Revolta de la Millwall

0

Nimic nu le îngrozește mai mult pe elitele corecte politic decât zgomotele produse de clasa muncitoare. Fie că spun „Să părăsim UE” sau că fac un compliment pe stradă unei persoane de sex opus, sunetele și luările de poziție ale gloatei îi fac adesea pe cei din clasa vorbitoare să-și caute sărurile pentru leșin. Așa că nu a fost nicio surpriză că cele 30 de secunde de huiduieli ale fanilor de la Millwall declanșate în momentul în care jucătorii echipei lor au decis „să plece genunchiul” i-au făcut pe Guardianiștii din țară să scotocească abitir prin dicționare în căutarea celor mai țipătoare cuvinte cu care să înfiereze această manifestare a urii oarbe, prostești, etc. etc.

„Este fascism?” s-au întrebat ei cu voce tare.
Da, dragă, bineînțeles că este.

Zgomotul jignitor s-a produs la meciul Milwall v Derby. După cum se întâmplă în mod ciudat de câteva luni, jucătorii ambelor echipe de fotbal „pleacă genunchiul” înainte de începerea meciului. De ce fac asta jucătorii de fotbal din Marea Britanie, ca răspuns la uciderea unui negru american de către un polițist în urmă cu câteva luni, nu știe nimeni.
Un grup de suporteri ai lui Milwall, care au venit să vadă meciul, iar nu încă un spectacol de subjugare obedientă în fața politicilor identității, au început să huiduie și să strige. Lumea s-a șocat. Ceea ce o nebunie. Ar fi fost cu mult mai șocant – și dezamăgitor – dacă fanii nu ar fi huiduit.

Desigur că stânga anti clasă muncitoare și experții din NuFootball (care iubesc jocul, dar îi detestă pe fani) au descoperit imediat că fanii lui Millwall se fac vinovați de rasism. Bineînțeles, nu au adus nicio dovadă. Nicio dovadă că fanii care huiduie erau mânați de furia irațională față de cei cu o culoare diferită de a lor. Dar nu ai nevoie de dovezi când ești membru privilegiat al elitei corecte politic. Tot ce ai nevoie este să vezi un grup mare de muncitori corpolenți care fac zgomote dezagreabile și gata, e rasism. Cazul a fost închis.

Dar aici este ceva ce oricine a cărui capacitate de gândire critică nu a fost complet amputată de religia corectitudinii politice, înțelege perfect: a huidui Black Lives Matter nu este același lucru cu a-i huidui pe negri. În realitate, fotbalul britanic reprezintă probabil povestea cea mai de succes când vine vorba de combaterea rasismului. Rasismul urât care exploda uneori la meciurile din anii 70 și 80 aproape că s-a evaporat. Aproape 30% dintre jucători sunt negri. Copiii îi idolatrizează. Fanii îi aplaudă. Fanii care au huiduit plecarea genunchiului au sărit în sus de bucurie când un jucător negru de la Millwall a înscris un gol. Suporterii nu-i urăsc pe negri – ci pur și simplu s-au săturat să fie priviți de sus de elitele care își îmbracă suspiciunea la adresa clasei muncitoare ca „anti-rasism”.

Iată ce este remarcabil la huiduiala celor de la Millwall. Săptămâna trecută a fost prima dată de la izbucnirea epidemiei Covid când fanilor li s-a permis să ia parte la meciuri. Și primul lucru pe care suporterii l-au făcut (inclusiv cei de la West Ham) a fost să-și manifeste dezaprobarea față de colonizarea fotbalului de către cultul politicii identității.

Luni de zile, autoritățile din fotbal, sprijinite din plin de media și de televiziuni au injectat ideologia BLM. Au pus mesaje anti-rasism pe ecrane și i-au presat pe jucători să plece genunchiul. Dar au putut face asta doar pentru că ”nespălații”, așa cum fără îndoială mare parte din comentariul sportiv îi vede, au fost scoși din peluze. Ei bine, aceștia s-au întors acum. Și spun „Nu”. Spun „Nu” în fața subjugării fotbalului de către dictatele elitelor corecte politic.
Nu e un secret de ce ideologia BLM  a fost împinsă în fotbal mai mult decât în alte domenii ale vieții publice. În ochii noilor elite, genul de oameni care se uită la fotbal sunt rasiști vulgari și idioți. Au nevoie de re-educare. Cântecele lor trebuie reformulate, trebuie împiedicați să stea în picioare la meciuri și chiar și când au fost obligați să privească la televizor meciurile în carantină au fost îndopați constant cu mesaje „anti-rasism”. Fanii nu sunt, așa cum insistă elitele, idioți. Își dau seama ce se întâmplă. Își dau seama că fotbalul a fost confiscat de elitele corecte politic pentru a le spăla mințile presupus pline de prejudecăți ale maselor. Din acest motiv au huiduit.

Incidentul de la Milwall a fost ceva minor. Dar reacția furioasă, chiar dementă, la acesta este incredibil de relevantă. Confirmă că există un hău între elite și oamenii obișnuiți. Și confirmă că elitele corecte politic nu vor accepta niciun fel de dizidență la agenda lor de teorie rasială critică și re-educare. Prevăd și mai multe huiduituri. Sper că vor fi și mai multe huiduituri. Fotbalul a devenit un joc postrasial în care negrii din clasa muncitoare pot realiza lucruri mărețe iar oamenii din toate straturile sociale se pot aduna pentru a striga, a se bucura, a concura și, da, a se insulta unul pe altul – așa că ultimul lucru de care are nevoie este de a fi otrăvit de acest neo-rasism al noilor elite.

Preluare: Contramundum / Autor: Brendan O’Neill

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.