Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a transmis românilor, duminică, un mesaj emoționant, cu ocazia celor două mari sărbători, Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, în care a subliniat legătura dintre identitatea noastră națională și credință.
„Gând la mare praznic:
Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. Identitatea națională românească nu se poate imagina și nici defini în afara limbii și credinței.
Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele orașelor cu prapori în frunte.
Viața noastră este credința noastră, care ne-a ghidat spre marele act de voință națională din 1918, când, la 1 Decembrie, ne-am primenit sufletele de „cel rău” și am cântat o „odă bucuriei”.
Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii și credinței, moștenirii clasice greco-latine și creștinismului, înseamnă a rămâne mereu noi înșine, adică români, în casa noastră numită România (vremelnic despărțită de una dintre generoasele sale încăperi, anume Moldova dintre Prut și Nistru). Este timpul, după atâta ură și hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor.
La mulți ani, români!
Ioan-Aurel Pop”
nu-mi amintesc sa fi sters(sau cerut, sa) mesajul meu ultim(de mai jos), nu pot fi decat 2 alte posibilitati, ori cineva, a hackerman, a intervenit, ori administratia, cea ce ar insemna ca cineva a facut presiuni, desi comentariul meu nu era deloc trivial, vulgar, sau nerealist…Iar daca da, acel cienva trebuie sa fie chiar destinsul acadeamician, cea ce dovedeste ca am perfecta dreptate in ce-l priveste,este practicant vartos al comunismului , care l-a facut „om”, desi el avea posibilitatea dreptului la replica, sau sa ma tarasca la o judecata oficiala(ca sa onoram responsabilitatea individuala), desi ma poate astepta chiar si la Judecata de Apoi…Totusi, daca nu este interesat in aceste actiuni, atunci, daca nu vrea sa mai fie interpelat, ar fi bine sa nu mai faca sforaitoarele declamatii patriotice si alte minciuni, adica sa nu mai manance rahat cu polonicul academic, el stie f. bine-ca absolut toata lumea- ca el este unul din marii paraziti ai tarii, el si sleahta pe care o PASTORESTE, practic nu numai prin salarii si privilegii nemeritate, dar si prin totala incompetenta, TOTI ACADEMICIENII ROMANIEI , NU SUNT IN STARE ABSOLUT DE NIMIC, tot ce se mai misca in tara, este datorat firmelor straine si inovatiilor de import…Sau nu e adevarat?!///
„Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele orașelor cu prapori în frunte…”___—–___individul asta incepe sa para a fi batut in cap, cu atata demagogie , plus ca este chitit sa “scrie istoria” pe o minciuna gogonata, anume ca popimea ar fi savarsit “revolutia” de la “89…Trebuie sa ai o minte si un suflet f. decripte sa sustii religia in sec. XXI(mai ales din asa pustura), cu siguranta ca tocmai pentru ca exista asa indivizi in asa posturi, de f. multe ori, Romania este adnotata ca mergand spre Evul Mediu…
Iar “cantatul de “imnuri de glorie”, NU aduce nici caldura in apartamente NU asfalteaza( sau cimenteaza) nici stazi(chiar si din capitala!!!!!!!!) NU termina pandemia, sau epidemia de TBC , etc.,si NU rezolva nici cel mai mic lucru, este doar o palavrageala menita sa abata atentia populatiei de la realele probleme, PROBLEME in care toata tara este tarata si mentinuta de indivizi pusi in inalte functii fara sa aiba nici cea mai mica capacitate, si care IMPART BUGETUL TARII INTRE EI, iar acest trei-sferturi-popa, face parte -degajat si cu brio- dintre marile capusi nationale…