Acestea sunt zilele în care printre populațiile de la gurile Dunării, ființe bipede, fără pene și cu unghii late (cum le-ar caracteriza Platon cu și mai mult rezon), care se numesc între ei „români”, în vreme ce ceilalți îi numesc tot ami mult „țigani”, se deschide sezonul anual al descoperirii adevărurilor Revoluției.
Fenomenul se manifestă cu ritmicitate: cu câteva zile înainte de marele moment și câteva zile după, tot publicul românesc se orientează, parcă pentru a avea ce uita ulterior, către înțelegerea a ceea ce s-a petrecut cu adevărat în acele zile de decembrie ale anului 1989.
În această perioadă se produce o avalanșă de mărturii, idei, opinii și versiuni, cam câți participanți se vor afla la aceste dezbateri, mai puțin (dar nu întotdeauna) moderatorii neinspirați. Nu există organ de presă, televiziune sau ziar care să nu își propună un asemenea standard: atingerea măcar a unui mic adevăr, dacă nu se poate din București sau Timișoara, măcar de undeva din provincie, dacă nu se poate un adevăr al vreunui personaj cunoscut de atunci, măcar a unuia care a fost de față sau măcar mai atent la ce se întâmpla. Subiectul este trecut prin toate ”rigorile” media, de la monden până la fantastic, de la incredibil până la senzațional, cu trecere prin tragic și comic, prin spectaculos și dramatic. Pentru a se obține cât mai multe efecte din partea publicului.
Cu același gust supraanalitic și hipercritic, tumultul zgomotos nu va lăsa în urma sa decât nevoia de odihnă și cu totul altceva decât luciditate și înțelegere din partea publicului. Iar „misterelor Revoluției” nu li se va întâmpla nimic altceva decât să devină și mai… misterioase.
Într-unul dintre aceste sezoane, cel al anului 2008, Virgil Măgureanu a ieșit pe televizor pentru a spune că în 1989 în România a avut loc o lovitură de stat militară organizată de KGB și CIA și că se știa din anii 1970 că Ion Iliescu va fi succesorul lui Ceaușescu. Lovitura de stat militară a fost parțial reușită, iar datele sale se cunoșteau din septembrie 1989.
„Mă îndoiesc că în decembrie ’89 sentimentul anticomunist a fost unul atât de copleșitor. El a apărut câteva săptămâni mai târziu”.
Măgureanu și-a lansat și o carte tot într-o asemenea perioadă în care spune că încă din a doua jumatăte a anilor ’70 se știa că succesorul regimului Ceaușescu și a lui personal va fi Ion Iliescu, iar marginalizarea lui Iliescu din ultima perioadă a regimului comunist s-a produs și din această cauză.
„Nu era o persoană dotată cu prea mult curaj. Nu avea vocația unui personaj eroic. Nu l-am fi putut vedea vreodată îndemnând tinerii la luptă pe baricade. Profita însă de orice situație, chiar dacă nu avea niciun merit acolo”, este descrierea făcută în carte lui Ion Iliescu.
Nu poate încăpea nicio îndoială că protestele de stradă au fost asortate de o lovitură de stat organizată de mai multe servicii secrete care și-au dat mâna. Cine își închipuie altceva dă dovadă de o naivitate prostească și ignoranță crasă.
”Adevărul despre Revoluție” poate fi descoperit și stabilit doar de personaje total desprinse din contextul istoric (prin urmare, nu Sergiu Nicolăescu), neimplicate și independente, care să nu poată suferi nicio influență politică, dacă un asemenea lucru mai este posibil astăzi. Dar pentru asta nu este nici măcar suficientă dispariția celor ancorați în fostul regim, care împart o complicitate în privința oricăror ”descoperiri” notabile din acea perioadă, pentru că aceștia au lăsat pui, urmași demni. Pentru asta ar fi fost absolut necesară acea rupere definitivă de trecut pe care a propus-o punctul 7 de la Timișoara. Dar asta nu se va întâmpla prea curând, dacă se va întâmpla vreodată.
De români, de naivitatea lor, s-a profitat în mod grosolan și au fost folosiți, așa cum se întâmplă de 30 de ani, de niște indivizi amorali și lipsiți de scrupule, în frunte cu Iliescu. Iar aceste perioade de discuții și dezbateri „dedicate” nu fac decât să garanteze un singur lucru, că vor rămâne în final cu aceleași nelămuriri și confuzii.
Punctul 7 la Proclamaţiei de la Timişoara:
„Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatură, cei mai grei din toată perioada, plus un genocid dureros”.
” …acea rupere definitiva…”____––____ cum am spus inca din 1993-1994( in „Religia, Dusmanul Credintei.Religiile, Parintii Urii”), in Romania nu a fost o revolutie ci doar o miscare sociala si restransa(cateva puncte fierbinti) si scurta ca timp, si INCA , CU Bilet de Voie, de la alte tari, Marile Puteri(sa le zicem) , insa noi, romanii am ratat esenta unei revolutii, adica SCHIMBAREA SISTEMULUI, cea ce ar fi insemnat RESTAURATIA MONARHIEI, adica inceputul de drum pentru o adevarata rupere si una definitiva…Ratand inceputul, am distrus toate sansele, sigur ca -TEORETIC- inca mai este posibil acel reviriment, insa cu ” elite’ precum i-han, orban, catzu, aurel pop, etc, este doar o gluma cinica sa mai speram la asa ceva, acestia si inca cateva zeci de mii ca si ei(unii chiar marunti ca functii, dar extraordinar de egoisti), sunt de fapt cei care sunt cea mai puternica prelungire comunista si -mai degraba- vor distruge tara la modul fizic, decat sa infaptuiasca acea rupere definitiva, care -in fapt- ar repune Romania pe harta lumii civilizate, in special printr-o alianta de maxim pragmatism si interes national, adica MONARHIEE CU APORT ENGLEZ..
Copilul de 16 ani ucis cu salbaticie in fata parintilor, in timpul Revolutiei din 1989 de la Cugir. Ce s-a intamplat cu securistul criminal
(de N.G.-Sambata, 19 Decembrie 2020, ora 00:02)
Constantin Ponenaru este printre cei 47 de minori ucisi in evenimentele sangeroase din Decembrie 1989. A murit acasa, la Cugir, fiind impuscat de maiorul de Securitate Blaj Emil in fata parintilor sai, fara nicio somatie.Mr. Blaj Emil a ordonat transportarea cadavrului de catre militari la masina si apoi la morga, continuandu-si noaptea prin a teroriza pe cei banuiti a fi participat la Revolutia din 21 decembrie 1989. La ora 04,00, s-a deplasat la familia Cercea unde, a tras 2 focuri de pistol mitraliera in tavan si a retinut, imbracati sumar, pe trei membri ai acestei familii, afara, cu mainile pe gard, iar dupa ce i-a transportat la unitatea militara, i-a interogat daca au participat sau nu la Revolutie. In data de 6 ianuarie 1990, a retinut, fara drept, abuziv, pe un tanar – Vintila Ioan, cerandu-i sa declare daca este terorist. L-a amenintat cu impuscarea acuzandu-l ca face parte din gruparile teroriste „camasile negre”, pentru ca acesta purta o asemenea camasa de culoare inchisa…” 15 ani de inchisoare…”____–-____ articolul nu ne mai spune insa daca chiar acest maior a facut inchisoare si -mai ales cati ani din cei 15- si nu spune daca inca mai traieste, oricum , ar trebui sa aiba pe langa 70 ani, si-probabil cu o pensie grasa- va mai trai mult si bine…Ce vreau sa spun, este ca Justitia trebuie sa aiba si rolul de RAZBUNARE, mai ales cand este vorba de ucideri din culpa, iar acest caz de TERORISM AL ARMATEI ROMANE(deloc singurul) , este un caz in care razbunarea ar trebui sa fie parte din justitie chiar si daca individul a efectuat 15 ani de inchisoare… Nu stiu cati vor fi de acord cu mine, dar familia acelui copil asasinat LA VRERE, LA POFTA, ar trebui sa-i convoace pe toti ceilalti cetateni ( sau urmasii lor), TERORIZATI de acest maior, pe care trebuie sa-l localizeze si sa-l omoare ca pe un caine turbat, cu pietre sau cu bate…Legea nu ar putea face nimic impotriva lor, sunt sigur ca cea mai mare parte din opinia publica internationala (si chiar din Romania) ar fi de partea acestora, care-astfel- ar duce la adevarata indeplinire a justitiei…