Marea Resetare: Fără proprietate, fără intimitate, fără bani…

2

O analiză realizată de Anthony Mueller de la Institutul Mises:

Forumul Economic Mondial (WEF) a fost întemeiat în 1971. A dobândit din ce în ce mai multă importanță de-a lungul timpului, ajungând una dintre cele mai importante platforme de reflecție și de planificare a viitorului.

Ca loc de întâlnire a elitei mondiale, WEF adună liderii lumii afacerilor și ai politicii, ca și anumiți intelectuali atent aleși.

Principalul obiectiv al forumului este controlul mondial. Piețele libere și alegerea individuală nu se numără printre valorile sale; prețuiește în schimb intervenționismul de stat și colectivismul.

Libertatea individuală și proprietatea privată urmează să dispară de pe planetă până în 2030, potrivit proiecțiilor și scenariilor WEF.

Opt predicții

Libertatea individuală este din nou în pericol. Ce ne așteaptă a fost anunțat încă din noiembrie 2016, atunci când WEF a publicat „8 predicții pentru lumea din 2030”.

Potrivit scenariului WEF, lumea va deveni un loc cu totul diferit față de acum, deoarece modul în care oamenii vor munci și vor trăi va suferi o schimbare profundă.

Scenariul pentru felul cum va arăta lumea în 2030 este mai mult decât o previziune. Este un plan a cărui implementare s-a accelerat dramatic, de la începutul pandemiei COVID și carantinele care au urmat.

Potrivit proiecțiilor „Consiliilor Viitorului Global” ale WEF, proprietatea și viața privată vor fi abolite în cursul deceniului viitor.

Exproprierea plănuită va merge chiar mai departe de cererea comunistă de a aboli proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, lăsând totuși o libertate proprietăților private.

Proiecția WEF indică faptul că bunurile de consum nu vor mai fi nici ele proprietate privată.

Dacă proiecția WEF se va realiza, oamenii vor trebui să închirieze și să împrumute produsele lor de primă necesitate de la Stat, care va fi proprietarul unic al tuturor bunurilor.

Oferta de bunuri va fi raționalizată în conformitate cu un sistem de puncte de credit social. Cumpărăturile, în înțelesul tradițional al cuvântului, vor dispărea odată cu dispariția achizițiilor de bunuri private.

Fiecare mișcare personală va fi supravegheată electronic și orice producție se va supune condițiilor unei energii curate și unui mediu sustenabil.

Pentru a avea o „agricultură sustenabilă”, alimentele vor fi în principal vegetariene. În noua economie totalitară a serviciilor, guvernul va oferi locuința, hrana și transportul de bază, în vreme ce restul va trebui împrumutat de la Stat.

Utilizarea resurselor naturale va fi adusă la minimum. În colaborare cu câteva țări cheie, o agenție mondială va fixa prețul emisiilor de CO2 la un nivel extrem de ridicat, pentru a descuraja consumul.

Într-un video promoțional, Forumul Economic Mondial rezumă cele opt predicții după cum urmează:

  1. Oamenii nu vor poseda nimic. Mărfurile sunt fie gratuite, fie trebuie împrumutate de la Stat.
  2. Statele Unite nu vor mai fi cea mai mare putere a lumii, ci aceasta va fi dominată de un grup de țări.
  3. Organele nu vor mai fi transplante, ci vor fi produse prin imprimare 3D.
  4. Consumul de carne va fi redus la un nivel minim.
  5. Vor avea loc deplasări masive de persoane, cu miliarde de refugiați.
  6. Pentru a limita emisiile de dioxid de carbon, va fi stabilit un preț global la un nivel exorbitant.
  7. Oamenii se pot pregăti să plece pe Marte și să înceapă o călătorie pentru descoperirea vieții extraterestre.
  8. Valorile occidentale vor fi supuse la modificări dramatice, până la dispariția lor.

Dincolo de intimitate și de proprietate

În laboratoarele globalizării, există deja scenariile și planurile pentru modul în care va funcționa Noua Ordine Mondială, care trebuie instaurată până în 2030.

Într-un articol pentru Forumul Economic Mondial, activista ecologistă daneză Ida Auken, care a fost ministru al Mediului în țara sa din 2011 până în 2014 și apoi membră a parlamentului danez, a elaborat un scenariu despre cum va arăta lumea fără intimitate și proprietate privată.

În «Bun venit în 2030», ea concepe o lume unde „nu dețin nimic, nu am nicio intimitate, iar viața nu a fost niciodată mai bună”.

Până în 2030, arată scenariul lui Auken, cumpărăturile și proprietatea vor deveni revolute, deoarece tot ceea ce înainte era un produs, acum este un serviciu.

În această idilică lume a ei, oamenii au acces gratuit la transporturi, cazare, hrană și „la toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră cotidiană”.

Cum aceste lucruri vor deveni gratuite, „nu va mai avea niciun sens pentru noi să deținem prea multe”.

Nu vor mai exista locuințe private și nimeni nu va mai plăti chirie, „deoarece altcineva va folosi spațiul nostru locativ, atunci când nu avem nevoie de el”.

O sufragerie a cuiva, de exemplu, va fi folosită pe post de sală de ședințe, când persoana lipsește.

Lucruri precum „boli produse de modul de viață, schimbare climatică, criza refugiaților, degradarea mediului, orașe aglomerate, poluarea apei, poluarea aerului, tulburările sociale și șomajul” aparțin trecutului.

Autoarea prezice că oamenii vor fi atât de fericiți să se bucure de o astfel de viață frumoasă încât „drumul pe care am mers până acum va fi uitat”.

Paradis ecologic

În contribuția sa din 2019 a reuniunii anuale a Consiliilor Globale ale Viitorului din cadrul Forumului, Ida Auken a prezis cum va arăta lumea în viitor „dacă câștigăm războiul cu schimbarea climatică”.

În 2030, când emisiile de carbon vor fi reduse considerabil, oamenii vor trăi într-o lume în care carnea în farfurie „va fi un spectacol rar”, în timp ce apa și aerul vor fi mult mai curate ca astăzi.

Din cauza trecerii de la cumpărarea bunurilor la utilizarea serviciilor, nevoia de bani va dispărea, deoarece oamenii vor cheltui din ce în ce mai puțin pe bunuri.

Timpul de muncă va scădea și timpul de relaxare va crește.

Pentru viitor, Auken vede un oraș în care mașinile electrice au înlocuit vehiculele convenționale cu ardere internă. Majoritatea drumurilor și a parcărilor vor deveni spații verzi și zone pietonale.

Până în 2030, agricultura va oferi în principal alternative vegetale pentru aprovizionarea alimentară în locul cărnii și al produselor lactate.

Utilizarea pământului pentru producția de hrană pentru alimente va scădea considerabil, iar natura se va răspândi din nou în lumea întreagă.

Consimțământul social

Cum pot fi făcuți oamenii să accepte un asemenea sistem? Momeala pentru atragerea maselor va fi asigurarea de sănătate completă și un venit de bază garantat.

Promotorii Marii Resetări promit o lume fără boli. Datorită organelor produse de biotehnologie și a tratamentelor medicale individualizate bazate pe genetică, vor fi posibile o speranță de viață considerabil crescută și chiar nemurirea.

Inteligența artificială va eradica moartea și va elimina boala și mortalitatea.

Companiile de biotehnologie s-au lansat deja în cursa pentru a descoperi cheia vieții veșnice.

Pe lângă promisiunea de a transforma orice persoană obișnuită într-un supraom divin, este considerată foarte atrăgătoare și promisiunea unui „venit de bază universal”, în special pentru cei care nu vor mai găsi un loc de muncă în viitoarea economie digitală.

Obținerea unui venit de bază fără a mai fi nevoit să treci prin rușinea de a cere ajutor social este folosită ca momeală pentru obținerea sprijinului celor săraci.

Pentru a face economia viabilă, garantarea unui venit de bază va necesita nivelarea diferențelor de salarizare.

Procedurile tehnice de transfer al banilor de la stat vor fi folosite pentru promovarea unei societăți fără bani lichizi.

Odată cu digitalizarea tranzacțiilor monetare, orice cumpărătură a unei persoane va fi înregistrată. În consecință, autoritățile guvernamentale vor avea acces nestingherit la modul în care oamenii își cheltuie banii.

Un venit de bază universal într-o societate fără bani lichizi va oferi condițiile pentru a impune un sistem de credit social și mecanismele de sancționare a comportamentului indezirabil, identificându-i pe indezirabili și pe inutili.

Cine vor fi conducătorii?

Forumul Economic Mondial păstrează tăcerea în privința celor care vor domni peste lumea nouă.

Nu există niciun motiv să credem că noii deținători ai puterii vor fi binevoitori. Totuși, chiar și dacă principalii decidenți ai viitorului guvern mondial nu vor fi răi, doar tehnocrați, ce motive ar avea o tehnocrație să îi tolereze pe indezirabili?

Ce rost ar avea pentru o elită tehnocratică să transforme omul obișnuit într-un supraom? De ce să împartă beneficiile inteligenței artificiale cu masele și să nu păstreze bogățiile doar pentru câțiva aleși?

Nelăsându-ne păcăliți de promisiunile utopice, o evaluare sobră a planurilor duce la concluzia că în această lume nouă nu va exista loc pentru persoana medie, care va fi înlăturată împreună cu cei „inutili”, „slabi de minte” și „nesupuși”.

În spatele propovăduirii evagheliei progresiste a justiției sociale de către promotorii Marii Resetări și a stabilirii unei noi ordini mondiale se ascunde sinistrul proiect al eugenismului, care este numit acum din punct de vedere tehnic „inginerie generică”, numele mișcării fiind „transumanism”, o denumire consacrată de Julian Huxley, primul director al UNESCO.

Promotorii proiectului păstrează tăcerea în privința celor care vor fi conducătorii acestei lumi noi. Natura distopică și colectivistă a acestor proiecții și planuri este rezultatul respingerii capitalismului liber.

Instaurarea unei lumi libere printr-o dictatură este o contradicție în termeni. Nu mai puțină, ci mai multă prosperitate economică este răspunsul la problemele actuale.

De aceea, avem nevoie de mai multă piață liberă și de mai puțină planificare a statului.

Lumea devine din ce în ce mai verde și o reducere a creșterii populație este deja pe cale să se petreacă. Aceste tendințe sunt o consecință firească a creării de bogății prin piețele libere.

Concluzie

Forumul Economic Mondial și instituțiile sale conexe, în combinație cu câteva guverne și câteva companii de înaltă tehnologie doresc să conducă lumea într-o nouă eră, fără proprietate privată, nici viață privată.

Miza o reprezintă valori precum individualismul, libertatea și căutarea fericirii, care trebuie respinse în favoarea colectivismului și a impunerii unui „bine comun” definit de elita autoproclamată a tehnocraților.

Ceea ce este vândut opiniei publice ca promisiunea egalității și a durabilității ecologice reprezintă de fapt un atac brutal la adresa demnității și libertății umane.

În loc să utilizăm noile tehnologii ca pe un instrument de îmbunătățire, Marea Resetare încearcă să folosească posibilitățile tehnologice ca pe unealtă de înrobire.

În această nouă ordine mondială, Statul este singurul proprietar a toate. Rămâne ca imaginația noastră să determine cine va programa algoritmii care vor gestiona distribuirea bunurilor și a serviciilor.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. ”Rămâne ca imaginația noastră să determine cine va programa algoritmii care vor gestiona distribuirea bunurilor și a serviciilor.” = Algoritmii vor fi programați de către Inteligența Artificială.
    Marea resetare se va instaura cu precădere atunci când oamenii vor fi într-atât de înfricoșați, încât vor accepta cu ușurință să renunțe la libertăți în schimbul promisiunii că guvernul va avea grijă de ei. Guvernul Unic Mondial, la el fac referire. Pericolul exagerat al coronavirusului, de către cei care încearcă să profite financiar și/sau politic, are ca scuză deposedarea umanității de și mai multe libertăți, deoarece frica creează mentalitatea de sclav iar înfrângerea ei una de om liber. Nu sunt clișee, sunt adevăruri incontestabile! Și când afirm aceste lucruri, fac referire la supraviețuitorii lagărelor de concentrare naziste. Este vizibil, cum marii sforari ai lumii produc valuri de Covid succesive, ori mutații ale unor viruși obținuți pe cale artificială, pentru a-și înmulți veniturile și a-și pune averile la adăpost averile. Într-un viitor nu tocmai îndepărtat, oamenii, având un ADN modificat în urma multiplelor vaccinări, vor fi nu numai supravegheați în masă și deposedați de proprietăți, dar și ”recompensați” cu un Venit Unic Universal (pe care Germania îl experimentează deja, iar Norvegia l-a și încheiat) iar în momentul în care nu mai corespund parametrilor instituiți de mai-marii lumii vor fi eliminați pur și simplu. Rolul cipurilor (introduse prin intermediul vaccinărilor cu nemiluita) nu constă numai în a avea sub control umanitatea, spun (sub diverse forme) așa-numiții conspiraționiști.
    Religios, vorbind părintele Arsenie Boca zicea la rându-i: ”Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea lui și mai ales în politică.
    Din nefericire, ea va intra pe furiș chiar și în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.
    Îmi pare rău de voi, că sunteți slăbiți în credință! Veți pica din cauza fricii. Frica-i de la diavol. Nu vă fie frică, pentru a vă salva sufletele”.
    Mai stau mărturie, inclusiv profețiile celorlalți Sfinți Părinți, la ce va fi să vină. Conțin multe adevăruri pentru acele persoane care sunt dispuse să le priceapă și să țină cont de ele fără spaima că s-ar opune progresului, că sunt retrograzi.
    E discutabil, dacă vom ajunge într-un punct în care vom ști adevărul cu privire la ce au de gând să instituie, să reseteze, să transforme. Ca să încerci să iei în spate toată problematica situației, asta e o sarcină peste puterile omenești. Deoarece nici unul dintre noi, muritorii de rând, nu are acces la documentele deținute de Noua Ordine Mondială ca să cunoaștem ceea ce se va întâmpla. Un rezultat cert pe care-l atingi este tulburarea cu care te alegi. Mai degrabă putem ajunge la adevăr prin rugăciune. Dacă Dumnezeu ne găsește vrednici, ne poate descoperi răspunsul. Numai dacă ne vom lupta cu tărie pentru dobândirea virtuții și a smereniei, vom căpăta îndrăznire să cerem lui Dumnezeu ce avem nevoie. În rest….bagheta magică nu există ca să îndreptăm noi situația! Doar Divinitatea o deține.

  2. Revin la acest articol cu un material interesant, referitor la o conversație a lui Patrick Wood cu un jurnalist britanic – e o engleză curată la ambii, foarte ușor de înțeles si o prezentare coerentă – astfel încât atrag atenția că dacă se dorește un crash course în ceea ce ni se întâmplă, atunci este o sursă potrivită:
    https://www.youtube.com/watch?v=AiNCoHuHaxA
    Discuția este înfiorătoare, dar se sfârșește cu ceva drag mie: speranța. Ce șanse avem să împiedicăm derularea evenimentelor viitoare? Aș răspunde că minime, dar TREBUIE să ne opunem fiindcă așa e corect, ”the right thing to do”, indiferent de rezultat. Avându-l pe Dumnezeu alături, atunci e cazul să ne împotrivim, să nu rămânem ”cu botnița pe suflet”, după cum zicea Philippe de Villiers. Susțin cu tărie (este și unul dintre principiile mele de viață) că speranța e diferită de optimism; înseamnă să faci ceva fiindcă ai certitudinea (în forul tău interior) că e just, nu fiindcă ar avea o probabilitate de succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.