A oferi «Steaua României» unor guvernatori ai României este RUȘINEA ROMÂNIEI!
Ordinul național «Steaua României» este cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Pe aversul medalionului, este înscrisă deviza „IN FIDE SALUS” („În credință e salvarea”). Iohannis tocmai i-a oferit «Steaua României în grad de Mare Cruce» lui Zuckerman, așa cum i-a oferit-o și lui Hans Klemm (și așa cum și Băsescu i-a oferit-o lui Gitenstein).
Niciunul dintre cei trei pseudoambasadori nu a respectat măcar o clipă Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice (Art. 41, alin. 1), care prevede cât se poate de clar că ambasadorii „au datoria de a respecta legile și regulamentele statului acreditar”, precum și „datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat”.
Toți cei trei pseudoambasadori au DICTAT cum trebuie să arate politica externă a României, cum trebuie să arate economia României, la cine trebuie să meargă contractele și la cine nu, de la cine trebuie cumpărat armament, cum trebuie să arate legislația României, ba chiar cine trebuie și cine nu trebuie votat primar sau parlamentar! Toți cei trei pseudoambasadori s-au comportat ca GUVERNATORI, ori, mai bine spus, ca stăpâni de sclavi pe plantație.
Niciunul dintre cei trei pseudoambasadori nu a respectat sufletul și spiritul românesc, STEAUA sa călăuzitoare. Ca atare, cum să li se ofere «STEAUA ROMÂNIEI»!?
Niciunul dintre cei trei pseudoambasadori nu a făcut vreo clipă dovada spiritualității, a credinței. Ca atare, cum să li se ofere medalionul pe care scrie „În credință e salvarea”!? Sau încă nu înțelegem noi oare că mesajul de pe bancnota de un dolar, „In GOD we trust!”, devine de cele mai multe ori „In GOLD we trust” atunci când guvernatorii de peste Ocean încep a călca pe pământul țării noastre!?
În loc să îi trimitem acasă pe cei care, din ce în ce mai dezinhibat, scuipă semințe de dovleac american peste constituția și suveranitatea noastră, îi decorăm cu cea mai înaltă distincție a statului român!
Faptul de a oferi «Steaua României» unor guvernatori ai României este RUȘINEA ROMÂNIEI!
Autor: Liviu Pleșoianu
Nu ne mai uimesc astfel de gesturi, cu atât mai mult cu cât înalta distincție a aparținut încă din 1866 lojei masonice ”Steaua României”, aceeași asociație care formase și Partidul Conservator (ce conducea țara în acele timpuri), persoanele influente din cadrul ei fiind, firește, alogeni: Theodor Rosetti era prim-ministru și ministru de interne, iar Titu Maiorescu era ministru al cultelor. De reținut, că Loja Steaua României a luat naștere sub patronajul lojii Marelui Orient al Franței, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreiești, creată fiind (pe teritoriul României) de principele Șuțu. Am încercat să ”condensez” informația cât am putut, deși „povestea” e mult mai lungă și mai interesantă, pentru că ceea ce doresc să subliniez e altceva: familia Șuțu, domnitori fanarioți la origine, implicată în politica româneasca la vârf, a avut un rol esențial în asasinarea titanului cu merite excepționale – Mihai Eminescu – prin intermediul reputatului medic psihiatru și profesor universitar Alexandru Șuțu cu concursul lui Titu Maiorescu și al lui Petre Carp. Dacă Eminescu n-ar fi atras atenția în publicația „Timpul” cum că România era colonizată de evrei la ordinul Germaniei, cu siguranță n-ar fi fost asasinat! Evidențiez caracterul tenebros al acestei decorații superioare ca să înțelegem că, dintotdeauna, a fost înmânată oponenților suveranității și naționalismului românesc. De la începuturi, aceasta a fost menirea ei.
Printre alți beneficiari (în afara ambasadorilor americani) ai ordinului ”Steaua României” s-au numărat Alexandru Radu Timofte, Florian Coldea, George Maior, adică toți indivizii sub supravegherea cărora economia țării a fost făcută praf și pulbere. Aflându-se toți sub protecția legii secretului de stat, noi românii suntem împiedicați să-i cunoaștem pe cei care au trădat țara după 1989, suntem opriți să aflăm despre încălcări ale Constituției, pentru că la umbra legii, persoanele neloiale își derulează nestingheriți mârșăviile.
Inclusiv Ceaușescu a fost păcălit în *81 și l-a decorat pe Matei Haiducu (spion român care activa în Franța), ofițer de contraspionaj care a primit misiunea de-a-l asasina pe scriitorul Paul Goma. Reîntors în țară, Matei Haiducu, a raportat îndeplinirea cu succes a misiunii, în Franța fiind ajutat de serviciile secrete franceze (cu sprijinul președintelui Mitterrand) să zădărnicească planurile șefului statului român. N-a durat mult timp și Ceaușescu și-a dat seama de înșelătorie, dar deja ofițerul de securitate părăsise România împreună cu familia. I s-a confiscat toată averea și a fost condamnat la moarte „in absentia”. Acesta a decedat totuși în 1998 la doar 49 de ani. Recomand cartea scrisă de Liviu Tofan numită ”A patra ipoteză”, în care se regăsesc multe detalii interesante.
De-a lungul timpurilor, România a beneficiat și de oameni care s-au jertfit pentru liniștea ei în interior și pentru independența ei politică în afară. Chiar dacă acum ne încearcă doar sentimentul penibil de rușine față de acțiunile celor care ne conduc.