Păpușarii sistemului și marionetele anti-sistem

6

Noii securiști, ticăloși și trădători, scuipă pe jurământul depus și pe haina militară și se preocupă doar de stomacul personal. La adăpostul anonimatului „profesional”, intervin în economie, în presă și în politică.

Au creat două cooperative politice, aparent opuse, dar pe care le trădează lipsa de imaginație și de inteligență a autorilor. Unii se pretind europeni, internaționaliști, progresiști și globaliști, alții se dau creștini, tradiționaliști, naționaliști și suveraniști.

Sursa fiind aceeași, trăsăturile comune sunt multe.

Ambele grupări sunt alcătuite din persoane cu pregătire profesională cețoasă sau chiar lipsă, fără o ocupație vizibilă și legitimă, agresivi și vocali dar fără consistență în idei, fără coerență și fără soluții.

Ambele grupări dispun de resurse materiale și financiare aproape nelimitate. Și unii și ceilalți au un trecut legat de finanțări consistente din rețeaua Soros și sunt protestatarii de serviciu, indiferent de temă.

Adulatori fervenți și „pupători” de Băsescu-Petrov, Macovei și alții ca ei, se declară anti-sistem doar pentru că aproape tot ceea ce fac e ilegal. Niciodată nu sunt sancționați, în ciuda ilegalităților flagrante. Își fac un titlu de glorie din faptele ilicite și din lipsa ori blândețea sancțiunilor și pretind că asta înseamnă inteligență și creativitate. Mint și fură, dar dau permanent vina pe ceilalți și chiar devin agresivi când li se cere socoteală.

Deși acționează de ani buni în spațiul public, se pretind de fiecare dată a fi „oamenii noi” în politică, imaculații care cer „o șansă pentru schimbare”. Confiscă toate temele populiste.

Aceștia sunt cei mai ticăloși. Priviți cu atenție și îi veți descoperi cu ușurință. Sistemul și-a creat propriile marionete anti-sistem. Unii resping Biblia și atacă bisericile și preoții, ceilalți își fac, în public, semnul Crucii cu gesturi largi, teatrale și superficiale. Unii sunt clienții chermezelor din ambasade și beneficiarii exclusivi ai „burselor de studii” pe la instituțiile UE, ceilalți se înfășoară în Tricolor și se împopoțonează ridicol și ostentativ cu simboluri naționale.

Nu votați marionete! Nu votați hoți și mincinoși!

Autor: Șerban Nicolae

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

6 COMENTARII

  1. Alegeri parlamentare 2020. Liderul PLUS, Dacian Ciolos: „Am votat pentru oameni noi in politica”(…)/// 2-Alegeri parlamentare 2020. Sorin Grindeanu: „Am votat pentru schimbare”(…)///3-

    Cat castiga, de fapt, lunar un parlamentar. Toate beneficiile financiare acordate de stat senatorilor si deputatilor
    (Duminica, 06 Decembrie 2020, ora 15:01)
    Cat castiga, de fapt, lunar un parlamentar. Toate beneficiile financiare acordate de stat senatorilor si deputatilor

    „…465 de parlamentari – deputati si senatori. Pentru indemnizatia lor statul cheltuieste nu mai putin de 92 de milioane de lei anual. Adica in jur de 18,5 milioane de euro. La aceasta suma se mai adauga si alte cheltuieli, cum ar fi cele cu cazarea in Bucuresti, cu diurna sau cu transportul…”___––___Corecta asertiune, mai sus doua exemple, doi fosti mari gangsteri politici, vorbesc despre oameni noi si schimbare, practic ei se refera la binecuvantarea (DOAR pentru ei)prin impamantenita Rotire a Cadrelor, asa ca indiferent pe cine votezi, nimic nu se va schimba(in bine, desigur), iar cheltuielile doar cu parlamentarii(per total, cel PUTIN 20 milioane euro/an) arata clar de ce are nevoie tara, anume de reducerea masiva a acestui clan de paraziti, adica la max. O SUTA, dar reduceri mari-si cu sens- in mai toata structura de stat a tarii, NUMAI ASA se pot salva zeci si zeci de milioane euro/anual (si investiti in cea ce este cu adevarat benefic pentru societate), si -in acelasi timp, se va reduce puterea de agregare mafiotica a respectivilor, fiind mult mai putini va fi mai greu sa-si gaseasca perechile, plus, societatea ii pota monitoriza mult mai eficient…Dar „Lasciate ogni speranza!”, alegerile sunt pe sfarsite , deja, si Rotirea Cadrelor -macar partial- executata, iar un alt aspect -in diabolica schema-este faptul ca marele papusar este insasi seful statului, acesta a avut toate sansele sa schimbe cu adevarat ceva, dar el s-a mafiotizat rapid si este reala parte a stabilimentului de gangsteri politici…

  2. Duminica, 13 Decembrie 2020, ora 11:47

    Fosta sefa a Tribunalului Timis, despre negocierile pentru formarea guvernului: „Fiii securistilor si tortionarilor isi impart ce a mai ramas din tara”….”

    Fostul presedinte al Tribunalului Timis, judecatoarea Adriana Stoicescu, critica intr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook negocierile dintre PNL, USR PLUS si UDMR pentru impartirea functiilor in viitorul guvern si ii aseamana pe politicieni cu „imaginea hienelor impartindu-si un starv”. Adriana Stoicescu face trimitere, in mesajul sau, si la umilirea Justitiei de catre politicieni.

    „Imaginea hienelor impartindu-si un starv… O poza cat un milion de cuvinte, in care, cu zambete mijite pe sub mastile de bascalie, fiii securistilor si tortionarilor bunicilor si parintilor nostri isi impart ce a mai ramas din tara. Limita abisului in care ne prabusim de 30 de ani nu se mai vede…. Cum sa tac atunci cand un politician ramas pe din afara unei scene oricum cangrenate isi permite sa afirme ca Dana Garbovan nu are moralitate si onestitate, ca Lia Savonea este un „sapun”? ___–-___ daca citesti doar prima parte a declaratiei, nu poti sa nu zici” Iata ca mai sunt si romani onesti si curajosi”, insa-continuand cititul- notezi rapid cu cine este inhaitata aceasta ex-judecatoare, adica ea face parte doar dintr-o alta ramura a mafiei de stat, pare ca este cu pesedeul, in sfarsit , indiferent cu cine, ea este doar un alt agent mafiotic, lupta pentru grup (si pentru ea) si nu pentru cei multi , care – inselati, exploatati,furati- sustin material/banesc aceste lepre(si) din justitie, mai ceva decat pe vechii regi…

    • -cont- „…oamenii care au muncit toata viata, au dat examene toata viata, si-au asumat decizii toata viata. Cum sa tac atunci cand citesc ce scrie un minuscul personaj, cocotat vremelnic de altii in demnitati pe care nici macar nu le intelege, fara a avea nici o legatura cu justitia? …”____––____Intr-adevar, este vorba de „intelegere”( a lucrurilor, valorilor, principiilor), insa -se pare- ca ea insasi nu intelege menirea justitiei, ea insasi se rezuma la judecati de individ(valide in sala de judecata), in loc sa INTELEAGA mecanismele care (aparent , chiar pe ea) o revolta…Ea nu intelege ca -in primul rand- cei din justitie nici macar nu trebuie sa fie cine stie ce destepti( chiar daca au invatat ceva), pentru un justitiar este mult mai important sa fii integru , adica adevarat OM, sa ai curaj si sa ai si cultura generala, tocmai pentru a putea analiza si conecta multele puncte care sunt peste tot, in procesul de justitie…La fel de important este faptul ca ea nu intelege ca situatia actuala(cronica) este datorata tocmai slabiciunilor si dezinteresului lor( al celor din justitie), pentru o societate normala si pentru insasi actul de justitie, altfel ar sti ca insasi faptul ca ei sunt umiliti de polititiceni, SE DATOREAZA ACCEPTARII DE CATRE JUSTITIE CA politicul (si guvernul) sa fie mult,mult supranumerar, de unde puterea acestora in a crea bisericute si a face presiuni(din multiple unghiuri) asupra justitiei, practic ea nu intelege ca Romania NU are nevoie de 500+ parlamentari, atat prin referinta la suprafata tarii, atat prin referinta si la nr. populatie( de unde al treilea aspect, densitatea, cu o mica exceptie, capitala*),DAR MAI ALES prin referirea la PERFORMANTA ECONOMICA SI SOCIALA, ba dimpotriva, TOCMAI ACEASTA URIASA INCARCATURA DE POLITIC, GUVERN SI ADMINISTRATIE, sunt BAZA DEZASTRULUI romanesc…Deci daca vrea sa fie luata in serios pentru prima parte a declaratiei, atunci ar trebui sa initieze o campanie prin care sa se impuna -pentru a fi legal- acel numar de 300 parlamentari(desi O SUTA este arhisuficient),sa continue cu cereri si formulari de reforme drastice, adica reducerea armatei( absolut inutile) cu cel putin 75%, scoaterea popimii de la plati bugetare, reducerea numarului de ambasade si consulate, etc.,etc. adica EFICIENTIZAREA intregii societati prin DISTRUGEREA IMENSULUI PARAZITISM INSTITUTIONALIZAT LA NIVEL NATIONAL…Altfel, ramane doar cu o hartie care confirma ca a terminat dreptul si -ca si multi alti gusteri din justitie si celelalte sectoare privilegiate- va iesi si ea cu mult inainte de orice normal, la pensie , cu o pensie astronomica, adica aruncand direct la gunoi mancarea furata de la gura a zeci de mii de copii si sute de mii de batrani, care au muncit si au fost talhariti de cei ca si ea…

      • -cont- * capitala, care -in mare- este ridicata preponderent tot pe orizontala,si nu ca marile metropole cu cartiere intregi de blocuri f. inalte- inclusiv zgarie-nori- in Romania o mare parte a populatiei traieste in orase si orasele, insa mai rar vezi un ciorchine de blocuri de peste 10 etaje, norma este de cele cu 4 etaje, asa ca reala densitate este inca acceptabila chiar si in aceste orase mai mari, sau capitala…

  3. Veniturile FARAONICE ale judecatorilor CCR, dublate in ultimii doi ani. Magistratii amana cu repetitie discutarea reducerii veniturilor
    (de Laurentiu Sirbu-Luni, 14 Decembrie 2020, ora 00:02)

    Daniel Morar, fostul sef al DNA si actual judecator CCR, s-a pensionat in 2015, la varsta de doar 49 de ani si a beneficiat, pe langa salariul de judecator CCR (201.509 lei) si de o pensie speciala de 57.648. Acesta isi indeplinise cei 25 DE ANI in magistratura care-i dadeau dreptul la pensionare.Cea mai mare pensie speciala din Romania: 73.890 de lei, lunar…
    Fostii militari, politisti, angajati ai serviciilor de informatii, aviatori, diplomati si parlamentari, alaturi de magistrati sunt categoriile ce primesc pensie nu in functie de contributia lunara ci in baza unei legi speciale. In total, numarul celor care beneficiaza de aceste pensii este de circa 170.000 de persoane….
    Cei peste PATRRU MILIOANE si jumatate de „cetateni obisnuiti” beneficiaza de o pensie medie de 1.586 de lei….”___–-___prea mult de comentat este inutil, ce mai poti zice , decat”Bai romani, da’ isi bat astia joc de voi, cum nu s-a mai pomenit si cum nu mai exista pe lume!” Si doi, Intotdeauna am zis -si repet- cel mai urat mirositor si cel mai ihoros si namo;os putregai, este ,in asa-zisa justitie romana…

  4. Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 9,2 miliarde euro in octombrie, la 118,99 miliarde euro, anunta BNR
    (Luni, 14 Decembrie 2020, ora 18:04)___––____ inca o ‘realizare” faraonica, in Romania,intr-o singura luna, DATORIE EXTERNA de peste 9 MILIARDE EURO, iar prin Aprilie-Mai, va depasi si caracteristica de faraonica(per total), adica va deveni PARAMOUNT, cu mult peste jumate din PIB-ul nominal, chiar acum este pe langa jumatete, iar orban si catzu vor sa faca rotirea cadrelor, in loc-impreuna cu i-han- sa fie impuscati sau macar pusi la ocna, pentru macar 25 ani…Si culmea, aceste datorii sunt facute cu acelasi scop , mereu si mereu, pentru salariile lor uriase si platile de pensii astronomice pentru doar o farama din populatia Romaniei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.