Populare, cu Nicolae Ceaușescu
Puțini români știu acest lucru, dar ultimul președinte al României (ultimul președinte real, cu putere de decizie asupra planului general, pentru că, de atunci, avem marionete care îndeplinesc roluri și misiuni), avea un „nărav”, un obicei constant, aproape obsesiv: recurgea mereu la proverbe, se conecta permanent și interpreta realitatea și situațiile întâlnite prin prisma unor expresii din înțelepciunea populară. După cum povestește ministrul său de Externe, Ștefan Andrei, și nu numai, Nicolae Ceaușescu avea un proverb popular pentru orice situație, indiferent de complexitate, fie că ținea de politica externă sau cea internă.
„Când o face plopul mere sau răchita micșunele”. Așa se exprima, chiar în 1989, Ceaușescu despre revenirea capitalismului în România. A greșit grav și azi, într-o Românie cu dosul în sus, da, răchita face micșunele. „Mai mult de patru miliarde de oameni trăiesc în sărăcie și în acest deceniu situația lor a continuat să se înrăutățească, în timp ce țările bogate, și din acestea, desigur, un mic număr de bogați au acumulat anual zeci și zeci de miliade de dolari din țările în curs de dezvoltare. Este o situație care nu poate să continue. Așa reprezintă lumea pe care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechității, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani, și o sută de ani sub capitalism”, spunea Ceaușescu atunci, în 1989, după care a făcut paralela cu sensul vorbei populare pentru revenirea capitalismului în România.
Prin urmare, ce-ar fi spus Ceaușescu în ultimii 30 de ani și mai ales acum. Păi, acum, după alegeri și după campania electorală, când „liberalizarea” a adus scumpiri și se anunță vremuri grele pentru români, și nu numai, în vreme ce acel număr mic de bogați ai lumii continuă să acumuleze zeci de miliarde, România fiind readusă în rândul țărilor exploatate de capitalism, Ceaușescu ar fi spus probabil: „deșteptul promite și păgubașul trage nădejde” sau „minciuna împăratului, adevărul săracului”. Despre politicienii din timpul campaniei ar fi spus că „vând pielea ursului din pădure” și ar fi avertizat că „butoiul gol face zgomot mare” sau „nu te încrede în cânele care dă din coadă”, iar despre politicienii de după alegeri ar fi spus: „corb la corb nu scoate ochii”, căci „o mână spală pe alta și amândouă obrazul”.
Despre adevăratul fundament al acestei așa zise „democrații”, în care două sau mai multe tabere se luptă, iar adevărații câștigători sunt întotdeauna băncile și corporațiile, care finanțează toate tabere și dictează, prin mijloace mai mult sau mai puțin oculte, politicile economice generale, Ceaușescu ar fi spus simplu: „Când doi se ceartă, al treilea câștigă”.
Despre cea mai mare problemă a liderilor politici de azi, corupția, Ceaușescu ar fi spus „nu se poate să umbli cu miere fără să-ți lingi degetele” sau că „cine împarte parte-și face”. Despre propaganda deșănțată și manipularea înșelătoare pe care le practică aceste „mari” partide, singurele care le țin în joc, în ciuda evidențelor incompetenței, prostiei și ticăloșiei, Ceaușescu ar fi ridicat un deget către români și ar fi rostit așa: „hoția-i soră bună cu minciuna”.
Iar despre legile proaste și schimbătoare, despre lipsa autorității din spatele lor, tovarășul ar fi arătat că România a ajuns un „sat fără câini”.
Dacă ar fi văzut Ceaușescu ce derbedei populează politica, ce parașute și golani cu diplome obținute la apelul de seară trasează, chipurile, linii mersului României prin istorie, ar fi constatat cu amărăciune că nu poate fi bine: „Din talpa casei nu poți face doage, nici din coadă de câine sită de mătase”. Iar despre starea generală a țării, de la „intelectualistul” și „carieristul” Ion Iliescu, tovarășul ar fi constatat sec că „Peștele de la cap se împute”.
Ce ar fi spus Ceaușescu despre cedarea gazelor din Marea Neagră pentru nimic, el, cel care a făcut o asemenea afacere cu americanii, pentru petrol, încât României îi revenea 50%, deși americanii veneau cu întreaga tehnologie? Ar fi spus necruțător despre poporul român că a ajuns „Atât de prost încât îi mănâncă câinii din traistă”.
Despre speranțele românilor legate de „venirea americanilor”, despre reînnoitele promisiuni de „prosperitate” și „renaștere” din partea ambasadorilor americani „imperialiști”, deși nu o făcea prea des, nea Nicu ar fi râs puțin: „Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”.
Când ar fi auzit el cum românii vorbesc astăzi despre faptul că europenii „ne dau bani”, iar americanii „ne fac autostrăzi” ar fi fost mai mult decât indignat să constate că românii au ajuns „neam de traistă” și sunt doar niște „coate goale”.
Pentru a-i face pe români să înțeleagă cine îi sunt cu adevărat României „prietenii” și „partenerii” de azi, în mâna cărora și-a abandonat economia și cărora, practic, le plătește tribut, țări cu un trecut colonial și imperialist, Ceaușescu ar fi spus simplu: „lupul își schmbă părut, dar năravul ba”.
Față de nivelul clasei politice actuale, în fruntea căreia sunt așezați oameni fără inteligență și fără caracter, Ceaușescu ar fi arătat că „cine se aseamănă se adună”, iar în ce privește tentativele de reformă în educație, de exemplu, ar fi spus că „cum e stăpânul așa-i și sluga” sau, și mai bine, „copilul cu mai multe moașe rămâne cu buricul netăiat”.
Dacă ar fi privit televizoarele și ar fi dat peste nesfărșita sporovăială a politicienilor și „analiștilor” partizani ar fi spus degrabă: „Vorba lungă, sărăcia omului” sau ar fi produs o „analiză politică” și mai bună: „Prostul nu se lasă până când nu spune tot ce știe”.
Cât privește acuzația de „nostalgic” care degrabă îmi poate fi adusă de către unii care vor citi aceste rânduri, trebuie să spun – fără să simt nevoia să mă apăr de proști și imbecilitate, de neocolit azi – că Nicolae Ceaușescu a fost un personaj complex cu un rol la fel de compozit în istoria țării noastre. A fost, în primul rând, omul epocii sale, cu un trecut de țăran ajuns muncitor, care s-a confruntat cu ororirile capitalismului timpuriu, întreținute în România de așa-zisele „partide istorice” și monarhie, înapoierea țăranului român și suferințele muncitorilor fiind niște realități istorice ale perioadei interbelice dincolo de preferințele ideologice ale susținătorilor unor partide sau ale monarhiștilor.
A fost un personaj istoric, o personalitate cu bune și rele, precum noi toți, cu certe merite și calități, precum patriotismul și naționalismul, munca asiduă și preocuparea pentru soarta țării, precum cele de pe planul politicii externe, și cu defecte uriașe, de la vanitatea care a coborât în cultul personalității până la neînțelegerea nevoilor sociale, inclusiv cele de divertisment ale poporului, sau a mecanismelor unei bune propagande.
Un lucru trebuie spus și subliniat apăsat, peste toată analiza strâmbă și idoată asupra lui Ceaușescu, și anume acela că nu ar trebui să poarte singur responsabilitatea asupra stării generale a poporului dinante de ceea ce numim „Revoluție”. Ba, dimpotrivă, o judecată dreaptă găsește vina și responsabilitatea compleșitoare în purtătorii mentalității de slugă – care astăzi domină din nou toate structurile statului – care l-au dezinformat, pornind de la „raportările la hectar” până la a-l încredința că este iubit de către popor. Această tipologie caracterială, acest tip de indivizi lispiți de calități și care se cuibăresc în poziții și s-ar pune în slujba oricărei orânduiri și ar sluji orice stăpân atât timp cât asta le-ar aduce câștiguri personale sunt principalii vinovați – înaintea lui Ceaușescu – pentru că s-a ajuns la momentul 1989. Astăzi aceeași categorie sunt slujitorii și servitorii ardenți și necondiționați ai americanismului și europenismul…