă se încearcă deturnarea atenției de la un adevăr extrem de dureros pentru românii conștienți: haloimăsul, harababura, nebunia (cum doriți s-o numiți) a început pentru jefuirea resurselor fostelor țări din blocul comunist! Cine au fost responsabilii și autorii? Îi cunoaștem cu toții!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.